Lawfulness of preventive detention for qualified homicide and recidivism where appeal-stage conviction persists

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin încheierea din 04 iulie 2012, pronunțată în dosarul nr. 598/40/2012, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de inculpatul C.D. și partea civilă M.I. împotriva sentinței penale nr. 120 din 03 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. 598/40/2012, a pus în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C.D.

Reținând că în cauza de față sunt, și în prezent, îndeplinite cumulativ atât condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât și cele instituite de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului C.D. este legală și temeinică, astfel că a menținut această măsură.

În termen legal, inculpatul C.D. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând, prin apărător desemnat din oficiu admiterea acestuia, revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecării cauzei în stare de libertate, arătând că temeiurile arestării preventive nu mai subzistă și nu au apărut altele noi care să justifice menținerea acestei masuri.

A mai susținut că, în prezent, cauza se află în stadiul apelului, iar la acest moment procesual nu mai poate influența desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 4 iulie 2012 a constatat că în cauză există probe și indicii temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C. pen. (pentru care dealtfel a și fost condamnat în primă instanță, fiind îndeplinite totodată și cerințele cumulativ prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 120 din 03 mai 2012, Tribunalul Botoșani 1-a condamnat pe inculpatul C.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

În temeiul art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 393 din 27 noiembrie 2006 a Judecătoriei Săveni, pe care a adiționat-o la pedeapsa pronunțată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Botoșani nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO, temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor legale anterior citate.

Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, care este recidivist postcondamnatoriu, cât și cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Așa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză.

Ca atare, încheierea pronunțată la 4 iulie 2012 este legală.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul C.D. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva încheierii din 04 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 598/40/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 iulie 2012.