Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3971/2010 AI generated

Fraud convictions upheld, but car confiscations annulled as vehicles not indispensable to ATM scam.

Case Number Decizia nr. 3971/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) partially allowed the appeals of two defendants (I.F. and V.L.M.) and annulled the appellate decision only as to the confiscation of their two cars (an O.M. and a B.), reinstating the first-instance order lifting the preventive seizure of those vehicles; the appeals of the other two defendants (P.D. and Z.C.) were dismissed as unfounded. This left in force the appellate convictions (3 to 3.5 years’ imprisonment plus ancillary and complementary penalties) for forming an association to commit offenses under art. 323(1)-(2) Criminal Code, illegal possession/use of counterfeit payment instruments and fraud under arts. 24, 25, 27 of Law No. 365/2002, unauthorized computer access under art. 42(1) Law No. 161/2003, and weapons offenses under art. 279(1) Criminal Code with art. 136¹ Law No. 295/2004, while the acquittals for organized crime under Law No. 39/2003 and several computer-crime offenses under Law No. 161/2003 (art. 42(2)(3), 46, 49) remained final. The dispute concerned a coordinated ATM fraud operation using 201 skimmed/cloned cards, yielding about 144,000 RON; the decisive legal basis was art. 118 lit. b) Criminal Code as interpreted by the High Court's decision in the interest of the law (Decision XVIII/2005)—special confiscation of a vehicle used in crime requires that it be indispensable to the offense, not merely a means of transport, so the cars could not be confiscated; the convictions were upheld because the defendants acted as co-perpetrators (not mere accomplices) through supplying cards, collecting cash, and ensuring escape, and the punishment was properly individualized.

Legislator headnote

AI generated

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen, art. 10 lit. d) C. proc. pen, art. 2 din Legea nr. 39/2003, art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 65 C. pen; Fraud convictions upheld, but car confiscations annulled as vehicles not indispensable to ATM scam: and V.L.M.) and annulled the appellate decision only as to the confiscation of their two cars (an O.M. and a B.), reinstating the first-instance order lifting the preventive seizure of those vehicles; the appeals of the other two defendants (P.D. and Z.C.) were dismissed as unfounded. This left in force the appellate convictions (3 to 3.5 years’ imprisonment plus ancillary and complementary penalties) for forming an association to commit offenses under art. 323(1)-(2) Criminal Code, illegal possession/use of counterfeit payment instruments and fraud under arts. 24, 25, 27 of Law No. 365/2002, unauthorized computer access under art. 42(1) Law No. 161/2003, and weapons offenses under art. 279(1) Criminal Code with art. 136¹ Law No. 295/2004, while the acquittals for organized crime under Law No. 39/2003 and several computer-crime offenses under Law No. 161/2003 (art. 42(2)(3), 46, 49) remained final. The dispute concerned a coordinated ATM fraud operation using 201 skimmed/cloned cards, yielding about 144,000 RON; the decisive legal basis was art. 118 lit. b) Criminal Code as interpreted by the High Court's decision in the interest of the law (Decision XVIII/2005)—special confiscation of a vehicle used in crime requires that it be indispensable to the offense, not merely a means of transport, so the cars could not be confiscated; the convictions were upheld because the defendants acted as co-perpetrators (not mere accomplices) through supplying cards, collecting cash, and ensuring escape, and the punishment was properly individualized.

Keywords

AI generated
criminal confiscation vehicle seizure fraud other criminal offenses cash payment organized crime

Cited Legislation

AI generated
art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
art. 10 lit. d) C. proc. pen
la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
art. 2 din Legea nr. 39/2003
(1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003.
art. 49 din Legea nr. 161/2003
b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003.
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002
În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, a fost condamnat inculpatul V.L.M.
art. 65 C. pen
la o pedeapsă de 3 ani închisoare și s-a aplicat, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev.
art. 66 C. pen
pe o durată de 2 ani, ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale.
art. 279 alin. (1) C. pen
În baza art. 279 alin. (1) C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

Basis for admitting the appeals and partially quashing the decision regarding the confiscation of the vehicles.

art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Basis for dismissing the appeals of defendants P.D. and Z.C. as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Used to impose judicial costs on the defendants whose appeals were dismissed.

art. 118 lit. b) C. pen.

Applied to determine that the seized vehicles did not meet the legal requirements for confiscation, leading to the lifting of the confiscation order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 179 din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj s-au dispus următoarele:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul V.L.M. aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003.

În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, a fost condamnat inculpatul V.L.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și s-a aplicat, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002 a fost condamnat același inculpat la câte o pedeapsă de câte 2 ani închisoare.

În baza art. 279 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 1361 din Legea nr. 295/2004 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 - 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și s-a aplicat, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen. după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile disp. art. 71 C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 06 noiembrie 2008 până la data pronunțării, 30 iunie 2009.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul Z.C. aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 42 alin. (2) și (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003.

În baza art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 a fost condamnat inculpatul Z.C. la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și s-a aplicat, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002 a fost condamnat același inculpat la câte o pedeapsă de câte 2 ani închisoare.

În baza art. 33 - 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și s-a aplicat în baza art. 65 C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen. după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile disp. art. 71 C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 06 noiembrie 2008 până la pronunțare, 30 iunie 2009.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.D. cetățean român, fără ocupație, aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 42 alin. (2) și (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003.

În baza art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 a fost condamnat inculpatul P.D. la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și s-a aplicat în baza art. 65 C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002 a fost condamnat același inculpat la câte o pedeapsă de câte 2 ani închisoare.

În baza art. 33 - 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și s-a aplicat în baza art. 65 C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen. după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile disp. art. 71 C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 28 noiembrie 2008 până la pronunțare, 30 iunie 2009.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate celor 3 inculpați și s-a stabilit termen de încercare de 5 ani, compus din durata pedepsei aplicate și un interval de timp de 2 ani stabilit de instanță în condițiile disp. art. 862 C. pen.

A fost încredințată supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj.

Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpații V.L.M., Z.C. și P.D. să se supună regulilor prevăzute de art. 863 lit. a) - d) C. pen., prezența la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj să se facă în fiecare joi a lunii.

Potrivit art. 863 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca inculpații să respecte și următoarele obligații:

a) să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare.

b) să nu schimbe domiciliul și să nu depășească limita teritorială a județului Dolj, decât în condițiile fixate de instanță.

c) să nu frecventeze spectacole sportive, localuri publice destinate consumului de alcool sau localuri cu program special de noapte.

d) să nu intre în legătură cu persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, martorii, experții și celelalte persoane având legătură cu cauza, să nu comunice direct sau indirect cu aceștia.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării în cazul în care nu îndeplinesc cu rea-credință măsurile de supraveghere stabilite de instanță, precum și în cazul în care în cursul termenului de încercare săvârșesc o nouă infracțiune.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

Totodată, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților menționați de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 39 din 06 noiembrie 2008, nr. 40 din 06 noiembrie 2008 și respectiv nr. 44 din 28 noiembrie 2008.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.F. aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 44 alin. (2) și (3) și art. 49 din Legea nr. 161/2003.

În baza art. 46 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003 a fost condamnat inculpatul I.F. la câte o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare și s-a aplicat în baza art. 65 C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002 a fost condamnat același inculpat la câte o pedeapsă de câte 2 ani închisoare.

În baza art. 1361 din Legea nr. 295/2004 cu referire la art. 24 alin. (1) și (2), art. 25 alin. (1), art. 28 și 51 din aceeași lege, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și s-a aplicat în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 - 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C. pen. după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile disp. art. 71 C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 25 februarie 2009 și până la pronunțare, 30 iunie 2009.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a constatat că acesta este arestat și în altă cauză.

În baza art. 118 lit. b), e), f) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 144.000 RON descoperită cu ocazia constatării infracțiunii și suma de 1.800 euro ce au fost indisponibilizați prin Ordonanța nr. 66D/P/2008 și s-au depus la casieria I.P.J. Gorj: un număr de 201 cartele magnetice descoperite în autoturismul inculpatului V.L.M.; un pistol marca R.; 8 cartușe calibru 10x22T; un cartuș calibru 9 mm, descoperite în autoturismul aceluiași inculpat indisponibilizat prin Ordonanța nr. 66D/P/2008 din 15 decembrie 2008 de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj; un număr de 16 suporturi optice de stocare a datelor (CD/DVD); un card de memorie S. de 1 GB; un dispozitiv electronic marca P. echipat cu cameră foto; patru acumulatori model BLSC lipiți și interconectați cu conductori electrici; un cititor de carduri T.; un pistol marca R.; un fragment de hârtie reprezentând o scrisoare olografă adresată unei persoane "P." și datată cu 15 februarie 2009, bunuri ce aparțin inculpatului I.F.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile aparținând inculpatului V.L.M., respectiv autoturismul marca O.M. și suma de 1.800 euro, indisponibilizată prin Ordonanța nr. 66D/P/2008 din data de 07 noiembrie 2008 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj, precum și a sechestrului asigurător asupra unui autoturism marca B., cu număr de înmatriculare X, precum și a sumei de 25.000 RON, indisponibilizate prin Ordonanța nr. 66D/P/2008 din 27 februarie 2009 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj.

S-a dispus restituirea către inculpatul V.L.M. a celorlalte bunuri ridicate de către organele de poliție și consemnate în procesele-verbale de percheziție din data de 05 noiembrie 2009; către inculpatul Z.C. a bunurilor ridicate și consemnate în procesul-verbal din data de 06 noiembrie 2008; către inculpatul P.D. a bunurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare și consemnate în procesul-verbal din data de 22 ianuarie 2009 precum și a celorlalte bunuri către inculpatul I.F. ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare și consemnate în procesul-verbal din data de 25 februarie 2009.

S-a dispus restituirea către inculpați a bunurilor pentru care s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător, precum și a sumei de 25.000 RON către Z.F.A.

