Bribery attempt in penal investigation: rejection of coercion defense and validity of entrapment evidence

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 58 din 20 februarie 2008 a Tribunalului Hunedoara a fost condamnat inculpatul Z.D. în baza art. 255 alin. (1) C. pen. la 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 81, 82 și 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni și suspendarea executării pedepsei accesorii.

S-au aplicat dispozițiile art. 83 C. pen.

În baza art. 255 alin. (4) raportat la art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 5.000 RON depusă la Trezoreria Deva cu recipisa din 24 octombrie 2007.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că, în urma unui control efectuat, în luna iunie 2007, în cantonul forestier din cadrul ocolului Silvic Hunedoara unde funcționa ca pădurar inculpatul Z.D., au fost găsite mai multe cioate provenite din tăierea unor arbori nemarcați.

Cercetările inițiale au condus la concluzia că tăierile ilegale de arbori au fost făcute de către numiții Z.I., vărul inculpatului și M.M.. În acest sens, în luna ianuarie 2007 s-a făcut o reconstituire. Pe parcursul cercetărilor care s-au efectuat de către agentul șef M.V. din cadrul Postului de Poliție Lunca Cernii de Jos, jud. Hunedoara, s-a stabilit că inculpatul Z.D. a avut o contribuție materială la tăierile ilegale de arbori.

Ca urmare, inculpatul Z.D., care deținea funcția de pădurar, a luat hotărârea de a-l influența pe lucrătorul de poliție prin oferire unei sume de bani în scopul de a efectua cercetările, în modalitatea în care să nu se rețină participația acestuia la comiterea faptei.

În vederea aducerii la îndeplinire a hotărârii infracționale, inculpatul, în mod repetat, a luat legătura cu lucrătorul de poliție M.V. căruia i-a oferit diferite beneficii materiale, în scopul prevăzut. Datorită atitudinii stăruitoare a inculpatului, agentul de poliție arătat a sesizat la 22 iunie 2007 conducerea IPJ Hunedoara în legătură cu oferire de către inculpatul Z.D. a sumei de 5.000 RON.

În aceste condiții, la 28 iunie 2007, în baza autorizației provizorii a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, o echipă de flagrant, formată din procuror și polițiști a procedat la înregistrarea ambientală a discuției dintre mituitor și denunțător în cursul căreia inculpatul i-a oferit polițistului suma de 5.000 RON.

Întrucât nu s-a procedat la reținerea pentru cercetare a inculpatului, la 6 iulie 2007 acesta s-a întâlnit din nou cu polițistul în municipiul Hunedoara, prilej cu care i-a oferit din nou acestuia suma respectivă, acesta fiind refuzat de către lucrătorul de poliție.

În aceeași zi, denunțătorul a luat legătura cu un ofițer din cadrul Direcției Generale Anticorupție Hunedoara, căruia i-a comunicat că inculpatul Z.D. stăruia în a-i oferi bani, în scopul de a-i soluționa în mod favorabil dosarul penal.

Astfel, la 10 martie 2007, s-a organizat din nou un flagrant în urma căruia inculpatul Z.D. a fost surprins în timp ce i-a dat agentului de poliție suma de 5.000 RON.

În momentul flagrantului inculpatul a recunoscut comiterea faptei.

Ulterior, inculpatul a revenit asupra declarației de recunoaștere din 10 iulie 2007, susținând că polițistul i-ar fi pretins banii și că acesta l-ar fi lăsat să creadă că are influență asupra procurorului care supraveghea activitatea de cercetare penală astfel că, prin intermediul unui prieten al acestuia magistratul va primi banii pretinși de către polițist.

Aceste apărări au fost înlăturate de instanță, care a considerat că fapta de dare de mită este pe deplin dovedită.

Astfel, martorii asistenți la flagrant au confirmat că în acea împrejurare inculpatul a recunoscut că a dat bani polițistului și scopul pentru care banii s-au dat.

S-a mai considerat că stăruința inculpatului de a-i oferi denunțătorului suma de bani a fost confirmată și de discuția înregistrată la 28 iunie 2007, când Z.D. a fost cel care i-a oferit 5.000 RON cât și de cea în care a recunoscut că a fost amânat de către polițist.

Cu prilejul audierii cât și al confruntării cu denunțătorul inculpatul Z.D. a încercat să creeze aparența că banii oferiți lucrătorului de poliție nu îi avea asupra sa la 6 iulie 2007 când cei doi s-au întâlnit în Piața agroalimentară a municipiului Hunedoara și că doar ulterior a contractat un credit.

Din actele depuse la dosar a reieșit că inculpatul a contractat creditul la începutul lunii iunie 2007 când a și ridicat banii.

În cadrul discuțiilor dintre polițist și inculpat care au avut loc la 10 iulie 2007, chiar inculpatul a precizat că oferă suma de 5.000 RON pentru a fi dată "doamnei ori domnișoarei", respectiv procurorului care supraveghea activitatea de cercetare penală.

S-a concluzionat de către instanță că inculpatul Z.D. a fost cel care a luat hotărârea de a-i oferi bani lucrătorului de poliție, fără însă ca decizia să-i fie influențată în vreun mod de către denunțător.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza denunțului și declarațiilor agentului de poliție M.V., a procesului-verbal de redare a discuțiilor dintre cei doi de unde reiese că inculpatul i-a oferit foloase materiale polițistului în schimbul reținerii faptelor în sarcina altei persoane, a procesului-verbal întocmit de DGA Hunedoara la 6 iulie 2007 în care s-au consemnat susținerile denunțătorului cu privire la faptul că a fost abordat de inculpat care i-a oferit 5.000 RON pentru a-i soluționa favorabil dosarul, a procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, a actelor bancare din care rezultă că Z.D. a ridicat împrumutul la 6 iunie 2007, nicidecum la 7 iulie 2007 cum a susținut în plângerea penală împotriva polițistului și a declarațiilor martorilor audiați.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin Decizia penală nr. 56/A din 23 iunie 2009 a respins ca nefondat apelurile declarate împotriva hotărârii primei instanțe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și de inculpatul Z.D..

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a considerat nefondate criticile formulate în apelul procurorului în sensul că pedeapsa aplicată ar fi prea blândă și că s-ar impune majorarea ei, cu menținerea dispozițiilor art. 81 C. pen. și criticile formulate de inculpat în sensul că a comis fapta sub amenințare și constrângere morală și că ar fi aplicabile dispozițiile art. 255 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. pen.

Referitor la faptă s-a apreciat că ea a fost dovedită, că nu au existat nici amenințare și nici constrângere din partea lucrătorului de poliție, că pedeapsa este conformă cu pericolul social al faptei, ține seama de datele pozitive ce îl caracterizează pe inculpat și că nu este cazul majorării cuantumului ei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul Z.D., care, invocând dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a susținut că hotărârea atacată este urmarea unei erori grave de fapt, că a oferit bani lucrătorului de poliție sub imperiul constrângerii și amenințării acestuia și că se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 255 alin. (2) din C. pen.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului Z.D. în săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.

Probele administrate în cauză au confirmat că inculpatul Z.D., pădurar în cadrul Ocolului Silvic Hunedoara era bănuit de săvârșirea, împreună cu alte persoane, a unor infracțiuni silvice și pentru a nu i se reține participația la tăierile ilegale de arbori, a luat hotărârea de a-l influența pe agentul de poliție M.V. care efectua cercetarea faptelor, prin oferire unei sume de bani.

Astfel, este dovedit, conform celor ce preced, că inculpatul a făcut încercări de mituire a polițistului la 28 iunie 2007, apoi la 6 iulie 2007 după care la 10 iulie 2007 s-a organizat flagrantul, recurentul fiind surprins când a dat suma de 5.000 RON denunțătorului.

Din probe a mai rezultat că agentul de poliție a refuzat ofertele stăruitoare ale inculpatului, că a sesizat încercările de mituire Direcției Generale Anticorupție Hunedoara, procurorului și șefilor ierarhici, reușindu-se prinderea în flagrant a mituitorului, care, în prezența martorilor asistenți a recunoscut fapta.

Materialul probator al cauzei nu a confirmat apărările recurentului în sensul că ar fi fost "constrâns ori amenințat" de polițist să îi remită acea sumă de bani și că ar fi incidente dispozițiile art. 255 alin. (2) C. pen., reieșind, dimpotrivă că nu a existat nicio pretindere de bani din partea denunțătorului și niciun act de amenințare ori coercițiune și că inițiativa ofertei este imputabilă în totalitate inculpatului.

Împrejurarea că cercetările din Dosarul nr. 1574/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara referitoare la tăierile de arbori din cantonul silvic unde funcționa ca pădurar inculpatul Z.D., nu s-au desfășurat cu celeritate și că audierile celor implicați, reconstituirea faptelor și ascultarea martorilor au durat un timp mai mare, nu constituie temei de a se considera că în acest fel lucrătorul de poliție l-ar fi amenințat ori constrâns pe cel cercetat să facă acea ofertă de bani pentru deturnarea sensului anchetei.

Ca atare, alegațiile inculpatului recurent nu pot fi primite, fiind lipsite de suport probator.

De precizat că inculpatul a depus plângere împotriva lucrătorului de poliție, dispunându-se prin Rezoluția nr. 415/P/2008 din 28 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută de procurorul ierarhic, neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile reclamate prevăzute de art. 25 raportat la art. 255, 246 și 259 C. pen.

În consecință soluția de condamnare a inculpatului este conformă cu probele de vinovăție administrate, situație în care nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs.

Referitor la pedeapsa aplicată se constată că răspunde cerințelor art. 72 și 52 C. pen., ține seama de pericolul social al faptei, de împrejurările în care a fost comisă, precum și de persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale și a avut anterior o conduită general bună și este de natură a asigura prevenția generală și reintegrarea în comunitate a inculpatului.

Față de considerentele ce preced, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Z.D., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.D. împotriva Deciziei penale nr. 56 A din 23 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2010.

Procesat de GGC - CL

++++

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Decizia nr. 251/2010

Dosar nr. 1405/59/2008

Ședința publică din 26 ianuarie 2010

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin Sentința penală nr. 156/PI din 10 iunie 2009, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. pen. a respins ca nefondată plângerea petentului B.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 557/P din 27 octombrie 2008 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 1215/II/2/2008 din 2 decembrie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele:

Petentul B.I., deținut în Penitenciarul Arad s-a adresat cu plângere penală solicitând efectuarea de cercetări față de angajații parchetului și ai Poliției Economice Arad și ai Controlului Financiar Arad care au desfășurat activități profesionale în dosarul nr. 1459/2000 al Judecătoriei Ineu care ar fi comis infracțiunea prev. și ped. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 2151 C. pen.; - angajaților Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, Poliției Economice Arad, Gărzii Financiare Arad, care au desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 206/1997 al Judecătoriei Ineu pentru infracțiunile prev.

și ped. de art. 246 C. pen., art. 2151 C. pen.; - magistraților angajați ai Judecătoriei Ineu, angajații Direcției Financiare Arad care au desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 2055/1997 al Judecătoriei Ineu, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen; - procurorilor de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, angajații Poliției Economice Arad, angajații Gărzii Financiare Arad care au desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 872/1996 al Judecătoriei ineu, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen.; - judecătoarei C.M. de la Judecătoria Arad care a desfășurat activități profesionale în Dosarul 12510/2003 al Judecătoriei Arad, pentru infracțiunile prev.

și ped. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. precum și a procurorului T.O.; - angajaților Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și judecătorului A.M., care au desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 1731/1998 al Tribunalului Arad, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen.; - judecătoarei C.M. de la Judecătoria Arad, care a desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 5178/2005 al Judecătoriei Arad, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen.

și art. 264 C. pen.; - procurorului S.A., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad care a desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 5178/2005 al Judecătoriei Arad, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.; judecătoarei C.M. de la Judecătoria Arad, care a desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 4219/2005 al Judecătoriei Arad, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.; - procurorului S.A., care a desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 4219/2005 al Judecătoriei Arad, pentru infracțiunile prev.

și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.; - judecătorului R.E.M. care a desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 13377/55/2006 al Judecătoriei Arad pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.; - procurorului S.A., care a desfășurat activități profesionale în Dosarul 13377/55/2006 al judecătoriei Arad, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 246 C. pen, art. 264 C. pen.; - judecătorului R.E.M., care a desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 5218/2006 al Judecătoriei Arad, pentru faptele prev.

și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.; - procurorului S.A., care a desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 5218/2006 al Judecătoriei Arad, pentru faptele prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.; - cercetarea persoanelor care au instrumentat Dosarul nr. 1932/2002 al Judecătoriei Arad.

