Denial of provisional release under judicial control for attempted aggravated homicide due to concrete threat to public order

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin încheierea din 11 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală ,în temeiul art. 1602 C. proc. pen., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de apelanții inculpați M.C. și N.M.G.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

În alin. (2) al aceluiași articol se prevede că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sau învinuit să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Potrivit dispozițiilor legale susmenționate, acordarea liberării provizorii sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, aprecierea asupra oportunității dispunerii unei astfel de măsuri presupunând un examen cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acestuia, circumstanțele concrete ale comiterii faptei, precum și cu privire la persoana inculpatului, aprecierea cu privire la oportunitatea unei astfel de măsuri aparținând instanței de judecată care trebuia să aibă în vedere și necesitatea bunei desfășurări a procesului penal.

Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile liberării provizorii sub control judiciar, prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptei presupus a fi fost comise de inculpați, natura și gravitatea acesteia, modalitatea de săvârșire folosind obiecte (sabie și bâtă), apte a produce decesul, lovind-o pe partea vătămată în cap (zonă vitală), urmările produse asupra victimei care a avut nevoie pentru vindecare de 11 - 12 zile de îngrijiri medicale și care a fost internat în două unități spitalicești la Slobozia și apoi la Spitalul Universitar de Urgență București, ca și persoana inculpaților și atitudinea lor procesuală.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs, inculpații M.C. și N.M.G., solicitând casarea încheierii și, pe fond, admiterea cerii de liberare provizorie sub control judiciar și punerea lor de îndată în libertate.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din textul de lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație pe care o are inculpatul și nu o obligație a instanței de a o dispune și că aceasta nu poate fi acordată în situațiile enunțate de textul de lege.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel - de a respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar - este legală și temeinică.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României , măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

În speță, pericolul social potențial se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacția opiniei publice, rezonanța faptelor comise, complexitate cauzei, numărul mare de inculpați, natura faptelor reținute a fi fost săvârșite de inculpați.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaților, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită fapta, care prezintă un grad ridicat de pericol social; astfel ,s-a reținut, în esență, că inculpații sunt cercetați pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, la 16 iunie 2011, inculpații , pe fondul unui conflict avut cu victima I.M. i-ar fi aplicat acesteia numeroase lovituri (inculpatul M.C. cu un obiect tăietor - despicător, posibil sabie o lovitură în cap , iar inculpatul M.N.G. cu un corp dur alungit, posibil bâtă ) care au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale.

Toate aceste elemente, de necontestat, dealtfel, nu pot constitui, cu caracter pertinent și suficient, temeiuri în vederea eliminării, în urma examinării efectuate cu privire la incidența art. 148 lit. f) C. proc. pen., a pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar genera la actualul moment procesual.

Datele personale favorabile inculpaților nu pot constitui, doar prin ele însele, motiv al cercetării acestora în stare de libertate, în împrejurarea în care pericolul concret pentru ordinea publică este demonstrat, printre altele, de multitudinea actelor infracționale. La acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar reprezenta, este actual, real și precis, evidențiat prin fapte, date și indicii puternice.

Recursurile declarate învederându-se, așadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.C. și N.M.G. împotriva încheierii din 11 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3352/98/2011 (1555/2012).

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2012.