Inadmissibility of Recourse Against Final Appeal Decision on Illegality of Summons Service to Relative

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 234/P din 6 martie 2012 Curtea de Apel Constanța a respins contestația în anulare formulată de recurentul inculpat G.D. împotriva deciziei penale nr. 13/P din data de 10 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. 12909/212/2010, ca nefondată.

Pentru a decide astfel Curtea a reținut următoarele:

La data de 17 ianuarie 2012 condamnatul G.D. prin apărători aleși a formulat contestație în anulare invocând ca temei de drept art. 386 lit. a) C. proc. pen. și art.390 C. proc. pen.

S-a solicitat desființarea deciziei penale nr. 13/P din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța cât și suspendarea executării deciziei atacate până la soluționarea contestației în anulare.

S-a invocat ca motiv al contestației în anulare împrejurarea că, procedura de citare cu inculpatul la unicul termen fixat din 10 ianuarie 2012 nu a fost îndeplinită conform legii.

S-a susținut că citația pentru termenul de judecată în recurs nu i-a fost comunicată motiv pentru care a și lipsit la judecata în fond a cauzei.

S-a susținut că, deși era la domiciliu în perioada 10-15 decembrie 2011, aflându-se sub tratament medical, nu a primit citația astfel că, nu a semnat dovada de primire așa cum prevăd disp. art. 178 alin. (1) C. proc. pen.; iar agentul procedural nu a procedat conform art. 179 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cu care avea obligația de a face diligențe pentru a înmâna citația personal inculpatului.

S-a susținut, de asemenea că au fost încălcate cerințele art. 179 alin. (1) și (2) C. proc. pen., întrucât citația a fost înmânată unei alte persoane decât cele descrise limitativ în textul de lege.

Examinând legalitatea și temeinicia contestației în anulare în raport de cerințele art. 86 C. proc. pen. cât și privind citarea părților potrivit art. 177 C. proc. pen., curtea a constatat următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară, iar legea prevede 4 cazuri în care poate fi exercitată această.

Primul caz de contestație se poate utiliza când procedura de citare a părții pentru termenul în care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii [ art. 386 lit. a) C. proc. pen.].

Astfel, împrejurarea care poate determina introducerea contestației legate de neîndeplinirea legală a procedurii de citare, această împrejurare poate fi extrem de variată, dar în toate cazurile să fi determinat judecarea părții în lipsă, datorită faptului că persoana respectivă a fost pusă în situația de a nu se fi putut prezenta ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale de citare.

Art. 177 C. proc. pen. reglementează minuțios locul unde urmează a se trimite citația, având în vedere multiplele situații concrete, posibile.

Regula generală este că, citarea se face la adresa unde locuiește cel chemat. Când inculpatul și-a indicat adresa în declarațiile date în cursul procesului penal, el urmează a fi citat la acea adresă chiar dacă între timp a părăsit localitatea fără a se ști locul unde se află în momentul citării.

Intr-o asemenea situație, în cursul procesului penal pot indica și altă adresă, decât cea de locuință, citarea făcându-se la locul indicat.

În principiu orice schimbare de adresă în cursul procesului trebuie adusă la cunoștință organului penal; citarea la noua adresă se face numai dacă această obligație a fost îndeplinită.

Citația se înmânează de regulă celui citat, acesta semnează dovada de primire care se înaintează organului emitent.

Potrivit art. 179 C. proc. pen., citația poate fi înmânată și altor persoane decât destinatarului in două situații:

- cel citat nu se află acasă;

- locuiește într-un imobil cu mai multe apartamente, ori intr-un hotel.

În primul caz citația poate fi lăsată soțului, unei rude sau oricărei persoane care locuiește cu cel citat, ori în mod obișnuit îi primește corespondența.

În speță, din momentul declanșării urmăriri penale, respectiv 27 noiembrie 2008 și până la întocmirea rechizitoriului 26 martie 2010, domiciliul inculpatului apare ca fiind București sector 5.

Judecătoria Constanța a fost sesizată la data de 26 martie 2010 iar hotărârea s-a pronunțat la data de 4 noiembrie 2011. In tot acest interval de timp, de 1 an și 8 luni de zile tot ceea ce privește actele procedurale, respectiv citația s-a făcut la adresa indicată de inculpat atât în cursul urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești, respectiv cea indicată mai sus București sector 5.

S-a mai reținut că la fila 26 dosar fond se află declarația inculpatului din ședința publică din 25.2010 care legitimat fiind, acesta indică adresa de domiciliu fără a invoca alte împrejurări sau alte adrese la care să fie citat pe parcursul procesului penal.

La filele 99 - 146 dosar fond se află mai multe acte privind societatea comercială pe care o are inculpatul, iar adresa de domiciliu a inculpatului coincide cu sediul social al firmei.

De asemenea, la dosarul de fond filele 158, 188 se află două bilete de internare în spital în care de asemenea apare ca adresă de domiciliu București sector 5.

Pe parcursul desfășurării procesului penal procedura de citare s-a făcut la adresa indicată de inculpat, motiv pentru care instanța de recurs a dispus citarea condamnatului pentru termenul din 10 ianuarie 2012 la adresa cunoscută și indicată de altfel și în cererea de recurs de la fila 4 dosar.

Este adevărat că dovada de îndeplinire a procedurii aflate la fila 9 dosar recurs s-a realizat prin primirea acesteia de către numita N.B., iar factorul poștal a indicat că este rudă cu destinatarul, respectiv nepoată.

Verificând apărarea inculpatului, prin audierea acestei martore, Curtea a constatat că aceasta este căsătorită cu un nepot de soră al condamnatului; aceasta în mod frecvent primea corespondența în ceea cel privește pe inculpat, întrucât domiciliul indicat în buletinul de identitate este cel al apartamentului in care locuiește martora împreună cu soțul ( nepotul inculpatului ); de altfel titular al acestui apartament este sora inculpatului.

In aceste condiții, cât timp procesul s-a desfășurat în perioada 27 noiembrie 2008 și până la 10 ianuarie 2012 și în nici un moment condamnatul nu a indicat o altă adresă la care să îi fie trimise actele procedurale, curtea a constatat că este nefondată contestația în anulare, nefiind încălcate disp. art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și art. 179 C. proc. pen. așa cum s-a susținut.

De asemenea nu poate fi vorba de existența unei nulități absolute care să atragă nulitatea deciziei pronunțate, întrucât citarea condamnatului s-a făcut potrivit procedurii penale și inculpatului nu i-a fost vătămat nici un drept.

Inculpatul a fost citat la adresa de domiciliu atunci când a avut loc judecata, el nu a fost pus în situația de a nu se putea apăra ( cât timp toată corespondența și toate actele de procedură s-au efectuat la adresa indicată de acesta ).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și rejudecând, să se admită contestația așa cum a fost formulată.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 38514 și art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Hotărârea recurată poartă mențiunea definitivă astfel că demersul procesual al recurentului contestator apare ca inadmisibil.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unui recurs, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul G.D. împotriva deciziei penale 234/P din data de 6 martie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 12 iunie 2012.