În urma actelor premergătoare efectuate prin Rezoluția din 27 octombrie 2008 dată în Dosarul nr. 557/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus față de persoanele reclamate, în temeiul art. 228 alin. (6) combinat cu art. 10 lit. a) și f) C. proc. pen.:

1. Neînceperea urmăririi penale față de procuror S.I., procuror P.M., A.N. (lucrători ai Poliției Economice Arad și Controlului Financiar Arad)

- pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 2151 C. pen., cu referire la activitățile profesionale desfășurate în Dosarul nr. 1459/2000 al Judecătoriei Arad;

2. Neînceperea urmăririi penale față de procuror S.I., procuror P.M., A.N. (lucrători ai Poliției Economice Arad și Controlului Financiar Arad)

- pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 2151 C. pen., cu referire la activitățile profesionale desfășurate în Dosarul nr. 206/1997 al Judecătoriei Arad;

3. Neînceperea urmăririi penale față de procuror S.I., procuror P.M., A.N. (lucrători ai Poliției Economice Arad și Controlului Financiar Arad)

- pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen., cu referire la activitățile profesionale desfășurate în Dosarul nr. 2055/1997 al Judecătoriei Ineu;

4. Neînceperea urmăririi penale față de procuror S.I., procuror P.M., A.N. (lucrători ai Gărzii Financiare Arad)

- pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 2151 C. pen., cu referire la activitățile profesionale desfășurate în Dosarul nr. 872/1996 al Judecătoriei Ineu;

5. Neînceperea urmăririi penale față de judecător A.M., procuror M.B.

- pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen., cu referire la activitățile profesionale desfășurate în Dosarul nr. 1731/1998 al Tribunalului Arad;

6. Neînceperea urmăririi penale față de judecător C.M. pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 242 și art. 246 C. pen., cu referire la activitățile profesionale desfășurate în Dosarul nr. 1932/2002 al Judecătoriei Arad;

7. - 8. Neînceperea urmăririi penale față de judecător R.E.M. și procuror S.A., pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., cu referire la activitățile profesionale, desfășurate în Dosarul nr. 13377/55/2006 al Judecătoriei Arad;

9. - 10. Neînceperea urmăririi penale față de judecător C.M. și procuror S.A., pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., cu referire la activitățile profesionale, desfășurate în Dosarul nr. 5178/2005 al Judecătoriei Arad;

11. - 12. Neînceperea urmăririi penale față de judecător C.M. și procuror S.A.

- pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., cu referire la activitățile profesionale, desfășurate în Dosarul nr. 4219/2005 al Judecătoriei Arad;

13. - 14. Neînceperea urmăririi penale față de judecător R.E.M. și procuror S.A.

- pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., cu referire la activitățile profesionale, desfășurate în Dosarul nr. 5218/2006 al Judecătoriei Arad;

15. Neînceperea urmăririi penale față de judecător C.M. și procuror T.O.

- pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., cu referire la activitățile profesionale, desfășurate în Dosarul nr. 12510/2003 al Judecătoriei Arad.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul B.I. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care prin Rezoluția nr. 1215/II/2/2008 din 2 decembrie 2008 a respins-o ca nefondată.

Nemulțumit de această soluție, petentul s-a adresat în temeiul art. 2781 C. proc. pen. cu plângere la judecător.

Verificând rezoluția pe baza lucrărilor și a materialelor din dosarul cauzei, conform art. 278 alin. (7) C. proc. pen. ……. instanță a constatat că plângerea este nefondată, din actele dosarului nu rezultă că intimații ar fi săvârșit vreo faptă penală. S-a motivat că nemulțumirile în legătură cu soluționarea dosarelor pe care petentul le-a avut la organele de poliție, parchete și institutele din circumscripția Curții de Apel Timișoara nu își pot găsi rezolvarea decât invocate în cursul judecății și în căile de atac, astfel soluțiile criticate fiind supuse controlului judiciar.

Activitatea magistratului este una de apreciere a probelor și de interpretare a faptelor și dispozițiilor legale aplicabile, iar adoptarea unei soluții implică un raționament în favoarea sau în detrimentul uneia din părți, ceea ce nu înseamnă angajarea de plano a răspunderii penale a magistraților ca urmare a plângerii părții nemulțumite.

Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva soluțiilor de neurmărire penală reprezintă un drept constituțional și procesual, însă prin intermediul acestora nu se poate exercita un control asupra legalității și temeiniciei măsurilor dispuse în cursul procesului penal. Dacă s-ar admite astfel, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Împotriva sentinței a formulat recurs petentul cu motivarea că este nelegală și netemeinică. A cerut casarea sentinței, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale și administrarea de probe noi.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că petentul a mai formulat plângeri penale împotriva lucrătorilor de poliție, procurorilor, judecătorilor care au soluționat Dosarele nr. 1459/2000 al Judecătoriei Arad; nr. 206/1997 al Judecătoriei Ineu; nr. 872/1996 al Judecătoriei Ineu; nr. 1731/1998 al tribunalului Arad; nr. 1932/2002 al Judecătoriei Arad, plângeri care au făcut obiectul verificărilor în Dosarele nr. 525/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, nr. 296/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și nr. 2/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în care s-a dispus prin rezoluție neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile reclamate care nu au fost infirmate în controlul ierarhic și nici desființate de instanță în procedura plângerii prev. de art. 2781 C. pen. În aceste dosare s-a dispus neînceperea urmăririi penale în conformitate cu disp. art. 228 alin. (6) și alin. (69) rap. la art. 10 lit. a), g), j) C. proc. pen. iar în plângerea care formează obiectul cauzei de față soluția a fost aceea prevăzută de art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen.

În ce privește plângerea formulată împotriva judecătorului R.E.M. și a procurorului S.A. care au participat la soluționarea Dosarului nr. 13377/55/2006 al Judecătoriei Arad, învinuiți că au comis infracțiunile prev. de art. 246 și 264 C. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. S-a avut în vedere că Sentința nr. 1077 din 8 mai 2007 a Judecătoriei Arad a rămas definitivă prin retragerea recursului formulat de petent, prin Decizia penală nr. 568/R din 26 septembrie 2007 a Tribunalului Arad.

În legătură cu infracțiunile pretins săvârșite de judecătorul C.M. și procurorul S.A. care au soluționat și desfășurat activități profesionale în Dosarul nr. 4219/2005 al Judecătoriei Arad, s-a reținut că prin sentința pronunțată au fost respinse ca inadmisibile plângerile în cascadă împotriva soluțiilor în Dosarele nr. 395/VIII/1/2005, nr. 469/VIII/9/2005, nr. 471/VIII/2005, nr. 473/VIII/1/2005, nr. 161/P/2002 și nr. 485/II/2/2005, ori, petentul avea posibilitatea să atace cu recurs această soluție, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru inexistența faptei.

Petentul, nemulțumit de soluțiile adoptate în multiplele cauze pe rolul parchetelor sau instanțelor din jurisdicția Curții de Apel Timișoara s-a plâns împotriva celor care le-au soluționat fără să producă dovezi că aceștia cu rea credință sau gravă neglijență i-au produs un prejudiciu.

Activitatea desfășurată în condițiile legii nu poate constitui infracțiune, soluțiile procurorului sau hotărârile instanțelor judecătorești care nemulțumesc părțile nu pot fi contestate decât prin căile legale de atac.

Or, din modul în care a acționat petentul acesta a considerat că potrivit art. 278 - 2781 C. proc. pen. are posibilitatea nelimitată de a se îndrepta cu plângeri penale împotriva celor care au soluționat cauzele în care a fost parte și față de care s-au mai efectuat cercetări și s-a adoptat o soluție de neurmărire.

Hotărârea recurată fiind legală și temeinică, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul B.I..

Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva Sentinței penale nr. 156/PI din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 26 ianuarie 2010.

Procesat de GGC - CL

+++

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Decizia nr. 1111/2010

Dosar nr. 4893/121/2009

Ședința publică din 23 martie 2010

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 577 din 22 decembrie 2009, Tribunalul Galați a condamnat inculpatul C.V. la o pedeapsă de 6 (șase) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (fapta din 27 iunie 2009).

În baza dispozițiilor art. 39 alin. (1), (2) C. pen., art. 35 C. pen. a dispus contopirea pedepsei aplicată prin prezenta hotărâre cu restul neexecutat de 1 an, 2 luni și 10 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1316/2008 a Judecătoriei Brașov, definitivă la data de 6 mai 2009, inculpatul C.V. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) ani închisoare sporită la 6 (șase) ani și 2 (două) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Tribunalul Galați a aplicat inculpatului C.V. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

Conform art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C.V. și a dedus din durata pedepsei închisorii perioada executată și arestarea preventivă de la data de 28 iunie 2009 la zi.

A obligat inculpatul C.V. la plata sumei de 1.483,12 RON către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Ap. Andrei" Galați, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate P.C.

A constatat că partea vătămată P.C. nu s-a constituit partea civilă.

A dispus confiscarea unui cuțit artizanal cu o lungime totală de 12,5 cm, aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Galați.

A dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400 RON (200 la urm. pen. și 200 RON la fond), să fie virat către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

A obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a fi dispus astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Începând cu luna mai 2009 inculpatul C.V. a fost încarcerat în camera 102 a Penitenciarului Galați, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1316/2008 a Judecătoriei Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și tâlhărie. În cameră, inculpatul mai era împreună cu partea vătămată P.C., zis "P." și martorii G.C. zis "C.", S.F., M.S. zis "N.", T.M. și făptuitorul C.M.G. (declarații parte vătămată; declarații martori; declarații inculpat - dosar urmărire penală și dosar de fond).

Sub pretextul că "era mai vechi" în penitenciar, partea vătămată P.C. obișnuia să-l șicaneze pe inculpat, îl lovea în glumă și făcea aluzii cu privire la întreținerea de relații sexuale. În ziua de vineri, 26 iunie 2009, partea vătămată l-a lovit pe inculpat în zona feței, atenționându-l să nu spună angajaților penitenciarului despre incident. Ca atare, la apelul din dimineața zilei de 27 iunie 2009, întrebat fiind despre modalitatea producerii leziunilor de arcada stângă, inculpatul a spus angajaților penitenciarului că a căzut în baie. În dimineața zilei de 27 iunie 2009, în jurul orelor 10,00 partea vătămată a început din nou să-l șicaneze pe inculpat, îl lovea în glumă și făcea aluzii de natură sexuală.

În după amiaza zilei de 27 iunie 2009, sâmbătă, în jurul orelor 15,00 - 15,30, toate cele șapte persoane private de libertate se aflau în camera de deținere. Pe intervalul din camera nr. 102 se aflau partea vătămată P.C. și inculpatul C.V., restul persoanelor private de libertate fiind în paturi. La un moment dat, profitând de faptul că partea vătămată se întorsese cu spatele, inculpatul C.V. a luat un scăunel din lemn și i-a aplicat lovituri repetate în zona capului. Din lovituri, partea vătămată a căzut la pământ, în dreptul grilajului metalic de la cameră. După ce scăunelul s-a rupt urmare loviturilor aplicate de inculpat, acesta a luat o masă din lemn și a continuat să aplice lovituri părții vătămate în zona capului și a spatelui până când s-a masa s-a rupt. Făptuitorul C.M.G. și martorul T.M. au intervenit pentru aplanarea conflictului, sens în care făptuitorul a luat din mâna inculpatului obiectul contondent cu care o lovea pe partea vătămată. În aceste împrejurări, inculpatul a luat un cuțit improvizat și a aplicat părții vătămate câteva lovituri în zona coapselor. Auzind strigătele părții vătămate și zgomotele produse de lovituri, în dreptul grilajului metalic au venit martorii A.M. și B.G.C. - supraveghetori pe Secția I care au strigat la inculpat să se liniștească. Cu toate acestea, inculpatul a mai aplicat două lovituri părții vătămate cu fragmente de lemn. Până la intrarea echipei de intervenție în camera de deținere, partea vătămată a reușit să se târâie până în dreptul băii, loc în care și-a pierdut cunoștința. A fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Galați, iar de aici la Spitalul Rahova (procese-verbale și planșa fotografică; xerocopii acte ridicate de la penitenciar; declarații parte vătămată; declarații martori; declarații inculpat - dosar urmărire penală și dosar de fond).

Cu ocazia cercetării la fața locului au fost ridicate cuțitul improvizat, urme biologice și câteva fragmente lemnoase care prezentau urme de substanță culoare brun-roșcată. (proces-verbal și planșa fotografică - dosar urmărire penală).

Din raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul examinării părții vătămate P.C. au rezultat următoarele:

- a prezentat leziuni de violență ce au putut fi produse prin lovire repetată cu corp contondent alungit (traumatismul cranio-cerebral) iar restul leziunilor prin lovire cu corp dur și cu corp înțepător-tăietor, posibil cuțit;

- leziunile pot data din 27 iunie 2009;

- necesită pentru vindecare 40 - 45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor cranio-cerebrale, de la data producerii dacă nu survin complicații; restul leziunilor necesită 8 - 9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare de la data producerii;

- traumatismul cranio-cerebral cu fracturi temporo-occipitale stânga, hemoragie subarahnoidiană, pneumoencefalie și contuzii cerebrale au pus în primejdie viața părții vătămate.

Situația de fapt arătată mai sus și vinovăția inculpatului pentru comiterea faptei deduse judecății este pe deplin dovedită prin coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, raportul de constatare medico-legală, declarațiile martorilor G.C., S.F., M.S., T.M., A.M. și B.G.C., declarațiile inculpatului, înscrisurile aflate la dosar.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză și existente la dosar.

La dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., persoana inculpatului, starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege a declarat apel inculpatul C.V.

Prin motivele de apel inculpatul consideră că hotărârea dată este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate.

