Migrant trafficking conspiracy: qualification as organized criminal group versus casual assembly under Law 39/2003
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of four defendants against the Court of Appeal’s decision, thereby upholding the convictions for the organization of an organized criminal group (Legea 39/2003, Art. 8) alongside prior convictions for migrant trafficking and document forgery, with the final sentences ranging from suspended imprisonment to five years’ imprisonment for recidivists. The dispute arose from a multi-stage criminal proceeding involving seven defendants accused of forming a structured network to facilitate the illegal border crossing of Turkish citizens into Germany via Romania, where the trial court initially acquitted all defendants of the organized crime charge as a "casual group," but the appellate court reversed this, recharacterizing the conduct as an organized criminal group under Article 8 of Law 39/2003 due to the coordination, pre-established roles, and systematic nature of the criminal activity, which the Supreme Court affirmed. The decisive legal basis was the distinction between a casual group and an organized criminal group under Articles 2 and 7 of Law 39/2003, the reclassification under Article 334 of the Code of Criminal Procedure to ensure the correct legal framework was applied, and the application of recidivism rules and conditional release revocations under the Penal Code, confirming that the individualized penalties and the aggregate sentencing after consolidation satisfied the requirements of Romanian criminal law.
Legislator headnote
AI generatedart. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, art. 26 C. pen, art. 288 alin. (1) C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 293 alin. (1) C. pen, art. 20 C. pen; Migrant trafficking conspiracy: qualification as organized criminal group versus casual assembly under Law 39/2003: 8) alongside prior convictions for migrant trafficking and document forgery, with the final sentences ranging from suspended imprisonment to five years’ imprisonment for recidivists. The dispute arose from a multi-stage criminal proceeding involving seven defendants accused of forming a structured network to facilitate the illegal border crossing of Turkish citizens into Germany via Romania, where the trial court initially acquitted all defendants of the organized crime charge as a "casual group," but the appellate court reversed this, recharacterizing the conduct as an organized criminal group under Article 8 of Law 39/2003 due to the coordination, pre-established roles, and systematic nature of the criminal activity, which the Supreme Court affirmed. The decisive legal basis was the distinction between a casual group and an organized criminal group under Articles 2 and 7 of Law 39/2003, the reclassification under Article 334 of the Code of Criminal Procedure to ensure the correct legal framework was applied, and the application of recidivism rules and conditional release revocations under the Penal Code, confirming that the individualized penalties and the aggregate sentencing after consolidation satisfied the requirements of Romanian criminal law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis provision is the main ground cited in the dispositive to dismiss the appeals as unfounded.
This procedural rule is applied to obligate the appellants to pay judicial costs to the state.
Full text
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 229/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală, în Dosar nr. 2158/97/2009 au fost condamnați inculpații:
1. Ș.T., cetățean turc, arestat preventiv în cauză și deținut în Penitenciarul Aiud, la:
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001
- 1 an închisoare pentru complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
- 1 an închisoare pentru complicitate la infracțiunea de fals privind identitatea, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
- 6 luni închisoare pentru complicitate la tentativa la infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului și conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 26 ianuarie 2009 la 30 iulie 2009.
În baza art. 94 din O.U.G. nr. 194/2002 și art. 117 C. pen. s-a dispus expulzarea inculpatului Ș.T. în Germania după executarea pedepsei.
2. H.C., fără antecedente penale, arestată preventiv în cauză și deținută în Penitenciarul Aiud, la:
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001
- 6 luni închisoare pentru complicitate la tentativa la infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
S-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) art. 81 și art. 82 C. pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
S-a constatat că inculpata a fost arestată preventiv din data de 25 ianuarie 2009 și până în data de 30 iulie 2009.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei H.C. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3 din 26 ianuarie 2009 al Tribunalului Hunedoara dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.
3. B.E., recidivist, arestat preventiv în cauză și deținut în Penitenciarul Aiud, la
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.
- 6 luni închisoare pentru complicitate la tentativa la infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) și b) C. pen.,
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiționată cu privire la restul de 398 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 771 din 14 martie 2006 a Judecătoriei Arad care a fost contopit cu pedeapsa de 2 ani închisoare din prezenta cauză, s-a aplicat un spor de 6 luni închisoare urmând ca în final inculpatul să execute 2 ani și 6 luni închisoare.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului și conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 26 ianuarie 2009 la 30 iulie 2009.
4. Ș.F.M., fără antecedente penale, arestat preventiv în cauză și deținut în Penitenciarul Aiud, la:
- 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de trafic de migranți, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001
- 6 luni închisoare pentru complicitate la tentativa la infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) art. 861 și art. 862 C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 4 ani.
A fost încredințată supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
A fost obligat inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a), b), c), d) C. proc. pen. și conform art. 863 alin. (3) lit. d) C. proc. pen. s-a impus inculpatului să nu intre în legătură cu cetățeni de naționalitate turcă.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv din data de 25 ianuarie 2009 și până în data de 30 iulie 2009.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului Ș.F.M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 5 din 26 ianuarie 2009 al Tribunalului Hunedoara dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
5. G.O.D., recidivist, arestat preventiv în cauză și deținut în Penitenciarul Aiud, la:
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.
- 1 an închisoare pentru complicitate la infracțiunea de fals privind identitatea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.
- 6 luni închisoare pentru complicitate la tentativa la infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.
- 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de trafic de migranți prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 717 din 19 mai 2008 a Judecătoriei Deva, definitivă prin neapelare la data de 02 iunie 2008 și s-a dispus executarea ei alături de pedeapsa din prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului și conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 25 ianuarie 2009 la 30 iulie 2009.
6. M.V.N., recidivist arestat preventiv în lipsă, la:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. A fost menținută valabilitatea mandatului de arestare preventivă nr. 7 din 26 ianuarie 2009.
7. P.T., fără antecedente penale, arestat preventiv în cauză și deținut în Penitenciarul Aiud la:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5), art. 861 și art. 862 C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 5 ani.
A fost încredințată supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
A fost obligat inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a), b), c), d) C. proc. pen. și conform art. 863 alin. (3) lit. d) C. proc. pen. s-a impus inculpatului să nu intre în legătură cu cetățeni de naționalitate turcă.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv din data de 24 aprilie 2009 și până în data de 30 iulie 2009.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P.T. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 8 din 26 ianuarie 2009 al Tribunalului Hunedoara dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpații Ș.T., H.C., B.E., Ș.F.M., G.O.D., M.V.N., P.T. de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
S-a dispus plata onorariului în sumă de 520,8 RON interpretului R.M. pentru asigurarea traducerii dezbaterilor, sens în care s-a dispus comunicarea unui extras din prezenta sentință Serviciului Contabilitate din cadrul Tribunalului Hunedoara, însoțit de factura și procesul-verbal încheiat în 27 iulie 2009 pentru prestația efectuată.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a celor două cărți de identitate falsificate aflate în dosarul de urmărire penală.
În temeiul art. 73 din O.U.G. nr. 105/2001, s-a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de 100 euro aflată la dosarul de urmărire penală.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea calculatorului și a aparatului de înfoliat care aparțin inculpatului G.O.D. și care au fost folosite de acesta la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen., respectiv la falsificarea cărților de identitate, obiecte înregistrate în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara.
S-a dispus ca telefonul mobil marca M., cu cartela SIM, mijloc de probă înregistrat în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara să rămână atașat prezentului dosar.
În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligați inculpații Ș.T., H.C., B.E., Ș.F.M., G.O.D. să plătească fiecare câte 5000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar inculpații M.V.N. și P.T. să plătească suma de câte 5400 RON cu același titlu.
S-a dispus ca onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații M.V.N. și P.T. în sumă de câte 400 RON să fie avansate din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1/D/P/2009 din data de 16 aprilie 2009 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
1. Ș.T., cetățean turc, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001
- art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
- art. 26 C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
- art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
2. H.C., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001
- art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
3. B.E., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.
- art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.
- art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
4. Ș.F.M., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 26 C. pen. raportat la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001
- art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
5. G.O.D., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
- art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.
- art. 26 C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.
- art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.
- art. 26 C. pen. raportat la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
6. M.V.N., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
- art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
7. P.T., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În expunerea stării de fapt s-a reținut în esență prin rechizitoriu că:
- inculpatul Ș.T. a inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunii grave de trafic de migranți, a racolat și îndrumat mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat și a organizat aceste activități, a pus la dispoziție inculpatului G.O.D. fotografiile migranților pentru ca acesta să falsifice actele de identitate, promițându-i înainte de săvârșirea faptei și că va tăinui bunurile provenite din aceasta, că a pus la dispoziția migranților actele de identitate falsificate de către inculpatul G.O.D., ajutându-i astfel pe aceștia să se prezinte sub o identitate falsă pentru a induce sau menține în eroare un organ dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., în vederea producerii unei consecințe juridice, și că i-a ajutat pe migranți în încercarea lor de ieșire din România prin trecerea ilegală a frontierei de stat.
