Inadmissibility of appeal against interlocutory suspension order issued by final appellate court

Inadmisibilitatea recursului declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecății, pronunțată de instanța de recurs.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul.

Index alfabetic : încheiere de suspendare a judecății

- recurs

- inadmisibilitate

C.proc.civ., art. 2441, art. 299, art. 377

În conformitate cu art. 2441 C.proc.civ. asupra suspendării procesului - fără a distinge în ce privește soluția, de admitere sau respingere a cererii și temeiul în baza căruia a fost dispusă - instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs.

Încheierea prin care a fost suspendată judecarea cauzei, în temeiul art. 183 C.proc.civ., este o încheiere premergătoare care întrerupe cursul judecății, însă fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de recurs și cum decizia este irevocabilă, nefiind supusă nici unei căi de atac conform art.299 și art. 377 alin.(2) pct.4 C.proc.civ., încheierea are același caracter irevocabil, nefiind supusă recursului.

Secția I civilă, decizia nr. 1480 din 2 martie 2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, contestatorul M.K. a chemat în judecată pe intimata SC C.R. SRL pentru a se constata nulitatea absolută a măsurii ilegale a concedierii din funcția de Director General, reintegrarea în funcția avută, obligarea angajatorului să-i plătească despăgubiri reprezentând echivalentul salariilor indexate, majorate sau reactualizate, datorate pentru perioada dintre momentul concedierii ilegale și cel al reintegrării efective; a sumei de 12.000 USD reprezentând dreptul la beneficiul/bonus-ul anual de care ar fi beneficiat dacă nu era concediat.

Prin sentința civilă nr.4313 din 19 mai 2010, Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte cererea formulată de contestatorul M.K., a constatat nulitatea absoluta a deciziei de concediere nr. 1/2009, a dispus reintegrarea contestatorului pe funcția deținută anterior emiterii deciziei nr.1/2009 și a obligat intimata la plata către contestator a echivalentului salariilor indexate, majorate sau reactualizate calculate începând cu data de 31.03.2009 și până la data reintegrării efective; a respins, ca neîntemeiat capătul de cerere ce are ca obiect plata sumei plata sumei de 12.000 lei și a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC C.R. SRL.

Prin încheierea de ședință din data de 8 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale s-a dispus, cu majoritate, înaintarea înscrisului, reprezentând dovada de primire a notificării nr.245/2009 emisă de BEJ D.D.C., cu precizarea că aceasta este o fotocopie, originalul înscrisului nefiind depus niciodată la dosarul cauzei, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, în vederea efectuării cercetărilor cu privire la semnătura existentă pe acest înscris, contestată de intimatul reclamant, împreună cu o copie a încheierii.

În baza art.183 C.proc.civ. s-a dispus suspendarea cauzei până la finalizarea cercetărilor de natură penală.

Opinia separată a fost în sensul că art.183 C.proc.civ. instituie o posibilitate, nicidecum o obligație a instanței de a dispune suspendarea cauzei și trimiterea înscrisurilor la procuror, apreciind că intimatul reclamant avea posibilitatea de a se adresa, separat, Parchetului cu o plângere penală, urmând ca, în funcție de rezultatul acestui demers, să uzeze de calea extraordinară de atac a revizuirii.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC C.R. SRL, invocând dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.

Recurenta a arătat că instanța a încălcat prevederile art.305 C.proc.civ., întrucât a admis în recurs o probă nouă care nu reprezintă un înscris. Susține că admiterea înscrierii în fals împotriva notificării nr.245/2009 transmisă de executorul judecătoresc D.D.C. ar fi trebuit respinsă în principal datorită interdicției în materie de probatoriu instituită de articolul menționat, cu privire la etapa recursului, iar în subsidiar datorită exercitării unui drept procesual (administrarea probatoriului) cu evidentă rea – credință de către intimatul reclamant.

Totodată, în opinia sa au fost încălcate și dispozițiile art.180 C.proc.civ., prin aceea că înscrierea în fals nu a fost susținută de partea în persoană sau de către un mandatar cu procură specială. Arată că înscrierea în fals a fost adusă în dezbatere prin avocat, care a acționat doar pe baza împuternicirii avocațiale generale, care nu cuprinde sub nicio posibilă formă sau redactare mandatul special cerut de Codul de procedură civilă pentru înscrierea în fals în numele clientului. De asemenea, susține că nu s-a realizat citarea societății pârâte pentru a se prezenta personal, prin reprezentantul său legal, motiv pentru care a fost în imposibilitate de a arăta mijloacele de apărare și de a depune dovada de comunicare de la executorul judecătoresc, în original, spre realizarea verificărilor prevăzute la art.177-179 C.proc.civ., ca un prim pas anterior și, în opinia sa, edificator, înaintării cauzei către procuror.

Înalta Curte s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului, dat fiind faptul că a fost declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecății pronunțată în recurs.

În speță, suspendarea cauzei a fost dispusa în temeiul art.183 C.proc.civ., potrivit căruia "daca partea care defaimă înscrisul ca fals arata pe autorul sau complicele falsului, instanța poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreuna cu procesul-verbal ce se va încheia."

Este adevărat că această încheiere premergătoare întrerupe cursul judecății, însă este pronunțată de curtea de apel ca instanță de recurs.

În conformitate cu art. 2441 C.proc.civ. asupra suspendării procesului - fără a distinge în ce privește soluția, de admitere sau respingere a cererii și temeiul în baza căruia a fost dispusă - instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs.

În speță, având în vedere că încheierea în cauză a fost dată în dosarul de recurs, în timpul judecării recursului și că decizia de recurs este irevocabilă, nefiind supusă nici unei căi de atac conform art.299 și 377 alin.(2) pct.4 C.proc.civ., încheierea are același caracter irevocabil, nefiind supusă astfel recursului.

Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.(1) C.proc.civ., Înalta Curte a respins, ca inadmisibil, recursul.