Appeal dismissed; unlawful detention damages claim time-barred under old prescription law.

Prescripția dreptului la acțiune împlinită înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil. Aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 167/1958. Invocarea din oficiu de către instanța de judecată a excepției.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata. Excepții.

Index alfabetic : prescripție extinctivă

- excepție de ordine publică

- excepție de fond

Legea nr. 71/2011, art. 201

Legea nr. 287/2009, art. 6

Decretul nr. 167/1958, art. 18

*Notă : Decretul nr. 167/1958 a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011.

Conform art. 201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, prescripţiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil, sunt și rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, aceleași prevederi fiind cuprinse și în dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 287/2009 (Noul Cod civil). Așadar, din coroborarea dispoziţiilor legale privind aplicarea legii civile în timp, rezultă, în mod neîndoielnic că prescripţia extinctivă, invocată pentru o situaţie în întregime încheiată înainte de intrarea în vigoare a legii noi, rămâne supusă dispoziţiilor care au instituit-o.

În consecință, un raport juridic încheiat sub imperiul legii vechi este supus dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, act normativ care reglementează instituţia prescripţiei extinctive și care în art. 18 conţine dispoziţii procedurale, instituind posibilitatea invocării excepţiei din oficiu de către instanţa de judecată, oricând în cursul judecării cauzei, ceea ce-i conferă caracterul unei excepţii de ordine publică, chiar dacă potrivit art. 2512 alin. (2) din Noul Cod civil, instanța de judecată nu mai are această posibilitate.

Secția I civilă, decizia nr. 3537 din 9 septembrie 2013

Prin sentinţa civilă nr.454 din 7.03.2012 Tribunalul București, Secţia a III-a civilă a respins cererea reclamantului V.G., cerere având ca obiect obligarea Statului Român la despăgubiri materiale și morale ca urmare a restrângerii de libertate în mod nelegal pe perioada 29.10.1999 – 30.11.1999, cu motivarea că dreptul reclamantului la acţiune este prescris.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul.

Acesta a susţinut că prescripţia dreptului material la acţiune nu poate fi invocată de instanţă, din oficiu, având în vedere dispoziţiile art.2512 alin.(2) C.civ.

Prin decizia civilă nr. 413A din 23 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, Secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondată cererea de apel formulată de reclamantul V.G., împotriva sentinţei civile pronunţată de Tribunalul București.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:

Conform art. 201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, prescripţiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Interpretând textul de lege menţionat „a fortiori” instanţa a stabilit că, dacă prescripţiile neîmplinite până la data intrării în vigoare a codului civil rămân supuse dispoziţiilor legii vechi, care le-au instituit, (în speţă dispoziţiilor Decretului nr.167/1958) cu atât mai mult rămân supuse dispoziţiilor legii vechi prescripţiile împlinite înainte de intrarea în vigoare a codului civil.

De asemenea, în contextul menţionat, având în vedere că art. 201 din Legea nr.71/2011 se referă la „dispoziţiile legale care le-au instituit” interpretarea instanţei în baza principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus este aceea că, textul de lege menţionat vizează atât dispoziţiile substanţiale cât și pe cele procedurale, adică pe cele care permit instanţei invocarea din oficiu a prescripţiei, conform art.18 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

De asemenea, instanţa a constatat că prescripţia dreptului la acţiune pentru obţinerea unor despăgubiri de către reclamant a început și s-a sfârșit în totalitate, sub imperiul legii vechi, astfel că raportul juridic este supus în întregime dispoziţiilor legii vechi, el nefiind atins de legea nouă, conform principiului tempus regit actum, astfel că, dispoziţiile legale substanţiale sau procedurale din legea nouă nu pot fi aplicabile.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând soluţia pentru nelegalitate și susţinând că instanţele au reţinut în mod greșit faptul că se poate invoca din oficiu prescripţia extinctivă, având în vedere dispoziţiile noului cod civil.

Au fost invocate în drept dispoziţiile art. 299-314 C.proc.civ.

Recurentul a arătat că în virtutea dispoziţiilor art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum și a dreptului intern a formulat o acţiune în despăgubiri împotriva statului și în acest context, instanţa nu era îndreptăţită să invoce din oficiu prescripţia dreptului la acţiune.

S-a invocat și aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 201 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Noului Cod civil, articol care reglementează aplicarea legii în timp, menţionându-se că se aplică legea mai favorabilă în timp, mai ales că în raport de art. 2512 alin. (2) din Noul Cod civil, instanţa trebuie să judece echidistant și în consecinţă să nu invoce prescripţia, pentru că procedând de această manieră, nu aplică legea în vigoare.

Recursul este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a reţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, soluţionând în mod just litigiul dedus judecăţii.

Criticile formulate de recurent se subsumează dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., instanţa urmând să le analizeze din această perspectivă.

S-a statuat de către instanţa anterioară că reclamantul a formulat la data de 22.06.2011, o acţiune în pretenţii împotriva Statului Român reprezentând despăgubiri pentru reţinere nelegală în perioada 29.10.1999 – 30.11.1999, acţiune constatată ca fiind prescrisă, în raport de dispoziţiile legale aplicabile în speţă.

Este neîntemeiată susţinerea recurentului că instanţa, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 287/2009, nu mai putea să invoce din oficiu prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune.

Astfel, în mod corect s-a reţinut de curtea de apel că dispoziţiile invocate de reclamant nu sunt incidente în cauză, în raport de modalitatea de aplicare a legii substanţiale în timp.

Conform art. 201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, prescripţiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil, sunt și rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Mai mult, dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 287/2009 (Noul Cod civil) cuprind aceleași prevederi ca și legea de punere în aplicare, respectiv că prescripţiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor care le-au instituit.

Cu atât mai mult aceste dispoziţii devin incidente pentru o situaţie juridică consumată complet înainte de intrarea în vigoare a legii noi, întrucât normele juridice nu se pot aplica retroactiv.

Acest principiu este întărit nu numai de dispoziţiile constituţionale [art. 15 alin. (2) din Constituţia României], dar și de art. 6 alin. (1) din Codul civil, conform cărora : „Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă”.

Or, în raport de faptul că instanţa de apel a reţinut că în ceea ce privește situaţia juridică invocată de recurentul-reclamant, aceasta s-a petrecut în întregime sub imperiul legii vechi, fiind un raport juridic încheiat, acesta este supus dispozițiilor Decretului nr. 167/1958. Actul normativ menţionat reglementează instituţia prescripţiei extinctive ce are caracterul unei excepţii de fond, însă textul conţine și dispoziţii procedurale, instituind posibilitatea invocării excepţiei din oficiu de către instanţa de judecată, oricând în cursul judecării cauzei, ceea ce-i conferă caracterul unei excepţii de ordine publică (art. 18 din Decretul nr. 167/1958).

Așadar, din coroborarea dispoziţiilor legale privind aplicarea legii civile în timp, rezultă, în mod neîndoielnic că prescripţia extinctivă, invocată pentru o situaţie în întregime încheiată înainte de intrarea în vigoare a legii noi, rămâne supusă dispoziţiilor care au instituit-o. Or, sub imperiul vechii legi, exista dispoziţie expresă, art. 18 din Decretul nr. 167/1958, care permitea invocarea din oficiu de către instanţă a excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, pentru acţiunile cu caracter patrimonial.

În consecinţă, hotărârea pronunţată de instanţa de apel este legală, nefiind afectată de niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.