S-a luat act că prin încheierea de ședință din data de 16 iunie 2009 au fost restituite inculpatului P.D. următoarele acte: carte de identitate a vehiculului marca M., cu nr. Z, pe numele P.D. (original); "Certificato di proprieta pentru autoturismul M. - original; "Carta di Circolazione"(permis de circulație), pe numele P.D. (original); încheierea nr. P/2008 eliberată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dolj însoțit de contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea din 25 iulie 2008 la Biroul Notarului Public T.C.D. (original) și s-a pus în vedere acestui inculpat că are obligația să păstreze actele până la rămânerea definitivă a hotărârii.

S-a luat act act că partea civilă M.R.B. SA și părțile vătămate B.R.D.S.G., R.B., B., C.E.C.B., O.T.P.B. nu se constituie parte civilă, iar partea civilă B.C.C. SA Sibiu renunță la cererea de constituire parte civilă.

Au fost obligați inculpații V.L.M. și P.D. la câte 1.000 RON, cheltuieli judiciare statului, inculpatul Z.C. la 1.400 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 400 RON onorariu apărător oficiu în cursul urmăririi penale, iar inculpatul I.F. la 3.000 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune cele de mai sus, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 66D/P/2008 din 23 decembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj au fost trimiși în judecată inculpații V.L.M. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (2) și art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002, art. 42 alin. (1), (2) și (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003 și art. 279 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 1361 din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.; Z.C. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (2) și art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002, art. 42 alin. (1), (2) și (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen. și P.D. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (2) și art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002, art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.

Prin același rechizitoriu s-a disjuns materialul de urmărire penală față de făptuitori din anturajul inculpaților, pentru infracțiunile prev. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (2) și art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002, art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003.

În fapt, s-a reținut că la data de 05 noiembrie 2008, în jurul orelor 2200, un cetățean a sesizat Serviciul de Urgență 112 că la ATM-urile unor bănci din orașul Rovinari a observat un grup de persoane care nu par a fi din zonă, ce efectuează operațiuni suspecte privind retragerea unor sume de bani. Dispeceratul Serviciului de Urgență a sesizat Poliția Orașului Rovinari pentru a efectua verificări, scop în care, în zonă, a fost trimis un polițist în civil.

Din raportul întocmit de polițist, cât și din depoziția martorului care se afla împreună cu acesta rezultă că, în zona unităților bancare B.R.D.S.G. și B.C.C., situate pe B-dul M. din orașul Rovinari, se aflau 4 persoane suspecte (tineri), cu un autoturism de teren marca O.M., cărora li s-a părut suspectă prezența în zonă a civilului ce părea a fi polițist, fapt pentru care au urcat în autoturism și au plecat spre Craiova. Polițistul a luat legătura cu Poliția localității Bâlteni, dispunând oprirea autoturismului pentru legitimarea pasagerilor și efectuarea unor verificări, întrucât existau indicii privind săvârșirea unor infracțiuni cu carduri falsificate.

S-a procedat la oprirea autoturismului marca O.M. cu numere Y, înmatriculat în Germania, iar doi dintre cei aflați în autoturism au fugit, unul spre Craiova și altul spre o direcție necunoscută, conducătorul auto fiind identificat în persoana inculpatului V.L.M. Ulterior, a fost prins și identificat cel de-al doilea ocupant al autoturismului, în persoana inculpatului Z.C. și s-a stabilit că cel de-al treilea ocupant al autoturismului a fost inculpatul P.D.

S-a mai reținut că la percheziția autoturismului au fost găsite un număr de 19 card-uri (2 card-uri P.B.A. și 17 card-uri T.T.M.), un portofel cu 1800 euro și un pistol marca R., având un încărcător plin cu cartușe cu bile de cauciuc și gaze lacrimogene, pistolul fiind armat cu cartuș pe țeava, precum și un număr de 5 telefoane mobile, 2 șepci cu cozoroc din pânză, un pulover de culoare neagră și o geacă cu înscrisul "G." pe partea din spate.

Cu această ocazie, la o anumită distanță de autoturism a fost identificat și un rucsac de culoare închisă și, procedându-se la verificarea acestuia, s-a constatat că, în interior, se afla o importantă sumă de bani, în bancnote de 100 și 50 RON, cât și un mare număr de carduri bancare.

Procedându-se la numărarea banilor s-a constatat că rucsacul conținea 142.000 RON și o cutie metalică inscripționată "A.C.F.A.", în care se găseau 201 carduri bancare de diferite tipuri, respectiv V.D., V.A.A., P.O.C., P.A. și V.T.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că la data de 05 noiembrie 2008, inculpații V.L.M. și Z.C. s-au întâlnit mai întâi în orașul Balș, la domiciliul inculpatului Z.C. și, mai apoi, în municipiul Craiova, unde s-au înțeles și cu inculpatul P.D., cât și cu un alt făptuitor și au hotărât să se deplaseze la ATM-uri de pe raza județului Gorj, situate în localități mai mici și unde nu erau cunoscuți, pentru a sustrage sume de bani cu carduri falsificate.

S-a reținut că, din cercetările efectuate, nu s-a putut stabili cine anume a procurat cardurile, de la cine și cine le-a falsificat, dar s-a stabilit cu certitudine existența unei înțelegeri prealabile între inculpați pentru utilizarea cardurilor falsificate.

În acest scop, în jurul orelor 17:00, inculpații Z.C. și V.L.M. s-au deplasat cu autoturismul celui din urmă, un autoturism marca O.M. cu numere de Germania, Y, mai întâi pe raza localității Turceni, unde au efectuat operațiuni cu carduri falsificate la 3 ATM-uri, respectiv la un ATM aparținând Agenției B.R.D.S.G., situat în orașul Turceni, pe strada J., un ATM aparținând B., situat pe strada M., la intrarea în C.C. și un alt ATM aparținând C.E.C.B. Turceni, situat la parterul unui bloc, într-o stație de autobuz, la circa o jumătate de kilometru de primele.

Inculpatul Z.C. a efectuat extrageri cu cardurile falsificate de la ATM-urile aparținând Sucursalelor B.R.D.S.G., B., B.C.C., R.B., O.T.P.B. și C.E.C.B., iar inculpatul V.L.M. de la ATM-urile aparținând B. și M.R.B., care nu sunt prevăzute cu sisteme de supraveghere video.

S-a mai reținut și faptul că după desfășurarea activității infracționale de pe raza localității Turceni între orele 18:05:34 - 19:33:18, inculpații s-au deplasat pe raza orașului Țicleni, procedând în același fel la un număr de alte 4 bancomate aflate în zonă, respectiv la un ATM aparținând C.E.C.B., de unde Z.C. a retras mai multe sume de bani, în timp ce inculpatul V.L.M. asigura zona, un ATM aparținând M.R.B. situat vis-a-vis de Grupul Școlar Industrial Țicleni, un ATM aparținând B.R.D.S.G. situat pe strada P.C., precum și de la ATM-ul nr. 654 aparținând B., amplasat la intrarea în Primăria orașului Țicleni, de unde au retras sume conform jurnalelor operațiunilor comunicate de băncile prejudiciate.

Totodată, băncile au pus la dispoziție și imagini video surprinse de camerele de supraveghere, inculpatul Z.C. operând la ATM-urile C.E.C.B. - Agențiile Turceni și Țicleni, B.R.D.S.G. - Agențiile Turceni și Rovinari, R.B. - Agenția Rovinari, O.T.P.B. - Agenția Rovinari, B.C.C. - Agenția Rovinari, iar inculpatul V.L.M. la ATM-urile M.R.B. Țicleni, B. Turceni, amplasat la intrarea în C.C.

De pe raza orașului Țicleni, inculpații s-au deplasat mai departe pe raza orașului Rovinari, pentru a opera la ATM-urile băncilor din localitate astfel că, având asupra lor un număr foarte mare de carduri, pentru a retrage o sumă foarte mare de bani și într-un timp cât mai scurt, inculpații V.L.M. și Z.C. au solicitat și pe inculpatul P.D., așa cum se înțeleseseră în cursul zilei. Ajunși pe raza orașului Rovinari, în jurul orelor 21:30, inculpatul V.L.M. a parcat autoturismul pe strada T., a rămas în autoturism de unde coordona activitatea inculpaților Z.C. și P.D., care au retras sume de bani cu cardurile clonate de la ATM-urile B.C.C., R.B., B.R.D.S.G. Ca mod de operare, inculpatul V.L.M. a rămas în autoturism, a distribuit cardurile celor doi și primea de la aceștia sumele de bani retrase în mod fraudulos.

A rezultat și că P.D. s-a deplasat pe raza localității Rovinari cu un autoturism de culoare neagră, posibil M., condus de un complice, care l-a și recuperat ulterior, după ce a reușit să fugă din autoturismul lui V.L.M., oprit de un filtru al poliției pe raza localității Bâlteni.

În ce privește pe P.D., organul de urmărire penală a menționat că este implicat în activități infracționale și în afara țării, aspect ce rezultă și din sumele importante de bani pe care le-a primit în perioada iulie - august 2008, de la cetățeanul italian C.L. (circa 15.000 dolari SUA, în 6 tranșe) și pe lângă aceste sume, a mai primit, în repetate rânduri, sume de ordinul câtorva sute de euro, expediate din mai multe state europene: Polonia, Italia etc.

Prin Rechizitoriul nr. 69D/P/2008 din 02 aprilie 2009 a fost trimis în judecată și inculpatul I.F., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat în vederea comiterii de infracțiuni prin sisteme informatice și la legea comerțului electronic, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 42 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 44 alin. (2) și alin. (3), art. 46 alin. (1) lit. a), b) și alin. (2) și art. 49 din Legea nr. 161/2003; art. 24 alin. (1), alin. (2), art. 25 și art. 27 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 - 34 C. pen., grupul fiind reprezentat de inculpații V.L.M., Z.C. și P.D.

