Inadmissibility of appeal against final decision on annulment challenge due to lack of statutory basis for judicial review

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 515/R din 25 iunie 2010, Curtea de Apel Galați a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 325 din 11 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 10516/231/2009 și obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

La data de 25 mai 2010, C.C. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 375/R din 11 mai 2010 a Curții de Apel Galați, invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen.

Curtea a apreciat că, deși formal, cazurile de contestație în anulare invocate de contestator se regăsesc în dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. c) și e) C. proc. pen., din actele dosarului a constatat că nu reiese încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) - i1) C. proc. pen. și nici cele ale art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen., neexistând probe în acest sens, simplele afirmații ale contestatorului neconstituind dovezi în sensul art. 391 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, considerat admisibil în baza art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 7 din Protocolul adițional, contestatorul C.C. solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 375 din 11 mai 2010 a Curții de Apel Galați, casarea Deciziei nr. 515/R/ din 5 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, reținerea cauzei pentru rejudecare.

Motivele de recurs au fost dezvoltate în scris și susținute oral de apărătorul contestatorului, concluziile acestuia, ale reprezentantului Parchetului și ale contestatorului fiind consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul contestatorului, îl consideră inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind pronunțarea acestora, cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Totodată, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părților a fost precis stabilită, inclusiv cu privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale definitive, în acest caz.

Reglementarea menționată are aptitudinea funcțională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiție, generată de dispozițiile art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție.

Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, sentințe sau decizii, după caz.

Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu recurs declarat împotriva deciziei pronunțate în contestație în anulare de secția penală, privind o decizie definitivă dată de aceeași instanță în recurs, hotărâre care, nefiind prevăzută de art. 3851 C. proc. pen., nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.

Împiedicarea unei noi judecăți asupra cauzei penale definitiv soluționate, justificat de cerința stabilității ordinii de drept, cu referire la hotărârile penale definitive având ca atribut specific și exclusiv autoritatea de lucru judecat, rezultă, de altfel, cu evidență, privitor la soluțiile pronunțate în contestație, și din dispozițiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen. Ca atare, potrivit dreptului comun, decizia atacată nu este supusă recursului.

Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așadar, excepția de inadmisibilitate pusă în discuția părților se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de contestatorul condamnat împotriva Deciziei nr. 515/R din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Galați.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, Curtea va obliga recurentul menționat, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 515/R din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2010.