Se susține că, față de modul cum s-a derulat comiterea faptelor, instanța trebuia să aibă în vedere că a fost provocat și în acest context să i se fi reținut circumstanțe atenuante.

Se solicită reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) și art. 74 lit. c) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei.

Apelul declarat de inculpat este nefondat.

Din verificarea hotărârii atacate și analiza probelor administrate în cauză și existente la dosar, Curtea a constatat că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală.

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt dar și încadrarea juridică a faptei.

De asemenea, s-a constatat că, criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. au fost just evaluate și în raport de modalitatea și împrejurările în care fapta s-a comis, ținându-se cont în același timp și de persoana inculpatului și starea sa de recidivă.

Pedeapsa aplicată inculpatului răspunde ca echivalent gradului de pericol social în modalitatea și împrejurările în care a fost comisă și este în măsură, în sensul dispozițiilor art. 52 C. pen., să asigure reeducarea inculpatului.

Prin Sentința penală nr. 16/A din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Galați, secția penală, în temeiul art. 329 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inc. C.V.

Prin motivele de recurs, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei pe care o consideră prea severă în raport cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, fiind determinat de partea vătămată să comită infracțiunea datorită comportamentului agresiv al acesteia, precum și circumstanțele sale personale: a recunoscut fapta și se afla într-o stare de stres permanent.

În drept, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat și prin prisma cazului de casare menționat, Înalta Curte constată recursul nefondat, soluțiile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice.

În cauză, pe baza probelor determinate, care au fost analizate de prima instanță, a fost reținută situația de fapt expusă anterior, care a fost încadrată corespunzător și în drept.

Astfel, fapta inculpatului C.V. care în ziua de 27 iunie 2009 a aplicat părții vătămate P.C., lovituri repetate cu obiecte contondente și cu un cuțit improvizat, peste corp și cap, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

Înalta Curte constată că la dozarea pedepsei a fost avută în vedere și atitudinea șicanatorie a părții vătămate care a determinat reacția violentă a inculpatului.

Corect s-a apreciat că atitudinea șicanatorie a părții vătămate nu poate constitui circumstanță atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât pentru a fi reținută scuza provocării este necesar ca infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea părții vătămate, fiind necesar ca actul provocator să fie de o anumită gravitate.

Or, în cauză, atitudinea șicanatorie, de hărțuire de către victimă nu a fost susceptibilă să provoace o puternică tulburare în psihicul inculpatului, mai ales că există o disproporție vădită între actul pretins provocator și riposta violentă a recurentului.

În raport de circumstanțele reale și personale reținute se apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului C.V. corespunde atât prin cuantum (de altfel, orientată spre minimul special prevăzut de lege), cât și prin modalitatea de executare, dublului său scop educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

În consecință, neexistând motive pentru reducerea pedepsei, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpat.

Se va deduce din durata pedepsei aplicate, durata prevenției la zi.,

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva Deciziei penale nr. 16/A din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 28 iunie 2009 la 23 martie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23 martie 2010.

Procesat de GGC - CL

+++

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Decizia nr. 1034/2010

Dosar nr. 1320/84/2009

Ședința publică din 18 martie 2010

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 70 din 29 octombrie 2009 a Tribunalului Sălaj, în baza dispozițiilor art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.A. la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă timpul arestului preventiv, începând cu data de 21 aprilie 2009 la zi.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.000 RON daune morale către partea vătămată O.M.A., reprezentată de O.R. și la 700 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

În seara zilei de 20 aprilie 2009, în jurul orei 21,30, partea vătămată O.M., în vârstă de 13 ani, s-a întâlnit cu inculpatul M.A. pe stradă, acesta i-a cerut părții vătămate să-l însoțească pentru a discuta, iar întrucât aceasta l-a refuzat, a prins-o de mână, trăgând-o spre partea opusă a drumului, peste calea ferată, unde era o parcelă cu lucernă și împotriva voinței acesteia, prin constrângere a întreținut de două ori relații sexuale cu aceasta, folosind două prezervative.

După terminarea raporturilor sexuale, când victima și-a revenit s-a îndreptat spre casă, fiind urmată de inculpat care a amenințat-o că o omoară dacă spune cuiva ce s-a întâmplat. Când a ajuns acasă partea vătămată a povestit mamei sale cele întâmplate, tatăl acesteia a telefonat la poliție reclamându-l pe inculpat de violarea fiicei sale.

În cursul urmăririi, în declarațiile pe care le-a dat în fața organelor de urmărire penală și a procurorului, în prezența avocatului, inculpatul a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu partea vătămată prin constrângere, întrucât aceasta l-a refuzat și că a amenințat-o cu moartea dacă va spune cuiva despre actul sexual.

În cursul judecății, inculpatul și-a schimbat declarația, arătând că partea vătămată a fost cea care l-a provocat, trimițându-i un mesaj pe telefon în acest sens, fiind de acord și neopunându-se la actul sexual pe care l-au întreținut. Recunoaște că a sunat-o pe partea vătămată la telefon și a amenințat-o să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, dar își motivează gestul prin aceea că s-a aflat în stare de ebrietate.

Potrivit dispozițiilor art. 69 C. pen., declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente.

Or, declarația inculpatului din cursul judecății a fost combătută de declarația martorului R.V., acesta fiind cel care a transmis mesajul telefonic părții vătămate însă conținutul acestui mesaj se referea la extracția unui dinte și nu putea fi interpretat ca un mesaj cu tentă sexuală, aceasta trimițând la rândul ei mesajul telefonic persoanelor ale căror numere erau în memoria telefonului.

Dacă mesajul era cu tentă sexuală, și partea vătămată la rândul ei trebuia să se considere provocată de martorul R.V. pentru a întreține relații sexuale, însă așa cum a declarat și acesta, nici el nu a înțeles acel mesaj ca o provocare la un act sexual, fiind de fapt o glumă.

De asemenea, din raportul de constatare medico-legală din 21 aprilie 2009 rezultă că partea vătămată prezintă ruptură himenală recentă și sufuziune sanguină la nivelul himenului (deflorare recentă), leziunile putându-se produce în urma unui contact sexual și pot data din data de 20 aprilie 2009, iar din adeverința medicală din 20 aprilie 2009 a Serviciului Unitate Primire Urgențe Spitalul Județean de Urgență Zalău rezultă că victima prezintă echimoză în trapez dr., ceea ce confirmă că aceasta a fost forțată pentru a întreține raportul sexual.

Martorul S.V. a declarat că a participat în calitate de martor asistent la declarația dată de O.C., tatăl victimei în fața organelor de poliție și care a relatat că a fost sunat de către o persoană care s-a prezentat drept avocat cerându-i să se întâlnească pentru a discuta despre viol.

Apărările inculpatului referitoare la atitudinea provocatoare a victimei și comportamentul acesteia după săvârșirea faptei nu au niciun suport probator și nici nu are relevanță având în vedere vârsta victimei de doar 13 ani, maturitatea acesteia vis-a-vis de vârsta inculpatului de 20 ani.

Față de cele expuse, instanța a reținut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, condiția referitoare la existența actului sexual este îndeplinită. S-a demonstrat fără niciun dubiu că acest act sexual a avut loc, atât din cuprinsul certificatului medico-legal, cât și din declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpatului și din procesul-verbal de cercetare la fața locului. Condiția referitoare la lipsa consimțământului victimei este de asemenea dovedită. Apreciem că în cauză sunt aplicabile ambele modalități enunțate de legiuitor și anume, atât constrângerea, cât și imposibilitatea de a-și exprima voința. Astfel, pe de o parte, inculpatul a exercitat asupra victimei atât acte de constrângere fizică cât și psihică, amenințând-o cu bătaia, iar pe de altă parte, având în vedere vârsta victimei, imaturitatea acesteia, s-a apreciat că aceasta nu putea înțelege semnificația unui act sexual, neputând astfel să-și exprime voința.

Sub aspectul laturii subiective, fapta s-a comis cu intenție directă, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

În cauză sunt aplicabile prevederile art. 197 alin. (3) C. pen. care reprezintă în fapt o formă de agravare a faptei întrucât victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Referitor la încadrarea reținută prin actul de sesizare, apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea acesteia în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., respectiv act sexual cu un minor.

Potrivit textului incriminator, actul sexual cu un minor se definește ca un act sexual de orice natură, cu o persoană de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 15 ani, elementul de periculozitate față de infracțiunea de viol constituindu-l tocmai existența unui consimțământ. Or, așa cum s-a arătat anterior, nu se poate reține existența unui consimțământ din partea victimei, pe de o parte datorită constrângerii, iar pe de altă parte vârsta acesteia, motiv pentru care încadrarea corectă a faptei este cea reținută în rechizitoriu. Însă instanța, din oficiu, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii și a alin. (1) al infracțiunii prevăzută de art. 197, întrucât alin. (1) este forma de bază a infracțiunii, alin. (3) fiind cauză de agravare a pedepsei, în condițiile săvârșirii infracțiunii descrise în alin. (1), dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, solicitând prin apărătorul său desființarea sentinței atacate și judecând cauza, să se dispună condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., la o pedeapsă orientată spre minimul special.

Prin Decizia penală nr. 130 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestul preventiv începând cu data de 21-04-2009 până în prezent.

A obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Inculpatul a întreținut relații sexuale cu partea vătămată prin constrângere, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol. Chiar inculpatul a recunoscut, în fața procurorului și în fața judecătorului când a fost luată măsura arestării preventive, că a întreținut relații sexuale cu partea vătămată prin constrângere, aceste declarații fiind date în prezența unui avocat. Aceste declarații de recunoaștere se coroborează că declarațiile părții vătămate, cu raportul de constatare medico-legală din care rezultă că partea vătămată prezenta la data examinării deflorare recentă, precum și cu declarațiile părinților părții vătămate, cărora aceasta le-a povestit ce s-a întâmplat chiar imediat după săvârșirea faptei. Pe lângă elementul constrângerii caracteristic infracțiunii de viol în speță există și imposibilitatea părții vătămate de a-și exprima voința în mod deplin raportat la vârsta de 13 ani a acesteia, vârstă pe care inculpatul o cunoștea.

Toate aceste aspecte, ce rezultă din probele dosarului, respectiv examinările medico-legale, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor precum și probatoriul administrat cu ocazia efectuării cercetării judecătorești în instanță: declarația inculpatului, declarațiile martorilor, declarațiile părții vătămate, au determinat instanța de apel să rețină la rândul ei că inculpatul a întreținut relații intime cu partea vătămată împotriva voinței acesteia, săvârșind astfel infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.

Raportat la gradul de pericol social ridicat al infracțiunii comise de inculpat (asupra unei minore de 13 ani), instanța de fond a individualizat în mod judicios pedeapsa aplicată acestuia, ținând seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că nu se impune reducerea acesteia.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

O primă critică întemeiată pe dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. pen. vizează greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., întrucât faptei îi lipsește latura obiectivă.

Astfel, în cauză nu s-a dovedit că inculpatul a exercitat acțiuni de constrângere fizică sau psihică a victimei pentru a întreține relații sexuale, aceasta și-a exprimat consimțământul în acest sens, i-a trimis inculpatului mesaje cu tentă sexuală, confirmându-i faptul că are 15 ani, motive pentru care se solicită admiterea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cea de-a doua critică se referă la greșita încadrare juridică a faptei, inculpatul solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. întrucât a avut convingerea că victima are vârsta de 15 ani, iar în subsidiar în dispozițiile art. 198 alin. (1) C. pen., reținându-se că actele sexuale au avut loc cu consimțământul victimei, și aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de textul de lege.

Examinând recursul declarat de inculpat prin primirea criticilor formulate, Înalta Curte reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prima critică formulată de inculpat este neîntemeiată, dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nefiind incidente.

Probele administrate demonstrează fără dubiu că inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată prin constrângerea fizică și psihică a acesteia.

Declarațiile părții vătămate O.M. în acest sens, se coroborează cu declarațiile părinților acesteia O.R. și O.C., cu declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, prin care acesta recunoaște că a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată prin constrângerea acesteia, întrucât partea vătămată a refuzat, cu Adeverința medicală din 20 aprilie 2009 a Spitalului Județean de Urgență Zalău din care rezultă că victima prezintă echimoze în trapez drept, aspect ce confirmă că victima a fost agresată de inculpat.

De asemenea, după comiterea faptei inculpatul a sunat-o pe partea vătămată și a amenințat-o cu moartea dacă va relata cuiva cele întâmplate, amenințare ce nu se justifică în ipoteza în care partea vătămată și-ar fi exprimat consimțământul.

Inculpatul a mai susținut că a fost în eroare cu privire la vârsta victimei, susținere ce este infirmată de probele din dosar.

Astfel, partea vătămată declară că i-a spus inculpatului într-o convorbire telefonică faptul că are 13 ani, că este elevă în clasa a VI-a, iar inculpatul, în declarația dată la procuror, în prezenta apărătorului, arată că o cunoștea pe aceasta de aproximativ 3 ani, de când era în clasa a III-a, fiind prieten cu partea vătămată două săptămâni.