- inculpata H.C. a constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunii grave de trafic de migranți, a îndrumat mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat și i-a ajutat pe migranți în încercarea lor de ieșire din România prin trecerea ilegală a frontierei de stat.
- inculpatul B.E. a constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunii grave de trafic de migranți, a îndrumat mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat și i-a ajutat pe migranți în încercarea lor de ieșire din România prin trecerea ilegală a frontierei de stat.
- inculpatul Ș.F.M. a sprijinit un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunii grave de trafic de migranți, a ajutat pe membrii grupului infracțional în activitatea de îndrumare a migranților, găzduindu-i pe migranți și intermediind obținerea de cărți de identitate falsificate și i-a ajutat pe migranți în încercarea lor de ieșire din România prin trecerea ilegală a frontierei de stat.
- inculpatul G.O.D. a sprijinit un grup infracțional organizat constituit în scopul comiterii infracțiunii grave de trafic de migranți, a falsificat două înscrisuri oficiale, respectiv două cărți de identitate prin alterarea lor, de natură să producă consecințe juridice, a pus la dispoziția migranților, prin intermediul inculpatului Ș.T., cărțile de identitate falsificate, ajutându-i în acest mod să se prezinte sub o identitate falsă, i-a ajutat pe migranți în încercarea lor de ieșire din România prin trecerea ilegală a frontierei de stat, prin punerea la dispoziție a actelor de identitate falsificate, i-a ajutat pe membrii grupului infracțional organizat în activitatea de îndrumare a migranților, prin ajutorul dat la realizarea scopului acestei infracțiuni, respectiv la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prin punerea la dispoziție a actelor de identitate falsificate.
- inculpatul M.V.N. a constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunii grave de trafic de migranți, și că a racolat și îndrumat mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat și că a organizat aceste activități.
- inculpatul P.T. a constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunii grave de trafic de migranți, a racolat și îndrumat mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat și a organizat aceste activități.
Din analiza întregului ansamblu probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Ș.T. este cetățean turc rezident în Germania, locuind în localitatea Aachen, unde deține și un local public cu specific românesc și care se numește "B.B.S.".
Din luna august - septembrie 2008, inculpatul turc a stabilit o relație de concubinaj cu inculpata H.C. din Buzău, care inițial a lucrat ca ospătară în localul menționat mai sus.
Tot în vara anului trecut, inculpatul Ș.T. i-a cunoscut pe inculpații Ș.F.M., M.V.N., P.T., B.E. și G.O.D. Pe aceștia i-a cunoscut ca fiind clienți ai localului său și din probele administrate în cauză rezultă că, cel puțin cu o parte dintre ei, a avut discuții vizând activitatea de racolare, îndrumare și călăuzire de cetățeni turci care doreau să ajungă în Germania.
Astfel, inculpatul Ș.T. avea contacte directe cu comunitatea turcă din Germania și, la solicitarea unor cetățeni turci stabiliți legal în Uniunea Europeană, s-a oferit să faciliteze transportarea rudelor acestora, aflate în Turcia, în Germania, prin trecerea frauduloasă a frontierei unui stat membru U.E. Aceasta deoarece cetățenii turci au nevoie de viză pentru a pătrunde pe teritoriul unui stat membru U.E., țările din vestul Europei acordând destul de greu astfel de vize.
România și Bulgaria sunt țările din Uniunea Europeană care acordă cel mai ușor vize de călătorie cetățenilor turci, în schimbul unei taxe accesibile. Aceasta a reprezentat un factor favorizator pentru conceperea activității infracționale de către inculpatul Ș.T. Astfel, cetățenii turci care doreau să ajungă în Germania erau îndrumați de către inculpat să solicite vize turistice Ambasadei României din Turcia, după care îi trecea fraudulos frontiera de stat a României, prin alte puncte decât cele pentru trecerea frontierei sau prin aceste locuri, folosind acte de identitate falsificate.
Inculpatul Ș.T. identifica în rândul comunității turce din Germania persoanele dispuse să plătească pentru ca rudele lor din Turcia să reușească să li se alăture în Germania, primea sumele de bani pretinse pentru realizarea activității infracționale, achita din acești bani cheltuielile făcute cu transportul, cazarea și masa pe teritoriul României și, mai departe, până la ajungerea în Germania sau Austria, unde migranții erau preluați de rudele lor, plătea persoanele care îl ajutau în activitatea infracțională.
Inculpata H.C. îl însoțea pe inculpatul Ș.T. la toate întâlnirile având ca obiect găsirea unei modalități de trecere frauduloasă a frontierei, îi caza pe migranți în unități hoteliere, închiriind camerele pe numele ei. Aceste activități aveau loc la cererea inculpatului Ș.T. care nu este un bun vorbitor al limbii române, deși o înțelege destul de bine și erau consecința relației apropiate pe care o avea cu inculpatul Ș.T.
Inculpații M.V.N. și P.T. îl însoțeau pe inculpatul Ș.T. atunci când acesta prelua cetățenii turci, îi transportau pe aceștia pe teritoriul României, îi cazau și le asigurau mijloacele minime de subzistență în drum spre frontiera vestică a României. Cei doi intermediau uneori și obținerea documentelor de identitate falsificate și găseau mijloace de transport.
Inculpatul B.E. găsea de asemenea locuri de cazare pentru migranți și se interesa pentru a identifica persoane dispuse să-i treacă pe migranți frontiera de stat în mod ilegal.
Inculpatul G.O.D. realiza documente de identitate falsificate, cu ajutorul cărora migranții, racolați și îndrumați de către ceilalți inculpați, treceau frontiera de stat a României prin punctele de control vamal, drept cetățeni români, atunci când trecerea frauduloasă a frontierei nu se făcea prin alte puncte decât cele de control vamal.
Inculpatul Ș.F.M., frate cu inculpatul M.V.N., asigura cazarea migranților în locuința sa, atunci când era nevoie, și căuta modalități de scoatere frauduloasă a acestora din România.
Inculpatul Ș.T., obținea ajutorul inculpaților români întrucât îi ajutase anterior, când se aflaseră în Germania, în plus fiecare obținând și sume de bani semnificative în urma desfășurării activității infracționale. După cum rezultă din declarația de la dos. up. pentru fiecare cetățean turc scos din țară, inculpații primeau în medie 1500 euro.
Din adresa Consulatului General al României la Istanbul rezultă că părțile vătămate A.Y. și M.E. (minor) au obținut vize turistice pentru perioada 13 ianuarie 2009 - 12 februarie 2009, cu drept de ședere în România de 10 zile în această perioadă, fără a avea chemare.
Martorul A.T. a intrat în România cu viză de afaceri valabilă în perioada 14 noiembrie 2008 - 13 mai 2009, pentru o perioadă de 60 de zile, cu multiple intrări. La dos. up. există o declarație a acestuia că a dat suma de 300 euro inculpatului M.V.N., zis G., neexistând alte dovezi în acest sens nu s-a solicitat confiscarea acestei sume.
În cursul lunii ianuarie 2009, minorul M.E., împreună cu cumnatul său, A.Y., au încercat să intre în Bulgaria pentru a ajunge în România, cu scopul ca în final să ajungă în Germania.
Autoritățile bulgare au refuzat intrarea pe teritoriul țării a celor doi cetățeni turci, astfel că inculpatul Ș.T., care intenționa să-i ajute să ajungă în Germania la solicitarea unui cetățean turc pe nume "O.", stabilit acolo, s-a deplasat împreună cu inculpatul M.V.N. până în zona frontierei turco-bulgare unde s-au întâlnit cu cele două părți vătămate, spunându-le acestora că îi ajută ei să ajungă în România. După toate acestea, inculpații Ș.T. și M.V.N. au revenit în zona dintre frontiera Turciei cu Bulgaria și le-au dat părților vătămate rezervări făcute la hotelul "A." din București prin firma de turism "A.B." din Istanbul.
Anterior, inculpatul Ș.T. și inculpata H.C. au mai încercat să o aducă în România pe partea vătămată minoră M.E., inculpata convingând-o pe mama sa să întocmească o invitație autentificată la un notar public pentru acesta, prin care se obliga să achite toate cheltuielile de cazare și masă pentru partea vătămată, numita H.A. necunoscând activitatea infracțională și scopul pentru care fiica sa și concubinul ei încercau să o aducă în România pe partea vătămată. Minorul nu a reușit să obțină viză în baza invitației menționate.
