Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2320/2009 AI generated

Further appeal against decision upholding refusal to investigate police inaction during property demolition declared inadmissible

Case Number Decizia nr. 2320/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the further appeals filed by the complainant and her husband, thereby leaving in force the Court of Appeal Iași’s decision which had previously dismissed the complainant’s appeal as untimely and the husband’s appeal as inadmissible; the parties were ordered to pay judicial expenses of 300 RON each. The dispute concerned the refusal to initiate criminal investigations for abuse in office and harboring an offender regarding the demolition of a property, challenging a prosecutor’s non-prosecution order and the subsequent first-instance rejection of the complainant’s objection. The decisive legal basis was the principle that appeals against decisions rendered under Article 278^1 of the Code of Criminal Procedure by the Court of Appeal are final and definitive, barring further review by the High Court under Article 129 of the Constitution and specific procedural norms regarding the exhaustion of legal remedies.

Legislator headnote

AI generated

art. 246 C. pen, art. 264 C. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 3853 alin. (1) C. proc. pen, art. 222 C. proc. pen, art. 129 din Constituție; Further appeal against decision upholding refusal to investigate police inaction during property demolition declared inadmissible: Curtea de Apel Iași, secția penală, învestită cu recursurile petentei și soțului său I.G., a reținut că petiționara a declarat recurs cu depășirea termenului legal de 10 zile, prev. de disp. art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., respectiv de 10 zile, care în cauză, curgea de la data de 18 februarie 2009, petiționara fiind prezentă la dezbateri.

Keywords

AI generated
demolition order judicial review code of criminal procedure procedural objections further investigation cassation review

Cited Legislation

AI generated
art. 246 C. pen
de art. 246 C. pen., și favorizarea infractorului, prev.
art. 264 C. pen
art. 2781 C. proc. pen
Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale petenta a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
art. 3853 alin. (1) C. proc. pen
art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., respectiv de 10 zile, care în cauză, curgea de la data de 18 februarie 2009, petiționara fiind prezentă la dezbateri.
art. 222 C. proc. pen
Referitor la calea de atac exercitată de I.G., instanța de recurs a constatat că acesta nu face parte din categoria persoane vătămate sau ale căror interese legitime ar fi fost vătămate, dovadă fiind faptul că nu a formulat la organul de urmărire penală plângere în temeiul art. 222 C. proc. pen.
art. 129 din Constituție
Conform art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
art. 192 alin. (3) C. proc. pen
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la cheltuieli judiciare statului.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Curtea de Apel Iași, secția penală, prin Decizia penală nr. 249 din 23 aprilie 2009, a respins, ca tardiv, recursul formulat de petenta I.A. împotriva Sentinței penale nr. 104 din 18 februarie 2009 a Tribunalului Vaslui și ca inadmisibil recursul declarat de I.G.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut în esență, că petenta s-a adresat organelor de urmărire penală cu plângere, solicitând tragerea la răspundere penală a mai multor persoane, care prin activitatea lor conjugată au contribuit la demolarea imobilului proprietatea sa, situat în Bârlad, fapte cercetate de agenții – șefi de poliție U.D. și Ș.C.

Prin Ordonanța nr. 202/P/2008 din 27 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de U.D. și Ș.C., agenți de poliție în cadrul Poliției municipiului Bârlad, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prev. de art. 246 C. pen., și favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen.

Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale petenta a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen.

Prima instanță, efectuând controlul judiciar asupra legalității și temeiniciei rezoluției a reținut că, actele premergătoare nu confirmă existența unor indicii din care să rezulte faptele penale reclamate în plângere, așa încât, a respins plângerea petentei, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Iași, secția penală, învestită cu recursurile petentei și soțului său I.G., a reținut că petiționara a declarat recurs cu depășirea termenului legal de 10 zile, prev. de disp. art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., respectiv de 10 zile, care în cauză, curgea de la data de 18 februarie 2009, petiționara fiind prezentă la dezbateri.

Referitor la calea de atac exercitată de I.G., instanța de recurs a constatat că acesta nu face parte din categoria persoane vătămate sau ale căror interese legitime ar fi fost vătămate, dovadă fiind faptul că nu a formulat la organul de urmărire penală plângere în temeiul art. 222 C. proc. pen.

Împotriva deciziei instanței de recurs, petenta I.A., a declarat un nou recurs adresat Înaltei Curți.

Prezenta cale de atac, cu judecarea căreia instanța a fost învestită este inadmisibilă.

Conform art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Pe de altă parte, legea procesual penală, respectiv disp. art. 2781 alin. (10) „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea și orice altă persoană ale căror interese legitime au fost vătămate”.

Această cale de atac a fost exercitată de petiționară, în virtutea dispozițiilor procesual penale, arătate, Curtea de Apel - ca instanță de recurs - pronunțându-se definitiv în acest sens.

Față de cele expuse noul recurs de care a uzat partea este inadmisibil, așa încât va fi respins, conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de recurenții petiționari I.A. și I.G. împotriva Deciziei penale nr. 249 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2009.