S-a reținut că, după sesizarea polițiștilor și în momentul în care inculpații au realizat că sunt filați, aceștia au plecat în grabă, mai întâi inculpatul I.F., cu autoturismul M., care s-a stabilit ulterior că aparține lui P.D. și, mai apoi, ceilalți trei inculpați, cu autoturismul de teren aparținând lui V.L.M. Inculpatul P.D. a reușit să fugă după filtrul polițiștilor din localitatea Bâlteni, fiind recuperat ulterior, de pe traseu, de către inculpatul I.F., care plecase înainte cu autoturismul M., de culoare neagră.

S-a mai reținut că, în perioada 30 octombrie 2008 - 02 noiembrie 2008, inculpatul I.F. s-a deplasat în Germania, în localitatea Nürnberg, unde avea instalată aparatură pentru înregistrarea conturilor de carduri și PIN-urilor acestora. Din comunicarea autorităților germane a rezultat că au fost copiate conturile unor carduri emise de D.B., carduri care au fost clonate mai apoi de către inculpat și au fost folosite la retrageri frauduloase a unor sume de bani, împreună cu ceilalți trei coinculpați până la prinderea acestora, cât și ulterior, până la arestarea sa.

Organele de urmărire penală au menționat că cercetările au relevat faptul că inculpatul I.F. a continuat să efectueze retrageri frauduloase cu card-uri falsificate având aceleași serii cu cele reținute la data de 06 noiembrie 2008, cu ocazia prinderii celorlalți coinculpați (a se vedea în acest sens adresa B., precum și adresa R. SA. Pe lângă aceste aspect, din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că inculpatul a continuat activitatea infracțională și în ce privește obținerea de noi conturi de card-uri și PIN-urile acestora. În acest sens, s-a deplasat, în două rânduri, în Germania, în orașul Nürnberg, unde a instalat aparatură la bancomate, pentru copierea conturilor de card, cât și sisteme video, pentru identificarea PIN-urilor folosite de utilizatorii card-urilor.

S-a reținut, prin actul de inculpare, că prejudiciul creat de inculpat prin faptele de natură infracțională este - potrivit comunicărilor băncilor și autorităților germane - de circa 68.672,20 euro (creat de toți cei patru inculpați).

În încheierea de ședință din data de 19 mai 2009 s-a constatat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 34 lit. d) C. proc. pen., astfel că s-a dispus reunirea Dosarului nr. 3430/95/2009 la Dosarul nr. 16828/95/2008, având în vedere că între infracțiuni există legătură și reunirea cauzelor se impune pentru o bună înfăptuire a justiției.

Cu privire la cei 4 inculpați prima instanță a reținut că, pe parcursul procesului penal, au dat declarații diferite.

Astfel, în cursul urmăririi penale, inculpatul Z.C. a prezentat mai multe versiuni ale activității infracționale, încercând să inducă în eroare organele de urmărire penală, iar inculpatul V.L.M., pe tot parcursul urmăririi penale, s-a prevalat de dreptul prevăzut de Codul de procedură penală, de a nu face nicio declarație în fața organelor de urmărire penală.

În prima declarație, inculpatul Z.C. a precizat că el a primit card-urile de la un cetățean american, având ID-ul J., prin intermediul unui conducător auto al societății de transport A.T. A precizat că ar fi fost contactat de acesta prin internet, în timp ce se afla la un Club de Net situat lângă o farmacie din orașul Balș și că urma să efectueze retrageri de sume de bani cu card-urile puse la dispoziție, 50% din sumele rezultate urmând să le remită celui care i-a trimis card-urile.

În cursul urmăririi penale, a revenit asupra declarațiilor spunând că el a fost de fapt o victimă și că inculpatul V.L.M. i-ar fi sugerat să ia totul asupra sa, întrucât o să rezolve el situația în cele din urmă, la instanțele judecătorești din Craiova. Acesta a spus că îl știa pe inculpatul V.L.M. de circa 1 an, cunoscându-l la o terasă din municipiul Craiova și au rămas în relații de prietenie.

În cursul cercetării judecătorești inculpatul Z.C. a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale, a precizat că recunoaște faptele pentru care este trimis în judecată arătând că împreună cu inculpatul P.D. a accesat în mod fraudulos bancomatele, la data de 05 noiembrie 2008, din localitățile Turceni, Rovinari, Țicleni iar în toată această perioadă inculpatul V.L.M. a stat în mașină și nu a participat la extragerea de bani de la ATM-uri.

În același timp, inculpatul nu a recunoscut că la săvârșirea infracțiunilor a participat și inculpatul I.F., deși la acea dată acesta din urmă a fost văzut în zonă împreună cu cei trei inculpați, dar a revenit în ultima declarație dată în cursul cercetării judecătorești.

În ceea ce privește pe inculpatul V.L.M., în cursul urmăririi penale acesta nu a făcut niciun fel de declarație.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, însă a precizat faptul că îl cunoștea pe inculpatul Z.C. de aproximativ 1 an, iar în data de 05 noiembrie 2008 a fost rugat de către inculpatul Z.C., care se afla în orașul Rovinari, să se deplaseze în acest oraș pentru a-l transporta pe acesta în Craiova deoarece nu dispunea de niciun vehicul, însă în orașul Rovinari cei doi s-au întâlnit și cu inculpatul P.D., iar ulterior au fost opriți de organele de poliție, ocazie cu care în autoturismul condus de acesta s-au găsit un număr de 201 card-uri precum și un pistol cu cartușele aferente, precum și suma de 1800 euro.

În ce privește arma și muniția găsită în autoturism, a menționat că ar deține autorizație pentru acesta și nu cunoștea de existența ei în mașină, arma fiind a unui frate al său.

Prima instanță a reținut însă vinovăția și a acestui inculpat, luând în considerare probele administrate în cauză, respectiv: declarația coinculpatului Z.C., prezența unor carduri clonate în autoturismul său, a unor sume de bani nejustificate, declarațiile martorilor oculari audiați în cauză, precum și apelurile găsite în agenda telefonului mobil din care rezultă că în data de 05 noiembrie 2008, înainte de plecarea în județul Gorj, s-a înțeles cu inculpatul P.D. și cu făptuitorul I.F.

Din comunicarea I.P.J. DOLJ - B.A.Ex.S.T. nr. 211658 din 17 noiembrie 2008, a rezultat că inculpatul nu figurează în evidențele deținătorilor legali de arme letale sau neletale. S-a efectuat și expertiza balistică a armei, din raportul de constatare rezultând că arma este un pistol marca R. și face parte din categoria celor supuse autorizării în condițiile art. 58 din Legea nr. 295/2004, pentru care este necesar ca deținătorul să posede permis de port armă.

Prin Ordonanța din 15 decembrie 2008, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii asupra pistolului marca R., arma fiind depusă la camera de corpuri delicte a I.P.J. Gorj (dovada seria AB nr. 0056674).

Privitor la activitatea infracțională desfășurată de inculpatul P.D., s-a reținut că a participat la comiterea faptelor în înțelegere cu ceilalți doi coinculpați, prezența sa pe raza orașului Rovinari nefiind întâmplătoare.

În cursul cercetării judecătorești inculpatul a recunoscut constant că îl cunoștea pe inculpatul Z.C., iar în data de 05 noiembrie 2008, la propunerea acestuia, s-au deplasat în localitățile Turceni, Rovinari, Țicleni, cu autoturismul O.M. condus de inculpatul V.L.M., cu scopul de a scoate bani de la bancomate cu ajutorul unor card-uri.

A mai precizat inculpatul că în orașele amintite el, împreună doar cu inculpatul Z.C., au accesat bancomatele din anumite locații aparținând unor bănci de unde au extras mai multe sume de bani, iar inculpatul V.L.M. nu a participat la extragerea acestor sume de bani, ci doar a așteptat în autoturism. Inculpatul a mai confirmat că, într-adevăr, în zonă s-a deplasat și inculpatul I.F., cu scopul de a-l transporta pe acesta înspre orașul Craiova.

Chiar dacă inculpații Z.C. și P.D. nu au recunoscut că la săvârșirea infracțiunilor a participat și inculpatul I.F., aceste aspecte au fost considerate irelevante de prima instanță, de vreme ce din probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, respectiv planșele cu fotografii judiciare efectuate la bancomatele de la diferite locații, cât și depozițiile martorilor audiați, a rezultat participarea acestui inculpat la săvârșirea infracțiunilor.

De asemenea, din raportul de constatare tehnico-științifică din 17 noiembrie 2008 întocmit de I.P.J. Gorj, a rezultat că, urma papilară indicată cu ocazia examinării autoturismului O.M. ce aparține inculpatului V.L.M. a fost creată de degetul arătător de la mâna stângă a inculpatului I.F.

În același timp, prezența celor patru inculpați la locul săvârșirii infracțiunii, este confirmată de către martorul P.A., ce a declarat că în zonă au apărut două autoturisme, respectiv M. și un autoturism tip J., din care au coborât 4 persoane, unul fiind de statură mai mică.

Din conținutul convorbirilor telefonice dintre inculpații P.D. și I.F. (interceptate la datele de 07 ianuarie, 09 ianuarie, 11 ianuarie 2009, 11 decembrie 2008, 24 decembrie 2008) a rezultat participația inculpatului I.F. la săvârșirea infracțiunilor.

După arestarea celorlalți trei inculpați, s-au efectuat percheziții simultane la domiciliile acestora, cât și la domiciliul inculpatului I.F., ocazie cu care au fost ridicate mai multe obiecte corp delict.

Din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică a corpurilor delicte a rezultat în mod clar că inculpatul I.F. a deținut dispozitive necesare copierii conturilor de card și inscripționării de card-uri falsificate.

Cu toate că inculpatul Z.C. în declarațiile date atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, a arătat că cele 201 card-uri donate au fost ridicate de la o firmă de curierat din orașul Balș de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, tribunalul a apreciat că declarația acestuia este nesinceră de vreme ce prin expertizarea aparaturii electronice deținută de către inculpatul I.F. a rezultat că acesta deținea dispozitive apte în activitatea de copiere și falsificare a instrumentelor de plată electronică.

