Exclusion of holding authority’s standing to challenge jurisdictional declination under Law 10/2001

Decizie emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a fost declinată competența de soluționare a notificării. Contestație formulată de autoritatea sesizată. Lipsa calității procesuale active.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Părțile. Calitate procesuală activă.

Index alfabetic : dispoziție emisă în procedura Legii nr. 10/2001

- calitate procesuală activă

Legea nr. 10/2001, art. 26

Potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia emisă în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001, poate fi contestată numai de persoana îndreptățită. Prin urmare, cât timp legiuitorul a reglementat numai în favoarea persoanei îndreptățite posibilitatea declanșării procedurii judiciare, prin formularea unei contestații împotriva deciziei sau dispoziției emise de unitatea notificată, nu este permisă sesizarea instanțelor de judecată de către o altă persoană.

Aplicarea dispozițiilor legale menționate și care conferă calitate procesuală activă numai persoanei îndreptățite, nu poate fi înlăturată de faptul că autoritatea care a fost sesizată cu notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, nu a soluționat notificarea ci a declinat, printr-o decizie emisă în procedura legii speciale, competența de soluționare altei autorități, astfel că aceasta din urmă nu are calitate procesuală activă, neîncadrându-se în sfera subiectelor de drept care pot contesta în justiție o asemenea decizie.

Secția I civilă, decizia nr. 1586 din 21 martie 2013

Prin cererea înregistrată la data de 30.06.2009 pe rolul Tribunalului București, Primăria Orașului Cîmpeni a chemat în judecată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și a solicitat anularea deciziei nr. 117/2009 emisă de intimată și obligarea intimatei să soluționeze notificarea formulată de B.R.

În motivarea contestației, s-a arătat că, prin decizia nr. 117/2009 emisă de AVAS, a fost declinată competența de soluționare a notificării formulată de B.R., către Primăria Orașului Cîmpeni. A mai învederat contestatoarea că, pentru a emite această decizie, AVAS a avut în vedere dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Prin sentința civilă nr. 232 din 23.02.2010, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins contestația formulată de contestatoarea Primăria Orașului Cîmpeni, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, rezultă că numai persoana îndreptățită poate formula contestație împotriva deciziei emise de unitatea deținătoare, nu și o altă persoană juridică, în favoarea căreia s-a declinat competența de soluționare a notificării.

Prin urmare, Primăria orașului Cîmpeni nu are calitate procesuală activă, aceasta având obligația de a soluționa notificarea, prin emiterea unei dispoziții motivate, conform prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Primăria Orașului Cîmpeni, prin primar, iar prin decizia nr. 38/A din 06.03.2012, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere în vedere următoarele :

Obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă contestația formulată de Primăria Orașului Cîmpeni împotriva deciziei emisă de AVAS București, care nu este o decizie de soluționare a unei notificări emisă în baza prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ci o decizie privitoare la competența de soluționare a acesteia.

În mod just instanța de fond a apreciat că posibilitatea atacării în justiție a deciziei, în termen de 30 de zile de la comunicare, aparține numai persoanei care a formulat notificarea nu și Primăriei Cîmpeni, prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 referindu-se la persoana care se pretinde îndreptățită.

Pe de altă parte, are calitatea de entitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 și are obligația de a răspunde notificărilor formulate de persoanele pretins îndreptățite la măsuri reparatorii, acea entitate cu personalitate juridică care are imobilul înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat. Este de menționat că prin patrimoniu se înțelege totalitatea drepturilor (activul) și a obligațiilor (pasivul) unei persoane fizice ori juridice care au o valoare economică, ceea ce înseamnă că acesta este constituit din totalitatea drepturilor cu valoare economică care îi aparțin și nu doar a drepturilor de proprietate.

În consecință, entitățile deținătoare nu pot refuza soluționarea notificărilor care le sunt adresate cu privire la imobilele pentru care exercită alte drepturi patrimoniale, doar sub motiv că nu exercită un drept de proprietate. Așa fiind, nu poate fi primită apărarea contestatoarei în sensul că nu ar avea acest imobil în patrimoniu, aceasta întrucât aparțin patrimoniului său nu numai bunurile asupra cărora exercită un drept de proprietate, cum greșit susține, ci și cele asupra cărora exercită alte drepturi cu valoare economică, cum sunt dreptul de administrare ori de folosință.

Pentru a fi incident art. 29 alin.(3) din Legea nr.10/2001, așa cum se susține prin motivele de apel, pentru ca măsurile reparatorii în echivalent să fie propuse de instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, în speță AVAS, imobilul trebuie să facă parte din patrimoniul societății comerciale și această societate comercială să fie privatizată.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs contestatoarea Primăria Orașului Cîmpeni, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C.p.c.

Contestatoarea a susținut că prin decizia nr. 117/2009, AVAS București nu a soluționat notificarea nr. 1xx/2001, ci a declinat competența de soluționare a respectivei notificări. Prin urmare, nu sunt aplicabile prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, articol de lege care se referă la decizia de respingere sau admitere a notificării.

Din moment ce decizia nr. 117/2009 a fost comunicată Primăriei Orașului Cîmpeni, această instituție poate formula contestație împotriva deciziei în termenul de 30 de zile de la comunicare, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul deciziei nr. 117/2009 nu se precizează cine poate contesta această decizie.

