Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3500/2009 AI generated

Sentencing for infanticide under duress: balancing social danger against statutory mitigation and probation eligibility

Case Number Decizia nr. 3500/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice of Romania admitted the prosecution’s appeal, quashing the lower courts’ sentencing decisions to increase the conviction for infanticide from three to four years of imprisonment and altering the suspension conditions to a nine-year probationary period with specific supervision measures, while maintaining the finding of guilt. The dispute centered on the prosecutor’s argument that the original three-year sentence, suspended for five years, was unduly lenient given the high social danger of the crime, where a student defendant concealed her pregnancy, gave birth in a bathroom, strangled the newborn, and hid the remains, despite suffering from a reactive major depressive disorder. The court held that the specific manner of committing the offense, combined with the protected legal value of the newborn’s life, necessitated a harsher individualized sentence to fulfill the preventive and deterrent functions of the penalty under Articles 52 and 72 of the Penal Code, resulting in a suspended sentence with increased duration and stricter probationary obligations.

Legislator headnote

AI generated

art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen, art. 3859 alin. (3) C. proc. pen, art. 177 C. pen, art. 81 C. pen, art. 72 C. pen, art. 52 C. pen; Sentencing for infanticide under duress: balancing social danger against statutory mitigation and probation eligibility: The dispute centered on the prosecutor’s argument that the original three-year sentence, suspended for five years, was unduly lenient given the high social danger of the crime, where a student defendant concealed her pregnancy, gave birth in a bathroom, strangled the newborn, and hid the remains, despite suffering from a reactive major depressive disorder. The court held that the specific manner of committing the offense, combined with the protected legal value of the newborn’s life, necessitated a harsher individualized sentence to fulfill the preventive and deterrent functions of the penalty under Articles 52 and 72 of the Penal Code, resulting in a suspended sentence with increased duration and stricter probationary obligations.

Keywords

AI generated
infanticide sentencing suspension of sentence probationary period statutory basis suspension period

Cited Legislation

AI generated
art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen
Examinând criticile în raport cu actele și înscrisurile cauzei, hotărârile atacate cât și sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859 alin.
art. 3859 alin. (3) C. proc. pen
Examinând criticile în raport cu actele și înscrisurile cauzei, hotărârile atacate cât și sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859 alin.
art. 177 C. pen
la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 177 C. pen.
art. 81 C. pen
constând în aceea că în noaptea de 28 - 29 mai 2008, imediat după naștere a sugrumat viața fătului nou născut - fiind într-o stare de tulburare pricinuită de naștere - cu executare în condițiile art. 81 C. pen., fixând termen de încercare de 5 ani.
art. 72 C. pen
Criteriile prevăzute de art. 72 C.
art. 52 C. pen
art. 861 C. pen
Substantive basis for ordering the suspension of the sentence under supervision.
art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen
Procedural basis cited for admitting the appeal and quashing the lower court's decision.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

Procedural basis cited for admitting the appeal and quashing the lower court's decision.

art. 861 C. pen.

Substantive basis for ordering the suspension of the sentence under supervision.

art. 863 C. pen.

Substantive basis for imposing specific supervision measures during the probation period.

art. 359 C. proc. pen.

Procedural basis for informing the convicted person of the consequences of probation violation.

art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Basis for imposing the accessory penalty and suspending its execution during the probation term.

art. 71 alin. (5) C. pen.

Basis for the specific provision regarding the suspension of the accessory penalty during the probation period.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului se reține:

Prin Decizia penală nr. 50 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, a fost respins, ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași împotriva Sentinței penale nr. 793 din 18 decembrie 2008 a Tribunalului Iași, pe care a menținut-o ca legală și temeinică, prima instanță apreciind corect materialul probator administrat în faza urmăririi penale și reconfirmat de cercetarea judecătorească, reține vinovăția inculpatei și făcând o justă individualizare a pedepsei și încadrare în drept a faptei acesteia.

În termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a exercitat calea ordinară de atac a recursului, criticând soluțiile instanțelor pentru netemeinicie întrucât nu ar fi trebuit dozată pedeapsa spre minimul prevăzut de lege și nu ar fi trebuit suspendată condiționat executarea pedepsei, în raport cu modalitatea de săvârșire a infracțiunii de pruncucidere, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând criticile în raport cu actele și înscrisurile cauzei, hotărârile atacate cât și sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt fondate pentru motivele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Prin Sentința penală nr. 793 din 18 decembrie 2008 Tribunalul Iași, secția penală, a condamnat pe inculpata C.M.I. la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 177 C. pen. constând în aceea că în noaptea de 28 - 29 mai 2008, imediat după naștere a sugrumat viața fătului nou născut - fiind într-o stare de tulburare pricinuită de naștere - cu executare în condițiile art. 81 C. pen., fixând termen de încercare de 5 ani.

Ca și împrejurări ale comiterii infracțiunii a rezultat că inculpata - studentă în anul II la Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Universității "Gheorghe Asachi" din Iași, a rămas însărcinată, ascunzându-și sarcina față de toți cunoscuții săi, inclusiv prietenul acesteia L.R.M.. Pentru a justifica creșterea burții, a purtat haine largi, susținând că s-a îngrășat datorită unui tratament administrat pentru infecție de col uterin.

În ziua de 28 mai 2008 după ce a fost la ora de laborator, noaptea s-a cazat în camera prietenului său L. din C.s. T.V. din Iași. Toată noaptea i-a fost rău, iar spre dimineață a născut în grupul sanitar, în cabina WC, sugrumând fătul de sex feminin născut viu. A șters sângele și a pus placenta și fătul sugrumat într-un sac menajer, aruncându-l în spatele blocului Q2 de pe str. C., într-o zonă cu vegetație, unde a fost găsit în urma indicațiilor date de către inculpată organelor de poliție.

Deși inculpata pe parcursul urmăririi penale nu a recunoscut fapta, în timpul cercetării judecătorești a revenit și a recunoscut și regretat sincer cele întâmplate și demonstrate cu expertizele tehnico-științifice.

Expertiza medico-legală psihiatrică a stabilit că aceasta suferă de "tulburare depresivă majoră cu debut reactiv" fiind înclinată spre suicid.

În raport cu modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, chiar dacă fapta a avut loc în condițiile tulburării spontane produse de naștere, totuși prezintă grad ridicat de pericol social, mai ales că inculpata și-a ascuns față de toți cunoscuții starea de graviditate.

Chiar dacă inculpata este studentă și dorea continuarea studiilor, putea să-și rezolve sarcina în timp util printr-un avort legal, fiind o persoană cu un IQ ridicat și cu o instrucție superioară.

Criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., care trimit nu numai la modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii ci și la valoarea ocrotită prin lege - viața noului născut - pericolul social abstract și concret al acesteia, obligă la reindividualizarea pedepsei care să corespundă și celor trei funcții consacrate prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Într-adevăr nu trebuie stopată evoluția intelectuală și profesională a inculpatei, în vârstă de 22 ani, apreciindu-se că pedeapsa urmează a fi majorată la 4 ani cu executare în condițiile art. 861 C. pen., termenul de încercare de 9 ani fiind suficient pentru a o determina pe aceasta să se abțină de la orice încălcare a legii, între timp intervenind și maturizarea sa.

Pe cale de consecință, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul va fi admis și casate hotărârile, în parte, în sensul celor menționate.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Deciziei penale nr. 50 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, privind pe inculpata C.M.I..

Casează decizia penală atacată și Sentința penală nr. 793 din 18 decembrie 2009 a Tribunalului Iași, secția penală, numai cu privire la durata pedepsei, a modalității de executare și a pedepsei accesorii după cum urmează:

Majorează de la 3 ani la 4 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatei.

În temeiul art. 861 C. pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei, pe o durată de 9 ani, care reprezintă termen de încercare pentru condamnată.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare condamnata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Conform art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatei asupra disp. art. 864 și art. 865 C. pen.

Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2009.