Mandatory ex lege termination of pending free-circulation restriction proceedings initiated under readmission grounds pursuant to Law 206/2010

Încetarea de drept a procedurilor judiciare referitoare la instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație în străinătate a unei persoane care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă după intrarea în vigoare a Legii nr. 206/2010.

Cuprins pe materii : Drept comunitar. Dreptul la libera circulație.

Index alfabetic : dreptul la liberă circulație

- acord de readmisie

- restrângerea dreptului la liberă circulație

Legea nr. 248/2005, art. 38, art. 39

Legea 206/2010, art. II

Art. II lit. c) din Legea nr. 206/2010 dispune în mod imperativ încetarea tuturor procedurilor judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulaţie în străinătate începute în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Astfel, dacă prin acțiunea introductivă de instanță au fost invocate motive de restrângere a dreptului la liberă circulaţie ce se încadrau în prima ipoteză, descrisă la litera a) a art. 38, nefiind făcută nicio referire la situaţia prevăzută la litera b) a aceleiași articol și cum cauza se afla în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a Legii nr. 206/2010, nefiind pronunţată o hotărâre judecătorească irevocabilă, instanţa făcând aplicarea art. II alin.(1) lit. c) din Legea nr. 206/2010, a dispus încetarea procesului.

Secția I civilă, decizia nr. 286 din 20 ianuarie 2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 29.12.2010, reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a solicitat să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia al pârâtul C.D. pentru o perioadă de cel mult trei ani.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 09.10.2010, în baza Acordului privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997.

S-a susţinut, în motivarea cererii, că împotriva pârâtului a fost emis de către Prefectul Provinciei Modena un decret de îndepărtare, măsura fiind luată datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia.

În declaraţia dată de pârât în punctul de trecere a frontierei aceasta a precizat că a locuit fără forme legale în Italia, fiind reţinut de poliţia italiană pentru activitatea infracţională prin care a adus atingere ordinii și

siguranţei publice, fiind arestat pentru comiterea infracţiunii de furt și ulterior returnat în România.

În drept reclamanta a invocat dispoziţiile art. 5, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005.

În dovedirea cererii reclamanta a depus talonul de expulzat din data de 09.10.2010 și declaraţia pârâtului din aceeași dată, precum și decretul de expulzare.

Prin sentinţa civilă nr. 68 din 14.01.2011 a Tribunalului Galaţi s-a dispus, în temeiul art. II din Legea nr. 206/2010, încetarea de drept a procedurii judiciare iniţiate de reclamantă împotriva pârâtului.

Instanţa de fond a reţinut că, potrivit reglementării menţionate, la data intrării în vigoare a acestei legi încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulaţie în străinătate începute în temeiul art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare .

Având în vedere motivele pentru care pârâtul a fost returnat din Italia, instanţa a apreciat că prevederile art. II din Legea nr. 206/2010 sunt aplicabile în cauză și a dispus încetarea de drept a procedurii judiciare iniţiată de reclamantă.

Prin decizia nr. 36/A din 02 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, Secţia civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.

Instanţa de apel a reţinut că Legea 248/205 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, care prevedea măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetăţean român la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene, a fost modificată prin Legea nr. 206/2010.

Potrivit art. II alin. 1 lit. c) din acest din urmă act normativ, la data intrării în vigoare a acestei legi încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulaţie în străinătate începute în temeiul art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare .

Faţă de motivele pentru care pârâtul a fost returnat din Italia, motive care se încadrează în dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, Curtea a reţinut că în mod corect instanţa de fond a stabilit incidenţa dispoziţiilor art. II alin.(1) lit. c) din Legea nr. 206/2010, pentru modificarea Legii nr. 248/2005, care impun încetarea de drept a procedurii judiciare iniţiate de reclamantă împotriva pârâtului.

Susţinerea apelantei reclamante, în sensul că instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze situaţia pârâtului și prin raportate la dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 247/2005, a fost înlăturată de instanţa de apel, cu motivarea că, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă în mod evident motivul pentru care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie, motiv care se încadrează în dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 și care a fost analizat ca atare de către instanţa de fond, aceasta fiind obligată să se pronunţe doar cu privire la ceea ce s-a cerut.