În ceea ce privește mesajul telefonic trimis de partea vătămată inculpatului, acesta se referea la extracția unui dinte și nu putea fi interpretat ca un mesaj cu tentă sexuală, declarația părții vătămate în acest sens coroborându-se cu cea a martorului R.V. de la care a primit la rândul său mesajul.

Prin urmare, întrucât probele administrate au dovedit că inculpatul cunoștea vârsta victimei, fapta acestuia a fost corect încadrată în dispozițiile art. 197 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

Referitor la încadrarea juridică a faptei este de observat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 198 alin. (1) C. pen. referitoare la actul sexual cu un minor întrucât, așa cum s-a arătat, inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu victima prin constrângerea acesteia.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., avându-se în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise, implicațiile acesteia asupra dezvoltării fizice și psihice a minorei, persoana inculpatului care, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu avea ocupație la data comiterii faptei, a recunoscut săvârșirea acesteia în primele declarații pentru ca ulterior să revină asupra acestora și să aibă o atitudine nesinceră.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, iar conform art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 21 aprilie 2009 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 130/A din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 21 aprilie 2009, la 18 martie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea civilă O.M. se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2010.

Procesat de GGC - CL

++++

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Decizia nr. 557/2010

Dosar nr. 3716/121/2008

Ședința publică din 15 februarie 2010

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 258 din 5 mai 2009, Tribunalul Galați a condamnat pe inculpatul C.M., la pedeapsa de 20 de ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 23 aprilie 2008 la zi.

Conform art. 14 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile C.L.N. suma de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale și 10.000 RON daune morale și câte 300 RON lunar către minorii C.D.C. și C.M.V. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

La data de 23 aprilie 2008, inculpatul C.M. se afla - împreună cu mai mulți prieteni - în incinta unui bar din Galați, bar frecventat și de victima C.N.D. și alți muncitori care lucrau la construcția unui E.

Astfel, sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a scos din sacoșă un cuțit cu care a început să se joace.

Întrucât prietenii săi îl știau ca fiind impulsiv, i-au cerut să ascundă cuțitul, dar acesta a continuat să se joace, iar la un moment dat, în glumă, a îndreptat cuțitul spre pieptul martorului A.G..

În jurul orelor 19,00 - 20,00 în bar a intrat victima C.N.D. împreună cu martorii M.A.M., G.G., M.F., C.Ș.S. și B.D.N.; în bar, alături de inculpat, se mai aflau martorii M.C., S.D.M. și C.M.

Inculpatul l-a întrebat pe martorul G.G. dacă ei sunt cei care lucrează la "V.S." și, văzând că nu i-a răspuns, a mers afară să întrebe și celelalte persoane, singurul care i-a răspuns fiind C.N.D., replicându-i "care e problema?".

Deranjat de atitudinea victimei, inculpatul a luat cuțitul din sacoșă și s-a repezit spre grupul în care se afla victima C.N.D..

Victima a încercat să fugă, la fel și colegii săi, dar a fost ajuns din urmă de inculpat, care l-a lovit cu cuțitul de mai multe ori în fesa stângă, pumnul stâng și în partea stângă a toracelui.

Victima a căzut pe trotuar, iar inculpatul a fugit, împreună cu martorul M.C. spre locuință, martorii zicându-i acestuia că l-a omorât pe C.N.D., ascunzând apoi cuțitul.

Urmare multitudinii și intensității loviturilor, dar și a zonelor vitale vizate, victima a decedat, din raportul de constatare medico-legală rezultând că moartea sa a fost violentă și a fost cauzată de insuficiența cardio-respiratorii acute consecutive unui traumatism toraco-abdominal închis cu plagă penetrantă și perforantă toraco-abdominală ce a intersectat pericardul și vârful inimii, diafragmul și peretele anterior al stomacului, cu hemiperitoneu și pneumotorax stâng; leziunile au putut fi produse prin loviri cu un corp tăietor înțepător cu lungimea lamei de aproximativ 16 cm și lățimea aproximativ 3 cm.

Situația de fapt a fost stabilită pe baza declarațiilor martorilor, inculpatul a recunoscut că a lovit victima cu cuțitul, dar numai pentru a se apăra de atitudinea violentă a victimei și prietenilor acestuia, aspect însă neconfirmat de probele administrate.

Martorii, prieteni ai inculpatului, au declarat că acesta este cunoscut ca fiind violent, motiv pentru care, la un moment dat, i-a cerut să nu se mai joace cu cuțitul, iar atitudinea sa războinică față de victimă și ceilalți martori - muncitori în construcții nu avea nicio justificare, el fiind cel care a provocat incidentul.

Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, și de inculpat au fost admise de Curtea de Apel Galați, prin Decizia penală nr. 118/A din 30 noiembrie 2009.

Parchetul a solicitat interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator, prev. de art. 64 lit. e) C. pen., aceasta impunându-se în raport de natura infracțiunii și cuantumul pedepsei aplicate, cât și pentru greșita soluționare a laturii civile, în sensul că prestația lunară pentru cei doi copii minori ai victimei a fost greșit acordată de la data rămânerii definitive a hotărârii, și nu de la data săvârșirii faptei.

Inculpatul a solicitat reținerea în favoarea sa a scuzei provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din probe rezultă că a fost provocat și a comis fapta în stare de tulburare determinat de atitudinea victimei; a cerut și înlăturarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen., care nu se impunea.

Curtea de Apel a casat sentința atacată și a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 20 de ani la 17 ani închisoare și a înlăturat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen.

A obligat inculpatul la plata sumei de 200 RON cu titlu de prestație periodică pentru minorul C.D.C. și suma de 100 RON pentru minorul C.M.V., cei doi copii minori ai victimei, începând cu data de 23 aprilie 2008.

A reținut celelalte obligații ale hotărârii atacate.

Curtea de Apel a constatat nefondat motivul vizând comiterea infracțiunea de omor în stare de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din probe nu a rezultat că a fost amenințat cu moartea și că însoțitorii săi ar fi avut asupra lor obiecte contondente.

Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpat sunt nefondate.

Parchetul a criticat decizia sub aspectul omisiunii instanței de a interzice dreptul de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) C. pen. ca pedeapsă complementară, care se impune în raport de cuantumul pedepsei. Motivul nu este fondat, întrucât aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nu este obligatoriu, ci se supune aprecierii de către instanța, în raport de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen., ori în speță, Curtea apreciază că nu se impune interzicerea dreptului constituțional de a alege, raportat la vârsta și persoana inculpatului.

Inculpatul și-a susținut recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18, 17, 9, 14 și 19 C. proc. pen., susținând că instanțele au încălcat dispozițiile art. 62 și art. 66 din C. proc. pen., nu au confruntat toate probele cauzei, nu s-au pronunțat asupra materialului probator, încălcându-se principiul contradictorialității procesului penal și aflării adevărului.

S-a mai susținut că inculpatul a fost provocat de victimă și de mai multe persoane ce îl însoțeau fiind agresat fizic și verbal.

În motivele scrise, nu s-a indicat niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., criticând soluțiile care sunt în contradicție cu susținerile inculpatului și care în opinia sa, sunt dovedite.

Din examinarea cauzei, rezultă că instanțele au făcut o corectă apreciere a probelor și, pe cale de consecință, au stabilit corect vinovăția inculpatului și împrejurarea că în cauză nu se impune reținerea scuzei provocării.

Martorii audiați în cauză au infirmat susținerea inculpatului; nu s-a constatat că acesta ar fi avut vreo leziune și, dacă lucrurile s-ar fi petrecut în acest mod, victima nu ar fi putut fi lovită cu cuțitul într-un cerc de mai multe persoane, pretins violente.

Chiar martorii, prieteni cu inculpatul, l-au descris pe acesta ca fiind o persoană impulsivă și i-au atras atenția să nu se mai joace cu cuțitul și "să nu facă vreo prostie".

Din modul de localizare a leziunilor rezultă că victima a încercat să fugă dar a fost lovit în zona fesieră, deci când era cu spatele, fie în picioare, fie culcat (zona piciorului stâng) - în încercarea de a se apăra de lovituri - în zona trunchiului.

În atare situație este exclus reținerea stării de provocare - care presupune existența unei puternice stări de tulburare determinată de atitudinea violentă a victimei - și care este de natură a justifica violența inculpatului.

Nefondat este și motivul prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pedeapsa de 17 ani închisoare fiind justificată în raport de natura și gravitatea. infracțiunii săvârșite - omor calificat, de urmările acesteia și de persoana inculpatului - cunoscut ca o fire violentă, în curs de cercetare penală pentru o altă infracțiune comisă tot cu violență.

Întrucât nu se constată motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate de parchet și inculpat vor fi respinse ca nefondate, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de inculpatul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 118/A din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 23 aprilie 2008 la 15 februarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2010.

Procesat de GGC - CL

+++

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Decizia nr. 280/2010

Dosar nr. 11742/3/2009

Ședința publică din 27 ianuarie 2010

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 720/F din 13 iulie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul V.C. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c), 76 alin. (1) lit. a) C. pen. la pedeapsa de 9 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. din durata pedepsei s-a dedus perioada prevenției cuprinsă între 13 octombrie 2008 - 13 iulie 2009.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea toporului folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii.

S-a luat act că partea vătămată C.A. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 23.912,38 RON către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 2.900 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în ziua de 12 octombrie 2008, în timp ce se afla în curtea locuinței sale, inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, l-a lovit de mai multe ori cu toporul în cap pe vărul său primar, C.I.

Din concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. A3/1747/2008 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală "Prof.dr. M.M.", rezultă că moartea victimei a fost violentă, datorându-se dilacerării și hemoragiei meningo-cerebrale, consecința unui traumatism cranio-cerebral cu focar de fractură multieschiloasă intruzivă de boltă craniană parieto-temporală dreapta cu iradieri multiple la calotă și la endobază; între leziunile traumatice și deces există o legătură de cauzalitate directă și necondiționată.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de cercetare a locului faptei, raport de expertiză medico-legală, raport de expertiză biocriminalistică, planșe fotografice, declarațiile martorilor B.M., S.A., U.M.G., declarațiile inculpatului care a recunoscut fapta comisă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul V.C..

Parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, prin aplicarea formală a dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen. și cu privire la necesitatea aplicării măsurii de siguranță prev. de art. 113 C. pen. în motivarea apelului se arată că circumstanțele atenuante trebuie înlăturate având în vedere gravitatea infracțiunii, faptul că victima era nevăzător, că decesul a survenit după 15 zile de spitalizare, că moartea a fost violentă urmare a leziunilor traumatice cauzate prin lovire repetată cu toporul. Pe de altă parte, se arată că față de expertiza medico-legală psihiatrică și actele medicale depuse la dosar, se impunea obligarea inculpatului la tratament medical.

Inculpatul a criticat hotărârea pentru netemeinicie numai în ceea ce privește reținerea provocării, arătând că a săvârșit fapta ca urmare a atitudinii victimei, care i-a aplicat mai multe lovituri și i-a făcut avansuri concubinei inculpatului.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 221/A din 28 octombrie 2009, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalului București, a desființat în parte Sentința penală nr. 720 din 13 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală și rejudecând:

În baza art. 174 - 175 alin. (1) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul V.C. la 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

Conform art. 65 C. pen. i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Conform art. 67 C. pen. s-a dispus degradarea militară a inculpatului.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 113 C. pen. inculpatul a fost obligat la tratament medical până la însănătoșire.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Apelul declarat de inculpatul V.C. a fost respins, ca nefondat.

S-a menținut starea de arest a apelantului inculpat și s-a dedus prevenția de la 13 octombrie 2008 la zi.

Inculpatul a fost obligat la 350 RON cheltuieli judiciare către stat.

Curtea a apreciat că inculpatul nu a comis fapta într-o stare de puternică tulburare creată de victimă, având în vedere că între incidentul relatat de inculpat și de concubina sa și momentul agresiunii, există un interval de timp de circa 4 ore reținând, de asemenea, că loviturile de topor nu au fost aplicate spontan, ci după o înarmare a inculpatului în acest scop.

Pe cale de consecință, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

Curtea a apreciat că nu se impune nici reținerea circumstanțelor atenuant judecătorești prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

S-a reținut că este adevărat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, însă așa cum reiese din declarația martorului S.A. coroborată cu actele medicale și cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, anterior săvârșirii infracțiunii, inculpatul V.C. a avut o atitudine violentă față de membrii familiei sale, pe fondul consumului exagerat de alcool, în ciuda recomandărilor medicale.

Cât privește atitudinea inculpatului manifestată pe parcursul procesului penal, nu s-a putut reține că acesta a avut o atitudine sinceră, ci mai degrabă oscilantă, nu numai în ceea ce privește invocarea stării de provocare, ci și referitor la modalitatea de comitere a faptei.

Coborârea pedepsei sub minimum special nu se impune nici din perspectiva circumstanțelor reale în care a fost comisă fapta.

Incidentul a avut loc pe fondul consumului de alcool, inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri cu o toporișca în regiunea capului și a toracelui, după ce a lovit victima (probabil) cu pumnul în zona feței și aceasta a căzut la pământ. Mai mult, inculpatul cunoștea care sunt consecințele consumului de băuturi alcoolice, având în vedere că anterior fusese internat pentru dezintoxicare și i se recomandase să nu mai consume asemenea substanțe.

