Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 123/2010 AI generated

Sufficiency of criminal prosecution for alleged misconduct in judicial enforcement and attorney fee collection

Case Number Decizia nr. 123/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s dismissal of the initial complaint and maintaining the prosecutorial decision not to initiate criminal proceedings; the appellant was ordered to pay 100 RON in judicial costs to the state. The dispute concerned a petition for criminal liability against a judicial bailiff and an attorney for alleged fraud and abuse of office in the context of a forced execution case involving commercial debtors, where the petitioner alleged the attorney received illicit benefits and the bailiff committed procedural irregularities. The court found no merit in the appeal because preliminary investigations confirmed that no criminal acts were committed, the alleged breach by the bailiff was already covered by a separate non-initiation order due to the acts not constituting a crime under penal law, and there was no evidence the attorney received money or goods beyond the agreed legal fee. The decision was rendered under Article 385(15) point 1 letter b) and Article 192(2) of the Code of Criminal Procedure, which govern the appellate review of decisions on non-remittal to court and the rejection of appeals.

Legislator headnote

AI generated

art. 246 C. pen, art. 10 lit. a) C. proc. pen, art. 10 lit. f) C. proc. pen, art. 278 alin. (1) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Sufficiency of criminal prosecution for alleged misconduct in judicial enforcement and attorney fee collection: The dispute concerned a petition for criminal liability against a judicial bailiff and an attorney for alleged fraud and abuse of office in the context of a forced execution case involving commercial debtors, where the petitioner alleged the attorney received illicit benefits and the bailiff committed procedural irregularities. The court found no merit in the appeal because preliminary investigations confirmed that no criminal acts were committed, the alleged breach by the bailiff was already covered by a separate non-initiation order due to the acts not constituting a crime under penal law, and there was no evidence the attorney received money or goods beyond the agreed legal fee. The decision was rendered under Article 385(15) point 1 letter b) and Article 192(2) of the Code of Criminal Procedure, which govern the appellate review of decisions on non-remittal to court and the rejection of appeals.

Keywords

AI generated
criminal prosecution judicial law procedural misconduct enforcement costs commercial fraud judicial investigation

Cited Legislation

AI generated
art. 246 C. pen
(1) și (3) și 26 raportat la art. 246 C. pen.
art. 10 lit. a) C. proc. pen
(6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de avocatul G.O.
art. 10 lit. f) C. proc. pen
(6) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.
art. 278 alin. (1) C. proc. pen
În contra rezoluției de netrimitere în judecată petiționara a formulat plângere în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Basis for the order imposing judicial costs on the appellant.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Procedural basis for rejecting the appeal as unfounded and dismissing it on the merits.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis for rejecting the appeal as unfounded and dismissing it on the merits.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for the order imposing judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea formulată la 29 mai 2008 petiționara P.R.T. a solicitat tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc Ț.V.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și a avocatului G.O. pentru art. 215 alin. (1) și (3) și 26 raportat la art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii petiționara a susținut că este nemulțumită de modul în care executorul judecătoresc a executat anumite hotărâri și că în privința avocatului acesta ar fi primit mai multe sume de bani și bunuri în afara onorariului pentru a rezolva favorabil problema executării judecătorești.

Prin Rezoluția nr. 461/P/2009 din 31 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de avocatul G.O. pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) și 26 raportat la art. 246 C. pen. și față de executorul judecătoresc Ț.V.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. întrucât faptele sesizate nu se confirmă.

Totodată, potrivit art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. întrucât fapta a făcut obiectul Dosarului nr. 245/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Împotriva acestei soluții petiționara P.R.T. a formulat plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 667/II/2/2009 din 22 iunie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați cu motivarea că rezoluția atacată este legală și temeinică.

În contra rezoluției de netrimitere în judecată petiționara a formulat plângere în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen. care a fost respinsă prin Sentința penală nr. 177 din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, din actele premergătoare efectuate, că nu au rezultat elemente care să ateste că avocatul G.O. și executorul judecătoresc ar fi săvârșit faptele reclamate și că astfel, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este corectă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P.R.T., acesta susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.

S-a solicitat casarea sentinței, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror în vederea cercetării cauzei sub toate aspectele.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Din examinarea actelor premergătoare efectuate se constată că la 27 februarie 2002 B. "R.C.R." S.A. - C.B. - Sucursala Județului Buzău a solicitat Biroului executorului judecătoresc Ț.V.M. executarea silită asupra bunurilor debitoarei S.C. "V M" S.R.L. Tecuci și S.C. "R.P.I." S.R.L. M. în baza Contractului de împrumut nr. 16B din 16 februarie 1996 și a Contractului de ipotecă nr. 16A/1996.

Întrucât creditorul a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la îndeplinirea oricărui act de executare silită la 4 octombrie 2002 a fost închisă poziția în registrul general al executorului judecătoresc, constatându-se că a intervenit perimarea.

Ulterior, la cererea creditoarei dosarul a fost repus pe rol și înregistrat sub nr. 52/2003 în care a fost emisă somația din 23 decembrie 2003 prin care s-a stabilit un termen de 15 zile pentru achitarea debitului, în caz contrar urmând a fi vândut la licitație publică mobilul din comuna Nicorești, sat Fîntîni, județul Galați proprietatea "R.P.I." S.R.L. M.

La 5 august 2003 a fost închisă poziția Dosarului execuțional nr. 52/2003 cu mențiunea perimat.

Cu privire la emiterea somației nr. 52/1395 din 23 decembrie 2003 aceasta a făcut obiectul Dosarului nr. 245/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, faptele sesizate nefiind prevăzute de legea penală.

Din aceleași acte premergătoare a rezultat că la 6 ianuarie 2004 petiționara, prin mandatarul său C.A. a încheiat contractul de asistență juridică cu avocatul de asistență juridică cu avocatul G.O. având ca obiect formularea unei contestații la executarea silită în Dosarul nr. 52/2003 al Biroului Executorului Judecătoresc Ț.V.M., stabilindu-se un onorariu de 3.000.000 ROL.

În baza acestui contract avocatul a redactat și susținut contestația la executare înregistrată sub nr. 128/2004 la Judecătoria Tecuci.

Din Sentința civilă nr. 1077 din 4 iunie 2004 a acestei instanțe a fost respinsă contestația la executare pentru lipsa calității procesual active.

După respingerea contestației la executare, avocatul nu a mai asigurat asistența juridică a petiționarului.

Actele premergătoare nu au confirmat că avocatul G. a mai primit altă sumă de bani ori alte avantaje pentru a rezolva favorabil problema executării silite efectuate de executorul judecătoresc Ț.V.M..

Referitor la același dosar de executare silită, nr. 52/2003, executorul judecătoresc nu a săvârșit nicio faptă prevăzută de legea penală așa cum s-a stabilit prin Rezoluția nr. 245/P/2008 din 19 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Întrucât faptele penale reclamate nu există iar pentru cea imputată executorului judecătoresc și menționată mai sus parchetul s-a pronunțat soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin Rezoluția nr. 462/P/2008 din 31 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, a fost în mod justificat menținută de prima instanță.

Față de cele ce preced, constatând neîntemeiate criticile din recurs, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara P.R.T. și o obligă pe aceasta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.R.T. împotriva Sentinței penale nr. 177/F din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2010.