Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2672/2012 AI generated

Inadmissibility of appeal against final judgment under criminal procedure complaint against prosecutor's non-prosecution resolution

Case Number Decizia nr. 2672/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, upholding the Court of Appeal's decision to reject the underlying complaint and ordering the appellant to pay 200 lei in judicial costs. The dispute involved a *plângere* filed under Article 2781 of the Code of Criminal Procedure against a prosecutor's resolution not to prosecute, which the lower courts had deemed final and unappealable. The decisive legal basis was Article 2781(10) of the Code of Criminal Procedure, as amended by Law No. 202/2010, which stipulates that judgments rendered under this procedure are final and not subject to appeal; because the challenged judgment was issued after the law's entry into force, the appeal was rejected as a procedural avenue no longer provided for by law.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 C. proc. pen, art. 2781 alin. (10) C. proc. pen, art. 399 C. proc. pen, art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final judgment under criminal procedure complaint against prosecutor's non-prosecution resolution: The dispute involved a *plângere* filed under Article 2781 of the Code of Criminal Procedure against a prosecutor's resolution not to prosecute, which the lower courts had deemed final and unappealable. The decisive legal basis was Article 2781(10) of the Code of Criminal Procedure, as amended by Law No. 202/2010, which stipulates that judgments rendered under this procedure are final and not subject to appeal; because the challenged judgment was issued after the law's entry into force, the appeal was rejected as a procedural avenue no longer provided for by law.

Keywords

AI generated
code of criminal procedure procedural costs judicial law termination of proceedings appealability of remand decision order to pay

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 C. proc. pen
Prin plângerea formulată de petentul B.S., acesta a contestat în baza dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen.
art. 2781 alin. (10) C. proc. pen
25/2012 a Curții de Apel lași este o hotărâre definitivă; iar raportat la dispozițiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen.
art. 399 C. proc. pen
În același sens, s-a constatat și prin referatul procurorului întocmit în cauză în baza dispozițiilor art. 399 C. proc. pen.
art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen
În baza dispozițiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., urmează s-a respins ca inadmisibilă plângerea petentului B.S.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Procedural basis cited in the dispositive for rejecting the appeal as inadmissible because the appeal was filed against a final judgment.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Procedural basis cited in the dispositive for rejecting the appeal as inadmissible because the appeal was filed against a final judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față; Î

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 64 din 19 aprilie 2012 Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul B.S. împotriva sentinței penale nr. 45 din 28 februarie 2012 a Curții de Apel lași.

A obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 20 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea formulată de petentul B.S., acesta a contestat în baza dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen. sentința penală nr. 25 din data de 28 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași în dosarul nr. 731/45/2011 al Curții de Apel lași. Petentul a fost prezent în instanță și a fost interpelat în legătură cu precizarea obiectului plângerii formulate, fiindu-i aduse la cunoștință dispozițiile art. 2781 C. proc. pen. Petentul B.S. nu a solicitat să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu; a depus înscrisuri la dosar, respectiv rezoluția procurorului din data de 05 iulie 2011 dată în dosarul nr. 204/P/2011.Curtea a pus în discuția părților excepția inadmisibilității plângerii penale formulată de petentul B.S., atașând la dosarul cauzei și sentința penală nr. 25/2012 pronunțată de Curtea de Apel lași, constând următoarele: Sentința penală nr. 25/2012 a Curții de Apel lași este o hotărâre definitivă; iar raportat la dispozițiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. - aceasta nu are cale de atac; nici calea de atac extraordinară a revizuirii, conform dispozițiilor deciziei nr. 17/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție prevede că cererea de revizuire față de hotărârile judecătorești pronunțate în baza dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen. este inadmisibilă.

În același sens, s-a constatat și prin referatul procurorului întocmit în cauză în baza dispozițiilor art. 399 C. proc. pen.

Față de toate aceste argumente, instanța a soluționat plângerea petentului B.S. pe calea excepției invocate, astfel încât celelalte critici de fond susținute de petent nu au putut fi supuse analizei instanței.

În baza dispozițiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., urmează s-a respins ca inadmisibilă plângerea petentului B.S. formulată împotriva sentinței penale nr. 25 din data de 28 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași în dosarul nr. 731/45/2011 al Curții de Apel lași.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul.

Recursul este inadmisibil.

Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.

În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV.

În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de19 aprilie 2012, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.

În această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul petiționar B.S. împotriva sentinței penale nr. 64 din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05 septembrie 2012.