Presumption of ownership under Law No. 10/2001 validating standing based on private deed and expropriation decree mention

Imobil cumpărat prin chitanță sub semnătură privată și preluat de Stat prin decret de expropriere. Menționarea numelui petentului în actul de preluare. Dovada calității de persoană îndreptățită.

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic : drept de proprietate

- înscris sub semnătură privată

Legea nr. 10/2001, art. 24

Regulile probaţiunii în materia restituirii proprietăţilor preluate abuziv de către stat cunosc derogări de la dreptul comun, prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 instituindu-se așa - numita prezumţie de proprietate care vizează și întinderea dreptului în favoarea celor care apar menţionaţi în „actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării".

Coroborând această prezumţie de proprietate cu înscrisul sub semnătură privată, care nu valorează în sine, titlu translativ de proprietate, rezultă că s-a făcut dovada dreptului de proprietate și astfel, a îndreptăţirii reclamantului la acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001.

Secția I civilă, decizia nr. 2022 din 21 martie 2012

Reclamantul R.C. a solicitat în contradictoriu cu Primarul General al Municipiului București anularea dispoziţiei nr.11646/2009 emisă de Primăria municipiului București, restituirea în natură a suprafeţei de 642 m.p. teren intravilan, situat în București și obligarea acestuia la emiterea unei decizii care să cuprindă despăgubiri la valoarea actuală de circulaţie pentru casa compusă din două camere și dependinţe, demolată.

În motivarea cererii, a arătat că a devenit proprietarul imobilului menţionat în anul 1960, când în baza unui

act sub semnătură privată, l-a cumpărat de la I.I. contra sumei de 3.000 lei. În anul 1973, de la el au fost expropriate, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 304/1973, suprafaţa de 642 m.p teren și construcţia; reclamantul a predat imobilul statului, astfel cum rezultă din procesul - verbal de predare - primire din 1 august 1973.

Cu nerespectarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, ce instituie prezumţia de proprietate în favoarea celui de la care s-au preluat imobilele, prin dispoziţia atacată, reclamantului i-a fost respinsă notificarea.

Prin sentinţa civilă nr. 1590 din 22 octombrie 2010, Tribunalul București, Secţia a III-a civilă a admis în parte contestaţia, în sensul că a dispus anularea dispoziţiei nr. 11646/2009 și a obligat intimata la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 582 m.p., situat în București. Totodată, intimata a fost obligată la emiterea unei dispoziţii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în limita sumei de 59.283 lei, reprezentând contravaloarea construcţiei parţial demolate.

Tribunalul a reţinut că înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanţă" face dovada calităţii de proprietar a reclamantului asupra imobilului din litigiu, câtă vreme dreptul a fost confirmat prin Decretul de expropriere nr. 304/1973, prin care se atestă exproprierea terenului în suprafaţă de 642 m.p. și a casei, de la proprietarii R.C. și R.G.

Aceeași situaţie de fapt, a rezultat și din deciziile nr. 803/1973 și nr. 1602/1973 ale fostului Consiliu Popular al Municipiului București, de trecere în proprietatea statului a terenului și de aprobare a demolării construcţiei.

De asemenea, s-a reţinut că potrivit raportului de expertiză topografică întocmit, o suprafaţă de 582 m.p. teren este liberă și că pe acest teren se află locuinţa edificată de fiul contestatorului R.P., în anul 1992, cât și clădirea anexă rămasă nedemolată, din fostul imobil expropriat în anul 1973.

Conform planului de reţele subterane, depus de Primăria municipiului București, pe terenul notificat a existat o reţea de telefonie subterană ce deservea baza sportivă RATB, dar în prezent aceasta este dezafectată.

S-a concluzionat că sunt incidente dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, care instituie o prezumţie de proprietate în folosul persoanei de la care s-a făcut preluarea abuzivă la stat.

Faţă de împrejurarea că suprafaţa de 582 m.p. teren este liberă de construcţii, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, care permit restituirea bunului în natură.

Pentru construcţia demolată s-a apreciat că în cauză devin incidente dispoziţiile Titlului VII ale Legii nr. 247/2005.