Din această perspectivă, împrejurările favorabile constând în lipsa antecedentelor penale și vârsta înaintată a inculpatului nu pot determina aplicarea unei pedepse sub minimul special, însă pot fi avute în vedere la individualizarea pedepsei, determinând stabilirea acesteia într-un cuantum egal cu minimul prevăzut de lege.

Curtea a apreciat fondată și critica referitoare la omisiunea aplicării măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen. Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că inculpatul prezintă tulburări de personalitate de tip mixt, tendințe paranoide, impulsive, instabilitate psihică și tendințe antisociale, fiind diagnosticat cu tulburare organică de personalitate pe fond toxietilic, iar din declarația martorului S.A. rezultă că atunci când consuma alcool, inculpatul obișnuia să-i amenințe punând mâna pe câte un cuțit sau bardă.

Față de cele reținute, Curtea a considerat că este pe deplin dovedită împrejurarea ca, din cauza intoxicării cronice prin alcool, inculpatul prezintă pericol pentru societate, fiind necesar ca acesta să urmeze un tratament medical.

În termen legal, împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul V.C., criticând-o pentru netemeinicie.

S-a susținut că în mod greșit instanța de apel a înlăturat toate circumstanțele atenuante reținute de instanța de fond în favoarea inculpatului și a refuzat să facă aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. deși din probele administrate în cauză rezultă că acesta a săvârșit fapta determinat de comportamentul violent și indecent al victimei.

S-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b), 74 lit. a), c) C. pen. și reducerea cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, în acest scop făcându-se referire la pedeapsa de 9 ani închisoare stabilită de instanța de fond.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat din următoarele considerente:

Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, dând încadrarea juridică corespunzătoare faptei comise de acesta.

Cu privire la modul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte constată că instanțele nu au evidențiat în mod judicios toate criteriile generale prevăzute de art. 72 din C. pen. și nu au evaluat corespunzător datele și împrejurările referitoare la faptă și la persoana făptuitorului.

Astfel, Înalta Curte reține că între inculpat și victimă, aflați în relație de rudenie de veri primari, a izbucnit un conflict spontan, determinat de comportarea necuviincioasă, cu tentă sexuală, a celui de-al doilea față de concubina primului.

Această împrejurare de fapt, probată și de necontestat, a avut darul de a-l irita pe inculpat, persoană cu tulburări de personalitate pe fond toxietilic, impulsivă, instabilă psihic, cu tendințe paranoide și antisociale.

Mai mult decât atât, incidentul a survenit pe fondul consumului de alcool, victima fiind cea care l-a îmbiat pe inculpat că continue să bea, deși cunoștea problemele de sănătate ale acestuia.

Reacția inculpatului nu a survenit însă imediat, ci la un interval de timp (7 ore) care face ca împrejurarea de fapt ce a declanșat-o să nu se poată constitui într-un act de provocare în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. Răspunsul violent, agresiv al inculpatului nu s-a constituit într-o reacție la conduita victimei, iar inculpatul nu s-a aflat într-o stare de puternică tulburare psihică datorată comportamentului acesteia, în momentul în care a acționat.

În realitate, aflându-se sub influența alcoolului, inculpatul și-a sporit starea de iritabilitate inițială și atitudinea sa a degenerat în manifestări fizice violente.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în cauză nu există temeiuri pentru aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Derularea incidentului obligă însă la a identifica în mod cert, ca motiv al declanșării conflictului, tocmai acest comportament nepotrivit al victimei care trebuie să capete încărcătura și tratamentul juridic cuvenit, constituindu-se într-o circumstanță favorabilă inculpatului.

Înalta Curte constată că inculpatul V.C. a avut o conduită corectă, atât anterior datei faptei, cât și în timpul procesului penal, în condițiile în care trebuie avute în vedere tarele psihice ale acestuia și care îi afectează comportamentul.

Inculpatul a depus strădania de a ajuta la stabilirea adevărului în cauză și a fost de acord să o despăgubească pe partea civilă. El regretă comiterea faptei și susține că victima l-a și lovit prima cu pumnul în față, împrejurare care nu rezultă însă din ansamblul probator administrat în cauză.

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 72 din C. pen. și în asigurarea scopului preventiv-educativ al pedepsei, potrivit disp. art. 52 din C. pen., va face aplicarea disp. art. 74 lit. a), c) și 76 alin. (2) C. pen. și va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen. de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare.

Cu privire la pedeapsa complementară aplicată inculpatului, Înalta Curte constată că în cauză nu există temeiuri pentru a-i interzice acestuia exercitarea dreptului de a alege, astfel că va restrânge conținutul acestei pedepse la dispozițiile art. 64 alin. (1) din teza a II-a și b) C. pen. pe durata a 5 ani.

Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul inculpatului, va casa decizia atacată numai cu privire la individualizarea pedepselor principală și complementară și va dispune în conformitate cu cele ce preced.

Celelalte dispozițiile ale hotărârii vor fi menținute.

În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., durata reținerii și arestării preventive va fi dedusă din pedeapsa aplicată, de la 13 octombrie 2008 la 27 ianuarie 2010.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) și 189 C. proc. pen. onorariul apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr. 221 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei principale și complementare.

Face aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. și reduce pedeapsa aplicată inculpatului V.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen. de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare.

Restrânge conținutul pedepsei complementare la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata de 5 ani.

Menține celelalte dispoziții.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 13 octombrie 2008 la 27 ianuarie 2010.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2010.

Procesat de GGC - CL

+++

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Decizia nr. 4594/2010

Dosar nr. 747/44/2010

Ședința publică din 17 decembrie 2010

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 131/F din 13 septembrie 2010, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții C.E., C.I.H. și Fundația pentru educație “A." Focșani, cu sediul în Focșani, împotriva Rezoluției nr. 13/P/2010 din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, astfel cum a fost confirmată prin Rezoluția nr. 441/II/2/2010 din 6 mai 2010 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

A menținut rezoluția atacată.

A obligat fiecare petent la plata către stat a câte 30 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 20 ianuarie 2010, petiționarii C.E., C.I.H. și Fundația pentru Educație "A." au formulat o plângere penală față de executorul judecătoresc B.C. executor judecătoresc în municipiul Focșani solicitând a se efectua cercetări față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii s-a arătat că executorul judecătoresc și-a exercitat în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu cu prilejul punerii în executare a Sentinței civile nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focșani, respectiv a procedat la evacuarea lor în mod nelegal din imobilul situat în Focșani, deși hotărârea nu cuprindea dispoziții privind evacuarea, că a întrerupt activitatea grădiniței aparținând fundației și a refuzat să le permită accesul în imobil pentru recuperarea bunurilor personale cauzându-le în acest mod traume psihice și o pagubă de 300.000 euro.

Petenții au arătat de asemenea că hotărârea pusă în executare a fost obținută în condiții nelegale și nu este prevăzută în mod expres de art. 3712 C. proc. civ., în cauză fiind vorba despre o obligație de a face, că somația de executor a privit și pe C.E. deși convenția de vânzare-cumpărare, perfectată prin Sentința civilă nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focșani, nu o privea și pe aceasta, că suma de bani pe care soții T.N. și S. o datorau petentului C.I.H. nu a fost predată acestuia la momentul încheierii procesului-verbal de executare din 20 octombrie 2008, că antecontractul de vânzare-cumpărare din 4 noiembrie 2008 a fost semnat de C.I.H. sub presiune psihică, că punerea în executare a ordonanței președințiale nr. 2900 din 2 iunie 2009 a Judecătoriei Focșani a fost efectuată de același executor judecătoresc "de urgență", lăsând nesoluționate solicitările lor privind inventarierea și predarea bunurilor personale, că ordonanța președințială a fost desființată dar instanța nu a dispus întoarcerea executării iar executorul nu le-a restituit bunurile proprii din imobil; fără înștiințarea petenților, executorul judecătoresc a încheiat, la 8 decembrie 2009, un proces-verbal de predare a imobilului către soții T.N. și S..

Prin Rezoluția nr. 13/P/2010 din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul B.C. reținând că nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale.

Soluția a fost menținută prin Rezoluția nr. 441/II/2/2010 din 6 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Împotriva acestei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, în baza dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen. au formulat plângere petiționarii solicitând trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale față de intimat sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Analizând plângerea formulată de petiționari reține instanța de fond că între petenți și numiții T.N. și T.S. au existat și există și în prezent o multitudine de procese civile cu privire la imobilul situat în Focșani, și, în raport de hotărârile civile pronunțate (începând cu Sentința civilă nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focșani), la solicitarea soților T. s-au format Dosarele de executare silită nr. 420/2008 și nr. 746/2009 ale Biroului Executorului Judecătoresc B.C., procedurile execuționale declanșate deși diferite, au vizat aceeași finalitate și anume pierderea posesiei imobilului în discuție de către petenți și, corelativ, intrarea în posesia aceluiași imobilul a numiților T.N. și T. S..

Astfel, prin Sentința civilă nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focșani, s-a admis acțiunea civilă formulată de numiții T.N. și T. S. (soți), s-a perfectat convenția de vânzare-cumpărare încheiată între aceștia și petentul C.H. pentru imobilul situat în Focșani, s-a constatat că prețul vânzării în sumă de 850.000.000 lei ROL a fost acoperit parțial, urmând ca diferența de 350.000.000 lei ROL să fie achitată de T.N. și T. S. la data intrării în posesia imobilului.

Prin Decizia civilă nr. 968 din 17 octombrie 2007, Tribunalul Vrancea a admis recursul declarat de C.H. și C.E., a modificat în parte Sentința civilă nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focșani și, în rejudecare, a admis cererea de intervenție formulată de C.E., respingând ca neîntemeiată acțiunea civilă privind perfectarea actului de vânzare-cumpărare formulată de T.N. și T. S..

Recursul declarat de T.N. și T. S. împotriva Deciziei civile nr. 968 din 17 octombrie 2007 a Tribunalului Vrancea a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 101/R din 5 februarie 2008 a Curții de Apel Galați.

Împotriva Deciziei civile nr. 968 din 17 octombrie 2007 a Tribunalului Vrancea, numiții T.N. și T. S. au formulat contestație în anulare;

Prin Decizia civilă nr. 467 din 15 mai 2008 a Tribunalului Vrancea, s-a admis contestația în anulare, s-a anulat Decizia nr. 968 din 17 octombrie 2007 a Tribunalului Vrancea, și s-a procedat la rejudecarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focșani.

Prin Decizia civilă nr. 467 din 1 iulie 2008 a Tribunalului Vrancea, s-a respins ca nefondat recursul declarat de C.I.H. și C.E. împotriva Sentinței civile nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focșani.

La data de 1 august 2008, T.N. și T. S. au solicitat executorului judecătoresc B.C. punerea în executare a Sentinței civile nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focșani, respectiv punerea în posesie asupra imobilului din Focșani.

Cererea a făcut obiectul Dosarului de executare nr. 420 din 1 august 2008, dată la care executorul judecătoresc B.C. a emis somația prin care a solicitat petenților C.I.H. și C.E. să predea soților T.N. și T. S. imobilul asupra căruia s-a perfectat vânzarea-cumpărarea.

Petenții au solicitat suspendarea executării silite; prin încheierea din 7 august 2008 pronunțată în Dosarul nr. 6874/231/2008 al Judecătoriei Focșani, s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării din cadrul contestației la executare înregistrată sub nr. 6873/231/2008 pe rolul Judecătoriei Focșani.

Prin Sentința civilă nr. 4545 din 14 octombrie 2008, contestația la executare formulată de petenți a fost respinsă ca neîntemeiată.

La data de 21 octombrie 2008, executorul judecătoresc B.C. a procedat la predarea-primirea imobilului în discuție, de la petenții C.I.H. și C.E. către soții T.N. și T. S.. În procesul-verbal încheiat cu acel prilej s-a consemnat că predarea-primirea imobilului s-a făcut cu consimțământul părților, că părțile au convenit ca petenții să elibereze imobilul în termen de 15 zile, că în caz contrar aceștia din urmă renunțau la suma de 35.000 RON, sumă ce rămânea consemnată la dispoziția Biroului Executorul Judecătoresc B.C. urmând să fie încasată de soții T.N. și T. S.. Procesul-verbal a fost semnat de toate părțile în litigiu, fără obiecțiuni.

La data de 4 noiembrie 2008, T.N., T. S. și C.I.H. s-au prezentat la sediul Biroului Executorului Judecătoresc B.C. unde au arătat că au convenit să prelungească termenul de folosire a imobilului de către C.I.H., C.E. și Fundația pentru Educație "A." Focșani până la data 31 martie 2009, împrejurare atestată prin procesul-verbal aflat la dosarul nr. 13/P/2010, semnat de părți și executor.

La aceeași dată, 4 noiembrie 2008, T.N. și T. S., în calitate de promitenți-vânzători și C.I.H. - în calitate de promitent - cumpărător, au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la același imobil, prețul vânzării fiind de 550.000 euro și un autoturism T. Părțile au convenit ca, în cazul nerespectării promisiunii de vânzare-cumpărare până la 31 martie 2009, să se procedeze la evacuarea petenților din imobil.

