Patent annulled for lack of novelty; defendants' appeal rejected.

Anularea unui brevet de invenție. Neîndeplinirea cerinței noutății. Stadiul tehnicii.

Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale. Brevet de invenție.

Index alfabetic : brevet de invenție

- caracter public

- noutate

Legea nr. 64/1991

Este întemeiată cererea de anulare a unui brevet de invenție în lipsa îndeplinirii cerinței noutății, în situația în care soluţia tehnică pe care o conţinea instalaţia brevetată era deja accesibilă publicului la data realizării proiectului, fiind creată pe baza cunoștințelor din stadiul tehnicii de la acel moment privind alte instalații similare, la care autorii lucrării tehnice au avut acces și pe care le-au și valorificat în cuprinsul acesteia.

Stadiul tehnicii include nu doar obiecte materiale (produse, procedee, instalaţii etc.), ci și informaţii despre asemenea obiecte, la care publicul să fi avut acces, prin descriere scrisă sau orală, prin folosire sau în orice alt mod, cu condiţia de a fi fost divulgate de o manieră suficientă pentru ca un specialist în domeniu să fie capabil să realizeze invenţia el însuși.

În stadiul tehnicii de la data cererii de brevet intră și cunoștinţele accesibile publicului la momentul creării obiectului invenţiei. Dacă aceste informaţii publice existau atunci când obiectul invenţiei a fost creat, cu atât mai mult făceau parte din stadiul tehnicii la data cererii de acordare a brevetului.

Folosirea efectivă a obiectului invenţiei până la data cererii de brevet, atestă doar stadiul tehnicii la acel moment, fără a reprezenta ea însăși un act de divulgare.

Secția I civilă, decizia nr. 921 din 22 februarie 2013

Prin sentinţa nr. 1199/2001 pronunţată în dosarul nr. 36xx/2001, Tribunalul București, Secţia a III-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta Compania Naţională a Uraniului, în contradictoriu cu Oficiul de Stat pentru Invenţii și Mărci și cu intervenienta R.A. Activităţi Nucleare – Sucursala Cercetări Nucleare P., pentru lipsa interesului în formularea cererii de chemare în judecată, admiţând, în prealabil, excepţia cu acest obiect.

Prin decizia nr. 125/2003, Curtea de Apel București, Secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Prin decizia nr. 7583/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei menţionate, dispunând casarea deciziei atacate și a sentinţei civile nr. 1199/2001 și trimiterea cauza spre rejudecare aceleiași instanţe.

Prin sentinţa nr. 1715/2006, Tribunalul București, Secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 215/2007, Curtea de Apel București a admis apelul reclamantei împotriva acestei hotărâri, cu consecinţa desfiinţării sentinţei apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanţe.

Curtea de Apel a reţinut, faţă de dispoziţiile cu caracter interlocutoriu din data de 21.02.2003, în prima fază procesuală, prin care a fost admisă în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul S.A. în favoarea pârâtului chemat în judecată, respectivul intervenient a devenit parte în proces, iar instanţa a fost investită și cu soluţionarea cererii acestuia.

În acest context, Curtea a apreciat că sentinţa civilă a fost pronunţată cu neobservarea normelor procedurale cu caracter imperativ, art. 85 C.proc.civ., dar mai mult, în raport de obiectul cererii deduse judecăţii, și anume anularea brevetului de invenţie nr. 113840 ai căror titulari sunt numiţii B.M., D.S. și intervenientul S.A., cât și de obligaţiile ce incumba instanţei în temeiul prevederilor art. 129 alin. ultim coroborat cu art. 55 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, se impunea a fi pusă în discuţie participarea în proces și a acestor titulari pentru a le fi asigurată posibilitatea de a se apăra împotriva unei acţiuni în justiţie care tinde la desfiinţarea tuturor drepturilor ce le sunt conferite de brevetul atacat și de a formula observaţii și/sau modificări.

În fond după desfiinţare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secţia a IV-a civilă.

Având în vedere considerentele desfiinţării sentinţei anterioare, tribunalul a pus în vedere reclamantei să precizeze cadrul procesual, obligaţie căreia reclamanta i s-a conformat prin depunerea unei cereri precizatoare a acţiunii introductive, în sensul chemării în judecată, în calitate de pârâţi, a titularilor brevetului ce face obiectul cererii de anulare, respectiv a numiţilor S.A., B.N.M. și D.S.E.

Prin sentinţa nr. 1832/2008 pronunţată de Tribunalul București Secţia a IV-a civilă, a fost respinsă acţiunea formulată și precizată de reclamantă, ca nefondată.

În motivarea sentinţei, s-a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat anularea brevetului de invenţie, întrucât acesta nu îndeplinea una dintre condiţiile de brevetabilitate, prevăzute de art. 8 din Legea nr. 64/1991, respectiv noutatea, afirmând că invenţia ce face obiectul brevetului contestat, fusese anterior brevetată.

În această fază procesuală, reclamanta nu a solicitat alte probe, cu excepţia celor administrate în fazele procesuale anterioare.

