Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1815/2003 AI generated

Robbery conviction upheld against reclassification to harboring; appeal dismissed and preventive detention credited

Case Number Decizia nr. 1815/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice (High Court) dismissed the defendant's appeal, upholding the Court of Appeal's decision that reduced his sentence for robbery from 10 to 6 years of imprisonment, while crediting the time served in preventive detention. The case involved a dispute over the legal classification of the defendant's conduct and the severity of the penalty, where the defendant argued he was merely an accomplice or a harbinger rather than a principal offender of the robbery. The Court rejected the reclassification, determining that the defendant’s direct actions—including physical assault and seizing the victim's purse to facilitate the theft of money and a mobile phone—constituted the active elements of the robbery under Article 211(2) of the Penal Code, distinguishing his role from that of a mere accomplice. Relying on the correct application of sentencing guidelines and the statutory maximum of up to 20 years for the offense, the Court found the reduced 6-year sentence proportionate and not excessive, thereby affirming the lower court's individualization of the penalty.

Legislator headnote

AI generated

art. 37 lit. b) C. pen, art. 181 C. proc. pen, art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 11 pct. 2 lit. a; Robbery conviction upheld against reclassification to harboring; appeal dismissed and preventive detention credited: The case involved a dispute over the legal classification of the defendant's conduct and the severity of the penalty, where the defendant argued he was merely an accomplice or a harbinger rather than a principal offender of the robbery. The Court rejected the reclassification, determining that the defendant’s direct actions—including physical assault and seizing the victim's purse to facilitate the theft of money and a mobile phone—constituted the active elements of the robbery under Article 211(2) of the Penal Code, distinguishing his role from that of a mere accomplice. Relying on the correct application of sentencing guidelines and the statutory maximum of up to 20 years for the offense, the Court found the reduced 6-year sentence proportionate and not excessive, thereby affirming the lower court's individualization of the penalty.

Keywords

AI generated
sentencing for robbery sentence of detention criminal defence criminal recidivism maximum penalty attempted theft

Cited Legislation

AI generated
art. 37 lit. b) C. pen
a), d) și e) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
art. 181 C. proc. pen
b1) și a art. 181 C. proc. pen., întrucât fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen
Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Procedural basis cited for the calculation and crediting of the preventive detention period.
art. 11 pct. 2 lit. a
S-a susținut într-un prim motiv de apel că în cauză se impune casarea hotărârii și aplicarea prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Procedural basis cited for the calculation and crediting of the preventive detention period.

art. 11 pct. 2 lit. a)

Provision cited in the reasoning regarding the legal aid funding for the defense, reflected in the costs order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 175 din 13 iunie 2002, Tribunalul Argeș a condamnat, printre alții, inculpatul G.C. la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Prin aceeași sentință, s-a prelungit arestarea preventivă a inculpatului și a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în seara zilei de 3 noiembrie 2001, partea vătămată V.F., după terminarea programului de lucru la S.C. L. S.A. Câmpulung, cu sediul în comuna Schitu Golești, județul Argeș, însoțită de numitul S.V., cu care de obicei parcurgea traseul către casă, s-au oprit la unitatea comercială din comuna Schitu Golești, pentru ca martorul să-și cumpere un pachet de țigări. În aceeași unitate, se aflau și inculpații G.C. și G.P.M. care văzând-o pe partea vătămată au luat hotărârea de a o determina să întrețină cu ei relații sexuale.

După ce, cei doi au părăsit localul, inculpații i-au urmărit și i-au ajuns din urmă, au încadrat-o pe partea vătămată cu intenția de a o determina să rămână pe loc, astfel că aceasta s-a speriat i-a rugat să o lase în pace, însă inculpatul G.C. a agresat-o lovind-o cu pumnul în față. În aceste condiții, partea vătămată a scos din geantă un telefon mobil care nu mai avea unități pe cartelă pentru a fi folosit, cerându-i numitului S.V. să apeleze organele de poliție, moment în care inculpatul G.C. i-a luat din mână telefonul, fără ca martorul să poată interveni.

Față de poziția agresivă a celor doi inculpați, S.V. a apelat la ajutorul numitului M.L., care a venit la locul unde se afla partea vătămată imobilizată de către cei doi, solicitându-le să o lase în pace, că astfel îi va lovi cu toporul pe care-l avea asupra sa, împrejurare în care inculpații au lăsat-o pe partea vătămată.

În drum spre gară, G.C. a agresat-o din nou, pe partea vătămată, iar ajunși la gară cei doi martori împreună cu partea vătămată au mers la impiegatul de mișcare rugându-l să le permită să dea un telefon, însă acest lucru nu s-a realizat, întrucât telefonul nu funcționa, încât numitul M.L. a plecat considerând că partea vătămată este în siguranță, iar martorul S.V. a ieșit din incinta gării, inculpații rămânând afară lângă ușa de intrare.

În momentul în care, V.F. a rămas singură a fost imobilizată din nou de către inculpați și trasă în direcția dorită de ei. Partea vătămată, pentru a scăpa, a reușit să scoată haina pe care a abandonat-o în mâinile inculpaților împreună cu geanta pe care o avea pe umăr, astfel că haina a fost aruncată de G.C. pe o bancă din apropiere. Acesta a oprit geanta din care au luat o bancnotă de 500.000 lei, pentru ca apoi să abandoneze geanta.

Telefonul mobil sustras de către inculpați și suma de 500.000 lei au fost găsite de către organele de poliție.

Împotriva acestei decizii penale au declarat apel recurentul și condamnatul în cauză G.P.M.

S-a susținut într-un prim motiv de apel că în cauză se impune casarea hotărârii și aplicarea prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) și a art. 181 C. proc. pen., întrucât fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

În cea de-a doua critică a cerut aplicarea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei.

Inculpatul G.C., a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei de tâlhărie în infracțiunea de tăinuire.

Cea de-a doua critică vizează greșita individualizare a pedepsei.

Prin decizia penală nr. 247/ A din 24 septembrie 2002, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate, a desființat sentința penală numai cu privire la cuantumul pedepselor aplicate, în sensul că le-a redus de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare pentru inculpatul recurent G.C. și de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare pentru condamnatul în cauză G.P.M.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și s-a dedus din pedeapsă, perioada executată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G.C. În primul motiv de recurs s-a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei de tâlhărie în tăinuire, iar în subsidiar în complicitate la infracțiunea de tâlhărie.

Într-un subsidiar îndepărtat, reținând contribuția minimă a inculpatului la săvârșirea infracțiunii s-a cerut reducerea pedepsei.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Susținerea sa, potrivit căreia activitatea sa la săvârșirea faptei ar trebui caracterizată drept tăinuire sau complicitate nu poate fi primită, deoarece prin modul în care a acționat, respectiv agresiunea față de V.F. pe care a lovit-o cu pumnul peste față și i-a luat din mână telefonul mobil și ulterior după o nouă imobilizare din care aceasta a reușit să scape, același inculpat a oprit geanta din care a fost sustrasă suma de 500.000 lei cum, de altfel, declară constant martorii S.V. și M.L., dovedesc implicarea efectivă și directă a inculpatului în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, care prin violență a deposedat-o de bunurile arătate.

Ca atare, activitatea lui fiind atât materială, cât și morală proprie unui autor și nu a unui tăinuitor sau complice, astfel cum a susținut în acest sens inculpatul, motivele de recurs fiind schimbarea încadrării juridice a faptei sunt neîntemeiate.

Referitor la dozarea pedepsei aplicate, instanța de apel a apreciat, în mod corect pericolul social al faptei, cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Ca atare, pedeapsa de 6 ani închisoare nu poate fi considerată severă și cu atât mai puțin exagerată, din moment ce, pentru faptele comise textul incriminator prevede posibilitatea aplicării unui maxim de până la 20 ani închisoare.

În consecință, pentru considerentele sus-arătate, Curtea, potrivit prevederilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.

Se va computa din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 noiembrie 2001 la zi.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 247/ A din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel Pitești.

Compută din pedeapsă, durata arestării preventive a inculpatului de la 4 noiembrie 2001, la 9 aprilie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2003.