La solicitarea numiților T.N. și T. S., executorul judecătoresc B.C. a emis somația din 17 martie 2009, punând astfel în vedere petenților C.I.H. și C.E. că la data de 1 aprilie 2009 se va proceda la punerea în executare silită a Sentinței civile nr. 1939/2007 a Judecătoriei Focșani.

Întrucât pe rolul instanțelor de judecată se afla o altă contestație la executare formulată de petenți, termenul pentru eliberarea imobilului a fost prelungit, fiind emisă o altă somație la data de 21 noiembrie 2009, după soluționarea definitivă a contestației la executare, prin respingerea acesteia.

Numiții T.N. și T. S. au fost declarați puși în posesie și în deplină proprietate asupra imobilului prin procesul-verbal din 8 decembrie 2009.

Anterior, prin Sentința penală nr. 2900 din 2 iunie 2009 a Judecătoriei Focșani s-a dispus, pe calea unei ordonanțe președințiale, evacuarea provizorie a petenților C.E., C.I.H. și Fundația pentru Educație "A." Focșani din imobilul în litigiu până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 2700/231/2009 al Judecătoriei Focșani.

Numiții T.N. și T. S. au solicitat intimatului punerea în executare silită a Sentinței civile nr. 2900 din 2 iunie 2009 a Judecătoriei Focșani, formându-se Dosarul nr. 746/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc B.C..

Întrucât această hotărâre era executorie și fără somație, la data de 11 iunie 2009, executorul judecătoresc s-a deplasat la imobilul în litigiu și, în prezența părților, a procedat la inventarierea bunurilor și i-a declarat evacuați pe petenți, bunurile rămânând în custodia soților T.N. și T. S..

Prin Decizia civilă nr. 697 din 25 iunie 2009, Tribunalul Vrancea a admis recursul petenților declarat împotriva Sentinței civile nr. 2900 din 2 iunie 2009 a Judecătoriei Focșani și a respins ca neîntemeiată cererea de ordonanță președințială, actele de executare efectuate în baza Sentinței civile nr. 2900/2009 fiind anulate ulterior prin Sentința civilă nr. 4287 din 20 octombrie 2009.

Prin Sentința civilă nr. 425 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Focșani s-a dispus întoarcerea executării silite, în sensul restabilirii situației anterioare existente în Dosarul de executare nr. 746/2009 al BEJ B.C., instanța reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4042 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 420 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis recursul declarat de numiții T.N. și T.S. împotriva Sentinței civile nr. 425 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Focșani, s-a modificat în parte sentința recurată în sensul că s-a respins ca nefondată cererea de întoarcere a executării silite formulată de petenții C.I.H. și C.E., menținându-se soluția primei instanțe cu privire la petenta Fundația pentru Educație "A.".

Prin Sentința civilă nr. 427 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Focșani s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare împotriva formelor de executare pornite în dosarul de executare nr. 420/2008 al BEJ B.C. (somația din 12 noiembrie 2009) formulată de petenții C.I.H. și C.E., soluție menținută prin Decizia civilă nr. 406 din 22 aprilie 2010 a Tribunalului Vrancea.

Prin Decizia civilă nr. 667 din 1 iulie 2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis contestația în anulare formulată de petenții C.I.H. și C.E., s-a anulat Decizia civilă nr. 406 din 22 aprilie 2010 a Tribunalului Vrancea, s-a admis recursul (declarat împotriva Sentinței civile nr. 427/2010) și în rejudecare s-a admis contestația (la executare) și s-a anulat somația din 21 noiembrie 2009, precum și actele de executare ulterioare acesteia.

În urma actelor premergătoare efectuate în cauză, reține instanța de fond că plângerea formulată de petiționari nu este întemeiată cât timp nu rezultă că intimatul și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu cu ocazia punerii în executare a titlurilor executorii care au stat la baza formării dosarelor de executare nr. 420/2008 și nr. 746/2009.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs petiționarii C.E., C.I.H. și Fundația pentru Educație "A." solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței penale atacate și restituirea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Critica adusă nu este întemeiată.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de petiționari nu sunt întemeiate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte apreciază că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în mod corect apreciind că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale corespunde actelor premergătoare efectuate în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 246 C. pen. - fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin acesta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Ca atare, sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., constă în neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Or, din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că intimatul B.C. și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, el doar punând în executare o hotărâre judecătorească la solicitarea numiților T.N. și T. S..

Între petenții C.E. și C.I.H., pe de o parte și numiții T.N. și T. S., pe de altă parte, au existat foarte multe procese civile, petiționarii uzând de toate căile de atac prevăzute de lege, situație în care apreciază Înalta Curte că nu poate fi atrasă răspundere penală a executorului judecătoresc pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la momentul punerii în executare.

Nelegalitatea unui act de executare este prevăzut sub sancțiunea anulării actului nelegal potrivit dispozițiilor art. 399 alin. (2) C. proc. civ. și în niciun caz nu poate antrena răspunderea penală a executorului judecătoresc așa cum de altfel în mod corect s-a reținut prin Rezoluția nr. 13/P/2010 din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Situația juridică a imobilului situat în Focșani, urmează a fi stabilită pe calea proceselor civile existente între petiționari și numiții T.N. și T. S., în cauză nefiind identificate aspecte de natură penală în activitatea desfășurată de executorul judecătoresc B.C. care să facă posibilă tragerea la răspundere penală a executorului sub aspectul infracțiunii reclamate.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile petiționarilor.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii C.E., C.I.H. și Fundația pentru Educație A. împotriva Sentinței penale nr. 131/F din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2010.

Procesat de GGC - CL

+++

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Decizia nr. 636/2010

Dosar nr. 6002/105/2008

Ședința publică din 19 februarie 2010

Asupra recursului penal de față,

Analizând lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 103 din 4 martie 2009 Tribunalul Prahova a dispus în baza art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.G., în prezent deținut la Penitenciarul Mărgineni, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă din 3 august 2008, la pedeapsa de: 8 (opt) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 175 alin. (1) teza a II-a C. pen. raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., a dedus perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 7 august 2008 la zi.

A luat act că partea vătămată T.G.A., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A obligat inculpatul la plata sumei de 661,84 RON despăgubiri civile către Spitalul Județean de Urgență Ploiești, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate T.G.A..

A obligat inculpatul la 390 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în ziua de 2 august 2008 s-a organizat discotecă în localul F. din com. Lipănești. La această discotecă au participat atât partea vătămată T.G.A., împreună cu un grup de prieteni format din martorii S.V.G., M.T.D., M.A.C. și J.A.A., cât și inculpatul T.G. cu un alt grup de prieteni, toți din satul Zamfira aparținând de aceeași comună, Lipănești. Din grupul tinerilor din Zamfira au făcut parte martorii: S.M.F., F.A.D., S.C., Ș.I.A. și alții. La discotecă s-au consumat băuturi alcoolice, vin și bere și s-au jucat zaruri.

În jurul orei 02,30, pe data de 3 august 2008, programul discotecii s-a încheiat și tinerii au părăsit localul pentru a merge la casele lor.

Ajunși în stradă, în dreptul primăriei, grupul tinerilor din care făcea parte și inculpatul au propus martorului S.V.G., din grupul părții vătămate, să continue jocul de zaruri. Acesta, deși nu vroia să mai joace zaruri a fost formal de acord, punând condiția ca la joc să participe numai cei care au cel puțin o sută de lei asupra lor. Lângă S.V. se afla martorul D.M.G., care a intervenit și a cerut celor din grupul inculpatului să-l lase în pace pentru ca acesta să meargă cu el acasă, întrucât venise la discotecă împreună.

Atât condiția pusă, cât și intervenția lui D.M.G. l-a supărat pe S.C. zis "C.", care nu avea asupra sa suma pretinsă și a încercat să-l lovească cu pumnul pe D.M.G., dar acesta a fost tras de tricou de S.V.G. și lovitura nu a reușit. A ajuns lângă D.M.G., inculpatul T.G. l-a lovit puternic cu pumnul în nas, inculpatul declarând că I-a lovit întrucât acesta l-a amenințat cu un pahar, apoi altcineva l-a lovit puternic în spate pe același D.M.G., care a căzut. În același timp S.C. împreună cu fratele inculpatului, T.C., l-au atacat pe S.V.G. lovindu-l pu pumnii și picioarele.

În această perioadă ceilalți din grupul părții vătămate se răsfiraseră pe drumul spre casă. În planul apropiat se afla martorul M.A.C., ceva mai departe partea vătămată T.G.A. și J.A.A. și în planul cel mai îndepărtat se afla M.T.D..

Inculpatul T.G. a declarat că la un moment dat s-a luat după un băiat mai înalt (M.A.C.), amenințându-l că îl lovește, iar acesta s-a îndepărtat în fugă.

Martorul M.A.C. a confirmat faptul că inculpatul l-a urmărit și a văzut, după comportamentul și mișcările acestuia că ar avea ceva palmat în mână, motiv pentru care și-a intensificat alergarea. În fuga sa i-a întâlnit pe T.G.A. și J.A.A. care se întorceau spre locul incidentului și le-a spus să fugă. J.A.A. s-a oprit din drum, iar partea vătămată T.G.A. și-a continuat deplasarea. După câțiva metri a auzit-o pe partea vătămată spunând "nu trebuia să faci asta G.", s-a oprit, s-a uitat înapoi și a văzut-o pe partea vătămată venind spre el, ținându-se cu mâna de abdomen, iar pe inculpat îndepărtându-se.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută în rechizitoriu și avută în vedere și de instanța de fond a fost dovedită cu declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, raportul de expertiză medico-legală, declarațiile inculpatului.

Fiind audiat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, inculpatul nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa arătând că la ieșirea din discotecă a plecat imediat acasă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul T.G. susținând că nu se face vinovat de comiterea faptei reținute în sarcina sa.

Arată, de asemenea, inculpatul că încadrarea juridică dată faptei este greșită, susținând că nu a acționat cu intenția de a omorî și chiar dacă a folosit un cuțit, a aplicat o singură lovitură și nu într-o zonă vitală a corpului, În consecință mai grea, punerea în primejdie a vieții părții vătămate s-a produs cu praeterintenție, solicitând în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

De asemenea, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate apreciind că este prea mare în raport de circumstanțele reale și personale ale comiterii faptei.

Prin Decizia penală nr. 113 din 30 noiembrie 2009, Curtea de apel Ploiești a admis apelul declarat de inculpatul T.G., deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva Sentinței penale nr. 103 din 4 martie 2009 a Tribunalului Prahova, pe care o desființează în parte și în consecință:

A înlăturat dispozițiile privind interzicerea exercițiului drepturilor prev. art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie și ca pedeapsă complementară, și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

A menținut starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. compută reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 7 august 2008, la zi.

Conform art. 199 alin. (3) C. proc. pen. a admis cererea formulată de martorul Ș.I.A. și a dispus scutirea acestuia de la plata amenzii judiciare în sumă de 250 RON aplicată prin încheierea de ședință din 16 octombrie 2009.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că hotărârea este nelegală sub aspectul aplicării pedepsei accesorii și complementare prev. de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii.

Cât timp, la data comiterii infracțiunii inculpatul nu se afla în exercitarea vreunei profesii, apreciază instanța de apel că în mod greșit i-a fost interzis inculpatului exercitarea acestui drept.

Cu privire la motivele de apel invocate de inculpat, reține instanța de apel că nu sunt întemeiate, din probele administrate în cauză rezultând indubitabil vinovăția inculpatului, încadrarea juridică dată faptei este corectă, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 182 C. pen.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, reține instanța de apel că aceasta a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul T.G. arătând că în mod greșit a fost condamnat cât timp nu există probe de vinovăție împotriva sa, sens în care solicită achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar inculpatul solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 182 C. pen.

În cazul în care Curtea nu va primi aceste apărări, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate cu aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen.

În recursul său inculpatul invocă cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 18 și 14 C. pen.

Critica adusă nu este fondată.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte reține că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond, aceasta rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei este justă, în mod corect reținând instanța de fond că în cauză sunt întrunite elementele tragerii la răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Probele administrate în cauză dovedesc indubitabil că inculpatul este autorul infracțiunii de tentativă de omor reținută în sarcina sa.

Relevante în acest sens sunt declarațiile părții vătămate T.G.A. care a declarat constant pe parcursul procesului penal că în seara respectivă a fost înjunghiat în abdomen cu un cuțit de către inculpatul T.G..

Relevante sunt și declarațiile martorului J.A.A., M.A.C. care au declarat că l-a văzut pe inculpat având în mână un cuțit pe care îl flutura îndreptându-se spre M. și Ț. Impresia lui a fost că inculpatul vroia să-l lovească pe M.A., dar la scurt timp a realizat că partea vătămată Ț.C. s-a interpus între M. și Ț. și a văzut că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată Ț.C..

În același sens sunt și declarațiile martorului M.A.C. care arată că în seara respectivă inculpatul Ț., după un conflict ce a avut loc în fața discotecii, l-a urmărit pentru a-l agresa și a văzut că acesta avea ceva palmat. Partea vătămată Ț.C. a încercat să aplaneze conflictul încercând să discute cu inculpatul însă în scurt timp partea vătămată a venit spre el ținându-se cu mâna de abdomen și spunând: "G., nu trebuia să faci asta".