Cu toate că era în sarcina reclamantei, potrivit principiului înscris în art. 1169 C.civ., să dovedească neîndeplinirea de către invenţia ce face obiectul brevetului a cărui anulare s-a solicitat, a condiţiei noutăţii, prin probatoriul administrat, reclamanta nu a putut dovedi acte sau fapte distructive de noutate, apte să conducă la anularea brevetului.

Astfel, conform raportului de expertiză, a rezultat că brevetul îndeplinește condiţia noutăţii astfel cum este ea definită prin art. 8 din Legea nr. 64/1991.

Analizându-se comparativ brevetul nr. 113840/1997 și brevetul opus de reclamantă nr. 102370, s-a constatat, în primul rând, că au obiecte de protecţie diferite, respectiv o invenţie de produs și un procedeu industrial.

Astfel, primul brevet protejează o instalaţie de purificare nucleară a azotatului de uranil, revendicarea ce delimitează în concret întinderea protecţiei fiind instalaţie de purificare nucleară a azotatului de uranil, prin extracţie de uranil, prin extracţie în baterii amestecător - decantor cu curgere libera monobloc, monoetajată, cu amestecarea intimă a celor două faze cu o turbine, caracterizat prin aceea că este constituită dintr-o cuvă monoetajată, monobloc montată pe un cadru metalic compartimentata în 12 unităţi prevăzute fiecare cu un compartiment decantor, despărţite printr-un perete prevăzut cu o fantă necesară trecerii unei emulsii din compartimentul agitator în compartimentul decantor, peretele având o fantă de trecere a emulsiei în compartimentul agitator, precum și cu o fantă prin care trece faza apoasă a emulsiei.

Brevetul opus ca material distructiv de noutate protejează un procedeu de obţinere a azotatului de uranil de puritate ridicată, procedeu care constă în tratarea fosfatului de uranil impur.

Revendicarea care delimitează în concret întinderea conferită de brevetul de invenţie are în vedere tratarea iniţială a fosfatului de uranil impur cu soluţie de acid azotic concentrate, adăugat în cantitate necesară pentru obţinerea unei soluţii impure de azotat de uranil de concentraţie 100h U/I și aciditate libera 5 N și după încadrarea fazei organice prin extracţie lichid/lichid spălarea acesteia cu azotat de uranil pur în raport de faze organic-apos de 7/1, înaintea de striparea uraniului extras în apa demineralizată în condiţii cunoscute.

În acest context, noutatea invenţiei de produs se apreciază exclusiv prin comparaţie cu celelalte produse, comparaţia raportându-se la compoziţie, constituţie, structură.

Pe de altă parte, invenţia protejată prin brevetul opus reprezintă un procedeu, respectiv un mod de a pune în lucrare și de a combina mijloacele chimice sau mecanice.

În raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în ciclul procesual anterior, precum și de revendicările celor două brevete, a reţinut instanţa că invenţia ce face obiectul litigiului îndeplinește criteriile de brevetabilitate prevăzute de art. 7, 8 și 9 din Legea nr. 64/1991.

Documentele constând în notele interne ale reclamantei, despre care se susţine caracterul secret sau clasificat, nu pot constitui anteriorităţi distructive de noutate, având în vedere că acest criteriu de brevetabilitate se raportează la stadiul tehnicii, respectiv la cunoștinţe ce au devenit accesibile publicului, prin publicare sau aducerea la cunoștinţă în orice modalitate susceptibilă de a divulga soluţia tehnică, astfel încât un om de meserie să poată realiza invenţia pe baza acestei divulgări.

În contextul în care reclamanta însăși raportează o pretinsă anterioritate la documente cu caracter secret, clasificate, aceste documente nu pot constitui elemente distructive de noutate, neavând caracter public.

Prin decizia nr. 48A/2010, Curtea de Apel București, Secţia a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei menţionate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea precizată și a anulat brevetul de invenţie nr. 113840 din30.08.1999 eliberat titularilor S.A., B.N.M. și D.S.E.

Prin decizia nr. 3291/2011, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de pârâţii S.A., B.N.M., D.S.E. împotriva deciziei menţionate, pe care a casat-o și a trimis cauza pentru rejudecare la instanţa de apel.

Instanţa de recurs a reţinut că, atât prin cererea iniţială, cât și prin cererea de chemare în judecată a altor persoane, reclamanta a susţinut lipsa de noutate cu referire și la faptul că instalaţia brevetată a fost și este utilizată pentru producerea combustibilului nuclear din anul 1978.

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, reţinut de instanţa de apel, stadiul tehnicii cuprinde toate cunoștinţele care au devenit accesibile publicului printr-o descriere scrisă sau orală, prin folosire sau în orice alt mod până la data depozitului cererii de brevet de invenţie.

Instanţa de apel a reţinut ca element distructiv de noutate faptul că instalaţia brevetată de către recurenţii-pârâţi se folosea încă din anul 1985 într-o unitate industrială, în cadrul căreia aceștia își desfășurau activitatea în calitate de salariaţi și, în consecinţă, era cuprinsă în stadiul tehnicii la data cererii de brevet.

După cum susţin și recurenţii-pârâţi, instanţa nu a arătat și dacă, în contextul reţinut ca anterioritate, instalaţia brevetată ulterior era „accesibilă publicului”, necercetând astfel un aspect esenţial distructiv de noutate, potrivit normei legale incidente.

Prin decizia nr. 49 din 21.03.2012, Curtea de Apel București, Secţia a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul formulat de reclamanta Compania Naţională a Uraniului, a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis cererea precizată și a anulat brevetul de invenţie nr.113840/1999.

Pentru a decide astfel, s-a constatat că obiectul invenţiei pentru care pârâţilor li s-a eliberat brevetul de invenţie nr. 113840/1999 a fost divulgat anterior înregistrării și a fost folosit continuu în activitatea Uzinei E1 Feldioara.

Declaraţiile martorilor audiaţi în apel relevă că instalaţia Uzinei E1 Feldioara a fost cunoscută de cca. 350 salariaţi, precum și de terţe persoane intrate în relaţii contractuale (reprezentanţi ai beneficiarilor), precum și că soluţia tehnică a acesteia era deja accesibilă în literatura de specialitate la data înregistrării brevetului intimaţilor-pârâţi.

Este drept că, la întrebarea instanţei in sensul de a se indica autorii de specialitate care au tratat aceste aspecte, martorii nu au putut face această precizare, dar susţinerea acestora nu poate fi înlăturată, dimpotrivă se coroborează cu cele susţinute în cursul procesului de pârâţi și extrasele traduse din literatura de specialitate depuse de reclamantă la dosar.

Se relevă că, pe baza datelor cunoscute prin intrarea în contact cu instalaţia pilot și respectiv instalaţia Uzinei Feldioara, ca și a datelor preluate din literatura de specialitate, pârâţii au înregistrat brevetul atacat, cu privire la soluţia tehnică din instalaţia brevetată, ai cărei coinventatori nu erau pârâţii, ci pârâta D.S.E. era coautoare, alături de alte persoane fizice decât intimaţii pârâţi, a invenţiei „Procedeu de obţinere a azotatului de uranil de puritate ridicată” al cărui solicitant și titular este Institutul de Reactori Nucleari Energetici P.

Criticile din recurs, în sensul că doar pârâtul B.N.M. a fost salariatul reclamantei, lăsate spre dezlegare Curţii de instanţa de recurs, sunt fondate strict în sensul că doar pârâtul B.N.M. a fost salariatul reclamantei, având calitatea de director al Uzinei Feldioara, calitate în care a fost delegat pentru a vizita niște instalaţii în funcţiune și tratative tehnico-comerciale în Elveţia și Italia, respectiv URSS.

Prin prisma raporturilor de muncă la angajatorii lor, au intrat în contact cu soluţia inventivă și ceilalţi doi pârâţi: S.A. la faza de proiectare, făcând parte dintr-un colectiv de cercetare al ICMR București, punere în funcţiune și exploatare, iar D.S.E. prin colaborare cu apelanta, ca urmare a colaborării angajatorului său, ICNN-IRNE Pitești, la Mioveni, cu apelanta, cu privire la instalaţia de extracţie cu rol de purificare a azotatului de uranil, conform probei testimoniale confirmate în concluziile scrise finale depuse de intimaţii-pârâţi la dosar.

Martorul M.F. a precizat că la Mioveni s-a dezvoltat un proiect pilot care a fost apoi dezvoltat la scară industrială în cadrul companiei, fostă IMR, iar proiectul de la Mioveni era complex cuprinzând tot fluxul de rafinare a uraniului, arătând că nu poate aprecia dacă în detaliu instalaţia de la Feldioara copiază sau nu instalaţia artizanală de la Mioveni.

Intimatul-pârât S.A. pretinsese deja în acest proces (înainte de precizarea de către reclamantă a cererii de chemare în judecată cu privire la cadrul procesual pasiv) a fi reconfirmat ca autor al celor patru instalaţii, baterii mixer-settler de la Uzina E Feldioara. Arăta că a fost șef de proiect la Centrul de Cercetare și Proiectare pentru Metale Rare-CCPMR-București, iar „după elaborarea proiectelor de execuţie din anii 1980-1982, autorii și-au permis să trateze lucrarea ca pe o noutate datorită faptului că, deși literatura de specialitate furniza o bună parte din datele teoretice de dimensionare, ei nu au avut la dispoziţie nici un model de referinţă sub formă de proiect sau utilaj fizic și nu au văzut o baterie mixer-settler nici înainte de începerea proiectării, nici după terminarea ei.”

Brevetul de invenţie atacat menţiona că la data lui se cunoșteau două tipuri de instalaţii amestecător-decantor pentru purificarea azotatului de uranil, construcţie trietajată și respectiv construcţie bietajată, ambele apreciate ca fiind mai complicate în construcţie și cu consumuri energetice ridicate, în timp ce invenţia brevetată este instalaţia cu construcţie monoetajată, cu o turbină simplă cu turaţie mică, cu compartimente agitatoare și compartimente decantoare, asigurând contactul intim între cele doua faze, organică și apoasă, și diferenţa de densitate între cele două compartimente necesare curgerii libere în contracurent a solventului organic și a fazei apoase. Precizează că prin intermediul acestor baterii amestecător-decantor are loc procesul de rafinare a uraniului.

Revendicarea brevetului este instalaţia monoetajată de purificare nucleară a azotatului de uranil, prin extracţie în baterii amestecător-decantor cu curgere liberă.

Studiul de fundamentare - inginerie tehnologică - al notei de comandă a ICPMMN Baia Mare pentru Uzina E1, aprobat prin Decretul nr. 158/1982 al Consiliului de Stat, include tocmai purificarea nucleară, a soluţiei de azotat de uranil impur, pentru obţinerea azotatului de uranil pur, cu operaţia de extracţie-spălare care se realizează în bateria amestecător-decantor, pentru spălarea organicului încărcat de uraniu, și operaţia de reextracţie-trecere a uraniului, din faza organică, din nou în faza apoasă pentru obţinerea soluţiei de azotat de uranil de puritate nucleară. Măsurile vizează asigurarea cu forţă de muncă a instalaţiei de rafinare a uraniului, iar utilajele conducătoare ale instalaţiei sunt baterie mixer settler pentru extracţie, baterie mixer settler pentru spălare, baterie mixer settler pentru reextracţie, baterie mixer settler pentru tratare etc.

Problema de drept a interesului juridic al apelantei-reclamante în anularea brevetului înregistrat de intimaţii pârâţi a fost deja dezlegată irevocabil (decizia nr. 7583/2005 a ICCJ), în proces, vizând folosirea instalaţiei, de purificare nucleară a azotatului de uranil, de către apelanta-reclamantă fără contraprestaţie, faţă de intimaţii pârâţi ce invocă a fi titularii invenţiei, bazându-se reclamanta pe dreptul deja public de a folosi invenţia (aplicată în subunităţile sale industriale) înainte de înregistrarea brevetului contestat.

Pe baza brevetului de invenţie nr. 102370/1990, eliberat în baza Legii nr. 62/1974, intimata D.S.N. apare deja drept coautoare, alături de alte persoane fizice decât intimaţii pârâţi, a invenţiei „Procedeu de obţinere a azotatului de uranil de puritate ridicată” al cărui solicitant și titular este Institutul de Reactori Nucleari Energetici P. (avut în vedere de expertul A.L.D. în dosarul 71xx/3/2006 al Tribunalului București, care a precizat că brevetele au obiecte diferite deoarece unul este pentru instalaţie, cel contestat, iar celălalt pentru procedeu).

Scopul acestei invenţii a fost optimizarea fluxului tehnologic, problema rezolvată de această invenţie fiind perfecţionarea condiţiilor de purificare prin extracţie lichid/lichid a soluţiei impure de azotat de uranil, realizând tratarea iniţială a fosfatului de uranil impur cu soluţie de acid azotic concentrat.

Concluziile scrise finale ale pârâţilor vădesc temeinicia acţiunii reclamantei cu privire la bateria mixer-settler din instalaţia brevetată, deja accesibilă publicului anterior brevetului contestat.

În mod greșit și nelegal a apreciat prima instanţă că prin cunoștinţe accesibile publicului s-ar înţelege exclusiv conţinutul cererilor depuse la OSIM și al cererilor internaţionale sau europene desemnând România, așa cum acestea au fost depuse, care au o dată de depozit sau de prioritate recunoscută, anterioară și care au fost publicate la sau după această dată, conform legii.

Tot astfel, susţinerea intimaţilor pârâţi că ar fi autorii instalaţiei brevetate, respectiv ai bateriei mixer-settler, apare vădit nefondată, înșiși aceștia indicând literatura de specialitate, în special sovietică, și provenienţa instalaţiei pilot de la Mioveni care susţin că nu a fost creaţia acestora, ci a fost primită din partea ONU - în Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare - în anul 1974, sub forma unui ajutor nerambursabil, instalaţie care avea în compunere și o baterie mixer-settler de laborator. Așadar, faptul că instalaţia cu ale cărei date au intrat în contact intimaţii-pârâţi avea în componenţă și o baterie mixer-settler de laborator, pe care au copiat-o, precum și faptul că datele erau deja furnizate de literatura de specialitate, iar asemenea baterii erau deja funcţionale în alte ţări, vădesc temeinicia apelului reclamantei. În aceste condiţii, scrisoarea IUC Făgăraș din 5.06.2001, către cabinetul de avocatură, care se referă la cunoștinţele emitentei, nu ale altor persoane, este irelevantă.

Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs pârâţii S.A., B.N.M. și D.S.E., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

S-a susţinut că instanţa de apel a făcut o interpretare și aplicare greșită a prevederilor art. 7 și 8 din Legea nr. 64/1991, în aprecierea caracterului de noutate al invenţiei.

Anterioritatea trebuie să fie publică, adică susceptibilă de a fi cunoscuta publicului, iar cunoașterea sau chiar exploatarea anterioară secretă nu sunt distructive de noutate. În ceea ce privește divulgarea, jurisprudenţa a admis, de pildă, că nu constituie divulgare comunicarea invenţiei făcute personalului unei întreprinderi care, în virtutea contractului de muncă, este ţinut de obligaţia păstrării secretului.

În mod greșit, instanţa de apel, în contextul indicaţiei exprese a instanţei de recurs de a se verifica dacă instalaţia brevetată era „accesibilă publicului”, a conchis în sensul că instalaţia inventată de pârâţi și care funcţionează încă din anul 1985 la Uzina Feldioara, ar fi fost accesibilă publicului, cu toate că situaţia contrară, atât la data depozitului, cât și în prezent, rezultă din probele administrate pe acest aspect în cadrul rejudecării apelului.

În concret, martorii audiaţi au confirmat că nici S.A. și nici D.S., nu au fost salariaţi ai Uzinei E1 Feldioara, iar accesul la instalaţia brevetată (care nu-și găsește corespondent nicăieri în lume, cu atât mai puţin în România), nu este permis tuturor salariaţilor uzinei, ci doar celor implicaţi direct în exploatarea instalaţiei. Acești salariaţi sunt ţinuţi de clauza de confidenţialitate, instalaţia și documentaţia aferentă fiind secret de serviciu. Accesul terţilor în secţia unde funcţionează instalaţia brevetată se face doar în urma unor permise speciale. Instalaţia ce face obiectul brevetului nu a fost niciodată accesibilă publicului, nici direct nici indirect, prin intermediul mass-media.

De asemenea, s-a reţinut în mod greșit că bateriile mixer-settler industriale care funcţionează la Feldioara erau deja funcţionale în alte ţări, aprecierea că pârâţii ar fi copiat instalaţia riscând să compromită imaginea și probitatea umană și profesională a acestora, cu atât mai mult cu cât există o expertiză de specialitate care susţine exact contrariul.

Aceste baterii sunt primele și singurele care funcţionează în România și au fost gândite, concepute și proiectate de pârâţi în anii 1980-1982, executate la IUC - Făgăraș în anii 1983-1984 și puse în funcţiune în anul 1985 la uzina Feldioara.

Brevetul IRNE -Pitești nr.102370/1991 nu poate avea nicio legătură și, cu atât mai puţin, nu putea reprezenta sursa de inspiraţie pentru acest utilaj. Toate invenţiile realizate în epoca modernă, fără nicio excepţie, au la bază principii teoretice generale, cuprinse în literatura tehnică a diverselor domenii ale știinţei, care împreună cu fantezia și cultura tehnică, ultimele două variind în limite foarte largi de la un inventator la altul, au dus la apariţia unor produse rentabile care au permis atingerea actualului grad de civilizaţie și dezvoltare.

Au fost eliminate fără justificare din probatoriul administrat a înscrisurilor favorabile pârâţilor, ceea ce reprezintă o abordare unilaterală, ce îi prejudiciază pe aceștia.

Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte a constatat următoarele:

Instanţa de judecată a fost învestită în prezenta cauză cu solicitarea reclamantei Compania Naţională a Uraniului de anulare a brevetului nr. 113840 privind invenţia „Instalaţia de purificare nucleară a azotatului de uranil”, eliberat pe numele pârâţilor. Brevetul produce efecte cu începere de la data depozitului reglementar – 17.04.1997.

În ciclul procesual anterior, instanţa de apel, schimbând hotărârea primei instanţe care respinsese cererea de chemare în judecată, a reţinut, pe baza probatoriului administrat, că invenţia este aceeași cu instalaţia care se folosea încă din anul 1985 în unitatea industrială (Uzina E1 Feldioara), în cadrul căreia pârâţii își desfășuraseră activitatea în calitate de salariaţi. În acest context, instanţa a apreciat că obiectul invenţiei a fost divulgat anterior înregistrării, nefiind, astfel, îndeplinită cerinţa noutăţii brevetului, care a fost eliberat cu încălcarea art. 7 – 8 din Legea nr. 64/1991.

Prin decizia Înaltei Curţi nr. 3291/2011, prin care s-a dispus casarea deciziei de apel menţionate anterior, s-a constatat că, în contextul reţinut ca anterioritate, instanţa de apel nu a cercetat dacă instalaţia brevetată – aceeași cu cea folosită încă din anul 1985 – era „accesibilă publicului” în sensul legii, pentru ca anterioritatea să fie distructivă de noutate, făcând parte din stadiul tehnicii la data cererii de brevet.

Prin decizia de casare, s-a indicat instanţei de rejudecare a se analiza și celelalte susţineri din cererea de recurs ale pârâţilor, care au vizat, pe lângă absenţa caracterului public al folosirii instalaţiei, și lipsa calităţii pârâţilor S.A. și D.S.E. de salariaţi ai Uzinei E1 Feldioara, precum și motivul de nulitate a brevetului invocat, în realitate, de către reclamantă, anume existenţa brevetului nr. 102370/1991 având ca titular Institutul de Reactori Nucleari Energetici P. (actualmente Sucursala Cercetări Nucleare P. din cadrul RA Activităţi Nucleare, intervenientă în prezenta cauză).

Faţă de cele arătate, rezultă că a fost tranșată chestiunea identităţii între instalaţia brevetată și cea folosită la Uzina E1 Feldioara încă din anul 1985, iar cadrul procesual al rejudecării a fost fixat în limitele arătate prin decizia de casare, astfel încât, în aplicarea art. 315 C.proc.civ., instanţa de rejudecare urma a stabili dacă instalaţia a fost accesibilă publicului până la data de 17.04.1997 (data cererii de brevet), ţinând cont și de toate susţinerile pârâţilor din cererea anterioară de recurs.

Instanţa de rejudecare a apelului a reţinut în acest context și alte elemente de fapt necesare dezlegării problemei de drept în discuţie, inclusiv pe aspectele învederate de către pârâţi, inserând în motivarea deciziei mai multe argumente în susţinerea soluţiei adoptate.

Această instanţă de control judiciar nu poate proceda la reevaluarea situaţiei de fapt reţinute, întrucât atribuţiile sale vizează exclusiv legalitatea, nu și temeinicia deciziei recurate, deoarece niciunul dintre cazurile de recurs prevăzute de art. 304 C.proc.civ. nu se referă la reaprecierea ansamblului faptic ori a probelor administrate.

Această limitare în analiza presupusă în sarcina instanţei de recurs nu exclude, însă, referirea la elementele de fapt relevante pentru problema de drept în discuţie, care urmează a fi subliniate în scopul determinării modului de aplicare a legii de către instanţa de apel.

Instanţa de apel a reţinut că toţi cei trei pârâţi au fost, anterior anului 1989 (pârâtul B.N.M. a fost și după această dată), salariaţi ai unor instituţii sau întreprinderi de stat ce au fost implicate într-un proiect foarte amplu pentru conceperea și punerea în funcţiune a unei uzine românești de rafinare a uraniului, în vederea obţinerii combustibilului necesar funcţionării centralelor nucleare din ţară. Acest proiect de interes naţional, aprobat prin decret al Consiliului de Stat, a fost finalizat în anul 1985 prin punerea efectivă în funcţiune a Uzinei E1 Feldioara, care funcţionează și în prezent.

S-a mai reţinut că, prin natura atribuţiilor de serviciu, pârâţii au participat în mod direct la aducerea la îndeplinire a acestui plan, în diferitele sale faze de implementare: D.S.E. – în faza de creare a fluxului tehnologic al viitoarei uzine, fiind cercetător la Institutul de Reactori Nucleari Energetici P.; S.A. – în faza de proiectare, făcând parte dintr-un colectiv de cercetare al Întreprinderii de Metale Rare București; B.N.M. – în faza de punere în funcţiune, fiind director al Uzinei Feldioara.

În această calitate, nu numai că au primit ca sarcină de serviciu realizarea proiectului de realizare a instalaţiei de purificare, însă au avut acces la baza de date și cea materială a instituţiilor angajatoare, inclusiv la staţia – pilot de la Mioveni, în care s-a experimentat procesul de purificare nucleară prin același flux tehnologic aplicat ulterior la Uzina Feldioara, proiect experimental ce a fost dezvoltat la scară industrială în cadrul Întreprinderii de Metale Rare București. De asemenea, participanţii la acest proiect au beneficiat de perfecţionare profesională corespunzătoare, prin vizite în străinătate.

Este lipsit de relevanţă faptul dacă toţi pârâţii au făcut parte sau nu din delegaţiile de persoane care s-au deplasat în străinătate ori au vizualizat efectiv instalaţii similare de purificare nucleară, fiind suficient ca cel puţin unul dintre aceștia să fi făcut acest lucru (ceea ce este de necontestat în privinţa pârâţilor B.N.M. – care a beneficiat de deplasări în străinătate și a avut acces la datele proiectului de la Mioveni, ca, de altfel și D.S.E., conform procesului – verbal datat 29.09.1978), pentru ca și ceilalţi să beneficieze de experienţa și cunoștinţele sale, în calitate de coautori.

În același timp, instanţa de apel a reţinut, pe baza întregului probatoriu administrat, că soluţia tehnică pe care o conţine instalaţia brevetată era deja accesibilă publicului la data realizării proiectului de către cei trei pârâţi, informaţii relevante regăsindu-se atât în literatura de specialitate, cât și în infrastructura pusă la dispoziţie de instituţiile angajatoare, respectiv instalaţia – pilot de purificare nucleară de la Mioveni ce avea în componenţă baterii mixer – settler de laborator, despre care înșiși pârâţii au arătat că era de provenienţă străină.

În aceste condiţii, instanţa de apel a conchis în sensul că instalaţia proiectată pentru Uzina Feldioara și folosită efectiv în cadrul acelei unităţi, în mod continuu până la data cererii de brevet, a fost creată pe baza cunoștinţelor din stadiul tehnicii de la acel moment privind alte instalaţii de purificare a azotatului de uranil, la care pârâţii au avut acces și pe care le-au valorificat în proiectul conceput în anii 1980 – 1982.

În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 64/1991, în forma de la data acordării brevetului, „Stadiul tehnicii include toate cunoștinţele care au devenit accesibile publicului până la data înregistrării cererii de brevet de invenţie sau a priorităţii recunoscute.”

Stadiul tehnicii nu cuprinde doar obiecte materiale (produse, procedee, instalaţii etc.), ci și informaţii despre asemenea obiecte, la care publicul să fi avut acces, prin descriere scrisă sau orală, prin folosire sau în orice alt mod, cu condiţia de a fi fost divulgate de o manieră suficientă pentru ca un specialist în domeniu să fie capabil să realizeze invenţia el însuși.

Este suficientă posibilitatea teoretică a accesului publicului la această informaţie, deci nu este necesar, în principiu, ca expertul să fi vizualizat obiectul vizat de informaţiile preexistente sau ca acela să fi fost accesibil în materialitatea sa oricărei persoane care ar dori să o inspecteze și care ar putea înţelege modul de funcţionare și nici măcar o descriere detaliată a caracteristicilor sale tehnice.

În stadiul tehnicii de la data cererii de brevet intră și cunoștinţele accesibile publicului la momentul creării obiectului invenţiei. Dacă aceste informaţii publice existau atunci când obiectul invenţiei a fost creat, cu atât mai mult făceau parte din stadiul tehnicii la data cererii de acordare a brevetului.

Or, în speţă, s-a arătat deja că pârâţii au avut acces la cunoștinţe al căror caracter public nu a fost contestat (literatură de specialitate, instalaţia – pilot de provenienţă străină), astfel încât au fost în măsură să materializeze aceste informaţii și să creeze în anii 1980 – 1982 instalaţia folosită la Uzina Feldioara și pe care au brevetat-o ulterior.

În acest context, este lipsită de relevanţă împrejurarea dacă însăși folosirea instalaţiei în perioada 1985 – 1997 a avut sau nu caracter public.

Contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de apel nu a valorificat în adoptarea soluţiei finale considerentul, reţinut pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi în faza rejudecării apelului, privind cunoașterea instalaţiei de la Feldioara de către circa 350 de salariaţi. Nu s-a intenţionat a se demonstra în acest fel că însăși folosirea instalaţiei a reprezentat modul de divulgare a obiectul invenţiei ulterioare, știut fiind faptul că divulgarea către persoane supuse unei obligaţii de confidenţialitate, precum salariaţii, nu întrunește caracterul de accesibilitate publică la care se referă Legea nr. 64/1991.

Pentru acest motiv, sunt nerelevante sublinierile recurenţilor din declaraţiile martorilor în sensul că accesul la instalaţia folosită nu a fost și nu este permis nici măcar tuturor salariaţilor uzinei, cu atât mai puţin terţilor, iar salariaţii implicaţi direct în exploatarea instalaţiei sunt ţinuţi de clauza de confidenţialitate.

De altfel, este de necontestat interdicţia de divulgare la care erau supuși salariaţii în privinţa informaţiilor, a datelor și a documentelor ce constituie secrete de stat sau secrete de serviciu, în aplicarea Legii nr. 23/1971 privind apărarea secretului de stat, care a fost abrogată abia în anul 2002 prin Legea nr. 182 privind protecţia informaţiilor clasificate, în condiţiile în care toată documentaţia privind obiectivul Feldioara prezintă caracterul de secret de stat sau secret de serviciu, astfel cum reiese din menţiunile aplicate pe înscrisurile depuse la dosar, în extras, de către reclamantă. Interdicţia este obligatorie și după încetarea raporturilor de muncă, potrivit art. 11 din Legea nr. 23/1971.

Însă, după cum s-a arătat, instanţa de apel a analizat condiţia accesibilităţii în contextul art. 8 din Legea nr. 64/1991 în raport de data realizării efective a obiectului invenţiei brevetate, nu în raport de folosirea instalaţiei în unitatea industrială, fără ca acest mod de analiză să reprezinte o încălcare a prevederilor legale menţionate, potrivit cărora cercetarea noutăţii se realizează în funcţie de stadiul tehnicii de la data cererii de brevet, dimpotrivă, relevă o aplicare corespunzătoare a legii: dacă anumite informaţii sau obiecte intrau în stadiul tehnicii la momentul creării obiectului invenţiei, cu atât mai mult această cerinţă este îndeplinită la un moment ulterior, cel al cererii de acordare a brevetului.

Folosirea efectivă a obiectului invenţiei începând cu anul 1985 atestă doar stadiul tehnicii la acel moment, valorificat prin crearea instalaţiei de către pârâţi, fără a reprezenta ea însăși un act de divulgare.

În acest context a arătat instanţa de apel că pârâţii au valorificat cunoștinţele din stadiul tehnicii, exclusiv din perspectiva cerinţei noutăţii, nu și a activităţii inventive, care nu a făcut obiectul învestirii instanţei de judecată în cauză. Ca atare, considerentul că pârâţii au avut drept sursă de inspiraţie instalaţia – pilot de la Mioveni a fost inserat în decizie nu pentru cercetarea aportului creator al pârâţilor, ci pentru relevarea stadiului tehnicii la acel moment, înţeles ca totalitate a cunoștinţelor accesibile publicului, iar situaţia de fapt pe acest aspect nu poate fi reevaluată în această fază procesuală, fiind suficient că s-a analizat în mod corespunzător condiţia accesibilităţii publicului la cunoștinţele preexistente.

Cu toate că cele expuse sunt suficiente pentru conturarea soluţiei din prezenta cauză, pentru a se răspunde tuturor motivelor de recurs, urmează a se face referire și la brevetul nr. 102370 acordat la data de 25.11.1991 Institutului de Reactori Nucleari Energetici P. pentru „Procedeu de obţinere a azotatului de uranil de puritate ridicată”.

Contrar susţinerilor recurenţilor, acest brevet nu a fost invocat prin cererea de chemare în judecată drept anterioritate distructivă de noutate, referirea la acesta fiind făcută exclusiv în contextul folosirii de către reclamantă a instalaţiei brevetate ulterior. De altfel, prin decizia recurată nici nu s-a făcut o asemenea analiză, motiv pentru care este lipsită de relevanţă invocarea de către recurenţi a raportului de expertiză întocmit în primul ciclu procesual parcurs în cauză, prin care s-a constatat lipsa de identitate între acel brevet și brevetul a cărui anulare s-a solicitat.

Chiar dacă s-ar ignora considerentele anterioare privind lipsa de noutate a invenţiei în litigiu și s-ar determina dacă, în cursul folosirii instalaţiei de către reclamantă, până în anul 1997, a avut loc o divulgare a acesteia cu caracter public, se poate constata că acordarea brevetului nr. 102370 reprezintă o asemenea divulgare.

S-a reţinut deja de către instanţa de apel că uzina E1 Feldioara a fost concepută a funcţiona în scopul obţinerii azotatului de uranil pur (ca materie primă pentru centralele nuclearo - electrice) prin purificarea nucleară a soluţiei de azotat de uranil impur, după cum rezultă din studiul de fundamentare- inginerie tehnologică - al notei de comandă a ICPMMN Baia Mare pentru Uzina E1, aprobat prin Decretul nr. 158/1982 al Consiliului de Stat.

În cuprinsul acestui studiu, precum și în celelalte înscrisuri depuse de către reclamantă la dosar, privind realizarea și execuţia obiectivului Uzina E1, se face referire la fluxul tehnologic necesar pentru obţinerea produsului finit, care este descris detaliat.

Acest proces tehnologic a fost prevăzut să se realizeze prin intermediul unor baterii mixer – settler pentru extracţie, spălare, reextracţie, tratare etc., în diferitele faze ale operaţiunii de purificare nucleară, pe care instanţa de apel le-a descris în decizia pronunţată.

După cum au arătat înșiși pârâţii în cursul procesului, proiectele de execuţie ale bateriilor mixer-settler industriale au fost elaborate pe baza temei de proiectare întocmite de D.S., coautoare a invenţiei de procedeu, în care s-au înfăţișat toate detaliile esenţiale necesare dimensionării cantitative a bateriilor, pe baza cărora a fost proiectată instalaţia. Acest din urmă proiect a reprezentat o soluţie de adaptare mecanică a utilajului la parametrii tehnologiei (numărul de compartimente pentru fiecare fază de tratare, solventul organic recomandat, cât și faza apoasă recomandată, timpii de retenţie etc.).

În aceste condiţii, pentru un specialist în domeniu era suficientă prezentarea detaliată a fluxului tehnologic și o minimă prezentare a utilajului necesar pentru a anticipa instalaţia de purificare a uraniului (poziţie în care s-au aflat, de altfel, înșiși pârâţii, care au cunoscut procesul tehnologic).

În descrierea invenţiei din brevetul 102370 se exemplifică un mod de realizare a invenţiei, arătându-se în detaliu procedeul și fazele obţinerii produsului finit și arătându-se explicit că „Operaţiile de extracţie, spălare, reextracţie, se fac în sistem continuu în baterii amestecător – decantor cu circulaţia în contracurent a fazelor”.

Or, această descriere permitea anticiparea invenţiei în litigiu, în condiţiile în care, potrivit descrierii invenţiei pârâţilor, instalaţia brevetată are drept componentă principală bateriile amestecător-decantor cu curgere liberă a fluidelor, pentru rafinarea uraniului prin extracţie urmată de reextracţie. În stadiul tehnicii existau instalaţii amestecător-decantor pentru purificarea azotatului de uranil, fie pe baza curgerii dirijate a fluidelor, fie prin valorificarea curgerii libere în contracurent, după cum se arată chiar de către pârâţi în documentaţia atașată cererii lor de brevet.

Drept urmare, a avut loc o divulgare a invenţiei în litigiu, în cuprinsul brevetului de invenţie acordat pentru procedeul ce se folosește efectiv cu ajutorul instalaţiei brevetate, astfel încât, nici din acest punct de vedere, nu este întrunită cerinţa noutăţii invenţiei în litigiu.

Faţă de considerentele expuse, s-a constatat că, în mod corect, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, dispunând anularea brevetului pentru neîndeplinirea uneia dintre cerinţele de brevetabilitate (ce trebuie întrunite în mod cumulativ), motiv pentru care Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ.