Scope of criminal liability for prison director acting on delegated disciplinary commission's detention regime change decision
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the prisoner's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision to reject his challenge against the prosecutor's decision not to initiate criminal proceedings against a prison director, thereby confirming that no criminal liability attached to the administrative act in question and ordering the appellant to pay 100 RON in judicial costs. The dispute centered on the prisoner's allegation that the prison director committed forgery and abuse of office by reassigning him to a closed detention regime and a smoker's room, actions which the prosecutor determined were based on a valid proposal from the disciplinary commission and approved by a delegated judge, rather than unilateral administrative discretion. Legally, the court relied on the principle that insufficient evidentiary elements preclude the initiation of criminal investigation, ruling that dissatisfaction with the specific manner of establishing the detention regime must be addressed through available administrative or judicial appeals, not through penal complaints against officials performing their duties, thus establishing that the administrative acts did not constitute a criminal offense.
Legislator headnote
AI generatedart. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 10 lit. a) C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 2781 alin. (7) C. proc. pen, art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 385^15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Scope of criminal liability for prison director acting on delegated disciplinary commission's detention regime change decision: The dispute centered on the prisoner's allegation that the prison director committed forgery and abuse of office by reassigning him to a closed detention regime and a smoker's room, actions which the prosecutor determined were based on a valid proposal from the disciplinary commission and approved by a delegated judge, rather than unilateral administrative discretion. Legally, the court relied on the principle that insufficient evidentiary elements preclude the initiation of criminal investigation, ruling that dissatisfaction with the specific manner of establishing the detention regime must be addressed through available administrative or judicial appeals, not through penal complaints against officials performing their duties, thus establishing that the administrative acts did not constitute a criminal offense.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Basis for imposing judicial costs on the appellant.
Full text
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 1 din 7 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a respins, ca nefondată plângerea formulată de petiționarul U.V. împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 31 august 2009, dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 988/P/2009, menținută prin Rezoluția Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nr. 655/II/2/2009 din 12 octombrie 2009, menținând rezoluția atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Bacău a reținut că la data de 15 mai 2009, petiționarul U.V., deținut în Penitenciarul Bacău, a formulat plângere penală împotriva numitului M.C., comisar de penitenciar, directorul Penitenciarului Bacău, pentru faptul că în cadrul atribuțiilor sale de serviciu a săvârșit unele infracțiuni de fals și abuz în serviciu, solicitând cercetarea acestuia pentru infracțiunile de mai sus. Petiționarul a susținut că faptele respective ar fi fost comise în legătură cu Decizia nr. C/26789 din 19 martie 2009, care ar fi fost întocmită, semnată și eliberată de către directorul Penitenciarului Bacău și prin care s-a dispus repartizarea deținutului U.V. în regimul închis, de la regimul semi-deschis. A mai arătat petiționarul că, datorită acestei decizii, a fost mutat la o cameră de fumători, deși dânsul a declarat pe proprie răspundere că este nefumător, sesizând totodată și alte aspecte de nelegalitate care ar fi fost săvârșite de comisarul M.C.
Prin rezoluția din data de 31 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, dată în Dosarul nr. 988/P/2009, în baza art. 228 alin. (6) cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.C., comisar de penitenciar, directorul Penitenciarului Bacău, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, 289 și 291 C. pen.
Împotriva aceste soluții, petiționarul U.V. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, aceasta fiind respinsă prin Rezoluția nr. 655/II/2/2009 din 12 octombrie 2009.
Pentru a dispune astfel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a arătat că în sarcina comisarului de penitenciar M.C. nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte penale, având în vedere că propunerea de schimbare a regimului de executare în regim închis a fost făcută de către Comisia de individualizare a pedepselor privative de libertate de la S.N.P.A.P. Târgu Ocna, propunere admisă de către judecătorul delegat al acestei instituții și că decizia de schimbare a regimului de executare a fost certificată și de către judecătorul delegat de la Penitenciarul Bacău, astfel că atât propunerea, cât și decizia luată nu i-au aparținut comisarului M.C.
Conform dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen., petiționarul s-a adresat cu plângere instanței competente să judece cauza în fond, respectiv Curtea de Apel Bacău.
Prin Sentința penală nr. 1/2010 din 7 ianuarie 2010, instanța de fond a respins plângerea ca nefondată, apreciind că în mod corect procurorul, în urma efectuării în cauză a actelor premergătoare, a constatat că faptele imputate intimatului M.C. nu există, soluția acestuia fiind legală și temeinică.
S-a reținut că, potrivit legii, pentru a se dispune începerea urmăririi penale împotriva unei persoane, este necesar să existe temeiuri suficiente care să conducă la concluzia că aceasta a comis faptele pentru care este acuzată, ori în speță nu au fost identificate date sau indicii în legătură cu săvârșirea infracțiunilor imputate intimatului de către petiționarul U.V.
Instanța de fond a mai reținut că intimatul și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, decizia de schimbare a regimului de detenție fiind dispusă de către acesta în baza propunerii Comisiei de individualizare a pedepselor privative de libertate de la S.N.P.A.P. Târgu Ocna, nefiind un act abuziv și discreționar al acestuia.
Împotriva sentinței penale sus-menționate, în termen legal a declarat recurs petiționarul U.V., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la Parchet pentru efectuarea cercetărilor.
Examinând recursul potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. și art. 38514 din același cod, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Din examinarea cauzei se poate observa că în speță nu au fost identificate indicii sau date privind săvârșirea vreunei infracțiuni de către intimatul M.C. Dispoziția de sancționare a petiționarului a fost dispusă de o comisie de disciplină și a fost avizată de judecătorul delegat, urmare a unui comportament neadecvat în penitenciar, și nu a unei decizii discreționare a intimatului director de penitenciar.
Curtea reține că nemulțumirile petiționarului cu privire la modul concret de stabilire a regimului de executare a pedepsei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputând-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva persoanelor care întocmesc acte privitoare la îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Așadar, în speța de față nu au fost evidențiate indicii sau împrejurări care să poată forma convingerea organului de urmărire penală că se impune începerea urmăririi penale, prin activitatea sa intimatul nesituându-se în sfera ilicitului penal, neaducând atingere intereselor legale ale petiționarului.
Așa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petiționarul U.V. urmează a fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul U.V. împotriva Sentinței penale nr. 1 din 7 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 martie 2010.