În mod corect instanțele inferioare nu au dat relevanță declarațiilor martorilor F.A.D., S.M.F. și S.C. atât timp cât aceștia erau angrenați într-un alt conflict și nu au avut posibilitatea să vadă momentul agresiunii împotriva părții vătămate Ț.C..

Și încadrarea juridică dată faptei este corectă.

Față de intensitatea loviturii aplicate, zona anatomică vizată fiind vitală, ca și obiectul folosit, apt să producă rezultatul letal, sunt argumente care justifică încadrarea juridică dată faptei de tentativă la omor.

De altfel, viața părții vătămate a fost salvată ca urmare a intervenției chirurgicale de urgență, raportul medico-legal efectuat în cauză relevând că leziunile traumatice au pus în pericol viața victimei, leziunile constând în plagă prin înjunghiere abdominală penetrantă și perforantă hemiperitoneu și au necesitat pentru vindecare 35 - 40 de zile îngrijiri medicale.

Chiar dacă inculpatul a aplicat o singură lovitură părții vătămate, această împrejurare nu poate determina schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. întrucât în cazul acestei infracțiuni făptuitorul nu urmărește moartea victimei și nici nu acceptă acest rezultat.

Ori, în cauza dedusă judecății, din modul în care a acționat inculpatul rezultă intenția acestuia de a suprima viața victimei, aceasta fiind salvată numai ca urmare a intervenției chirurgicale de urgență.

În raport de aspectele invocate, Înalta Curte reține că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte reține că a fost corect individualizată, instanța de fond având în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, respectiv, inculpatul lovind-o pe victimă, în public, cu un cuțit, cu intenția de a suprima viața acestuia, ca și poziția total nesinceră manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal.

Faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale a fost avut în vedere de instanța de fond care a orientat pedeapsa spre minimul special prevăzut de lege, o reducere a pedepsei doar pe acest considerent nefiind posibilă.

De altfel, lipsa antecedentelor penale reprezintă o stare de normalitate pentru orice individ și nu poate fi ridicată la rangul de virtute astfel încât să determine aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de lege.

Pedeapsa astfel individualizată, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare este proporțională cu gravitatea faptei, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 72 C. pen.

Neexistând alte împrejurări care, luate în considerare din oficiu, să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul inculpatului.

În baza art. 88 va deduce din pedeapsă arestul preventiv începând de la 7 august 2008 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva Deciziei penale nr. 113 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 7 august 2008 la 19 februarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2010.

Procesat de GGC - CL

+++

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Decizia nr. 390/2010

Dosar nr. 313/36/2009

Ședința publică din 3 februarie 2010

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 51 din 3 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 8802/118/2007 s-a dispus condamnarea inculpatului F.M. la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen.

În baza art. 239 C. proc. pen. s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

În baza art. 321 alin. (4) s-a aplicat, aceluiași inculpat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor, inculpatul urmând a executa, în final, pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

I-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dispus deducerea reținerii și arestării preventive de la 4 februarie 2008 la 9 februarie 2008.

A obligat inculpatul să plătească părții civile F.C. suma de 52,400 RON despăgubiri civile din care suma de 2.400 RON daune materiale și 50.000 RON daune morale.

În baza art. 191 C. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În data de 4 februarie 2007 lucrătorii Poliției Municipiului Mangalia, în jurul orelor 0,45 au fost sesizați de către Dispeceratul de Urgență al IPJ Constanța cu privire la faptul că, în comuna Bărăganu, jud. Constanța, șeful de post ag. pr. F.C. a fost agresat de o persoană care l-a stropit cu lichid inflamabil (benzină), după care a fost incendiat.

Echipa operativă s-a deplasat la fața locului, au stabilit că la o discotecă ce aparține S.C. V. C.I. S.R.L., situată în com. Bărăganu, se afla lucrătorul de poliție, ag. pr. F.C., care prezenta leziuni de arsură la nivelul ambelor mâini și în zona auriculară stângă, precum și părul ars în zona parietală stângă și în zona cervicală, prezentând totodată urmele de ardere la îmbrăcămintea ce o purta, fiind cea din dotarea agenților de poliție.

Cu ocazia activității de cercetare penală întreprinse în cauză, s-a stabilit faptul că ag. pr. F.C. - șef de post la Postul de poliție comunal Bărăganu, ce face parte din structurile de poliție judiciară - la data de 2 - 3 februarie 2007 se afla în timpul serviciului.

În timp ce acesta se afla pe raza loc. Bărăganu a fost sesizat telefonic de către martorul A.I. despre faptul că, la discoteca aparținând S.C. V.C.I. S.R.L. din loc. Bărăganu, administrată de martora M.S., are loc un scandal ce a condus la tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice. A luat hotărârea de a se deplasa la fața locului, ocazie cu care a solicitat ajutorul agenților de poliție N.C. și L.R., cărora le-a indicat să vină la fața locului.

Cu ocazia sosirii sale la fața locului, ag. pr. F.C. efectuând activități de investigare în legătură cu motivele și împrejurările producerii tulburării și ordinii publice de la discotecă, în timp ce culegea date de la administratorul M.S., partea vătămată a fost acostată de inculpatul F.M. ce se afla într-o avansată stare de ebrietate, ocazie cu care i-a adresat cuvinte indecente și injurii cu privire la activitatea pe care acesta o desfășura, reproșându-i că, în alte cazuri acesta nu și-a îndeplinit în ceea ce-l privește, atribuțiile de serviciu.

Cu toate că lucrătorul de poliție i-a solicitat să înceteze cu jignirile, indicându-i să vină a doua zi la post și să formuleze plângere, acesta a continuat să profereze cuvinte indecente și injurioase. Ba mai mult, inculpatul F.M. s-a năpustit asupra părții vătămate ag. pr. F.C. și l-a apucat cu mâinile de reverele ținutei de serviciu, trăgând de acesta pe o distanță de aproximativ 4 - 5 metri, cu intenția de a-l doborî la sol, dar nu a reușit, partea vătămată prin opunere fizică a scăpat din mâinile inculpatului.

În intenția de a-l evita pe inculpatul F.M., partea vătămată s-a îndepărtat de acesta, culegând date cu privire la scandalul produs, de la numita M.S.. La un moment dat, în timp ce lucrătorul de poliție a ajuns pe șoseaua din fața sediului discotecii, loc unde avea semnal telefonic, prin apelare pe telefonul mobil, a revenit cu solicitarea către colegii săi, să se deplaseze de urgență la fața locului întrucât pe stradă se aflau mai mulți tineri.

În timp ce partea vătămată ag. pr. F.C. vorbea la telefon, inculpatul F.M. a procurat într-un recipient de plastic tip "C.C.", o cantitate de aproximativ 200 ml. benzină de la numitul O.L. ce se afla în stradă, în autoturismul proprietate personală.

Inculpatul s-a deplasat cu sticla de benzină la ag. pr. F.C. și profitând de faptul că se afla cu spatele spre el, s-a apropiat de acesta aproximativ o jumătate de metru, după care l-a apucat cu o mână de umărul drept cerându-i să se întoarcă spre el, ocazie cu care a aruncat benzină pe fața și corpul acestuia, dându-i imediat foc cu o brichetă ce o avea asupra sa.

În momentul în care lucrătorul de poliție, fiind surprins și speriat a început să țipe și să strige după ajutor încercând să stingă focul ce-l cuprinsese, inculpatul F.M. a abandonat partea vătămată deplasându-se la autoturismul și grupul cu care acesta venise din localitatea natală, plecând acasă.

Datorită intervenției martorilor N.L., H.I. și A.F., ce se aflau în apropiere, ag. pr. F.C. a reușit să stingă focul ce-l cuprinsese.

Din declarațiile părții vătămate rezultă că, înainte ca inculpatul F.M. să-i dea foc, i-a adresat cuvinte injurioase, indecente și amenințări cu moartea.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 57LR din 5 februarie 2007 al S.M.L. Constanța, rezultă că leziunile de violență care au putut fi produse prin flacără suferite de victima F.C., necesită 16 - 18 zile de îngrijiri medicale și nu îi puteau pune viața în primejdie.

Tot din cercetări rezulta că, în seara de 3 februarie 2007, în jurul orelor 24,00 inculpatul F.M. aflându-se în interiorul discotecii din loc. Bărăganu, fiind în stare de ebrietate a săvârșit acte, gesturi și a proferat cuvinte, expresii indecente față de mai multe persoane ce se aflau în discotecă și se distrau.

Astfel, în prezența a peste 50 - 60 de persoane, inculpatul a intrat în discuții cu martorul O.A., în urma cărora a adresat acestuia și persoanelor din jurul său, injurii și cuvinte indecente, după care, spărgând o sticlă de bere de o masă, l-a amenințat pe acesta că va exercita violențe asupra sa.

Întrucât martorul O.A. a reușit să se ascundă în magazia barului, inculpatul a intrat în discuții contradictorii cu barmanul discotecii S.F., căruia i-a adresat, de asemenea, amenințări și cuvinte injurioase și indecente.

Ca urmare a modului de comportare violent și indecent al inculpatului, tinerii participanți la discotecă au renunțat la seara respectivă și au plecat acasă.

În raport de starea de fapt reținută, instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului F.M. realizează elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) și art. 176 lit. f) C. pen., ultraj prev. de art. 239 alin. (2) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat apel inculpatul F.M. solicitând desființarea acesteia și, în cadrul rejudecării, schimbarea încadrării juridice din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 239 alin. (2) C. pen.

Potrivit acestei încadrări a solicitat a se proceda la o nouă individualizare judiciară a pedepsei, prin reținerea în favoarea sa, a circumstanțelor judiciare atenuante.

Prin Decizia penală nr. 73 din 10 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 323/36/2009 s-a dispus respingerea, ca nefondat a apelului declarat de inculpatul F.M..

A obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de apel a reținut că atât încadrarea juridică cât și individualizarea judiciară a pedepselor sunt corecte, neputându-se reține elemente de natură a reforma hotărârea pronunțată de prima instanță.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul F.M. invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În motivele scrise de recurs și în susținerea orală, recurentul inculpat a arătat că recunoaște faptele iar atitudinea sa procesuală permite reținerea circumstanțelor judiciare atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. de natură a permite coborârea pedepselor sub minimul special.

De asemenea, din probele administrate rezultă că inculpatul nu a premeditat săvârșirea faptelor, că partea vătămată a fost ofensată după ce a intervenit într-un scandal în care inculpatul a fost injuriat iar fratele său bătut de alte persoane.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, ambele hotărâri conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Starea de fapt, reținută de instanța de fond și încadrarea juridică a faptelor sunt corecte.

Rezultă din probele administrate că în data de 4 februarie 2007 partea vătămată F.C. a fost sesizat telefonic de către martorul A.I. despre faptul că, la discoteca aparținând S.C. V.C.I. S.R.L. din localitatea Bărăganu, are loc un scandal ce a condus la tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice.

Partea vătămată s-a deplasat la locul indicat, fiind acostat de inculpatul F.M. ce se afla într-o stare accentuată de ebrietate, adresându-i cuvinte indecente cu privire la activitatea sa. De asemenea, inculpatul s-a năpustit asupra părții vătămate, apucându-l cu mâinile de reverele ținutei de serviciu.

Incidentul din bar a fost aplanat prin aceea că partea vătămată l-a evitat pe inculpat îndepărtându-se de acesta cu scopul de a lămuri împrejurările care au generat scandalul.

Ulterior epuizării conflictului, în timp ce partea vătămată se afla pe scară, vorbind la telefon solicitând prezența mai multor organe de poliție întrucât pe stradă se aflau mai mulți tineri, inculpatul a procurat un recipient în care se afla o cantitate de 200 ml benzină de la martorul O.L., s-a apropiat de partea vătămată aruncându-i benzină pe față, dându-i foc cu o brichetă pe care o avea asupra sa.

Datorită intervențiilor martorilor N.L., H.I. și A.F., care se aflau în apropiere, au reușit să stingă focul care cuprinsese corpul părții vătămate.

Din Raportul de constatare medico-legală nr. 57LR din 5 februarie 2007 întocmit de S.M.L. Constanța a rezultat că leziunile produse părții vătămate F.C. au necesitat pentru vindecare 16 - 18 zile îngrijiri medicale și viața nu a fost pusă în primejdie.

A rezultat, de asemenea, din probele administrate că inculpatul, în seara zilei de 3 februarie 2007 în jurul orelor 23,00, aflându-se în interiorul discotecii, pe fondul consumului de alcool a săvârșit acte, gesturi și a proferat cuvinte, expresii indecente față de mai multe persoane.

Raportat la împrejurările comiterii faptelor, Înalta Curte constată că încadrarea în drept este corectă, aspect care de altfel nu a fost criticat în recurs nici de procuror și nici de inculpat.

Cât privește individualizarea juridică a pedepselor - critica invocată de recurentul inculpat circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. - Înalta Curte constată că hotărârile pronunțate în cauză nu sunt susceptibile de critici.

