Misqualification of appeal against insolvency suspension order and violation of mandatory court composition rules

Calificarea greșită a căii de atac declarată împotriva încheierii de suspendare a judecății. Soluționarea cererii cu încălcarea normelor legale privind compunerea completului.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul.

Index alfabetic : suspendarea judecății

- recurs

- rol activ

Cod procedură civilă, art. 129, art. 2441

Regimul juridic al suspendării reglementate de art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, nu este unul derogator de la dreptul comun, respectiv de la dispoziţiile art. 2441 alin.(1) Cod procedură civilă.

În condiţiile în care Legea nr. 85/2006 nu conţine dispoziţii speciale cu privire la măsura suspendării judecăţii, este fără echivoc că împotriva încheierii de suspendare dispuse în baza art. 36 din această lege, partea

are doar calea de atac a recursului.

Pe cale de consecinţă, soluţionând calea de atac formulată împotriva încheierii de suspendare a judecăţii, ca fiind apel și nu recurs, instanţa a pronunţat o decizie într-o compunere nelegală, de 2 judecători, calificându-se eronat calea de atac și încălcându-se astfel normele legale imperative privind compunerea instanţei.

Secția I civilă, decizia nr. 31 din 10 ianuarie 2012

Reclamanta S.V. a chemat în judecată pe pârâta S.C. R. SA, solicitând anularea deciziei nr. 40 din 4

octombrie 2006, emisă de aceasta și, în subsidiar, în măsura în care se va face dovada de către pârâtă că restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 6 milioane euro, ce urmează a fi propuse de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participaţiilor Statului.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin notificarea înregistrată sub nr. 422/2001 a solicitat pârâtei restituirea în natură a imobilului compus din construcţii și teren în suprafaţa de 1,6 ha și a terenului cultivat cu viţă de vie în suprafaţă de 7,6 ha, situate în orașul Boldești Scăeni, ce a aparţinut bunicii sale, R.M. S-a precizat că imobilele au fost preluate prin Legea nr. 187/1945, deși clădirile aveau destinaţie de locuinţă a familiei, iar terenul nu reprezenta o „exploatare agricolă moșierească” în sensul Decretului nr. 83/1949.

S-a precizat că terenul reprezentând curţi – construcţii nu figurează ca fiind preluat prin procesul verbal de inventariere din 21 martie 1949, subiectul pasiv al deposedării fiind menţionat ca fiind „moșierul V.R.” și nu M.R., proprietarul de drept.

Prin încheierea nr. 4875 pronunţată la 11 iulie 2008, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia civilă și de proprietate intelectuală a strămutat judecarea cauzei de la Tribunalul Prahova la Tribunalul Argeș.

Prin încheierea de la 22 decembrie 2010, Tribunalul Argeș, Secţia civilă a admis cererile formulate de SC R. SA și R. SPRL, la 11 octombrie 2010, 18 noiembrie 2010 și 10 decembrie 2010, și, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a suspendat judecata cauzei.

Prima instanţă a reţinut că, în temeiul art. 32 alin.(1) din Legea privind procedura insolvenţei, Tribunalul Prahova, Secţia Comercială și de contencios administrativ – Biroul Faliment, în dosarul nr. 4622/105/2010, a admis cererea debitoarei SC R. SA Valea Călugărească, judeţul Prahova și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei, fiind desemnat administrator judiciar R. SPRL Ploiești.

Ca atare, s-a apreciat că, de la data deschiderii procedurii insolvenţei, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau a bunurilor sale.

Împotriva încheierii menţionate a declarat apel reclamanta, susţinând că Legea nr. 10/2001 este o lege specială care a prevăzut, restrictiv în art. 47, cazurile de suspendare a procedurii, printre care nu se regăsește și situaţia art. 36 din Legea nr. 85/2006.

S-a criticat, astfel, soluţia primei instanţe pentru încălcarea prevederilor art. 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Curtea de Apel Pitești, Secţia Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 49 A din 4 aprilie 2011, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii de ședinţă din data de 22 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Argeș, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins cererea de suspendare și a dispus continuarea judecăţii.

Curtea de Apel Pitești a reţinut că dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu se referă la acţiunile reale intentate împotriva debitorului, ci numai la cele având ca obiect creanţe, nefiind admisibilă suspendarea judecăţii procedurii Legii nr. 10/2001 și lipsirea titularului de bunul său prin intermediul procedurii insolvenţei.

S-a constatat că art. 21 alin.(5) din Legea nr. 10/2001 republicată și Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de această lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind la înstrăinarea imobilului respectiv către alte persoane, altele decât cele îndreptăţite potrivit legii. Pe cale de consecinţă, s-a considerat că este înlăturată aplicarea, cu privire la aceste bunuri, a prevederilor Legii nr. 64/1995 și, implicit, ale Legii nr. 84/2006.

Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs pârâta SC R. SA, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a susţinut că instanţa a manifestat o lipsă de rol activ, întrucât nu a calificat corect calea de atac împotriva încheierii tribunalului, ca fiind recurs și nu apel.

S-a susţinut că regimul juridic al suspendării dispuse în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu este unul derogator de la prevederile dreptului comun în materie, astfel că încheierea în discuţie putea fi atacată doar cu recurs, conform art. 2441 alin.(1) C.proc.civ.

S-a mai arătat că, pe cale de consecinţă, și compunerea instanţei a fost greșită, motiv pentru care s-a susţinut că se impune casarea cu trimitere pentru legala judecată în compunerea prevăzută ca instanţă de recurs.

Examinând criticile formulate de pârâta recurentă, raportat la motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ., Curtea a constatat că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 2441 alin.(1) C.proc.civ., asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.

În speţă, suspendarea judecăţii de către prima instanţă s-a dispus în temeiul unei legi speciale, respectiv a art. 36 din Legea nr. 85/2006 republicată, privind procedura insolvenţei.

S-a constatat că regimul juridic al acestei suspendări reglementate de o lege specială, nu este însă unul derogator de la dreptul comun în materie, respectiv de la dispoziţiile art. 2441 alin.(1) C.proc.civ.

În condiţiile în care Legea nr. 85/2006 republicată nu conţine dispoziţii speciale cu privire la măsura suspendării judecăţii, este fără echivoc că împotriva încheierii de suspendare dispuse în baza art. 36 din această lege, reclamanta avea doar calea de atac a recursului.

Chiar dacă reclamanta a calificat eronat calea sa de atac împotriva încheierii ca fiind apel, instanţa de control judiciar, în exercitarea rolului activ conform art. 129 alin.(5) C.proc.civ., avea obligaţia de a da o corectă calificare căii de atac, cu respectarea dispoziţiilor art. 2441 alin.(1) C.proc.civ.

Pe cale de consecinţă, soluţionând calea de atac formulată împotriva încheierii de suspendare a judecăţii, ca fiind apel și nu recurs, instanţa a pronunţat decizia recurată într-o compunere nelegală, de 2 judecători.

Constatând astfel că s-au încălcat normele legale imperative privind compunerea instanţei și s-a calificat eronat calea de atac, Curtea, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ., a admis recursul pârâtei și în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin.(3) a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanţe, spre competentă soluţionare, ca instanţă de recurs.