Cu actele puse la dispoziție de către inculpatul Ș.T., părțile vătămate au intrat în România în mod legal, la data de 15 ianuarie 2009, prin punctul de trecere a frontierei Vama Veche.
Inculpatul Ș.T. s-a întâlnit apoi în București cu părțile vătămate, pe care le-a transportat până la Buzău cu autoturismul marca B., înmatriculat în Germania, folosit de către inculpatul Ș.T., cazându-i la un hotel.
Nu s-a putut stabili cu certitudine când au fost preluați alți cinci cetățeni turci, printre care și martorul A.T., de către inculpații M.V.N. și P.T., însă este cert că, la data de 16 ianuarie 2009, în jurul orelor 17:00, cei doi inculpați s-au prezentat la recepția pensiunii "L.B." din localitatea Orăștie, județul Hunedoara, solicitându-i martorei V.R. 3 camere duble, cazarea făcându-se pe numele inculpatului P.T. Doi dintre ceilalți cetățeni turci se numesc M.S. și A.A., alți doi nefiind identificați. Nu s-a reușit audierea celor 4 cetățeni turci, întrucât, la un moment dat, aceștia au dispărut.
A doua zi, în data de 17 ianuarie 2009, inculpatul M.V.N. l-a contactat pe martorul V.P., fratele vitreg al mamei sale, cei doi cunoscându-se de pe vremea când martorul locuia în localitatea Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. La solicitarea inculpatului, martorul s-a deplasat cu autoturismul său la stația de carburanți "L.O." din Orăștie, unde s-au întâlnit, participând și inculpatul P.T. la discuții.
Cu ajutorul martorului, cei doi inculpați i-au transportat pe martorul A.T. și numiții M.S. și A.A. la motelul "C." din comuna Băcia, județul Hunedoara.
De menționat că din declarația martorului rezultă că inculpatul M.V.N. era foarte autoritar cu cei trei cetățeni turci, la un moment dat, când unul dintre ei a vrut să vorbească la telefonul mobil, smulgându-i-l din mână și aruncându-l pe podeaua mașinii. Acest telefon aparținând unuia dintre cetățenii turci a fost predat de către martor și constituie mijloc material de probă fiind înregistrat în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara.
Inculpații i-au cerut martorului să găsească un tinichigiu care poate modifica mașina închiriată de cei doi inculpați, marca S., de culoare albastră, astfel încât să îi poată ascunde pe cetățenii turci sub bancheta din spate, pentru a-i putea trece fraudulos frontiera. Martorul a auzit și o discuție dintre cei doi inculpați, din care a înțeles că există în Oțelu Roșu o persoană pe nume G.O.D., care ar putea falsifica acte cu ajutorul cărora cetățenii turci să treacă frontiera României.
Inculpatul M.V.N. i-a cazat, în data de 17 ianuarie 2009, pe cei trei cetățeni turci, printre care și martorul A.T., la motelul "C." din comuna Băcia, județul Hunedoara, făcând rezervarea pe numele său, așa cum rezultă din declarația martorului B.V.S.
În data de 20 ianuarie 2009, investigatorul sub acoperire cu numele de cod "G.O.", autorizat în cauză, la cererea inculpatului Ș.T., a transportat cei trei cetățeni turci de la motelul "C." în municipiul Arad, întâlnindu-se cu inculpații Ș.T. și H.C. în parcarea supermarketului "S.". Investigatorul sub acoperire a primit de la martorul A.T. suma de 50 euro pentru transport, primind aceeași sumă și de la unul din ceilalți cetățeni turci, conform înțelegerii cu inculpatul Ș.T.
La această întâlnire, în autoturismul B., folosit de către inculpatul Ș.T., se aflau și părțile vătămate M.E. și A.Y., cu care veniseră de la Buzău.
Inculpatul Ș.T. i-a cazat pe cei cinci migranți la hotelul "S.G.", într-una din camere stând inculpatul cu inculpata H.C., într-o alta părțile vătămate M.E. și A.Y., iar în cea de-a treia cameră martorul A.T. și ceilalți doi cetățeni turci pe nume M.S. și A.A. (declarația martorei A.L.G.).
În data de 21 ianuarie 2009, inculpații și cetățenii turci au părăsit unitatea hotelieră și s-au întâlnit cu inculpatul B.E., care l-a contactat telefonic pe martorul P.N., căruia i-a solicitat să-i lase pe trei cetățeni turci să-și prepare mâncare la el acasă, fără a-i da alte detalii, lucru care s-a și întâmplat.
În aceeași dată, inculpata H.C. a încercat să-i cazeze pe cetățenii turci la A.F. "D." din Arad, însă martora C.R. i-a spus că nu are camere libere.
În aceste condiții, inculpatul B.E. l-a contactat telefonic pe numitul M.A., zis "G.", cu care s-a întâlnit apoi într-un bar din municipiul Arad, unde se aflau și inculpații Ș.T., H.C., iar după un timp a apărut și numitul M.G.F.
Inculpatul B.E. i-a propus lui M.G.F. să-i găzduiască pe cei cinci cetățeni turci la el acasă, promițându-i și o sumă de bani în schimbul acestui serviciu.
Deși știa că cei cinci turci încearcă să treacă fraudulos frontiera României, pentru a face rost de bani, M.G.F. a fost de acord, astfel că în final i-a cazat pe cei cinci cetățeni turci, printre care și părțile vătămate M.E. și A.Y. și martorul A.T., în noaptea de 21/22 ianuarie 2009. În locuința acestuia a petrecut noaptea și inculpatul B.E. și prietena sa, inculpații Ș.T. și H.C. dormind în mașină.
Anterior, în seara zilei de 21 ianuarie 2009, inculpatul B.E. l-a convins pe numitul L.Ș. să închirieze un autoturism marca D.L., primind bani în acest sens de la inculpatul Ș.T.
Cu acest autoturism, s-a intenționat să se treacă fraudulos frontiera de stat prin Vama Turnu, unde M.G.F. spunea că știe un vameș cu care poate rezolva acest lucru.
Pe drum însă, L.Ș. a alimentat cu benzină, în loc de motorină autoturismul închiriat, astfel că după câteva sute de metri mașina s-a defectat și au revenit în Arad cu taximetre, petrecând noaptea în locuința lui M.G.F.
A doua zi, în data de 22 ianuarie 2009, patru dintre cetățenii turci, respectiv părțile vătămate, martorul A.T. și numitul M.S. s-au cazat la A.F. "D.".
În data de 23 ianuarie 2009, martora C.R. i-a întrebat pe cetățenii turci cine plătește cazarea pentru următoarea noapte, aceștia răspunzând că va veni "șeful" și va plăti. După circa 15 minute și-a făcut apariția inculpatul Ș.T., care a achitat suma de 80 RON, reprezentând contravaloarea cazării pentru noaptea de 23/24 ianuarie 2009. A doua zi, cetățenii turci au părăsit unitatea hotelieră.
În această perioadă, inculpatul Ș.T. a ținut legătura telefonic cu inculpatul Ș.F.M. din Oțelu Roșu, fratele inculpatului M.V.N., discutând despre modalitatea de trecere frauduloasă a frontierei. În același timp, inculpatul de origine turcă a avut discuții telefonice și cu inculpatul G.O.D., stabilind să se întâlnească în Oțelu Roșu, pentru a falsifica actele de identitate.
Astfel, în data de 22 ianuarie 2009, inculpații Ș.T. și H.C., împreună cu părțile vătămate, s-au deplasat cu autoturismul marca B. din Arad în localitatea Oțelu Roșu, unde s-au întâlnit cu inculpatul Ș.F.M., stabilind ca în noaptea de 22/23 ianuarie 2009, acesta să-i cazeze la locuința sa pe cei doi migranți, despre care știa că urmează să încerce să treacă fraudulos frontiera de stat, lucru care s-a și întâmplat.
Inculpatul Ș.F.M. l-a condus pe inculpatul Ș.T. la locuința lui G.O.D., în acest timp migranții așteptând într-un local public din apropiere, iar inculpata H.C. în autoturismul marca B.
Între inculpatul Ș.T. și inculpatul G.O.D. au existat discuții privind falsificarea a trei cărți de identitate, în sensul aplicării fotografiilor migranților pe cărți de identitate ale unor cetățeni români. Inculpatul G.O.D. a solicitat suma de 200 euro pentru fiecare carte de identitate, cerând și alte 200 euro pentru un act falsificat anterior și neplătit până la acea dată.