Recurenta a susținut că nu se impunea emiterea unei decizii de declinare de competență întrucât, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, numai în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se afla imobilul, iar aceasta are obligația să identifice unitatea deținătoare.

În cauză, nu se pune problema necunoașterii deținătorului terenului, întrucât din cuprinsul notificării nr. 1xx/2001, rezultă că B.R. s-a adresat SC M. SA, ca unitate deținătoare.

Recurenta a susținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reținute în cuprinsul deciziei emise de AVAS, întrucât imobilul este situat în intravilanul orașului Cîmpeni, în incinta unei societăți comerciale, care îl folosește pentru depozitarea materialului lemnos.

Prin urmare, motivarea AVAS București, de declinare a competenței de soluționare a notificării în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu are temei legal, competența de soluționare a notificării nr. 1xxx/2001 aparținând AVAS București și nu Primăriei Cîmpeni.

Față prevederile art. 22 alin. (1) din Legea 10/2001, care stabilește că persoana deținătoare este obligată să soluționeze notificarea, se impune aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (3) din Legea 10/2001, în raport cu care competența de soluționare a notificării revine, în cauză, AVAS București, în calitate de instituție publică care a efectuat privatizarea.

Având în vedere faptul că imobilul a fost expropriat, soluționarea acestei notificări întră sub incidența Legii nr. 10/2001 și nu sub incidența Legii fondului funciar, așa cum susține AVAS București în decizia de declinare competență către Primăria Cîmpeni.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Este necontestat în cauză că, prin notificarea nr. 1xx/2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și înregistrată la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, B.R. a solicitat restituirea terenului în suprafață de 2.086 mp, înscris în CF 1125 Cîmpeni și evidențiat în patrimoniul SC M. SA.

Prin decizia nr. 117 din 13.04.2009, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea 10/2001, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declinat competența de soluționare a notificării nr. 1xx/2001 în favoarea Primăriei Cîmpeni, apreciind că imobilul a cărui restituire se solicită nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Prin cererea care a învestit instanțele în prezentul litigiu, Primăria Cîmpeni a solicitat anularea deciziei nr. 117/2009 emisă de AVAS, considerând că, în mod greșit, prin această decizie, competența de soluționare a notificării nr. 1xx/2001 a fost stabilită în sarcina sa.

1. Înalta Curte apreciază că instanța de apel a aplicat corect în cauză prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, atunci când a confirmat soluția primei instanțe de respingere a contestației ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Potrivit prevederilor legale menționate, decizia emisă în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001 poate fi contestată numai de persoana îndreptățită.

Prin urmare, cât timp legiuitorul a reglementat numai în favoarea persoanei îndreptățite posibilitatea declanșării procedurii judiciare, prin formularea unei contestații împotriva deciziei sau dispoziției emise de unitatea notificată, nu este permisă sesizarea instanțelor de judecată de către o altă persoană.

Aplicarea dispozițiilor legale menționate, și care conferă calitate procesuală activă numai persoanei îndreptățite, nu ar putea fi înlăturată, așa cum se susține prin motivele de recurs, de faptul că, prin decizia nr. 117/2009, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București nu a soluționat notificarea nr. 1xx/2001, ci a declinat competența de soluționare a respectivei notificări, ori de împrejurarea că această decizie a fost comunicată Primăriei Cîmpeni, iar în cuprinsul ei nu se precizează persoana care o poate contesta.

Chiar dacă prin decizia nr. 117/2009, AVAS nu a soluționat notificarea nr. 1xx/2001, ci a declinat competența de soluționare a acesteia în favoarea Primăriei Cîmpeni, decizia contestată este o decizie emisă în procedura Legii 10/2001, astfel încât îi rămân aplicabile prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sub aspectul determinării subiectelor de drept care o pot contesta în justiție.

Cu atât mai mult, comunicarea acestei decizii și lipsa unei mențiuni privind persoanele care o pot contesta nu pot naște în favoarea recurentei un drept la acțiune pe care actul normativ în temeiul căruia decizia a fost emisă, nu i-l recunoaște.

2. Față de soluția pronunțată în cauză – de respingere a contestației pentru lipsa calității procesuale active – Înalta Curte a apreciat că nu se impune analizarea celorlalte critici cuprinse în recursul declarat și care vizează temeinicia măsurii cuprinse în decizia contestată, de declinare a competenței de soluționare a notificării în favoarea Primăriei Cîmpeni.

Aceste susțineri privind nelegalitatea soluției de declinarea a competenței de soluționare a notificării, întemeiate pe împrejurarea că persoana îndreptățită cunoaște unitatea deținătoare a imobilului, pe greșita aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 22 și 29 din același act normativ, ar fi putut fi analizate numai în condițiile unei legale sesizări a instanței, inclusiv sub aspectul cadrului procesual.

Or, pentru considerentele anterior expuse, sesizarea instanțelor s-a făcut de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, iar această împrejurare împiedica analizarea fondului pretențiilor deduse judecății, față de prevederile art. 316 C.p.c. raportat la art. 137 C.p.c.

Înalta Curte a reținut, totodată că, deși prin motivele de recurs au fost indicate și prevederile art. 304 pct. 8 C.p.c., niciuna dintre criticile formulate nu poate fi circumscrisă acestui caz de modificare a deciziei, astfel încât nu va exercita controlul judiciar de legalitate din această perspectivă.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C.p.c., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat.