Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 721/2010 AI generated

Maintenance of preventive detention for drug trafficking: concrete danger to public order and recidivism

Case Number Decizia nr. 721/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's order to maintain preventive detention. The dispute concerned the legality of the continued preventive arrest of a defendant convicted by the Bucharest Tribunal to a cumulative 10-year imprisonment for drug trafficking and illegal possession of narcotics (specifically cannabis and MDMA) under Law No. 143/2000. The appellate and supreme courts determined that the statutory conditions for detention remained valid because the charges carried penalties exceeding four years' imprisonment, the defendant was a recidivist, and his release would pose a concrete danger to public order. The decisive legal basis included Articles 148(f) and 160b of the Code of Criminal Procedure regarding the justification for preventive detention, and Article 38515(1)(b) of the Code of Criminal Procedure for the final judgment, which also mandated the appellant to pay 260 RON in judicial fees, with the official defender's honorarium advanced by the Ministry of Justice.

Legislator headnote

AI generated

art. 3002 C. proc. pen, art. 681 C. proc. pen, art. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) C. pen; Maintenance of preventive detention for drug trafficking: concrete danger to public order and recidivism: The dispute concerned the legality of the continued preventive arrest of a defendant convicted by the Bucharest Tribunal to a cumulative 10-year imprisonment for drug trafficking and illegal possession of narcotics (specifically cannabis and MDMA) under Law No. 143/2000. The appellate and supreme courts determined that the statutory conditions for detention remained valid because the charges carried penalties exceeding four years' imprisonment, the defendant was a recidivist, and his release would pose a concrete danger to public order. The decisive legal basis included Articles 148(f) and 160b of the Code of Criminal Procedure regarding the justification for preventive detention, and Article 38515(1)(b) of the Code of Criminal Procedure for the final judgment, which also mandated the appellant to pay 260 RON in judicial fees, with the official defender's honorarium advanced by the Ministry of Justice.

Keywords

AI generated
preventive detention possession of narcotics cannabis trafficking imprisonment code of criminal procedure criminal recidivism

Cited Legislation

AI generated
art. 3002 C. proc. pen
160b raportat la art. 3002 C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului S.D.C.
art. 681 C. proc. pen
S-a apreciat că probele avute în vedere la pronunțarea hotărârii primei instanțe constituie indicii temeinice, în sensul dispozițiilor art. 681 C. proc. pen., ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele prevăzute de legea penală.
art. 148 lit. f) C. proc. pen
Totodată, s-a constatat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile cercetate este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Verificând hotărârea atacată în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică.
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000
la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.
art. 41 alin. (2) C. pen
143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.
art. 37 lit. a) C. pen
a) și c), art. 37 lit. a) C. pen., art.
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000
pen., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis for dismissing the cassation appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Provision governing the imposition of judicial costs.

art. 189 C. proc. pen.

Provision concerning the advancement of the official defender's fees from the Ministry's fund.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 11231/3/2009 (306/2010), Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului S.D.C.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin în continuare și impun privarea de libertate a inculpatului.

S-a apreciat că probele avute în vedere la pronunțarea hotărârii primei instanțe constituie indicii temeinice, în sensul dispozițiilor art. 681 C. proc. pen., ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele prevăzute de legea penală.

Totodată, s-a constatat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile cercetate este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Aceasta rezultă din gradul de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina sa, de natura infracțiunilor comise, din gravitatea deosebită a acestora.

Ca atare, având în vedere dispozițiile art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen., Curtea a apreciat că măsura arestării preventive este justificată de motive pertinente și suficiente și, în consecință, a menținut starea de arest a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.D.C., fără a arăta motivele de casare.

În concluziile orale, apărătorul din oficiu al inculpatului recurent a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și judecarea inculpatului în stare de libertate deoarece acesta este doar consumator de droguri și nu traficant, iar condamnarea sa nu înseamnă că prezintă pericol pentru ordinea publică.

Verificând hotărârea atacată în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică.

Prin Sentința penală nr. 1053 din 21 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a II-a penală a condamnat, printre alții, pe inculpatul S.D.C. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) și c), art. 37 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a), c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

S-a reținut, în fapt, în sarcina inculpatului că în perioada mai - iunie 2008 împreună cu alți inculpați, a procurat și deținut fără drept diferite cantități de hașiș. În luna iunie 2008 a furnizat lui C.C. un număr de 10 comprimate ecstasy (MDMA) cu simbolul „?”, din care acesta din urmă a vândut colaboratorului I.I. un număr de 5 comprimate la data de 11 iunie 2008 și alte 5 comprimate la data de 17 iunie 2008.

La data de 22 ianuarie 2009, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, asupra sa a fost găsită cantitatea de 1,32 grame cannabis, pe care o deținea pentru consum propriu.

În cauză există suficiente indicii care să facă rezonabilă presupunerea că inculpatul se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa.

Măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată la 22 ianuarie 2009 și a fost menținută pe tot parcursul procesului penal.

Înalta Curte constată că instanța a reținut în mod corect că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Faptele pentru care inculpatul este trimis în judecată prezintă o gravitate și un pericol social sporit la adresa stării de sănătate și de siguranță a societății, ele fiind sancționate cu pedepse cu închisoarea mai mari de 4 ani. Inculpatul este, de asemenea, recidivist.

Având în vedere toate aceste împrejurări și date, în mod corect s-a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului nu este legală și oportună, sub aspectul pericolului concret la care sunt expuși membrii societății prin contactul cu traficanții de droguri, cărora unii dintre ei pot să le cadă victime.

Constatând că în cauză nu există temeiuri pentru revocarea măsurii arestării preventive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Văzând dispozițiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.C. împotriva Încheierii din 10 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 11231/3/2009 (306/2010).

Obligă recurentul inculpat la 260 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2010.