În sprijinul acestei susțineri stă și raportul de constatare tehnico-științifică întocmit la data de 26 noiembrie 2008, de către Institutul pentru Tehnologii Avansate din București, din care a rezultat că cele 201 carduri au înscrise pe pista 2 a benzii magnetice o structură coerentă, similară celei utilizate în sistemele bancare. Cu excepția cardului inscripționat "B.A." (care nu are date pe pista 1) pe pista 1 a tuturor celorlalte carduri se află înscris numele "T.D.", fie numele "P.I.", iar cardul inscripționat "B.A." nu are date pe pista 1. întrucât s-a observat că nu există corespondență între inscripționarea grafică de pe aversul cardurilor și conținutul informațional identificat pe banda magnetică a cardurilor, se poate afirma cu certitudine că, din punct de vedere informațional, toate cele 201 carduri au fost contrafăcute, prin inserarea unor date pe banda magnetică cu un dispozitiv dedicat (Ex. MSR 206).

Un număr de 3 carduri folosite de inculpați și care au fost capturate de ATM-urile aparținând B.R.D.S.G. și B.C.C. din orașul Rovinari au fost expertizate la data de 05 decembrie 2008, la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, două dintre cardurile care au inserate numele "T.D." fiind false, iar un alt card cu numele "A.C." fiind autentic. Pentru stabilirea modului în care au fost procurate și falsificate cardurile, s-a luat legătura cu ofițerii din cadrul BKA Wiesbaden Germania, cât și cu agenți de la Secret Service din cadrul Ambasadei SUA de la București.

Ofițerul german H.H. din cadrul BKA, a comunicat faptul că în perioada 01 - 02 noiembrie 2008, au fost manipulate mai multe ATM-uri aparținând D.B. din Nürnberg, de unde au fost copiate, prin montarea de dispozitive electronice tip S.S., cele 201 conturi de card comunicate de către autoritățile judiciare române.

Printre cele 201 card-uri folosite de infractori la retrageri frauduloase, la poziția nr. 33 din listing, a fost identificat contul de card aparținând cetățeanului german E.C.T.).

Reținând această stare de fapt și ținând cont de încadrările juridice cu care au fost trimiși în judecată, prima instanță a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39 din 21 martie 2003 față de niciunul dintre inculpați.

S-a arătat că, prin grup infracțional organizat, potrivit art. 2 din actul normativ amintit, se înțelege un grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Ori, inițierea constituirii unui grup organizat presupune efectuarea de acte menite să determine și să pregătească constituirea acelui grup organizat, pluralitatea constituită de făptuitori fiind supusă unei anumite discipline interne, unei anumite reguli privind ierarhia, rolurile membrilor și planurile de activitate, aspect ce nu a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv convorbirile telefonice interceptate dintre inculpați și din care nu s-au reliefat elementele definitorii ale grupului organizat.

Tribunalul a reținut că faptele au fost comise în mod spontan, nefiind în prezența unei structuri complexe care să dureze în timp.

S-a arătat că aderarea se face la un grup (cel puțin 3 persoane), prin aderare înțelegându-se intrarea în asocierea sau gruparea constituită ca membru al acesteia, aderarea putând fi expresă, orală sau scrisă, putând fi însă și tacită, iar din declarația sau formalitățile îndeplinite trebuie să rezulte aderarea efectivă a persoanei respective la asociere și nu simpla intenție sau dorință de a adera.

Nefiind dovedită existența unui grup din care să facă parte inculpatul V.L.M., cât și alți făptuitori, s-a reținut că nu se poate trage concluzia că inculpații P.D., Z.C. și I.F. au aderat la un grup.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 săvârșită de inculpatul V.L.M., tribunalul a apreciat că fapta nu întrunește elemente constitutive ale acestei infracțiuni.

Astfel, din probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cercetarea judecătorească, a rezultat că inculpatul V.L.M. nu a extras vreo sumă de bani de la bancomatele din zonă, pentru a fi în prezența infracțiunii privind accesarea fără drept la un sistem informatic (bancomat), acesta rămânând în autoturism.

Aceste aspecte au rezultat atât din declarațiile inculpaților Z.C. și P.D., care au precizat că sumele de bani au fost extrase de la bancomate numai de către cei doi, inculpatul V.L.M. rămânând în autoturismul unde se aflau card-urile, cât și din declarațiile martorului P.A., care a declarat constant că inculpatul V.L.M. se afla în autoturism la volan, iar ceilalți doi, respectiv Z.C. și P.D., efectuau retrageri de bani de la bancomate pe care le aduceau la autoturism și i le dădea inculpatului V.L.M. împreună cu card-urile folosite, iar acesta din urmă le înmâna alte card-uri.

În același timp, pe niciunul din card-urile utilizate de cei doi inculpați pentru extragerea unor sume de bani de la bancomate, nu au fost descoperite amprentele inculpatului V.L.M. și, mai mult decât atât, acesta din urmă nu apare pe niciuna dintre imaginile video provenite de la bancomate, aspecte ce duc la concluzia că inculpatul V.L.M. nu a efectuat extrageri de bani de la bancomate.

În ceea ce privește agravanta prev. și ped. de art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, reținută în sarcina inculpaților V.L.M., Z.C., P.D. și I.F., tribunalul a apreciat că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni, deoarece nu există o cerință esențială, element al laturii subiective a infracțiunii și anume "scopul obținerii de date informatice".

De asemenea, s-a apreciat că nici infracțiunile prevăzute de art. 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, reținute în sarcina acelorași inculpați, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, deoarece fapta de acces fără drept la un sistem informatic nu a fost săvârșită "prin încălcarea măsurilor de securitate".

Astfel, nu a rezultat că inculpații au acționat asupra sistemelor informatice vizate prin forțarea protecției fizică sau logică în special (prin parole, card-uri, coduri de acces sau criptare), prin montarea la bancomate a unor dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor, operațiune prin care se încalcă într-adevăr măsurile de securitate ale bancomatului, care au ca scop asigurarea secretului numărului de cont și al operațiunilor efectuate.

În același timp, s-a apreciat că nici infracțiunile prev. și ped. de art. 46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 161/2003, reținute în sarcina inculpaților V.L.M., Z.C. și P.D., nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, în sensul că niciuna din faptele săvârșite nu se încadrează în elementele materiale alternative ale infracțiunii.

Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că faptele prev. și ped. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 reținute în sarcina celor patru inculpați, respectiv V.L.M., Z.C., P.D. și I.F., nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii.

Au fost reținute dispozițiile art. 49 din Legea nr. 161/2003, dar și faptul că, potrivit adreselor depuse la dosar, partea civilă M.R.B. SA și părțile vătămate B.R.D.S.G., R.B., B., C.E.C.B., O.T.P.B., au precizat că nu se constituie părți civile, iar partea civilă B.C.C. SA Sibiu că renunță la cererea de constituire parte civilă.

Deși intimata B.C.C. SA Sibiu s-a constituit parte civilă, ulterior a revenit, precizând că renunță la cererea de constituire parte civilă, iar cu privire la M.R.B., din probele administrate în cauză, a rezultat că niciunul din card-urile clonate nu au aparținut acestei bănci, banii extrași de la bancomatele sale fiindu-i virați de către băncile emitente ale card-urilor.

Cu ocazia perchezițiilor corporale și domiciliare au fost descoperite mai multe bunuri, printre care un număr de 16 suporturi optice de stocare a datelor (CD/DVD); un card de memorie S. de 1 GB; un dispozitiv electronic marca P. echipat cu cameră foto; patru acumulatori model BLSC lipiți și interconectați cu conductori electrici; un cititor de carduri T.; un pistol marca R.; un fragment de hârtie reprezentând o scrisoare olografă adresată unei persoane "P." și datată cu 15 februarie 2009, bunuri ce aparțin inculpatului I.F.

Din conținutul raportului de constatare tehnico-științifică din 23 ianuarie 2009 al Institutului de Tehnologii Avansate a rezultat că aceste bunuri puteau fi folosite la săvârșirea unor infracțiuni informatice.

De asemenea, au mai fost descoperite de către organele de poliție și alte bunuri, respectiv un pistol R.; 8 cartușe calibru 10x22T; un cartuș calibru 9 mm, descoperite în autoturismul inculpatului V.L.M., deținute în mod nelegal.

În ceea ce privește celelalte bunuri descoperite cu ocazia perchezițiilor efectuate de organele de poliție, tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 118 lit. b), e), f) C. pen. cât și condiția legală prev. de art. 163 C. proc. pen., privind scopul măsurii asigurătorii, în sensul că unele bunuri mobile strict prevăzute de lit. b) și e) C. pen. pot constitui obiectul sechestrului.

Prima instanță a reținut că faptele săvârșite de inculpați, astfel cum au fost descrise în actul de inculpare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor: pentru V.L.M. - prev. și ped. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și art. 279 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 1361 din Legea nr. 295/2004, cu aplic. art. 33 - 34 C. pen.; Z.C. și P.D. - prev. și ped. de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002 - cu aplic. art. 33 - 34 C. pen. și I.F. - art. 46 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 1361 din Legea nr. 295/2004 cu referire la art. 24 alin. (1) și (2), art. 25 alin. (1), art. 28 și 51 din aceeași lege, art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 - cu aplic. art. 33 - 34 C. pen.

Având în vedere împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunilor, pericolul social al acestora, limitele de pedeapsă ale infracțiunilor săvârșite, faptul că inculpații V.L.M., Z.C. și P.D. nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și au avut o atitudine relativ sinceră în cursul cercetării judecătorești, tribunalul a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepselor poate fi atins prin aplicarea unor pedepse cu suspendarea executării acestora sub supraveghere.

În ceea ce privește pe inculpatul I.F., ținând seama de activitatea sa infracțională, multitudinea faptelor săvârșite, faptul că este condamnat definitiv pentru infracțiuni de același gen și a avut o atitudine nesinceră atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, tribunalul a apreciat că scopul educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea unei pedepse cu privare de libertate.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a constatat că este arestat și în altă cauză.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj și inculpații.

