Fraudulent land sale conviction: legal and substantive grounds for maintaining preventive detention after judgment

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. 4878/3/2008 s-a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpaților B.I. și B.M., în temeiul prevederilor art. 3002 C. proc. pen. combinat cu art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că, verificând legalitatea arestării preventive a inculpaților, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestora.

Împotriva Încheierii din 4 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs, în termen legal, inculpații B.I. și B.M., care, prin apărătorul desemnat din oficiu, au solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prin Sentința penală nr. 545 din 15 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 4878/3/2008, au fost condamnați:

1. Inculpatul B.M. la o pedeapsă principală rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 291 C. pen. și art. 293 C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

2. Inculpatul B.I. la o pedeapsă principală rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. cu referire la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

S-a reținut că, în luna octombrie 2007, inculpatul B.M., atribuindu-și o identitate falsă și folosind acte falsificate, a încercat să vândă, în mod fraudulos, cu ajutorul coinculpatului B.I. și a altor persoane, un teren situat în București, în valoare de aproximativ 200.000 euro.

Împotriva hotărârii primei instanțe, au declarat apel inculpații B.I. și B.M., apel care formează obiectul Dosarului nr. 4878/3/2008 al Curții de Apel București, secția I penală.

La termenul din 4 septembrie 2009, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, respectiv, Curtea de Apel București, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. 1.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectarea, deopotrivă, atât a dispozițiilor cuprinse în legea internă, cât și a existențelor ce decurg din prevederile Convenției.

Astfel, potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept (art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.) care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați, ce vizează patrimoniul persoanei, relații ce trebuie să se desfășoare pe baza bunei-credințe a subiecților acestor raporturi, de cuantumul prejudiciului, care se cifrează la suma de 200.000 euro, dar și de circumstanțele personale ale inculpaților (ambii nu aveau locuri de muncă, fiind cunoscuți cu antecedente penale), lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.

Totodată, Înalta Curte constată că au fost respectate și dispozițiile art. 5 parag. 3 din Convenție, conform cărora orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c), are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului referindu-se la „termenul rezonabil al duratei arestării preventive” îl raportează întotdeauna la complexitatea cauzei, atitudinea procesuală a părților și la diligențele depuse de autoritățile judecătorești.

Având în vedere complexitatea cauzei, numărul mare de inculpați și martori, precum și necesitatea administrării și a altor probe cerute de părți, Înalta Curte, constată că instanța de fond a luat toate măsurile pentru judecarea cu celeritate a cauzei, critica vizând depășirea termenului rezonabil în soluționare fiind nefondată.

Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.I. și B.M. împotriva Încheierii de ședință din 4 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4878/3/2008 (1663/2009).

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.I. și B.M. împotriva Încheierii de ședință din 4 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 4878/3/2008 (1663/2009).

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2009.