Challenging non-initiation of criminal proceedings for prison misconduct; inadmissibility of cassation appeal against a final appellate decision.

Asupra recursului penal de față,

Prin Sentința penală nr. 24 din 16 noiembrie 2007, Tribunalul Bihor a dispus în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petentul G.V. împotriva Rezoluției din 8 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis în Dosar nr. 443/P/2005, păstrată prin Rezoluția din 5 aprilie 2006 de Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din Dosar nr. 121/VIII.1/2006, pe care a menținut-o în totalitate.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu - avocat B.D. - în sumă de 40 RON conform delegației din 22 mai 2006 s-a avansat Baroului Bihor din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la 1.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor la data de 30 septembrie 2005, petentul G.V. a solicitat trimiterea în judecată a intimaților M.F., A.I., B.A., A.V., T.I., I.G. și J.V. pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, șantaj, tortură și rele tratamente aplicate deținuților constând în aceea că la data de 22 august 2005 petentul a fost victima unei opresiuni din partea intimaților, în urma căreia a suferit mai multe fracturi costale.

Prin Rezoluția din 8 martie 2006 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în Dosar nr. 443/P/2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 194 C. pen., art. 246 C. pen., art. 250 C. pen., art. 267 C. pen. și art. 2671 C. pen. pe motiv că intimații au acționat potrivit regulamentului în vederea asigurării ordinii și disciplinei în penitenciar ca urmare a incidentului provocat de petent.

Împotriva aceste rezoluții a formulat plângere petentul G.V. iar prin Rezoluția emisă de Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nr. 121/VIII.1/2006 din 5 aprilie 2006 a fost respinsă plângerea.

Împotriva acestor rezoluții, în baza dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen. a formulat plângere petentul la Tribunalul Bihor ce a fost respinsă ca nefondată prin Sentința penală 24 din 16 noiembrie 2007.

Din considerentele sentinței penale rezultă că intimații au acționat potrivit regulamentului, faptelor reclamate lipsindu-le unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul iar prin Decizia penală nr. 140 din 26 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a dispus în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respingerea ca nefondat a recursului penal declarat de inculpatul recurent G.V., împotriva Sentinței penale nr. 24 din 16 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime.

A obligat recurentul să plătească statului suma de 160 RON cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 RON, onorariul pentru avocat din oficiu P.C., conform delegației din 10 ianuarie 2008, avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Pentru a decide astfel Curtea de Apel Oradea a reținut că soluția adoptată prin sentința penală atacată este legală și temeinică, cât timp persoanele față de care petentul a formulat plângere au acționat cu intenția de a aplana conflictul și nu cu intenția de a săvârși faptele reclamate de petent.

Împotriva acestei decizii, la data de 22 aprilie 2009, petentul G.V. a formulat recurs arătând că este nemulțumit de decizia luată de magistrați în această cauză cât timp nu s-a ținut seama de faptul că a suferit leziuni în urma incidentului din penitenciar, pentru vindecarea cărora au fost necesare 18 zile de îngrijiri medicale așa cum rezultă din certificatul medico-legal.

Solicită Înaltei Curți, ca prin decizia pe care o va pronunța, să pună capăt activității infracționale din sistemul penitenciar, respectiv Penitenciarul Oradea.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul petentului G.V. este inadmisibil urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Astfel potrivit disp. art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) și b), poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.

Așa cum rezultă din actele dosarului, petentul a uzat de calea de atac a recursului, fiind pronunțată Decizia penală nr. 140 din 26 martie 2009 de către Curtea de Apel Oradea.

Petentul G.V. a declarat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, situație ce contravine dispozițiilor art. 3851 alin. (1) C. proc. pen., nefiind posibilă exercitarea căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri judecătorești definitive.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. să respingă recursul petentului ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul G.V. împotriva Deciziei penale nr. 140/R din 26 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2009.