Înainte de primul termen la instanța de apel, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj a depus la dosar raportul de constatare tehnico-științifică din 31 iulie 2009 prin care sunt analizate fragmente de urme papilare ridicate de pe unele carduri, stabilindu-se că au fost create de inculpații V.L.M. și P.D.

În apelul Parchetului sentința a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie arătându-se, în esență, următoarele:

a) Hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât în mod greșit s-a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003.

S-a menționat că, din materialul probator a rezultat că inculpații au comis infracțiunile în grup organizat și că acestea nici nu puteau fi comise altfel deoarece retragerea banilor din bancomate reprezintă ultima fază, celelalte fiind procurarea conturilor de card, a PIN-urilor, inscripționarea cardurilor etc., fiecare dintre inculpați având sarcini și roluri stabilite dinainte.

S-a precizat că instanța de fond trebuia să ia în considerare și să schimbe încadrarea juridică, cel puțin în asociere în vederea comiterii de infracțiuni prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen.

b) în mod greșit s-a dispus achitarea inculpaților și pentru infracțiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3), de art. 46 alin. (1) lit. b) și de art. 49 din Legea nr. 161/2003 întrucât toți inculpații au avut o participație la comiterea acestora, cel puțin sub forma complicității (V.L.M.).

c) în mod greșit s-a dispus restituirea autoturismului marca O.M. aparținând lui V.L.M. și a autoturismului marca B. aparținând lui I.F.

S-a arătat că instanța de fond nu a soluționat latura civilă și, deci, în mod greșit a ridicat măsura sechestrului asigurător, iar inculpații nu au fost obligați la plata prejudiciului de 260.000 RON, fiind confiscată numai suma de bani retrasă fraudulos din bancomate.

S-a precizat că este irelevant faptul că autoturismul O.M. nu a fost adaptat special, atâta vreme cât a servit efectiv în transportul inculpaților de la o locație la alta, transportului rucsacului cu bani și a cardurilor, fuga de la locul faptei etc.

Cât privește autoturismul marca B., s-a susținut că acesta a fost folosit de inculpatul I.F. pentru deplasarea în Germania în vederea transportării aparaturii de skimming.

Referitor la suma de 25.000 RON, ridicată de la concubina inculpatului I.F. - numita Z.F.A. - s-a arătat că aceasta provine tot din infracțiuni de acest gen, inculpatul având activitate infracțională atât înainte, cât și după prinderea celorlalți 3 inculpați.

d) Pedepsele aplicate inculpaților sunt netemeinice, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de individualizare.

Inculpatul Z.C. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând, în principal, admiterea apelului, rejudecarea și achitarea sa și pentru infracțiunile prev. de art. 24 și 27 din Legea nr. 365/2002, iar în subsidiar, aplicarea unor pedepse orientate sub minimul prevăzut de lege.

Inculpatul V.L.M. a formulat următoarele critici:

În mod nelegal s-a dispus condamnarea sa pentru infracțiunile prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, deoarece nu a procurat cardurile respective și nici nu a retras bani de la bancomate, ceea ce înseamnă că nu a pus în circulație instrumente de plată falsificate.

- nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 întrucât nu a fost utilizat un instrument electronic de plată fără consimțământul titularului [art. 27 alin. (1)] și nu au fost utilizate date de identificare fictive [art. 27 alin. (2)]

- sentința este netemeinică întrucât nu a reținut circumstanțe atenuante - conduita exemplară a inculpatului în societate, lipsa de antecedente penale, familie organizată etc.

Referitor la apelul formulat de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj, inculpatul V.L.M. a susținut următoarele:

a) cu privire la latura civilă - niciuna din băncile conceptate ca și părți civile nu s-a constituit parte civilă, nu există un prejudiciu de 260.000 RON, nu sunt întrunite cerințele legale pentru aplicarea art. 118 lit. b), e) C. pen. cu privire la autoturismul O.M. (care nu era indispensabil în comiterea faptelor) și la suma de 1800 euro (din bancomate s-au extras numai RON nu și valută);

b) cu privire la latura penală - în mod corect s-a dispus achitarea pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003 întrucât nu există o structură organizată care să acționeze coordonat, după reguli bine stabilite și în cadrul căreia inculpații să aibă roluri prestabilite;

- Tribunalul Gorj nu avea obligația să schimbe încadrarea juridică a faptei în infracțiunea prev. de art. 323 C. pen. întrucât este necesar să fie îndeplinită aceiași condiție, a asocierii, iar persoanele să aibă o ierarhie bine determinată și să acționeze potrivit unui plan

- în mod corect s-a dispus achitarea pentru infracțiunea prev. de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 întrucât nu există dovezi în sensul că inculpatul a extras bani de la vreun bancomat și nu poate fi reținută nici forma complicității întrucât nu cunoștea intențiile celorlalți inculpați.

- nu se puteau reține disp. art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 întrucât lipsește scopul prevăzut de lege și anume acela de a obține "date informatice" și nici agravanta prev. de art. 42 alin. (3) întrucât utilizarea unui card clonat reprezintă doar accesul fără drept la un sistem informatic și nu au fost încălcate măsuri de securitate.

- în mod corect s-a dispus achitarea pentru infracțiunea prev. de art. 46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 161/2003 întrucât nu s-a putut stabili cine anume a procurat cardurile și cine le-a falsificat.

- nu poate fi reținută infracțiunea prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 întrucât este o infracțiune de prejudiciu.

În susținerea motivelor de apel acest inculpat a invocat și nelegalitatea raportului de constatare tehnico-științifică depus la instanța de apel, arătând că această probă nu a fost solicitată de procuror pe parcursul judecării cauzei, iar la urmărirea penală se efectuase deja un alt raport care concluzionase că fragmentul de urmă papilară nu prezintă suficiente elemente dactiloscopice pentru identificare.

S-a invocat și nelegalitatea analizei cartelelor SIM întrucât nu există autorizație de percheziție în sistem informatic.

Inculpatul P.D. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, deși a fost condamnat pentru comiterea unor infracțiuni, instanța de fond nu a descris faptele pe care le-ar fi comis și pe care le-a reținut în sarcina sa.

În subsidiar, a solicitat aplicarea de circumstanțe atenuante și schimbarea modalității de executare a pedepsei din suspendarea sub supraveghere în suspendare simplă.

Inculpatul I.F. a criticat sentința, la rândul său, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, din aceleași considerente expuse și de inculpatul V.L.M.

A solicitat totodată, în subsidiar, pentru egalitate de tratament juridic cu ceilalți inculpați, reducerea pedepselor și suspendarea sub supraveghere a executării.

Pe parcursul judecării apelurilor inculpații au formulat cereri de restituire a unor bunuri asupra cărora se instituise sechestru la urmărirea penală.

Întrucât cererile erau de ordin general, instanța, la termenul din 20 ianuarie 2010, a prorogat discuția cu privire la aceste cereri, urmând ca inculpații să enumere acele bunuri și să indice numărul filei și dosarul de urmărire penală în care se află procesele-verbale de indisponibilizare.

Ca urmare a celor dispuse de instanța de apel, inculpatul I.F. a precizat că solicită restituirea autoturismului marca B., a unui pistol marca R. și a sumei de 25.000 RON ridicată de la Z.F.A. (concubina sa), dar și a altor bunuri consemnate în procesul-verbal din 25 februarie 2009.

Inculpatul V.L.M. a precizat că solicită restituirea autoturismului marca O.M. și a sumei de 1.800 euro arătând că sechestrul asigurător a fost ridicat de instanța de fond și s-a dispus restituirea, dar nu a intrat efectiv în posesia acestor bunuri. A menționat că, potrivit art. 169 C. proc. pen., ar fi trebuit să intre de îndată în posesia acestor bunuri, urmând să le păstreze până la rămânerea definitivă a hotărârii.

La data de 8 martie 2010 inculpatul I.F. și-a precizat cererea, arătând că solicită restituirea și a pistolului marca R. ridicat cu ocazia efectuării perchezițiilor.

Instanța a constatat că inculpatul P.D. nu a indicat bunurile și nici fila la care s-ar afla procesul-verbal de ridicare a acestora, motiv pentru care cererile respective nu au fost luate în discuție nici la acel termen.

Copia procesului-verbal de percheziție a fost depusă ulterior, dar instanța a apreciat că cererea de restituire a bunurilor nu poate fi analizată decât odată cu fondul cauzei.

S-au depus la dosar acte din care rezultă că pistolul găsit în autoturismul O.M. aparține de fapt lui V.E.I., fratele inculpatului V.L.M. și copia procesului-verbal de percheziție domiciliară din 22 ianuarie 2009, efectuată la domiciliul numitei B.M.

La solicitarea inculpatului V.L.M., instanța a încuviințat și audiat în calitate de martor - pentru a demonstra proveniența pistolului - pe fratele acestuia, numitul V.E.I.

Prin Decizia penală nr. 112 din 6 mai 2010, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj împotriva Sentinței penale nr. 179 din 30 iunie 2009, pronunțată în cauza de față de Tribunalul Gorj, respingând apelurile declarate de inculpații V.L.M., Z.C., P.D. și I.F. împotriva aceleiași sentințe penale.

A fost desființată în parte sentința, sub aspectul laturii penale.

Au fost înlăturate dispozițiile art. 861 și urm. C. pen. cu privire la inculpatul V.L.M., Z.C. și P.D.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații V.L.M., Z.C., P.D. și I.F., din infr. prev. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen.

Au fost descontopite pedepsele inculpaților:

1. În baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.L.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

A fost contopită pedeapsa de mai sus cu restul pedepselor aplicate inculpatului V.L.M. în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței în ceea ce privește achitarea inculpatului V.L.M., pentru infracțiunea prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003;

2. În baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

A fost contopită pedeapsa de mai sus cu restul pedepselor aplicate inculpatului în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței în ceea ce privește achitarea inculpatului Z.C. pentru infr. prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003.

3. În baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

A fost contopită pedeapsa de mai sus cu restul pedepselor aplicate inculpatului în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței în ceea ce privește achitarea inculpatului P.D. pentru infr. prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003.

4. În baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

A fost contopită pedeapsa de mai sus cu restul pedepselor aplicate inculpatului în cauza de față, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 6 luni închisoare, în total urmând să execute 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Au fost interzise inculpaților drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) pe durata executării pedepsei.

S-au menținut dispozițiile sentinței privind deducerea arestului preventiv pentru fiecare dintre inculpați și s-a menținut starea de arest a inculpatului I.F.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea autoturismului marca O.M. aparținând inculpatului V.L.M. și a autoturismului marca B. cu nr. X, înlăturându-se în acest sens dispoziția de ridicare a sechestrului asigurător dată de instanța de fond.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței în ceea ce privește inclusiv reținerea unor acte și sume de bani, precum și latura civilă a cauzei.

A fost respinsă cererea inculpaților V.L.M., I.F. și P.D. privind restituirea unor bunuri.

Au fost obligați inculpații la plata sumelor de câte 450 RON fiecare, cheltuieli judiciare statului, din care câte 300 RON pentru fiecare, reprezentând onorariu avocat oficiu, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Analizând apelurile declarate în raport cu actele și lucrările dosarului, instanța a reținut mai întâi faptul că raportul de constatare tehnico-științifică din 31 iulie 2009, depus de Parchet la instanța de apel, a fost întocmit în afara cadrului procesual, fără respectarea dispozițiilor legale, motiv pentru care acesta nu a fost luat în considerare.

O altă chestiune asupra căreia s-a oprit instanța de apel a fost aceea dacă pentru accesarea telefoanelor mobile ridicate de la inculpați cu ocazia perchezițiilor efectuate era sau nu necesară existența unei autorizații de percheziție în sistem informatic, apreciindu-se în acest sens că telefonul mobil constituie un sistem informatic deoarece este alcătuit dintr-un ansamblu de dispozitive (acumulator, display, circuit electronic, cartelă cu memorie etc), aflate în relație funcțională unul cu celălalt și care asigură o procesare automată a datelor prin intermediul unor programe informatice, astfel că citirea oricăror alte date ce nu apar în mod obișnuit pe display-ul unui telefon mobil și la care nu se poate ajunge decât prin accesarea memoriei cartelei telefonului respectiv nu poate fi făcută de organul de urmărire penală decât în baza unei autorizații de percheziție în sistem informatic. Astfel fiind, instanța nu a luat în considerare procesele-verbale întocmite în prezenta cauză prin care organele de urmărire penală au consemnat date aflate în memoria internă a unor telefoane mobile și anume: agenda telefonică a mobilului respectiv, apelurile efectuate și apelurile nepreluate, iar în unele cazuri chiar și conținutul unor SMS-uri.

Referitor la cererile de restituire a unor bunuri, formulate de inculpații P.D., V.L.M. și I.F., s-a constatat că acestea nu pot fi disociate de fondul cauzei întrucât unele din bunurile respective s-ar putea să fi fost folosite la comiterea infracțiunilor sau să fi provenit din săvârșirea infracțiunilor, iar cu privire la alte bunuri instanța de fond a dispus deja restituirea lor. S-a mai reținut că dispozițiile art. 169 C. proc. pen. nu-și găsesc aplicabilitatea în speță întrucât se referă la restituirea de bunuri către persoana vătămată și nu către inculpați.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a constatat că aspectele privind starea de fapt expusă în actele de sesizare și reținută de instanța de fond, sunt corecte.

Referitor la criticile concrete ale hotărârii primei instanțe s-au reținut următoarele:

În mod just prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 din Legea nr. 39/2003 întrucât nu s-a făcut dovada existenței unei structuri determinate, cu un anumit obiectiv și cu roluri prestabilite între inculpați.

În acest sens, s-a reținut că va exista grup infracțional organizat în sensul art. 2 din Legea nr. 39/2003, ori de câte ori se face dovada că minim trei persoane au acționat în mod coordonat la comiterea mai multor infracțiuni, urmând un anumit "modus operandi", la mai multe intervale de timp, chiar dacă, în concret, sarcinile s-au modificat de la caz la caz, ori în speța de față nu se face dovada faptului că inculpații au acționat împreună decât în noaptea de 5/6 noiembrie 2008, neexistând alte acte materiale comise înainte de data respectivă sau după această dată și care să implice participarea acestor inculpați.

S-a apreciat, însă, că este fondată critica Parchetului întrucât, după modul în care a fost desfășurată acțiunea inculpaților din noaptea de 5/6 noiembrie 2008, rezultă că nu a fost o acțiune întâmplătoare, conjuncturală, ci o acțiune prestabilită și care a presupus o anumită coordonare, astfel că se impunea reținerea infracțiunii prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. pentru toți cei 4 inculpați.

Pe de altă parte, s-a apreciat că, reținând asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni sau grupul infracțional organizat, nu mai poate fi reținută circumstanța agravantă a comiterii faptei de 3 sau mai multe persoane împreună, prev. de art. 75 lit. a) C. pen.

Totodată, s-a apreciat că prima instanță, în mod just nu a dispus condamnarea inculpatului V.L.M. pentru infracțiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3), de art. 46 alin. (1) lit. b) și de art. 49 din Legea nr. 161/2003, a inculpaților Z.C. și P.D. pentru infracțiunile prev. de art. 42 alin. (2), (3), de art. 46 alin. (1) lit. b) și art. 49 din Legea nr. 161/2003 și a inculpatului I.F. pentru infracțiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3) și de art. 49 din Legea nr. 161/2003.

Astfel, s-a reținut că infracțiunea prev. de art. 42 alin. (1) C. pen. se referă la accesul fără drept la un sistem informatic, iar din probele administrate în cauză a rezultat că numai inculpații P.D. și Z.C. au scos bani de la ATM-urile din localitățile Turceni, Țicleni și Rovinari, folosind cardurile clonate și PIN-urile aferente și realizând astfel accesul fără drept la un sistem informatic, neputându-se face dovada că același lucru l-ar fi făcut și V.L.M. sau I.F., deși prezența și implicarea lor în aceste fapte este pe deplin dovedită.

În plus, s-a reținut faptul că, cardurile și codurile PIN fac parte din cele obținute prin skimming de I.F. în perioada 30 octombrie - 02 noiembrie 2008 cât a fost în Germania, activitatea desfășurată de acesta în Germania - constând în montarea de aparatură capabilă să filmeze și să înregistreze caracteristicile unor carduri și codurile PIN - nefiind, însă, circumscrisă disp. art. 41 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Mai mult, instanța nu a putut reține susținerea Parchetului în sensul că inculpatul I.F. a continuat să acceseze bancomatele, cu cardurile falsificate, după data de 5 noiembrie 2008, în localitățile Craiova, Balș, Slatina, fiind avută în vedere împrejurarea că, dacă în ceea ce privește efectuarea skimming-ului (montarea unor dispozitive de copiere a datelor cardurilor) în Germania există suficiente dovezi împotriva inculpatului I.F. și, de asemenea, există dovezi privind participarea sa și la acțiunile din România din noaptea de 5/6 noiembrie 2008, în ceea ce privește utilizarea ulterioară a acestor carduri nu există nimic - la inculpat nu sunt descoperite carduri falsificate și nici nu este filmat accesând ATM-uri din localitățile Craiova, Balș sau Slatina la datele și orele la care apar ca fiind folosite acele carduri, prin urmare, achitarea sa pentru infr. prev. de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 fiind corectă, după cum corectă este și achitarea tuturor inculpaților pentru infracțiunile prev. de art. 41 alin. (2) și (3) din Legea nr. 161/2003.

Totodată, s-a apreciat că infracțiunea prev. de art. 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 s-ar fi putut reține numai dacă inculpații foloseau fie metode fizice de deschidere a bancomatelor, fie metode informatice (programe, viruși etc.) de accesare a memoriei interne a acestora și de extragere astfel a datelor necesare, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Instanța de apel a reținut ca fiind corectă și achitarea inculpatului I.F. pentru infracțiunea prev. de art. 44 alin. (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 și anume infracțiunea de transfer neautorizat a datelor dintr-un sistem informatic și dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice.

S-a apreciat că în mod just prima instanță a reținut că față de inculpații V.L.M., P.D. și Z.C. nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 161/2003, respectiv fapta de a produce, vinde, importa, distribui sau pune la dispoziție, sub orice altă formă, fără drept, de parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau parțial la un sistem informatic, în condițiile în care din probele administrate rezultă că cele 201 carduri au fost puse la dispoziție de I.F. (acest inculpat s-a deplasat în Germania pentru a realiza skimming-ul și la el s-a descoperit aparatura necesară pentru inscripționarea cardurilor).

În fine, după cum a arătat și prima instanță, s-a apreciat că, referitor la toți inculpații, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 49 din Legea nr. 161/2003, neputându-se constata producerea unui prejudiciu.

Ca atare, răspunzând prin aceasta atât criticilor invocate de Parchet, cât și de inculpați, instanța de apel a constatat că în mod just prima instanță a stabilit că în sarcina inculpaților poate fi reținut doar faptul că prin retrageri frauduloase s-a obținut suma de 144.000 RON, descoperită cu ocazia constatării infracțiunilor și asupra căreia s-a dispus confiscarea.

S-a reținut că suma de 25.000 RON ridicată de la concubina inculpatului I.F. nu poate fi dovedită ca provenind din comiterea de infracțiuni și nici suma de 1.800 euro găsită în autoturismul O.M. nu se poate stabili ca provenind din comiterea infracțiunilor - întrucât inculpații au ridicat de la bancomate numai sume în RON și nu s-a făcut dovada că au realizat și vreun schimb valutar între timp.