Inculpații au convenit în final asupra sumei de 700 euro, inculpatul G.O.D. susținând că, dacă nu primește banii în acel moment, nu are bani pentru toner și folie. Inculpatul Ș.T. i-a predat inculpatului G.O.D. fotografii ale părților vătămate, acestea având mai multe fotografii tip pașaport asupra lor, care au fost ridicate și se află la dosarul cauzei.
Din probele administrate în cauză nu s-a stabilit dacă banii au fost plătiți, cert este că a doua zi, în data de 23 ianuarie 2009, inculpații Ș.T. și H.C. au plecat din Oțelu Roșu la Arad, având asupra lor două cărți de identitate falsificate, pentru părțile vătămate A.Y. și M.E., pe care inculpata le-a văzut în torpedoul autoturismului B.
În data de 24 ianuarie 2009, martorul A.T., pentru care nu a fost confecționată o carte de identitate falsă, a fost cazat din nou acasă la martorul P.N., prin intermediul inculpatului B.E.
Împreună cu acesta din urmă, inculpatul Ș.T. le-a luat de la A.F. "D." pe părțile vătămate A.Y. și M.E., cu autoturismul marca B., deplasându-se până în stația P.P. Anterior, inculpatul Ș.T. s-a înțeles telefonic cu inculpatul Z.S.A. cu privire la preluarea migranților din acel loc. Inculpatul Ș.T. a plătit inculpatului Z.S.A. contravaloarea biletelor, acesta din urmă fiind șofer pe un autocar aparținând SC A.T. SRL Sibiu, firmă care face transport persoane pe ruta România - Germania.
La punctul de control vamal comun din Nădlac, inculpatul Z.S.A. a strâns actele de identitate ale pasagerilor din autocar pentru a le prezenta organelor de control vamal. Cu ocazia verificărilor efectuate de către organele I.J.P.F. Arad - S.P.F. Nădlac, s-a stabilit faptul că cetățenii turci A.Y. și M.E. s-au prezentat sub o identitate falsă, folosind cărți de identitate falsificate, din care rezulta că sunt cetățeni români. Cei doi cetățeni turci au fost opriți și reținuți.
Din raportul de constatare tehnică din 13 februarie 2009, rezultă că partea vătămată A.Y. s-a prezentat sub o altă identitate, folosind o carte de identitate eliberată de S.P.C.L.E.P. Oțelu Roșu pe numele de M.R.M., pe aceasta fiind aplicată fotografia sa. Partea vătămată M.E. a folosit o carte de identitate eliberată de municipiul Arad pe numele de C.I.M. Cele două cărți de identitate nu sunt autentice, fiind realizate prin falsificarea a două cărți de identitate originale, prin următoarea metodă: realizarea pe o coală de hârtie albă cu ajutorul tehnicii de calcul și a unei imprimante cu jet de cerneală a aversului celor două cărți de identitate, aceste averse fiind lipite apoi pe cărțile de identitate autentice și aplicarea unei folii transparente pe suprafața acestora.
Din declarația martorului M.R.M., rezultă că îl cunoaște de mai mult timp pe inculpatul M.V.N. și că, la sfârșitul anului trecut, acesta i-a cerut cartea de identitate sub pretextul de a cumpăra mai multe telefoane mobile cu abonament. Martorul a fost de acord cu propunerea inculpatului, după care cei doi au avut divergențe, martorul nerecuperându-și cartea de identitate.
În cauză, nu s-a putut efectua și audierea numitului C.I.M., posesorul celeilalte cărți de identitate falsificate, acesta fiind plecat în străinătate.
Din declarația martorului I.A.M. rezultă că obținerea de cărți de identitate aparținând altor persoane în vederea falsificării era o practică folosită de inculpatul M.V.N., de la acest martor inculpatul obținând-o sub pretextul că știe pe cineva care poate să i-o recondiționeze, cartea de identitate a martorului fiind foarte deteriorată.
În cauză, a fost efectuată și o percheziție asupra sistemelor informatice ridicate cu ocazia percheziției domiciliate efectuate la locuința inculpatului G.O.D. În urma acestei activități, pe hard disk-ul unității centrale cu inscripția "H.P.C.", au fost identificate o carte de identitate pe numele C.C.T. cu fotografia reală a posesorului și alte două cărți de identitate cu aceleași date, dar purtând fotografiile altor persoane, cu privire la cel puțin una dintre ele existând suspiciunea că este a unui cetățean turc.
A fost identificată și cartea de identitate a martorului I.A.M., o carte de identitate pe numele C.I.M., alta pe numele M.V.N. precum și cartea de identitate pe numele de M.R.M.
Au fost identificate de asemenea fotografiile părților vătămate M.E. și A.Y. Au fost descoperite și fotografiile altor persoane, care par a fi tot de origine turcă.
Există în memoria calculatorului și dovada eliberată de Poliția orașului Săliște, județul Sibiu, care nu are completată data eliberării, în timp ce pe originalul primit de la Poliția orașului Săliște se observă că data era completată, "24 noiembrie 2008".
Din declarația martorului C.C.T. rezultă că acesta și-a pierdut cartea de identitate care este copiată în memoria calculatorului inculpatului G.O.D.
Cetățenii turci A.Y. și M.E. au calitatea de părți vătămate, au fost legal citați la domiciliile din Turcia, însă nu s-au prezentat sau expus eventuale pretenții.
În drept, instanța de fond a reținut că:
Fapta inculpatului Ș.T. de a racola și îndruma mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat și de a organiza aceste activități, constituie infracțiunea de trafic de migranți prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.
Faptele inculpatului Ș.T. de a-i pune la dispoziție inculpatului G.O.D. fotografiile migranților pentru ca acesta să falsifice actele de identitate, promițându-i înainte de săvârșirea faptei și că va tăinui bunurile provenite din aceasta, constituie complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatului Ș.T. de a pune la dispoziția migranților actele de identitate falsificate de către inculpatul G.O.D., ajutându-i astfel pe aceștia să se prezinte sub o identitate falsă pentru a induce sau menține în eroare un organ dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., în vederea producerii unei consecințe juridice, constituie complicitate la infracțiunea de fals privind identitatea, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatului Ș.T. de a-i ajuta pe migranți în încercarea lor de ieșire din România prin trecerea ilegală a frontierei de stat, constituie complicitate la tentativa la infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatei H.C. de a îndruma mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, constituie infracțiunea de trafic de migranți prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.
Faptele inculpatei H.C. de a-i ajuta pe migranți în încercarea lor de ieșire din România prin trecerea ilegală a frontierei de stat, constituie complicitate la tentativa la infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului B.E. de a îndruma mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, constituie infracțiunea de trafic de migranți prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.
Faptele inculpatului B.E. de a-i ajuta pe migranți în încercarea lor de ieșire din România prin trecerea ilegală a frontierei de stat, constituie complicitate la tentativa la infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului Ș.F.M. de a-i ajuta pe membrii grupului infracțional în activitatea de îndrumare a migranților, găzduindu-i pe migranți și intermediind obținerea de cărți de identitate falsificate, constituie complicitate la infracțiunea de trafic de migranți, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.
Faptele inculpatului Ș.F.M. de a-i ajuta pe migranți în încercarea lor de ieșire din România prin trecerea ilegală a frontierei de stat, constituie complicitate la tentativa la infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatului G.O.D. de a falsifica două înscrisuri oficiale, respectiv două cărți de identitate prin alterarea lor, de natură să producă consecințe juridice, constituie infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatului G.O.D. de a pune la dispoziția migranților, prin intermediul inculpatului Ș.T., cărțile de identitate falsificate, ajutându-i în acest mod să se prezinte sub o identitate falsă, constituie complicitate la infracțiunea de fals privind identitatea, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatului G.O.D. de a-i ajuta pe migranți în încercarea lor de ieșire din România prin trecerea ilegală a frontierei de stat, prin punerea la dispoziție a actelor de identitate falsificate, constituie complicitate la tentativa la infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului G.O.D. de a-i ajuta pe membrii grupului infracțional organizat în activitatea de îndrumare a migranților, prin ajutorul dat la realizarea scopului acestei infracțiuni, respectiv la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prin punerea la dispoziție a actelor de identitate falsificate, constituie complicitate la infracțiunea de trafic de migranți, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.
Fapta inculpatului M.V.N. de a racola și îndruma mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat și de a organiza aceste activități, constituie infracțiunea de trafic de migranți prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.
Fapta inculpatului P.T. de a racola și îndruma mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat și de a organiza aceste activități, constituie infracțiunea de trafic de migranți prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.
