Preventive detention necessity for high-risk drug trafficking under public order and ECHR proportionality standards
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice of Romania rejected the appeals filed by the four defendants, upholding the appellate court's decision to maintain their preventive detention and ordering the appellants to pay judicial expenses to the state. The dispute concerned the legality and necessity of continued preventive detention for defendants charged with high-risk drug trafficking under Article 2(1) and (2) of Law No. 143/2000, where the defense sought to replace detention with a restriction on leaving the locality or country. Relying on Articles 300 and 160b(3) of the Code of Criminal Procedure and Article 5(1)(c) of the European Convention on Human Rights, the court determined that the detention was justified by the serious gravity of the offense, the persistent risk to public order, and the need to ensure the proper conduct of the criminal trial, finding that the measure remained proportional and reasonable at this procedural stage.
Legislator headnote
AI generatedart. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 3002 C. proc. pen, art. 160b alin. (3) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Preventive detention necessity for high-risk drug trafficking under public order and ECHR proportionality standards: Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin încheierea din 26 iunie 2012, Curtea Apel București, secția a II-a penală , investită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial București și inculpații S.I., S.M., S.C. și O.E., I.V., C.V.R., I.M.D., T.L. și T.A.E. împotriva sentinței penale nr. 83 din 02 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București. secția l-a penală, în baza art. 300 și 160b, C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpaților S.I., S.M., S.C. și O.E.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că :
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că măsura arestului preventiv a fost legal dispusă, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în raport cu gravitatea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată apelanții - trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
În speță, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare și ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, precum și credința că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de un accentuat pericol social.
Împotriva acestei încheieri, inculpații S.I., S.M., S.C. și O.E. au declarat, în termen legal, prezentele recursuri, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a stabilit că o persoană poate fi lipsită de libertate când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpații fost arestați în baza art. 148 lit. f) c. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, infracțiune pentru care au și fost condamnați (nedefinitiv) la pedepse cu închisoare.
La acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar prezenta este actual, real și precis fiind evidențiat prin fapte, date și indicii puternice.
Înalta Curte constată că, raportat la baza factuală reținută, necesitatea realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept justifică în continuare plasarea în detenție a inculpaților, detenție ce nu a depășit pragul de rezonabilitate în accepția reglementărilor și jurisprudenței CEDO.
Cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara nu este întemeiată , întrucât protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpaților S.I., S.M., S.C. și O.E., după cum deja s-a arătat.
Recursurile declarate învederându-se, așadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.I., S.M., S.C. și O.E. împotriva încheierii din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a, pronunțată în dosarul nr. 7803/3/2011 (833/2012).
Obligă recurenții inculpați S.I., S.M., S.C. la plata sumei de câte 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 lei, reprezentând onorariile parțiale pentru apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurentul inculpat O.E. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2012.