Invocarea dispoziţiilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 și solicitarea apelantei, făcută direct în calea de atac a apelului, de a se verifica incidenţa în speţă și a acestor dispoziţii legale, solicitare bazată pe o amplă motivare, total diferită de cea făcută iniţial, prin acţiunea dedusă judecăţii, echivalează cu schimbarea obiectului cererii de chemare în judecată, ceea ce contravine dispoziţiilor exprese ale art. 294 C.pr.civ.

Prin urmare, Curtea a constatat că în mod legal și temeinic instanţa de fond a verificat susţinerile reclamantei făcute prin cererea de chemare în judecată doar în raport de motivele de fapt invocate și de temeiul de drept indicat de aceasta, reţinând că, faţă de toate acestea și faţă de dispoziţiile art. II alin.(1) lit. c) din Legea nr. 206/2010, pentru modificarea Legii nr. 248/2005, se impune încetarea procesului civil.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, invocând motive de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

În motivarea recursului se arată că, potrivit prevederilor art. 1 și art. 2 din H.G. nr. 1367/2009, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date are calitate procesuală în cauză. Se mai arată că, potrivit obiectivului nr. 2 din Planul de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, aprobat prin HG nr. 1347/2007, reclamanta are obligaţia de a înainta instanţelor teritoriale competente dosarele de îndepărtare a cetăţenilor români expulzaţi din Italia.

Recurenta consideră că hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. II alin.(1) lit. c) din Legea nr. 206/2010, deoarece măsura încetării de drept a procedurilor judiciare nu operează și în cazul cererilor întemeiate pe prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. Se mai susţine și încălcarea de către instanţă a prevederilor art. 129 alin.(6) C.pr.civ. și nepronunţarea asupra fondului cererii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, ceea ce constituie motiv de desfiinţare a hotărârii conform art. 297 alin.(1) teza I C.pr.civ.

În partea a doua a motivării recursului, recurenta face referire la modalitatea similară în care aceeași instanţă de apel a soluţionat cereri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în alte cauze, exprimându-și nemulţumirea faţă de această practică, apreciată ca fiind contară legii interne și legislaţiei comunitare.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte a constatat următoarele:

Instanţa de apel a reţinut în mod corect că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost motivată, se încadrează în dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, text în vigoare anterior abrogării prin art. I pct. 1 din Legea nr. 206/2010.

Anterior acestei modificări legislative, potrivit art. 38 din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români putea fi dispusă:

a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat;

b) cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România și acel stat.

În cererea de chemare în judecată s-au invocate motive de restrângere a dreptului la liberă circulaţie ce se încadrau în prima ipoteză, descrisă la litera a), nefiind făcută nicio referire la situaţia prevăzută la litera b), respectiv, nu s-a indicat în ce ar consta activităţile desfășurate sau care ar urma să fie desfășurate de pârât pe teritoriul statului italian și în ce mod aceste activităţi ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România și acel stat. În consecinţă, instanţa s-a pronunţat în limitele cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost motivată și calificată juridic, cu respectarea art. 129 alin. (6) C.pr.civ.

În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea greșită a prevederilor art. II lit. c) din Legea nr. 206/2010, Înalta Curte a constatat că acest text legal dispune în mod imperativ încetarea tuturor procedurilor judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulaţie în străinătate începute în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Cum, procedura judiciară în prezenta cauză se afla în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a Legii nr. 206/2010, nefiind pronunţată o hotărâre judecătorească irevocabilă, în mod corect prima instanţă a făcut aplicarea art. II alin.(1) lit. c) din Legea nr. 206/2010, dispunând încetarea procesului.

Neexaminarea fondului cererii de limitare a dreptului la liberă circulaţie nu este rezultatul unei greșeli a instanţei, ci este urmarea firească a încetării procesului, dispusă cu respectarea art. II alin.(1) lit. c) din Legea nr. 206/2010. Ca atare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 297 alin.(1) teza I C. pr.civ., care au în vedere situaţia în care „în mod greșit” instanţa nu a intrat în cercetarea fondului.

Susţinerile recurentei, cu privire la practica judiciară a instanţei de apel în alte cauze similare, au caracter generic, neputând formula obiectul cenzurii instanţei de recurs, care trebuie să vizeze exclusiv criticile de nelegalitate raportate la hotărârea pronunţată în cauza concretă dedusă judecăţii.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.(1) C.pr.civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de recurentă, ca nefondat.