Împotriva sentinţei a declarat apel Municipiul București prin Primarul General, care a susţinut netemeinicia și nelegalitatea acesteia sub aspectul greșitei aprecieri a calităţii de persoană îndreptăţită a contestatorului la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care acesta nu a făcut dovada calităţii de proprietar al imobilului expropriat.

Prin decizia civilă nr. 348/A din 29.03.2011, Curtea de Apel București, Secţia a IV-a civilă a respins ca apelul ca nefondat.

Instanţa de apel a constatat corecta stabilire a situaţiei de fapt de către tribunal, în sensul că reclamantul a intrat în detenţia suprafeţei de 630 mp teren, situat în București, în baza unui act sub semnătură privată încheiat în anul 1960 (cu numitul I.I.), teren pe care a edificat o construcţie.

Ulterior, în anul 1973, prin Decretul nr. 304/1973, s-a expropriat de la reclamant, considerat proprietar, întreg imobilul, în vederea realizării unor lucrări de utilitate publică. Construcţiile au fost parţial demolate, iar terenul nu a fost folosit în scopul exproprierii, așa încât contestatorul și fiul său au rămas în posesia acestuia.

Din terenul expropriat, poate fi restituită în natură doar suprafaţa de 582 m.p teren, identificată prin anexa la raportul de expertiză. Pe acest teren se află parte din clădirea veche nedemolată și o clădire edificată de fiul reclamantului în anul 1992.

Instanţa de apel a constatat că, potrivit art. 24 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, existenţa și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Or, așa cum a reţinut tribunalul, deși contestatorul nu poate proba cu un înscris translativ de proprietate dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu, totuși, acesta figurează înscris în actul normativ de expropriere, cât și în actul de autoritate al organului administrativ local, ca proprietar al terenului și al construcţiei.

Ca urmare, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 24 alin.(2) din Legea nr. 10/2001 referitoare la prezumţia de proprietate care operează în favoarea reclamantului.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, vizând greșita restituire în natură, instanţa a reţinut caracterul

nefondat al criticii, în condiţiile în care, din probele administrate a rezultat că suprafaţa de 582 m.p. teren este liberă, în sensul că nu a fost utilizată conform scopului exproprierii și nu este afectată de servituți legale sau de alte amenajări de utilitate publică.

În acest mod, instanţa a făcut corect aplicarea prevederilor art. 11 alin.(2) din Legea nr. 10/2001, potrivit

cărora în cazul în care construcţiile expropriate au fost demolate parţial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură, cu construcţiile rămase, iar pentru construcţiile demolate, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Decizia a fost atacată cu recurs de către Municipiul București prin Primar, care a susţinut următoarele critici:

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 21 - 23 din Legea nr. 10/2001, notificarea trebuie însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum și, în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor.

Reclamantul nu a probat calitatea de persoană îndreptăţită, întrucât înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanţă" nu constituie titlu de proprietate.

De altfel, proba contrară prezumţiei de proprietate rezultă chiar din situaţia juridică transmisă de către Primăria sectorului 3, conform căreia reclamantul a figurat în evidenţele fiscale cu teren în suprafaţă de 300 mp, construit și neconstruit, așa încât cel puţin până la limita acestei suprafeţe nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate.

În cauză, nu s-au făcut nici dovezi în sensul că reclamantul nu ar fi primit despăgubiri conform art. 5 din Legea nr. 10/2001. în drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Intimatul-reclamant, prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii declarării recursului (pentru că Municipiul București prin Primarul General nu ar fi fost parte în etapele procesuale anterioare), excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea în cazurile de casare expres prevăzute de art. 304 C.proc.civ. și excepţia lipsei calităţii de reprezentant a directorului executiv.

Examinând cu prioritate aspectele de ordin formal invocate de către intimatul-reclamant, s-a constatat că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, Primarul General a stat în proces nu în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale, așa încât nu se poate susţine că Municipiul București nu a figurat ca parte în proces, acesta fiind de altfel cel care a exercitat apelul în cauză. De aceea, susţinerea inadmisibilităţii căii de atac, dedusă în aprecierea reclamantului-intimat, din lipsa calităţii procesuale a recurentului, este nejustificată.

