Inadmissibility of complaint for lack of specific prosecutorial decision and irrelevant constitutional challenge to court jurisdiction

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 142 din 19 mai 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 C. proc. pen., invocată de petentul G.I.C.

Totodată, instanța a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul G.I.C.

S-a reținut că la data de 5 mai 2009, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, a fost înregistrată plângerea formulată de petentul G.I.C. împotriva „rezoluției sau ordonanței procurorului conform art. 278 C. proc. pen.”.

Nici în plângere și nici pe parcursul procesului penal, petiționarul nu a indicat numărul și data vreunei soluții de netrimitere în judecată date de procuror și care să stea la baza demersului său de a sesiza instanța de judecată.

Petiționarul a susținut că este supus unui tratament necorespunzător în penitenciarele din țară prin care a trecut, inclusiv în cel din Giurgiu, în care se află în prezent deținut, fără a arăta însă nume, date sau fapte prin care să concretizeze susținerile sale.

În ședința de judecată din 19 mai 2009, petiționarul a invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. a) și b) C. proc. pen., fără a preciza însă care este legătura dintre aceste dispoziții și cauza penală de față și nici care sunt prevederile din Constituția României cărora acestea le contravin.

Instanța de fond a constatat că prevederile art. 29 pct. 1 lit. a) și b) C. proc. pen., referitoare la competența materială a instanței supreme, considerate de petent ca fiind neconstituționale, nu au nici o legătură cu soluționarea plângerii dedusă judecății, prin care petentul a solicitat includerea sa în Programul de protecție a martorilor și a dezavuat regimul la care este supus în sistemul penitenciar, astfel încât această excepție, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, a fost respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (6) din aceeași lege.

În ceea ce privește fondul plângerii cu care a fost sesizată Curtea de către petentul G.I.C., instanța, constatând pe de o parte că aceasta nu vizează o rezoluție sau ordonanță de netrimitere în judecată, care să poată fi cenzurată de instanță în condițiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., iar pe de altă parte că, referitor la solicitarea petentului de a fi inclus în Programul de protecție a martorilor, există prevederi legale care stipulează îndeplinirea cumulativă a anumitor condiții (art. 4 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor) și reglementează o procedură specială în acest sens, a cărei inițiere intră în sfera competenței organului de cercetare penală sau a procurorului, care verifică îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege pentru a formula propunerea de includere în program, Curtea neavând nici o abilitare din această perspectivă, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul G.I.C.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul G.I.C., fără a arăta motivele de recurs.

În fața instanței de judecată, recurentul a solicitat admiterea căii de atac formulate, fără a arăta instanței motivele declarării acesteia.

Verificând hotărârea atacată potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică.

Potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., sesizarea instanței cu plângere se poate face numai în condițiile în care nemulțumirea petiționarului vizează modul de soluționare de către procuror a unei cauze penale, prin emiterea unei rezoluții sau ordonanțe de netrimitere în judecată.

Cum în cauză o asemenea soluție nu a fost dispusă, sesizarea instanței cu plângere este inadmisibilă, astfel cum în mod legal și temeinic a constatat instanța de fond, respingând plângerea petiționarului.

Cererea petiționarului de a se sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 pct. 1 C. proc. pen. a fost în mod corect respinsă ca inadmisibilă, întrucât textul de lege invocat a fi neconstituțional, referitor la competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu are nicio legătură cu soluționarea plângerii dedusă judecății, nefiind întrunite astfel cerințele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 cu privire la condițiile de sesizare a Curții Constituționale.

În consecință, recursul petiționarului fiind nefondat, Înalta Curte îl va respinge ca atare, dispunând obligarea recurentului la cheltuieli judiciare statului.

Văzând dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.I.C. împotriva Sentinței penale nr. 142 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar la 20 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2009.

Procesat de GGC - N