Pretinsul prejudiciu în valoare de 260.000 RON nu a fost dovedit, apreciindu-se că nu poate justifica măsura asigurătorie asupra autoturismelor O. și B., așa cum susține Parchetul.

S-a apreciat, însă, că măsura asigurătorie asupra autoturismelor marca O. și B. este justificată, din perspectiva realizării confiscării speciale, reținându-se că, ridicând măsura sechestrului asigurător asupra acestor autoturisme, instanța de fond a procedat nelegal, întrucât se impunea confiscarea lor.

În altă ordine de idei, s-a stabilit că, raportat la probele administrate în cauză, în mod corect s-a reținut în sarcina inculpaților comiterea infracțiunilor prev. de art. 24 alin. (2) și art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 și, în plus, infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 în sarcina lui I.F.

Referitor la infracțiunea prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, care constă în punerea în circulație, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică ori deținerea lor în vederea punerii în circulație, s-a reținut că inculpații P.D. și Z.C. au realizat elementele constitutive ale acestei infracțiuni în ambele modalități, atât prin deținerea cardurilor falsificate, cât și prin folosirea lor la bancomate, iar inculpații V.L.M. și I.F. au comis această infracțiune numai în varianta "deținerii" cardurilor falsificate.

Cât privește infracțiunea prev. de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, s-a reținut că inculpații au utilizat datele reale de identificare a unor persoane (numere de card, de PIN, alte date ce sunt conținute în mod obișnuit pe banda magnetică a cardurilor), transferându-le asupra unor suporturi plastice, altele decât originalul și folosindu-le pentru retragerea frauduloasă de numerar de la bancomate, astfel încât, utilizând aceste date fără autorizarea titularului, au realizat implicit și conținutul constitutiv al infracțiunii în discuție.

Chiar dacă față de inculpații V.L.M. și I.F. nu s-a putut reține accesarea efectivă a bancomatelor, instanța a reținut în sarcina lor tot activitatea de coautorat la aceste infracțiuni și nu pe aceea de complice, întrucât au comis acte materiale fără de care acționarea efectivă a bancomatelor nu ar fi fost posibilă și anume: punerea de către aceștia la dispoziția celorlalți doi inculpați a cardurilor, colectarea banilor, asigurarea fugii de la locul faptelor.

Legat de temeinicia sentinței, instanța de apel a constatat ca fiind nefondate criticile aduse de inculpați.

A fost apreciată, însă, ca fiind fondată critica adusă de Parchet cu privire la modul de individualizare a executării pedepselor aplicate, întrucât aplicarea unor pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării nu se justifica.

În acest sens, s-a reținut că inculpații au comis infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, fraudarea conturilor a fost masivă (144.000 RON obținuți într-o singură noapte) și niciunul dintre ei nu prezintă garanții cu privire la obținerea în mod licit a unor venituri, unii dintre ei - V.L.M. și I.F. - fiind cercetați, respectiv condamnați, în alte cauze penale, pentru infracțiuni de același gen.

Cu privire la critica Parchetului vizând faptul că instanța de fond ar fi trebuit să realizeze contopirea între pedepsele aplicate inculpatului I.F. în prezenta cauză și cele pentru care acesta a fost condamnat anterior, definitiv, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, s-a reținut că efectuarea contopirii nu a fost solicitată la instanța de fond, nici de către inculpat și nici de Parchet, astfel că nu se poate reține vreo culpă procesuală primei instanțe, iar realizarea contopirii direct de către instanța de apel nu este posibilă, fapt statuat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin recurs în interesul legii.

În fine, în ceea ce privește cererile de restituire a unor bunuri, formulate de inculpați, s-a constatat că nu se impune restituirea autoturismelor către inculpații V.L.M. și I.F. ci, dimpotrivă, menținerea sechestrului asigurător și confiscarea celor două mașini, după cum nu se impune nici restituirea unui pistol marca R. ridicat de la inculpatul I.F., întrucât s-a constatat că acesta a comis infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

Împotriva deciziei penale anterior menționate au declarat recurs inculpații I.F., P.D., V.L.M. și Z.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul inculpatului I.F. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 12, 171, 18 și, în subsidiar, pct. 17 C. proc. pen. Referitor la primul caz de casare, s-a susținut că în mod greșit inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, solicitându-se în acest sens achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., s-a susținut că în mod greșit inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 46 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003 și art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, solicitându-se în acest sens achitarea în baza art. II pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., s-a solicitat casarea deciziei și menținerea, sub acest aspect, a sentinței instanței de fond în privința ridicării sechestrului asigurător asupra autoturismului marca B. aparținând inculpatului I.F., nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 118 lit. b) C. pen.

În subsidiar, cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., s-a solicitat ca în măsura în care se va aprecia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 și art. 27 alin. (1) și (2) din aceeași lege, să se caseze hotărârile atacate și să se rețină participația acestuia sub forma complicității, procedându-se, totodată, la eliminarea sporului de 6 luni aplicat de instanța de fond și menținut în apel.

Recursul inculpatului P.D. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 171 și, în subsidiar, pct. 14 C. proc. pen.

Cu referire la primul caz de casare, s-a susținut că s-a făcut o greșită aplicare a legii, solicitându-se restituirea bunurilor personale ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului din Petroșani și a actelor de stare civilă eliberate de autoritățile italiene.

În legătură cu celălalt caz de casare, s-a susținut că este suficientă ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, solicitându-se ca, în măsura în care se va aprecia că se impune o pedeapsă cu executare în regim de detenție, să fie micșorat cuantumul acesteia.

Recursul inculpatului V.L.M. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 171, 12 și, în subsidiar, pct. 14 C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., s-a solicitat menținerea sentinței primei instanțe în privința ridicării sechestrului asigurător asupra autoturismului marca O.M. aparținând inculpatului, susținându-se că asupra acestui autoturism nu se putea dispune măsura confiscării, în speță nefiind îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 118 lit. b) C. pen.

Cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., s-a susținut că în mod greșit inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 24 alin. (2) și art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, art. 1361 din Legea nr. 295/2004 și art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., solicitându-se în acest sens achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., s-a solicitat să se rețină contribuția în calitate de complice a inculpatului V.L.M. și să se facă aplicarea pentru fiecare dintre fapte a dispozițiilor art. 74 lit. a) - 76 C. pen., aplicându-se pedepse sub minimul special, fără aplicarea vreunui spor, iar ca modalitate de executare, să se facă aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Recursul inculpatului Z.C. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 18 și, în subsidiar, pct. 14 C. proc. pen.

Cât privește primul caz de casare, s-a susținut că în mod greșit inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., solicitându-se în acest sens achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., s-a susținut că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 862 C. pen., având în vedere că scopul pedepsei poate fi atins și astfel.

Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt întemeiate doar recursurile declarate de inculpații I.F. și V.L.M. și numai în ceea ce privește dispoziția de confiscare a autoturismului marca O.M. aparținând inculpatului V.L.M. și a autoturismului marca B. aparținând inculpatului I.F., recursurile declarate de inculpații P.D. și Z.C. fiind nefondate pentru considerentele care urmează.

Astfel, cu privire la dispoziția de confiscare a celor două autoturisme anterior menționate, aparținând inculpaților V.L.M. și I.F. și de înlăturare a dispoziției de ridicare a sechestrului asigurător dată de instanța de fond, Înalta Curte constată că în speță este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., invocat de cei doi recurenți inculpați, având în vedere că asupra autoturismelor în discuție nu putea fi dispusă măsura confiscării, nefiind îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 118 lit. b) C. pen.

Potrivit acestui text de lege, prin "bunuri care au fost folosite în orice mod la săvârșirea unei infracțiuni" se înțelege componenta obiectivă a infracțiunii, materializată în actul de conduită și prin aceasta, direct perceptibilă. Textul incriminat de lege pune în evidență raporturile de participare a bunului în cauzalitatea faptei ilicite penale, or această participare a lucrului la comiterea infracțiunii reprezintă tocmai îndeplinirea condițiilor privind confiscarea.

Ca atare, se reține că autoturismele proprietatea inculpaților V.L.M. și I.F. pot face obiectul sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale prev. de art. 118 lit. b) C. pen. numai în măsura în care acestea au fost folosite ca mijloc indispensabil de realizare a actului de conduită incriminat.

În speță, instanța de fond a reținut în mod corect că autoturismele folosite de cei doi inculpați nu au fost indispensabile săvârșirii niciuneia dintre infracțiunile pentru care au fost trimiși inculpații în judecată, acestea neavând legătură cu elementul material al infracțiunii informatice, în sensul că autoturismele nu au fost pregătite sau adaptate, și nici nu au fost ascunse bunuri în caroseria acestora, ci doar au servit la deplasarea inculpaților care aveau asupra lor card-urile.

În acest sens este și Decizia nr. XVIII din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cuprinsul căreia se reține că mijlocul de transport cu care făptuitorul s-a deplasat având asupra sa o cantitate de droguri ce urma să fie vândută, nu va putea fi considerat că a servit la săvârșirea infracțiunii, în vreme ce mijlocul de transport în caroseria căruia au fost ascunse drogurile ce urmau a fi vândute, precum și mijlocul de transport care a fost pregătit sau adaptat pentru a putea fi ascunse drogurile în interiorul acestuia sunt supuse confiscării speciale, deoarece primul a servit efectiv la săvârșirea infracțiunii, iar cel de-al doilea a fost pregătit sau adaptat în scopul comiterii acesteia, fiind destinat să servească la săvârșirea acesteia.

Un astfel de raționament este aplicabil și în speța de față, având în vedere că mijlocul de transport (respectiv autoturismul marca O.M. aparținând inculpatului V.L.M. și autoturismul marca B. aparținând inculpatului I.F.) nu a fost pregătit sau adaptat și nici nu au fost ascunse bunuri (carduri clonate sau sume de bani) în caroserie, ci doar a servit la deplasarea inculpaților care aveau asupra lor cardurile.