În mod asemănător, este neîntemeiată excepţia vizând lipsa calităţii de reprezentant a celui care semnează recursul (sub motiv că semnătura nu ar aparţine directorului instituţiei). Aceasta, întrucât reprezentantul convenţional poate, la rândul lui, să dea mandat pentru exerciţiul căii de atac altei persoane. Cât timp acest mandat nu a fost contestat ci dimpotrivă, confirmat de către mandant, el este valabil și valorează legală învestire a instanţei.

În ce privește susţinerea neîncadrării criticilor în dispoz. art. 304 C.pr.civ., aceasta este de asemenea, fără suport, întrucât dezvoltarea argumentelor care vizează greșita aplicare a normelor de drept material la speţă, permite încadrarea în prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Trecându-se la analiza pe fond a criticilor formulate, s-a constatat însă caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

Contrar susţinerii recurentului, în cauză s-a făcut dovada dreptului de proprietate și astfel, a îndreptăţirii reclamantului la acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001.

Astfel, deși chitanţa sub semnătură privată încheiată de reclamant în anul 1960 cu numitul I.I., pentru suprafaţa de 630 mp, nu valorează în sine, titlu translativ de proprietate, acest înscris trebuie coroborat cu menţiunile existente în anexa Decretului de expropriere nr. 304/1973 (conform căreia de la R.C. a fost preluată suprafaţa de 642 mp).

Regulile probaţiunii în materia restituirii proprietăţilor preluate abuziv de către stat cunosc derogări de la dreptul comun, prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 instituindu-se așa - numita prezumţie de proprietate care vizează și întinderea dreptului în favoarea celor care apar menţionaţi în „actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării".

Coroborând această prezumţie de proprietate cu înscrisul sub semnătură privată din anul 1960, instanţele de fond au concluzionat corect că s-a făcut dovada îndreptăţirii la măsuri reparatorii pentru suprafaţa pretinsă (din care, potrivit expertizei, 582 mp se află în deţinerea autorităţii locale, astfel încât restituirea în natură s-a făcut în limita acestei suprafeţe).

Este neîntemeiată susţinerea recurentului conform căreia ar fi făcut dovada contrară prezumţiei de proprietate întrucât dintr-o adresă a Primăriei sector 3 - Direcţia venituri - impozite și taxe locale, R.C. figura impus în anul 1964, cu un teren construit și neconstruit în suprafaţă de 300 mp. în conţinutul aceleiași adrese se face menţiunea că în anul 1973 s-a expropriat de la reclamant imobilul compus dintr-un corp de clădire și teren în suprafaţă de 642 mp, împrejurarea că nu a fost declarată spre impozitare întreaga suprafaţă neputând avea consecinţa juridică pretinsă de recurent [a răsturnării prezumţiei de proprietate, în sensul art. 24 alin.(1) din Legea nr. 10/2001].

În plus, suprafaţa de teren, cu întinderea arătată de către reclamant, a fost identificată de expert, prin reconstituirea amplasamentului fostului imobil.

Ca atare, criticile formulate în legătură cu nedovedirea calităţii de persoană îndreptăţită în limitele stabilite de instanţele fondului au caracter nefondat.

În ce privește susţinerea că actele doveditoare nu ar fi fost atașate notificării și astfel, ar fi fost nesocotite dispozițiile art. 21 - 23 din Legea nr. 10/2001, aceasta este neîntemeiată întrucât nesocotește rolul procedurii jurisdicţionale la care a apelat reclamantul și care presupune o administrare nemijlocită a probatoriului, indiferent de probele administrate în faza procedurii prealabile.

Referirea la dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001 este total lipsită de pertinenţă, raportat la datele speţei.

Astfel, textul menţionat vizează situaţia persoanelor care nu sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii deoarece au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.

Or, situaţia reclamantului nu are nicio legătură cu textul menţionat, aspectul fiind relevat în recurs cu ignorarea conţinutului dosarului și a soluţiilor instanţelor anterioare.

Faţă de toate aceste considerente, criticile au fost găsite nefondate, recursul fiind respins în consecinţă.