Inculpații au fost trimiși în judecată și pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind combaterea criminalității organizate în diverse modalități - inițiere, constituire, sprijinire a unui grup de criminalitate organizată în scopul comiterii infracțiunii de trafic de migranți. Instanța apreciază că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni nici din punct de vedere al laturii obiective, nici din punct de vedere al laturii subiective, urmând a dispune achitarea inculpaților Ș.T., H.C., B.E., Ș.F.M., G.O.D., M.V.N. și P.T. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
În alin. (2) se prevede că pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat.
Art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate definește grupul infracțional organizat ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. În art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003 este menționată la pct. 13 ca infracțiune gravă și infracțiunea de trafic de migranți.
Este cert că fiecare inculpat în parte a acționat în modalitățile descrise mai sus pentru a ajuta cetățenii turci A.Y., M.E., A.T., M.S. și A.A. să treacă ilegal frontiera de stat a României (ultimii doi și reușind să părăsească România cu ajutorul inculpaților M.V.N. și P.T. la cererea inculpatului Ș.T.).
Instanța a apreciat că nu ne aflăm în prezența unui grup constituit cu reguli clare și o structură bine determinată, care să acționeze o perioadă îndelungată de timp, așa cum cer dispozițiile art. 2 lit. a) Legea nr. 39/2003. Infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații s-au derulat o perioadă scurtă de timp din decembrie 2008 până în 24 ianuarie 2009. Este irelevant dacă cei 7 inculpați se cunoșteau sau nu, faptul că la un moment dat au ajuns să aibă legături aparent coordonate pentru realizarea infracțiunii de trafic de migranți nu justifică ideea că aceștia ar fi format un grup infracțional în accepțiunea art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003.
Inculpatul Ș.T. este elementul de legătură între inculpați, a declarat că vine în România frecvent din anul 1992, existând posibilitatea ca activitatea sa infracțională să fie mai amplă, că el este cel care în localul său din Germania în diverse modalități îi determină pe cetățeni români să îl ajute în activitatea de trafic de migranți, că primește diverse sume de bani pentru această activitate. Faptul că inculpatul are resurse materiale suficiente și susține că nu a săvârșit infracțiunile de trafic de migranți din motive financiare nu este relevant, instanța apreciind că ajutorul dat unor cetățeni turci poate avea și alte motivații familiale, naționale, politice.
Însă condamnarea unei persoane se poate dispune numai în cazul în care există probe certe, directe sau indirecte de vinovăție. Raportat la circumstanțele cauzei, la contribuția fiecărui inculpat, instanța a considerat că suntem în prezența unui grup format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau a mai multor infracțiuni de trafic de migranți și a altor infracțiuni mijloc, care nu are continuitate sau structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi.
În condițiile în care activitatea celor șapte inculpați nu este specifică unui grup infracțional organizat, ale cărui caracteristici au fost expuse mai sus, se va dispune achitarea inculpaților Ș.T., H.C., B.E., Ș.F.M., G.O.D., M.V.N. și P.T. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.
Inculpații Ș.T., H.C., Ș.F.M. și P.T. nu sunt cunoscuți cu antecedente penale.
Inculpatul G.O.D. a săvârșit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen., față de condamnarea la 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, aplicată prin Sentința penală nr. 717 din 19 mai 2008 a Judecătoriei Deva, definitivă prin neapelare la data de 02 iunie 2008.
Inculpatul B.E. a săvârșit infracțiunile pentru care urmează să fie trimis în judecată în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie, prevăzute de art. 37 lit. a) și b) C. pen., față de condamnările suferite anterior. A fost liberat condiționat la data de 04 martie 2008 din executarea pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 771 din 14 martie 2006 a Judecătoriei Arad, definitivă prin Decizia penală nr. 228/A/04 mai 2006 a Tribunalului Arad.
Inculpatul B.E. recunoaște și regretă faptele comise. Atitudine sinceră au avut și inculpații H.C. și Ș.F.M.
Activitatea infracțională a inculpatului Ș.T. rezultă din declarațiile coinculpaților, ale martorilor care confirmă prezența sa în locurile de cazare, precum și din procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate autorizat, din care rezultă că le-a cerut celorlalți inculpați să găsească persoane dispuse să treacă cetățenii turci fraudulos peste frontiera de stat a României, oferind sume importante de bani în euro pentru acest lucru, împrejurare din care rezultă că, la rândul său, obținea sume mari de bani de la migranți sau de la cetățenii turci stabiliți în Germania care îi solicitau să "faciliteze" ajungerea în Germania a migranților. Relevantă în acest sens este discuția din 21 ianuarie 2009, ora 20:09, avută de către inculpatul Ș.F.M. de pe telefonul inculpatului Ș.T. cu o persoană necunoscută, în care îi propune acesteia suma de 2000 euro pentru trecerea frauduloasă a frontierei de către cei doi migranți.
De asemenea, inculpatul Ș.T. poartă discuții cu inculpatul Ș.F.M. cu privire la falsificarea actelor de identitate și cu privire la găsirea unei alte modalități de scoatere din România a migranților, relevante fiind discuțiile telefonice dintre cei doi din data de 22 ianuarie 2009, ora 18:13, ora 18:18, ora 18:22, ora 19:16, ora 19:47, ora 22:47 și ora 00:47 din data de 23 ianuarie 2009. Sunt relevante și discuțiile purtate de cei doi inculpați în data de 24 ianuarie 2009, ora 9:53, ora 17:57, ora 18:03 și ora 18:09.
Și din convorbirile telefonice avute de inculpatul Ș.T. cu inculpatul G.O.D. în data de 21 ianuarie 2009, ora 19:14, SMS-ul de la ora 19:16 din data de 22 ianuarie 2009, ora 17:49 rezultă înțelegerea ca cel din urmă inculpat să falsifice actele de identitate pentru migranți. Acest lucru rezultă și din convorbirea telefonică din data de 21 ianuarie 2009, ora 8:37, purtată de către inculpații Ș.T. și M.V.N., acesta din urmă recomandându-i să nu mai apeleze la inculpatul G.O.D. pentru falsificarea actelor. În aceeași zi, la orele 11:41 și 11:51, inculpatul Ș.T. poartă discuții telefonice cu persoane neidentificate, solicitându-le și acestora să facă rost de cărți de identitate falsificate pentru migranți.
Vinovăția inculpatului B.E. rezultă din convorbirile telefonice purtate cu inculpatul Ș.T. și cu alte persoane, unora dintre ele propunându-le să-i ajute să-i scoată fraudulos din România pe migranți, contra unor sume de bani în euro.
Și participația inculpatei H.C. rezultă din probele administrate în cauză, convorbiri telefonice purtate cu inculpatul Ș.T., din facturile fiscale care certifică faptul că i-a cazat pe cetățenii turci la unitățile hoteliere pe numele ei, din declarațiile coinculpaților, părților vătămate și ale martorilor, din care rezultă că i-a transportat pe migranți împreună cu inculpatul Ș.T., și a determinat-o pe mama sa să-l invite pe partea vătămată M.E., aceasta din urmă întocmind o declarație în formă autentică, la notar, în acest sens.
Inculpatul G.O.D. nu a recunoscut faptele săvârșite, susținând că, deși inculpații M.V.N. și P.T. îi solicitaseră să falsifice cărți de identitate, nu a fost de acord și că le-a împrumutat calculatorul la insistențele acestora, împrejurare care nu este însă confirmată nici măcar de martorii propuși în apărare de către inculpat. Inculpatul susține că, în data de 23 ianuarie 2009, a primit printr-un intermediar calculatorul împrumutat și că, în ziua precedentă, a avut discuții și cu inculpatul Ș.F.M. cu privire la falsificarea cărților de identitate, însă l-a refuzat și pe acesta. De asemenea, inculpatul susține că nu s-a întâlnit în acele zile cu inculpatul Ș.T., pe care recunoaște că îl cunoștea din Germania, dar arată că în România s-a întâlnit cu el doar la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara.
Susținerile inculpatului G.O.D. sunt contrazise de declarațiile inculpaților Ș.T. și Ș.F.M., rezultând și din procesele-verbale întocmite de ofițerul de legătură al investigatorilor sub acoperire, precum și din procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de el cu ceilalți inculpați, că s-a întâlnit cu inculpatul Ș.T. în prezența celuilalt inculpat și au avut discuții privitoare la falsificarea actelor de identitate, solicitând în schimbul acestei activități suma de 700 euro.
Inculpatul și-a menținut poziția de nerecunoaștere a faptelor și în fața instanței, în ciuda probelor directe - declarații inculpați și interceptări telefonice - care îl încriminau. A încercat să acrediteze ideea că inculpatul M.V.N. i-a cerut împrumut calculatorul, împrejurare evident nereală, în condițiile în care acest inculpat nu are cunoștințe de operare pe calculator.