Astfel fiind, se constată că este nelegală dispoziția instanței de apel de confiscare a celor două autoturisme, o asemenea măsură fiind în contradicție cu dispozițiile art. 118 lit. b) C. pen., așa cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XVIII din 12 decembrie 2005 de admitere a recursului în interesul legii, textul amintit condiționând luarea măsurii doar de folosirea efectivă și indispensabilă a mijlocului de transport în comiterea infracțiunii, iar nu de amploarea mai mică sau mai mare a activității infracționale, astfel cum în mod eronat a reținut curtea de apel.

Din această perspectivă, recursurile declarate de inculpații V.L.M. și I.F. vor fi admise, urmând a se casa, în parte, decizia atacată, numai cu privire la dispoziția de confiscare a autoturismului marca O.M. aparținând inculpatului V.L.M. și a autoturismului marca B. aparținând inculpatului I.F., menținându-se dispoziția de ridicare a sechestrului asigurător cuprinsă în sentința pronunțată de instanța de fond.

Cât privește celelalte critici formulate de recurenții inculpați V.L.M. și I.F., ca de altfel și criticile aduse hotărârii atacate de către ceilalți doi recurenți inculpați, critici circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 17, 171 și 14 C. proc. pen., acestea sunt neîntemeiate.

Instanța de fond și cea de prim control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă vinovăția inculpaților V.L.M. - în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și art. 279 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 1361 din Legea nr. 295/2004, cu aplic. art. 33 - 34 C. pen., Z.C. și P.D. - în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002 - cu aplic. art. 33 - 34 C. pen. și I.F. - în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., art. 46 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 1361 din Legea nr. 295/2004 cu referire la art. 24 alin. (1) și 2, art. 25 alin. (1), art. 28 și 51 din aceeași lege și art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 - cu aplic. art. 33 - 34 C. pen., încadrarea juridică a faptelor fiind, de asemenea, corectă.

Cu privire la reținerea infracțiunii prev. și ped. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. în sarcina tuturor inculpaților, se constată că instanța de apel a realizat distincția dintre această infracțiune și cea prev. de art. 7 alin. (1) rap. la alin. (2) din Legea nr. 39/2003, constând tocmai în faptul că asocierea se realizează pentru comiterea unui anumit gen de fapte penale într-un interval scurt, în vreme ce grupul infracțional organizat presupune participarea inculpaților la mai multe infracțiuni distincte, la diferite intervale de timp, apreciindu-se în mod corect că, după modul în care a fost desfășurată acțiunea inculpaților din noaptea de 5/6 noiembrie 2008, nu a fost vorba despre o acțiune întâmplătoare, conjuncturală, ci de o acțiune prestabilită și care a presupus o anumită coordonare.

Pe de altă parte, și soluția de condamnare a inculpaților pentru celelalte infracțiuni anterior menționate este legală și temeinică, fundamentată pe probele administrate în cauză.

În raport de dispozițiile art. 62, 63 C. proc. pen., cu referire la art. 1, art. 200 și art. 289 din același cod, hotărârea prin care se soluționează cauza penală dedusă judecății trebuie să apară ca o concluzie, susținută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanț deductiv, fără discontinuitate.

Se constată că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în mod corect că faptele inculpaților întrunesc, atât obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestora și pentru care au fost condamnați.

Astfel, probatoriul administrat în cauză a stabilit că în ziua de 05 noiembrie 2008 cei patru inculpați, respectiv V.L.M., Z.C., P.D. și I.F., în baza unei înțelegeri prealabile, s-au deplasat în orașele Turceni, Rovinari și Țicleni, având asupra lor un număr de 201 card-uri clonate, cu scopul de a extrage bani de la bancomatele unor bănci situate în diferite locații din orașele amintite.

În consecință, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 și 18 C. proc. pen., neputând fi primite susținerile în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor ori că s-a comis vreo eroare gravă de fapt, întrucât nu există o contradicție evidentă, esențială și de necontestat între conținutul acestora și modul în care ele se regăsesc reflectate în hotărârea de condamnare.

Așadar, cu privire la criticile recurenților inculpați privind greșita lor condamnare, Înalta Curte reține că, în speță, nu se poate pronunța o soluție de achitare, care ar fi în contradicție cu ansamblul probator administrat în cauză, vinovăția inculpaților fiind pe deplin dovedită, stabilindu-se în mod corect situația de fapt anterior redată.

De asemenea, se constată că nu poate fi primită nici critica formulată de recurentul inculpat P.D., fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., referitoare la greșita respingere a solicitării de restituire către inculpat a unor bunuri personale, reținându-se că pentru o parte dintre acestea restituirea a fost dispusă deja de instanța de fond, constatându-se că nu au legătură cu prezenta cauză, în ce privește cealaltă parte, instanța reținând în mod just că restituirea va putea fi executată după rămânerea definitivă a hotărârii.

Nici critica formulată de recurentul inculpat I.F. în sensul de a se reține participația acestuia sub forma complicității la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 24 alin. (1) și alin. 2, care constă în punerea în circulație, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică ori deținerea lor în vederea punerii în circulație și art. 27 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 365/2002, nu este fondată, având în vedere că I.F. a comis prima infracțiune în varianta "deținerii" cardurilor falsificate, iar cu privire la cea de-a doua infracțiune, inculpatul a utilizat datele reale de identificare a unor persoane (numere de card, de PIN, alte date ce sunt conținute în mod obișnuit pe banda magnetică a cardurilor), transferându-le asupra unor suporturi plastice, altele decât originalul și folosindu-le pentru retragerea frauduloasă de numerar de la bancomate, astfel încât, utilizând aceste date fără autorizarea titularului, a realizat implicit și conținutul constitutiv al infracțiunii în discuție.

Chiar dacă față de inculpații V.L.M. și I.F. nu s-a putut reține accesarea efectivă a bancomatelor, în mod corect s-a reținut în sarcina lor tot activitatea de coautorat la aceste infracțiuni și nu pe aceea de complice, întrucât au comis acte materiale fără de care acționarea efectivă a bancomatelor nu ar fi fost posibilă și anume: punerea de către aceștia la dispoziția celorlalți doi inculpați a cardurilor, colectarea banilor, asigurarea fugii de la locul faptelor.

Din probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, respectiv planșele cu fotografii judiciare efectuate la bancomatele de la diferite locații, depozițiile martorilor audiați, conținutul convorbirilor telefonice dintre inculpații P.D. și I.F. (interceptate la datele de 07 ianuarie, 09 ianuarie, 11 ianuarie 2009, 11 decembrie 2008, 24 decembrie 2008), a rezultat participarea inculpatului I.F. la săvârșirea infracțiunilor, astfel cum a fost reținută de instanțe, nefiind îndeplinite cerințele legale ale complicității la săvârșirea infracțiunilor anterior menționate, după cum aceste cerințe nu sunt îndeplinite nici în ceea ce-l privește pe recurentul inculpat V.L.M., forma de participație a acestuia la activitatea infracțională fiind just stabilită în cauză.

Ca atare, nu poate fi primită nici solicitarea recurentului inculpat I.F. de îndepărtare a sporului de 6 luni aplicat de instanța de fond și menținut în apel, neexistând argumente care să justifice o astfel de soluție.

Nici sub aspectul individualizării pedepselor criticile formulate de către recurenții inculpați nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., au fost stabilite pedepse într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor și circumstanțelor personale ale recurenților inculpați.

Este neîndoielnic că faptele săvârșite prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracțiuni, precum și împrejurările în care au fost comise și modul de acționare.

Se reține că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci și un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză pedepsele aplicate au fost just individualizate, neimpunându-se reținerea dispozițiilor art. 74 - 76 C. pen. și nerelevându-se alte elemente de natură a justifica coborârea pedepselor sub limita stabilită anterior.

Astfel fiind, se apreciază că pedepsele aplicate sunt corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind apte să atingă scopul preventiv și de reeducare al acestora, consfințit prin disp. art. 52 C. pen. Ca atare, solicitările recurenților inculpați de aplicare a dispozițiilor art. 861 C. pen., respectiv art. 81 C. pen. în ceea ce-l privește pe inculpatul V.L.M. nu sunt întemeiate.

Se apreciază în acest sens că manifestările nejustificate de clemență ale instanței ar încuraja astfel de tipuri de comportament antisocial, afectând nivelul încrederii societății în instituțiile statului chemate să vegheze la respectarea normelor legale.

În raport de considerentele expuse, recursurile declarate de inculpații I.F. și V.L.M. vor fi admise, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmând a se casa, în parte, decizia atacată, numai cu privire la dispoziția de confiscare a autoturismului marca O.M. aparținând inculpatului V.L.M. și a autoturismului marca B. aparținând inculpatului I.F., menținându-se dispoziția de ridicare a sechestrului asigurător cuprinsă în sentința pronunțată de instanța de fond.

Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Cât privește recursurile declarate de inculpații P.D. și Z.C. împotriva aceleiași decizii, acestea vor fi respinse, ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I.F., durata reținerii și arestării preventive de la 25 februarie 2009 la 9 noiembrie 2010.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați P.D. și Z.C. vor fi obligați la plata sumelor de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

Sumele de câte 75 RON reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși pentru inculpații I.F. și V.L.M., se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații I.F. și V.L.M. împotriva Deciziei penale nr. 112 din 6 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia atacată numai cu privire la dispoziția de confiscare a autoturismului marca O.M. aparținând inculpatului V.L.M. și autoturismul marca B. cu număr de înmatriculare X indisponibilizat de la inculpatul I.F. și menține dispoziția de ridicare a sechestrului asigurător din Sentința penală nr. 179 din 30 iunie 2009 a Tribunalului Gorj, secția penală.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.D. și Z.C. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I.F., durata reținerii și arestării preventive de la 25 februarie 2009 la 9 noiembrie 2010.

Obligă recurenții inculpați P.D. și Z.C. la plata sumelor de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Sumele de câte 75 RON reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși pentru inculpații I.F. și V.L.M., se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2010.