Astfel, împrejurările care pot influența gradul de pericol social al faptei și făptuitorului și care pot servi ca circumstanțe atenuante nu sunt susceptibile de a fi calificate ca atare prin lege, această calificare fiind realizată de către instanța de judecată pe baza cunoașterii influenței concrete pe care o împrejurare sau alta o are asupra gravității faptei și pericolului social al infracțiunii.

Legea enumeră cu caracter exemplificativ, în dispozițiile art. 74 C. pen., câteva împrejurări care ar putea fi reținute de instanță ca circumstanțe atenuante. Pornind de la această enumerare exemplificativă, instanța poate reține, ca circumstanțe atenuante și alte împrejurări asemănătoare.

În cererea dedusă judecății, se apreciază că pedeapsa nu poate fi redusă sub limita stabilită de instanța de fond și reținută în apel.

Inculpatul a săvârșit fapte care prezintă un grad ridicat de pericol social, fiind lezate relațiile sociale privitoare la dreptul la viață, relațiile sociale privind autoritatea de stat dar și cele ce privesc conviețuirea socială.

Inculpatul a agresat partea vătămată aflată în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu - inițial prin injurii, iar ulterior prin agresiune - a produs scandal într-un loc public, elemente care relevă gravitatea faptelor și care conduc, pe cale de consecință, la menținerea hotărârilor pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F.M..

În temeiul dispozițiilor art. 192 - 193 C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat și partea civilă F.C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva Deciziei penale nr. 73/P din 10 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă F.C., onorariu redus ca urmare a aprecierii instanței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2010.

Procesat de GGC - CL

+++

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Decizia nr. 871/2010

Dosar nr. 213/99/2009

Ședința publică din 5 martie 2010

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 535 din data de 11 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, secția penală, s-au dispus următoarele:

A condamnat pe inculpatul G.N., studii 10 clase și școală profesională, muncitor, necăsătorit, pentru săvârșirea infracțiunii de "tentativă la omor", prev. și ped. de art. 20 rap. la art. C. pen., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza disp. art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului G.N., iar în baza disp. art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, respectiv de la 9 decembrie 2008 la zi.

În baza disp. art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a obligat inculpatul G.N. să plătească următoarele sume:

- 2.936,85 RON, către Spitalul Clinic de Urgență "Sf. S. - Iași" reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată C.G., sumă la care se va adăuga dobânda de referință a BNR calculată până la achitarea integrală a debitului;

- 225 RON, către Serviciul de Ambulanță Jud. Iași, reprezentând cheltuieli de transport efectuate cu aceeași parte vătămată.

A constatat că partea vătămată C.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 1.500 RON, din care 200 RON reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală, ce va fi avansat Baroului de Avocați Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Fapta inculpatului G.N., care în seara zilei de 7 decembrie 2008, a încercat să suprime viața părții vătămate C.G., prin aplicarea mai multor lovituri de cuțit în zona toraco-abdominală, cauzându-i leziuni care au fost de natură a-i pune viața în pericol, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "tentativă la omor", prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la 174 alin. (1) C. pen.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul G.N.N.

În motivele de apel, sentința a fost criticată sub următoarele aspecte:

Solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor. Din punct de vedere al laturii subiective, infracțiunea de omor se săvârșește cu intenție, ori, în cauză nu s-a dovedit în niciun fel că inculpatul a încercat suprimarea vieții părții vătămate în acea seară. În susținerea acestor afirmații, se reține declarația părții vătămate dată în fața instanței de fond, unde, aceasta arată că s-a certat cu inculpatul, a aruncat cu un lemn de la sobă în el și luând un cuțit de bucătărie de pe sobă, l-a împins pe pat încăierându-se. În aceste împrejurări, se impune legitima apărare, având în vedere că partea vătămată a inițiat întreg conflictul și a fost cea care l-a agresat pe inculpat cu cuțitul, ignorând starea avansată de ebrietate în care acesta se afla. Nu există nicio probă cu privire la faptul că inculpatul a avut intenția de a suprima viața părții vătămate, motiv pentru care fapta nu poate fi calificată ca infracțiune contra vieții.

De asemenea, lipsa intenției inculpatului G.N. de a ucide partea vătămată, reiese și din împrejurarea că, în ciuda faptului că aceasta i-a adresat injurii, s-au certat, au existat anumite discuții, partea vătămată avea intenția să se despartă de acesta, să rupă acea legătură de concubinaj, s-a opus ca în acea dimineață inculpatul să sacrifice în curtea casei sale un vițel. Inculpatul a ignorat poziția părții vătămate, motiv pentru care erau foarte supărați.

La un moment dat chiar, partea vătămată l-a amenințat cu moartea spunându-i că îl omoară, aspect relatat și de singurul martor prezent până la un moment dat în bucătăria unde s-a săvârșit fapta. De altfel, tot în declarația de la instanța de fond, partea vătămată a relatat că nu-și explică cum s-a întâmplat și că știe că s-a înjunghiat în zona stângă. Din încăierare, prin rostogolire și în cădere, acest lucru este posibil. Inculpatul nu a ținut nicio secundă cuțitul în mână, partea vătămată fiind cea care s-a rostogolit asupra acestuia. Inculpatul nu a făcut altceva decât să se apere.

Lipsa intenției de a ucide rezultă și din faptul că inculpatul dacă ar fi dorit să suprime viața părții vătămate, nu ar fi fost nevoie de mai multe lovituri de cuțit, putea să-i aplice mai multe lovituri într-o zonă vitală.

De asemenea, nu a fost vorba de 3 lovituri profunde ci de două, iar pe braț partea vătămată a declarat că nu a avut nicio zgârietură.

Instanța de fond, prin sentința apelată a considerat că sunt suficiente probele de la dosar, fără să aibă în vedere contradicțiile mai mult decât evidente între declarațiile pe care singurul martor audiat le-a făcut. De altfel, acest martor a fost prezent până la un anumit moment, întrucât, așa cum a declarat: "au început să arunce cu bunuri din bucătărie unul în celălalt, eu mi-am luat copiii și am ieșit afară de frică să nu fiu lovit. Eu nu am văzut când a fost lovită partea vătămată." Deci nu se poate reține că acest martor este un martor ocular la momentul săvârșirii faptei.

Partea vătămată de asemenea, a declarat că se enervează repede și că a luat un cuțit de bucătărie și l-a împins pe inculpat pe pat. De altfel, nu este singura dată când partea vătămată îl agresează pe inculpat. Cu un an în urmă, tot într-o încăierare i-a rupt piciorul inculpatului, aceasta fiind o persoană care reacționează violent, enervându-se foarte repede.

De altfel, inculpatul, datorită stării de beție și în încercarea de a se apăra, nu a realizat că partea vătămată a fost tăiată, aflând acest lucru abia a doua zi dimineață, întrucât în acea seară a plecat la mama sa.

Pentru niciunul din cele două cuțite găsite nu s-a făcut o expertiză, cum nu s-a făcut o expertiză nici la fața locului. Nu s-a stabilit cui aparținea sângele din curte. Nu există o probă științifică care să-l incrimineze pe inculpat, ci numai declarațiile contradictorii ale unui martor și ale părții vătămate, care, la urmărirea penală era supărată și a vrut să se răzbune, iar în fața instanței de fond a dorit să îndrepte lucrurile, și să ajute la stabilirea situației de fapt.

În acea dimineață, inculpatul, trecând peste voința părții vătămate, la rugămintea unei vecine - martora G.M., a cărei audierea a fost respinsă de instanță -, a sacrificat un vițel, au intrat în bucătărie, au luat diverse obiecte, așa explicându-se sângele de pe pragul ușii de la intrare, pe podeaua din bucătărie și din curte. Drept răsplată martora i-a dat niște carne, pe care inculpatul a pus-o într-un lighean în bucătărie. La momentul altercației partea vătămată supărată că nu a fost ascultată, a aruncat ligheanul, așa explicându-se urmele de sânge de pe pereții din bucătărie.

În urma tăieturilor avute de partea vătămată pe corp, așa cum s-a constatat în certificatul medico-legal, nu putea să țâșnească sânge prin toată bucătăria, aceasta fiind îmbrăcată cu un tricou și o bluză groasă. Datorită acestor haine, sângele care a curs în urma tăieturilor, s-a îmbibat și nu a stropit bucătăria.

Nu există probe certe din care să rezulte vinovăția inculpatului. Probele administrate în cauză nu sunt în măsură să convingă instanța că inculpatul este vinovat de fapta reținută în sarcina sa.

În apărarea susținută pentru inculpat, s-au invocat disp. art. 44 alin. (3) C. pen. dispoziții pe care înțelege să le susțină și în fața instanței de apel.

Instanța de fond a reținut că violențele exercitate de partea vătămată - tragerea de păr și de haine - nu pot constitui acte de violență care să pună în pericol grav persoana inculpatului, însă, partea vătămată a declarat că a aruncat cu un lemn în inculpat, după care a luat cuțitul de bucătărie, fapt confirmat și de martorul audiat.

A apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se reține legitim apărare.

Tribunalul a mai reținut că inculpatul a declarat că partea vătămată l-a atacat cu cuțitul și că aceste lucruri nu au fost dovedite, dar, nici martorul ocular nu relatează că inculpatul ar fi atacat-o pe partea vătămată cu cuțitul.

În speța de față există dubii cu privire la vinovăția inculpatului, fiind necesar a se fac aplicarea principiului "in dubio pro reo".

La individualizarea pedepsei instanța de fond a reținut că inculpatul pe întreg parcursul procesului penal a avut o poziție de nerecunoaștere, însă inculpatul nu are ce să recunoască, nefiind vinovat de săvârșirea acestei fapte.

Având în vedere aceste motive, solicită admiterea apelului, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală din culpă, reținând în favoarea inculpatului disp. art. 44 alin. (3) C. pen.

Față de situația prezentată, a solicitat instanței să dispună achitarea inculpatului în baza disp. art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 162 din data de 10 decembrie 2009 Curtea de Apel Iași, secția penală pentru cauze cu minori, a dispus următoarele:

A respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul G.N., deținut în Penitenciarul Iași, împotriva Sentinței penale nr. 535 din 11 septembrie 2009 pronunțară de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 213/99/2009, sentință penală pe care a menținut-o.

A menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus arestarea preventivă a inculpatului, de la 11 septembrie 2009.

A obligat pe apelant să plătească statului suma de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Așa fiind, în cauză a fost dată o corectă încadrare a faptei în baza dispozițiilor art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., iar solicitarea în apel de reținere a dispozițiilor art. 184 alin. (2) C. pen. este nefondată.

Neîntemeiat este și motivul invocat de apelant privind aplicarea în cauză prevederilor art. 44 alin. (2) C. pen.

Împrejurarea invocată de inculpat privind agresarea sa cu un cuțit de către partea vătămată nu este dovedită, iar împingerea ori tragerea inculpatului de păr și de haine nu reprezintă în sensul legii penale un atac material, direct imediat, injust de natură să pună în pericol persoana inculpatului.

Verificând hotărârea apelată și sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpatului, Curtea constată că prima instanță a efectuat o justă individualizare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respect criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Înalta Curte, asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Împotriva deciziei penale mai sus-menționată, în termen legal inculpatul G.N.N. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

S-a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 14 în sensul că pedeapsa aplicată recurentului inculpat a fost greșit individualizată, solicitându-se a se da o mai mare relevanță circumstanțelor reale ale faptei și circumstanțelor personale ale recurentului, ca și dispozițiilor art. 74 - 76 C. pen. (circumstanțe atenuante judiciare) având drept consecință reducerea pedepsei sub minimul special și aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, scopul pedepsei putând fi atins fără privarea de libertate a recurentului-inculpat.

Recursul declarat de inculpatul G.N.N. este nefondat, pentru următoarele motive:

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivul de recurs invocat, cât și din oficiu, ambele hotărâri conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că atât prima instanță cât și instanța de apel au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția recurentului-inculpat pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

În ceea ce privește critica formulată de recurent prin prisma dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

Se constată că ambele instanțe au făcut o justă individualizare a pedepsei atât sub aspectul cuantumului acesteia cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.

Astfel, s-a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei comise prin ale cărei modalități de săvârșire s-a atentat la dreptul la viață, de urmările produse, precum și de elementele ce caracterizează persoana inculpatului - atitudinea procesuală necorespunzătoare adoptată, nivelul de pregătite intelectuală, comportamentul în familie și societate.

Toate aceste aspecte au fost avute în vedere la cuantificarea pedepsei aplicate inculpatului, căruia i s-a acordat suficientă clemență prin dozarea pedepsei în cuantum orientat spre minimul special prevăzut de textul sancționator, apreciind corect că va fi în măsură să constituie o replică socială adecvată pericolului social concret al faptei și făptuitorului și va asigura realizarea scopurilor de exemplaritate și educative ale pedepsei, dându-i posibilitatea unei resocializări viitoare pozitive.

În consecință, manifestările de clemență ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nu ar face decât să încurajeze, la modul general, un astfel de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului chemate să vegheze la respectarea și aplicarea corectă a legii.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. h), C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul formulat de recurent.

În baza art. 192 C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv onorariu apărătorilor din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva Deciziei penale nr. 162 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 9 decembrie 2008 la 5 martie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2010.