Este cert că inculpatul G.O.D. este cel care a falsificat cele două cărți de identitate, având în vedere că în urma percheziției informatice au fost descoperite în memoria calculatorului său actele de identitate originale aparținând numiților C.I.M. și M.R.M., precum și fotografiile părților vătămate A.Y. și M.E., iar de la locuința sa a fost ridicat, cu ocazia percheziției domiciliare, și un aparat de plastifiat.
Inculpatul M.V.N. se sustrage de la urmărirea penală, dispunându-se arestarea acestuia în lipsă, a fost avertizat de inculpatul Ș.T. să dispară pentru a nu fi arestat. Este recidivist în condițiile art. 37 lit. b) C. pen. raportat la condamnarea de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 511/2005 a Judecătoriei Caransebeș, din executarea căreia s-a liberat condiționat la data de 22 mai 2007, cu un rest neexecutat de 156 zile.
Inculpatul P.T., de asemenea a fost arestat în lipsă, nu are antecedente penale, nu a recunoscut faptele și nu a conștientizat gravitatea acestora.
Cei doi inculpați M.V.N. și P.T. au avut o contribuție mai mare la săvârșirea infracțiunilor, dând un ajutor semnificativ inculpatului Ș.T. în realizarea activității infracționale, au racolat și îndrumat mai mulți migranți, pe care i-au transportat, cazat și, probabil, cu o parte dintre ei, cei cazați la unitatea hotelieră "L.B." din Orăștie, au trecut fraudulos frontiera de stat a României.
La individualizarea judiciară a pedepselor instanța a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă, circumstanțele săvârșirii faptelor, gradul ridicat de pericol social al infracțiunii de trafic de migranți, forma continuată a infracțiunilor, persoana inculpaților, gradul lor de implicare, contribuția efectivă a fiecărui inculpat, lipsa de antecedente penale în cazul inculpaților Ș.T., H.C., Ș.F.M., P.T., dar și starea de recidivă a inculpaților B.E., M.V.N. sau G.O.D., toți cei trei beneficiind anterior de liberări condiționate sau suspendare condiționată în cazul inculpatului G.O.D., fără a înțelege să renunțe la comportamentul infracțional. În cazul inculpatului B.E. s-a reținut că are un rest neexecutat de 398 zile de închisoare, fiind liberat condiționat în 04 martie 2008, că a săvârșit faptele din prezenta cauză în termenul liberării condiționate astfel încât i s-a aplicat și un spor de pedeapsă.
Limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de trecere ilegală a frontierei prevăzută de art. 70 alin. (1) O.U.G. nr. 105/2001 în forma tentativei sunt închisoarea de la o lună și 15 zile la 1 an, pentru infracțiunea de trafic de migranți prevăzută de art. 71 alin. (1) O.U.G. nr. 105/2001 de la 2 la 7 ani, iar pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale și fals privind identitatea de la 3 luni la 3 ani închisoare.
Împotriva Sentinței penale nr. 229/2009 a Tribunalului Hunedoara, secția penală, au declarat apel în termen inculpații și D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara.
Prin apelul formulat, parchetul a adus hotărârii atacate următoarele critici:
Soluția achitării inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., este neîntemeiată, deoarece aceștia au întrunit condițiile specifice ale unui grup infracțional organizat.
Astfel, deși grupul infracțional organizat nu a avut rezistență relativ îndelungată în timp, acest fapt datorându-se numai împrejurării că activitatea infracțională a fost descoperită și stopată în timp util, este evident că grupul infracțional nu a avut un caracter ocazional, a fost constituit pe baza unui plan, iar inculpatul Ș.T. împreună cu concubina sa, inculpata H.C., identificau în rândul comunității turce din Germania persoanele dispuse să plătească pentru ca rudele lor din Turcia să reușească să li se alăture lor în Germania, iar atribuțiile celorlalți inculpați (membrii ai grupului infracțional organizat), erau stabilite cu exactitate, fiecare contribuind la racolarea, îndrumarea și călăuzirea migranților.
Inculpații M.V.N. și P.T. îl însoțeau pe inculpatul Ș.T. când acesta racola și îi relua cetățenii turci, intermediau obținerea de documente de identitate falsificate; inculpatul B.E. se ocupa de găsirea locurilor de cazare pentru migranți și se interesa pentru a identifica persoane dispuse să-i treacă pe migranți frontiera de stat în mod ilegal; inculpatul G.O.D. sprijinea grupul infracțional organizat prin realizarea de documente falsificate, iar inculpatul Ș.F.M. îi caza în locuința sa pe migranți și căuta modalități frauduloase de scoatere a acestora din România.
Ca atare, în mod greșit instanța a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, motivând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, nici din punct de vedere al laturii obiective și nici din punct de vedere al laturii subiective întrucât, din probele administrate în cauză, a rezultat, cu certitudine că, în acest grup infracțional existau reguli clare și o structură bine determinată, iar perioada în care au acționat este suficient de lungă, conform cerințelor art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003.
Activitatea infracțională desfășurată de inculpați nu a fost rezultatul unei înțelegeri întâmplătoare, spontane, ci s-a desfășurat în timp, în mod repetat, respectându-se, în principiu, aceeași modalitate de săvârșire a faptelor, iar grupul infracțional a fost organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat, fals material în înscrisuri oficiale și fals privind identitatea.
Pedepsele aplicate inculpaților sunt relativ mici, raportat la conduita acestora, la declarațiile contradictorii ale acestora în faza de urmărire penală și la instanță.
În ceea ce-i privește pe inculpații P.T., Ș.F.M. și H.C., nu se impunea aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere având în vedere rolul și atribuțiile pe care aceștia le-au avut în grupul infracțional constituit.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. se solicită desființarea în parte a Sentinței penale nr. 229/2009 a Tribunalului Hunedoara și în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și aplicarea unor pedepse orientate spre maximul special.
Prin completarea motivelor de apel Parchetul a solicitat, în subsidiar, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru contrarietatea dintre dispozitivul hotărârii și considerente.
În motivare se arată că Tribunalul a motivat soluția de achitare în ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prin aceea că, raportat la circumstanțele cauzei, la contribuția fiecărui inculpat, suntem în prezența unui grup format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni de trafic de migranți și a altor infracțiuni mijloc, grup care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi. Totodată s-a mai reținut că inculpații au acționat într-o perioadă scurtă de timp, din luna decembrie și până în 24 ianuarie 2009 și faptul că au ajuns la un moment dat să aibă legături aparent coordonate nu justifică ideea că aceștia ar forma un grup infracțional organizat.
Față de constatările instanței de fond, aceasta era obligată conform art. 334 C. proc. pen. să pună în discuție schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și să dea posibilitatea inculpaților să formuleze apărări.
Prin apelul formulat, inculpatul Ș.T. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a), raportat la art. 374 C. proc. pen., desființarea hotărârii instanței de fond și în rejudecare:
Reducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de trafic de migranți și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., cu privire la restul infracțiunilor reținute în sarcina sa.
În subsidiar se solicită reducerea pedepsei rezultante aplicate inculpatului.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, starea de fapt fiind în mod greșit reținută de către instanță cu privire la infracțiunile pentru care s-a pronunțat condamnarea inculpatului.
În acest sens, se arată că inculpatul nu a fost niciodată liderul vreunei organizații care se ocupa cu traficul de migranți trimiși peste graniță, sens în care pedeapsa aplicată este mult prea mare raportat la pedepsele aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, celorlalți inculpați.
Se apreciază totodată că gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite de inculpat nu este într-atât de mare încât să justifice continuarea stării de detenție, iar statutul de cetățean străin nu poate impieta asupra individualizării modului de executare a pedepsei.
Criticile apelantului vizează și aprecierea instanței de fond potrivit căreia inculpatul era cel care îi determina pe cetățenii români să îl ajute în activitatea de trafic de migranți primind diverse sume de bani pentru această activitate.
Faptul că inculpatul se află în România în momentul în care se derulau operațiunile de trecere peste graniță a cetățenilor turci M.E. și A.Y. nu face dovada unei implicări directe în activitățile orchestrate din Germania de către numitul O. Potrivit declarației martorului A.T., cel implicat direct în această chestiune a fost inculpatul M.V.N.
Inculpatul Ș.T. nu a făcut rezervări pentru cei doi la hotelul A. din București și doar la rugămintea lui O. i-a ajutat pe cei doi pentru a ajunge la Arad.
La fel, în privința prezenței celorlalți trei cetățeni turci în România se susține că este evidentă neimplicarea directă a inculpatului Ș.T., cei trei având legătură doar cu activitățile desfășurate de inculpații M.V.N. și P.T., în conexiune cu cetățeanul turc O.
Întreaga activitate a inculpatului a constituit un ajutor dat numitului O., în considerarea relației lor vechi de prietenie, pentru a facilita plecarea din România a celor două părți vătămate. La prima tentativă eșuată de intrare în țară a celor două părți vătămate inculpatul nu a contribuit, cei care s-au găsit la granița turco-bulgară fiind inculpații M.V.N. și P.T.
Venirea inculpatului în România s-a datorat relației de prietenie cu inculpata H.C. și dorinței de a se deplasa în Turcia la rude.
Rămânerea în România și activitatea derulată au fost urmarea solicitării de ajutor primită telefonic de la numitul O. Nereală se susține a fi existența unei convorbiri telefonice în care inculpatul Ș.T. îl îndemna pe inculpatul M.V.N. să dispară pentru a nu fi arestat.
Prin apelul formulat, inculpatul B.E. a solicitat desființarea Sentinței penale nr. 229/2009 a Tribunalului Hunedoara și în rejudecare pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatului, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. și punerea lui de îndată în libertate.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că inculpatul nu s-a implicat niciodată în scoaterea din țară a migranților, nu s-a preocupat de obținerea mijloacelor de transport și nu a racolat persoane interesate în a obține câștiguri materiale ilicite. Nu a încercat scoaterea din țară a celor doi cetățeni turci, nu a închiriat un autoturism D.L., și nu i-a însoțit pe cei doi cetățeni turci.
În intervalul de timp din 21 ianuarie până în 24 ianuarie când a fost arestat inculpatul nu a comis infracțiunile pentru care a fost condamnat, acuzațiile că ar fi găsit locuri de cazare pentru migranți și că s-ar fi interesat de persoane care să-i treacă ilegal frontiera pe aceștia sprijinindu-se doar pe unele înregistrări ale convorbirilor telefonice, fără relevanță în cauză.
Doar pentru ajutorul dat inculpatului Ș.T., persoană față de care avea o datorie morală, prin găzduirea la nașul său a două persoane despre care știa că sunt nepoții inculpatului, nu pot fi realizate elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de migranți.
Se arată totodată că în privința inculpatului nu-și găsesc aplicarea prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., nefiind dovedită existența unei infracțiuni continuate.
Prin apelul formulat, inculpata H.C. a solicitat desființarea sentinței penale atacate și în rejudecare:
În principal pronunțarea unei hotărâri de achitare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu trimitere la art. 64 pct. 2 și art. 68 C. proc. pen., iar
În subsidiar, reducerea pedepsei aplicate inculpatei, sub minimul special legal, întrucât în mod greșit instanța nu a reținut circumstanțe atenuante, având în vedere atitudinea sinceră a inculpatei pe durata cercetărilor.
Totodată se solicită a se înlătura obligația de plată a cheltuielilor judiciare dispuse la fond, în situația pronunțării unei soluții de achitare sau diminuarea acestora corespunzător dovedirii și proporțional cu gradul de participație și vinovăție.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că inculpata H.C. nu a avut cunoștință despre organizarea unui grup infracțional și că aceasta nu a realizat niciunul din elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de Legea nr. 105/2001.
Din niciuna din convorbirile telefonice înregistrate nu rezultă că inculpata ar fi luat legătura cu vreunul din membrii așa zisului grup în vederea realizării vreunei activități infracționale.
În declarațiile date de inculpați și martori, inculpata apare în calitate de concubină a inculpatului Ș.T., fără a fi plasată în vreuna din activitățile de transport, găzduire sau complicitate la tentativa de trecere a frontierei.
În speță nu se poate discuta despre o activitate laborioasă care să vizeze traficul de migranți, cu atât mai puțin pusă la cale de inculpată, ci eventual de activități de moment ale inculpaților, care nu au fost atent organizate, astfel încât nici gradul de pericol social al faptelor nu este atât de ridicat.
În acest sens se arată că în cauză cercetările au vizat două persoane, despre care inculpata știa că sunt rude apropiate ale concubinului său și alte trei persoane despre care se presupune ca urmau să aibă calitatea de persoane traficate.
Susținerile din rechizitoriu potrivit cărora inculpata ar fi dat curs propunerilor unor cetățeni germani de a trece clandestin migranți peste frontieră nu au fost probate în cauză, așa cum nu au fost dovedite nici susținerile referitoare la numărul mare al persoanelor implicate și modul crud în care se purtau inculpații cu cei care urmau a fi trecuți granița.
Activitatea inculpatei s-a rezumat în exclusivitate la două persoane despre care știa că sunt rude ale iubitului ei și pe care le-a ajutat rugându-și mama să le formuleze invitații, iar ulterior le-a însoțit la un hotel unde s-au cazat și au luat masa.
Semnificativ în opinia apelantei sub aspectul vinovăției este episodul în care inculpatul Ș.T. a pălmuit-o pentru că l-a chestionat în legătură cu două acte de identitate pe care le-a găsit în mașină.
Prin apelul formulat, inculpatul G.O.D. a solicitat desființarea sentinței penale atacate și în rejudecare pronunțarea unei hotărâri de achitare a acestuia. În susținerea orală a motivelor de apel s-a arătat că faptele reținute în sarcina inculpatului nu au fost probate, iar prin modul de falsificare cele două cărți de identitate nu erau apte a fi utilizate în scopul legitimării.
Prin apelul formulat inculpatul P.T. a solicitat desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei soluții de achitare întrucât simplul fapt al rezervării unor camere de hotel nu poate realiza elementul material al infracțiunii de trafic de migranți.
Prin apelul formulat, inculpatul Ș.F.M. a solicitat desființarea sentinței penale atacate și în rejudecare pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatului pentru complicitate la infracțiunile de trafic de migranți și tentativa la trecere ilegală a frontierei de stat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În dezvoltarea orală a motivelor de apel s-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni întrucât inculpatul a cazat o singură dată părțile vătămate fără a primi beneficii materiale, ca favoare pentru inculpatul Ș.T., care l-a ajutat în Germania și nu există probe certe de vinovăție.
În subsidiar s-a solicitat reducerea pedepselor aplicate în raport de gradul de participație, exonerarea de plata cheltuielilor judiciare care nu au fost dovedite sau diminuarea lor în raport de gradul de participație ale fiecărui inculpat.
Prin Decizia penală nr. 8 din 26 martie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara împotriva Sentinței penale nr. 229 din 30 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală, și în consecință:
A desființat sentința penală atacată numai sub aspectul laturii penale privind infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate și, procedând la o nouă judecare a cauzei în aceste limite.
În baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
A descontopit pedepsele rezultante aplicate fiecărui inculpat în pedepsele principale.
1. A condamnat pe inculpatul Ș.T. la:
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu pedepsele de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pedeapsă pe care o va executa în final inculpatul.
A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (1) C. pen.
În baza dispozițiilor art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 C. proc. pen. menține măsura arestării preventive a inculpatului și conform dispozițiilor art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 26 ianuarie 2009 la 26 martie 2010.
2. A condamnat pe inculpata H.C. la:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa aplicată inculpatei prin prezenta decizie cu pedepsele de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pedeapsă pe care o va executa în final inculpata.
A interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (1) C. pen.
În baza dispozițiilor art. 861 și art. 862 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
În baza dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În baza dispozițiilor art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.
A desemnat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău cu supravegherea executării obligațiilor stabilite în sarcina inculpatei H.C. prin prezenta decizie.
A pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
A constatat că inculpata a fost arestată preventiv din data de 25 ianuarie 2009 până la 30 iulie 2009.
3. A condamnat pe inculpatul B.E. la:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.
În baza dispozițiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu pedepsele de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) și b) C. pen. în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza dispozițiilor art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiționată cu privire la restul de 398 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 771/2006 a Judecătoriei Arad pe care a contopit-o cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta decizie în pedeapsa de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (1) C. pen.
În baza dispozițiilor art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și conform dispozițiilor art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 26 ianuarie 2009 la 26 martie 2010.
4. A condamnat pe inculpatul Ș.F.M. la:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
În baza dispozițiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu pedepsele de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pedeapsă pe care o va executa în final inculpatul.
Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (1) C. pen.
În baza dispozițiilor art. 861 și art. 862 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
În baza dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În baza dispozițiilor art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
e) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin;
f) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, și întoarcerea;
g) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
h) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
A desemnat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin cu supravegherea executării obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului Ș.F.M. prin prezenta decizie.
A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv din data de 25 ianuarie 2009 până la 30 iulie 2009.
5. A condamnat pe inculpatul G.O.D. la:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen.
În baza dispozițiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu pedepsele de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza dispozițiilor art. 83 C. pen. revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 717/2008 a Judecătoriei Deva și dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (1) C. pen.
În baza dispozițiilor art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 C. proc. pen. menține măsura arestării preventive a inculpatului și conform dispozițiilor art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 25 ianuarie 2009 la 26 martie 2010.
6. Condamnă pe inculpatul P.T. la
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
În baza dispozițiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (1) C. pen.
În baza dispozițiilor art. 861 și art. 862 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
În baza dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În baza dispozițiilor art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
i) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin;
j) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, și întoarcerea;
k) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
l) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
A desemnat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin cu supravegherea executării obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului P.T. prin prezenta decizie.
A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv din data de 24 aprilie 2009 până la 30 iulie 2009.
În baza dispozițiilor art. 38 C. proc. pen. a disjuns cauza în ce-l privește pe inculpatul M.V.N. și a stabilit termen de judecată la data de 19 aprilie 2010.
A menținut în rest celelalte dispoziții ale hotărârii penale atacate.
A respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații Ș.T., H.C., B.E., Ș.F.M., G.O.D. și P.T. împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpații Ș.T., H.C., B.E., Ș.F.M., G.O.D. și P.T. să plătească statului suma de câte 300 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. cheltuielile privind interpreții desemnați în cauză rămân în sarcina statului.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă turcă în sumă de 277,8 RON precum și cheltuielile de transport, vor fi plătite fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații Ș.T., B.E., P.T. și G.O.D. solicitând admiterea recursurilor astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fond și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Activitatea infracțională a inculpatului Ș.T. rezultă din declarațiile coinculpaților, ale martorilor care confirmă prezența acestuia în locurile de cazare, precum și din procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate autorizat, din care rezultă că le-a cerut celorlalți inculpați să găsească persoane care doresc să treacă cetățenii turci în mod fraudulos peste frontiera de stat a României, oferind sume de bani importante pentru acest scop.
Prin urmare, acest inculpat obținea sume mari de bani de la migranți sau de la cetățenii turci stabiliți în Germania care îi solicitau să "faciliteze" ajungerea în Germania a migranților.
Relevante în acest sens sunt discuțiile purtate de inculpatul Ș.T. cu inculpatul Ș.F.M. cu privire la falsificarea actelor de identitate și cu privire la găsirea unei alte modalități de scoatere din țară a migranților (convorbirile telefonice dintre cei doi din 22 ianuarie 2009, 23 ianuarie 2009, 24 ianuarie 2009).
De asemenea, inculpatul Ș.T. a avut discuții cu inculpatul G.O.D. din care rezultă înțelegerea ca acesta din urmă să falsifice actele de identitate pentru migranți. În acest sens, în discuția telefonică din 21 ianuarie 2009 dintre inculpații Ș.T. și M.V.N., acesta din urmă îl sfătuia pe Ș.T. să nu mai apeleze la G.O.D. pentru falsificarea actelor.
Așadar, susținerile inculpatului Ș.T. că doar l-a ajutat pe minorul M.E. să ajungă la tatăl său în Germania sunt contrazise de probele administrate în cauză din care rezultă vinovăția acestuia pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa.
La cele expuse mai sus se adaugă declarațiile inculpaților B.E. și Ș.F.M., declarațiile părții vătămate M.E., discuțiile purtate cu inculpații Ș.F.M. și H.C. în 24 ianuarie 2009 din care reiese că Ș.T. aștepta alți cetățeni turci în 25 ianuarie 2009, care urmau să-l plătească, cât și demersurile pentru scoaterea lor din țară.
Această împrejurare este confirmată și de declarația inculpatului B.E.
De asemenea, partea vătămată M.E. și inculpata H.C. au confirmat că inculpații Ș.T. și M.V.N. au contribuit la aducerea părților vătămate M.E. și A.Y. la București, prin invitația făcută de mama inculpatei H.C.
În consecință, activitatea infracțională a inculpatului Ș.T. nu poate fi apreciată ca un ajutor dat conaționalilor săi pentru a-i ajuta să-și reîntregească familiile, ci ca o activitate având ca scop obținerea unor beneficii materiale din traficarea migranților.
Cu privire la recursul inculpatului G.O.D. prin care se solicită achitarea acestuia întrucât faptele nu există, Înalta Curte constată că nu este întemeiat.
Astfel, deși inculpatul nu a recunoscut faptele săvârșite și a susținut că i-a refuzat pe inculpații M.V.N. și P.T., care îi ceruseră să falsifice cărți de identitate, împrumutându-le acestora calculatorul său, că nu s-a întâlnit în acea perioadă cu inculpatul Ș.T. (pe care îl cunoaște din Germania), susținerile inculpatului G.O.D. sunt contrazise de următoarele probe: declarațiile inculpaților Ș.T. și Ș.F.M., procesele-verbale ale ofițerului de legătură al investigatorilor sub acoperire, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice avute de acesta cu ceilalți inculpați, din care rezultă că s-a întâlnit cu inculpatul Ș.T. în prezența lui Ș.F.M. și că au discutat cu privire la falsificarea actelor de identitate în schimbul sumei de 700 de euro.
Deși inculpatul a avut o atitudine constantă de nerecunoaștere a faptului că a falsificat cărțile de identitate, este cert că el este autorul faptei deoarece în calculatorul său au fost găsite actele de identitate originale ale numiților C.I.M. și M.R.M. și fotografiile părților vătămate A.Y. și M.E., iar de la locuința sa a fost ridicat un aparat de plastifiat.
Susținerile inculpatului privind împrumutarea calculatorului său inculpatului M.V.N. sunt contrazise de afirmațiile inculpatului Ș.F.M. în sensul că fratele său nu are cunoștințe de operare pe calculator și că a lipsit în ultimul timp de la locuința sa.
În consecință, probatoriul administrat în cauză a confirmat pe deplin existența faptelor și săvârșirea lor cu vinovăție de către inculpați.
Cu privire la recursul inculpatului B.E., Înalta Curte constată că vinovăția acestui inculpat a fost reținută corect în cauză, rezultând din convorbirile telefonice avute cu inculpatul Ș.T. și cu alte persoane în care le propunea să-i ajute să-i scoată fraudulos din România pe migranți contra unor sume de bani în euro.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, activitatea inculpatului nu a constat doar în determinarea nașului său N.N. de a caza migranții timp de câteva ore la domiciliul acestuia, ci a vizat contactarea martorilor M.G.F. și L.Ș. pentru găzduirea și transportul migranților și a diferite persoane pentru găsirea unor modalități de trecere ilegală a frontierei de către migranți.
Aceste aspecte rezultă din declarațiile martorilor M.G.F., care se coroborează cu declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală și interpretările convorbirilor telefonice, discuțiile purtate de acesta cu persoane din Germania, cu inculpatul Ș.T.
Referitor la recursul declarat de inculpatul P.T., Înalta Curte constată că acesta, alături de inculpatul M.V.N., a avut o contribuție semnificativă la realizarea activității infracționale prin racolarea și îndrumarea migranților, pe care i-a transportat și cazat în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat.
Sunt de reținut în acest sens declarațiile martorilor V.R., V.P., A.T. și procesele-verbale întocmite de organele de poliție, care se coroborează parțial cu declarația dată de inculpat în faza cercetării judecătorești.
Așa încât, în cauză este dovedită săvârșirea faptelor reținute în sarcina tuturor recurenților inculpați, nefiind întemeiate solicitările acestora de achitare.
Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților, Înalta Curte constată că în cauză, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă, împrejurările săvârșirii faptelor, gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor, forma continuată a acestora, cât și circumstanțele personale (contribuția fiecărui inculpat, lipsa antecedentelor penale a inculpaților Ș.T. și P.T., starea de recidivă a inculpaților B.E. și G.O.D.), aspecte care au dus la aplicarea unor pedepse care prin cuantum și modalitate de executare, sunt în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.
Față de toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Ș.T., G.O.D., B.E., și P.T.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Ș.T., B.E., P.T. și G.O.D. împotriva Deciziei penale nr. 8 din 26 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaților Ș.T. și B.E., durata reținerii și arestării preventive de la 26 ianuarie 2009 la 16 iunie 2010, iar din pedeapsa aplicată inculpatului G.O.D., durata reținerii și arestării preventive de la 25 ianuarie 2009 la 16 iunie 2010.
Obligă recurenții inculpați Ș.T. și G.O.D. la câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 RON, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurenții inculpați B.E. și P.T. la câte 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 400 RON, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limba turcă, pe timp de 3 ore, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2010.