Revocation of preventive residence obligation in human trafficking case: duration and gravity of offenses justify continuation of restrictive measure

Asupra recursului penal de față constată:

Prin încheierea din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1624/36/2009, având ca obiect apelurile declarate de inculpații C.A. și C.M. împotriva Sentinței penale nr. 328 din 3 septembrie 2009 a Tribunalului Constanța, secția penală, s-a dispus, printre altele, în conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpatul C.A., prin încheierea din 12 septembrie 2006 a Tribunalului Constanța, în Dosarul nr. 868/2006.

S-a reținut de către instanță că prin încheierea sus-menționată fusese înlocuită măsura arestării preventive luată inițial față de inculpat cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, fără încuviințarea organului judiciar.

Luarea succesivă a măsurilor preventive dispuse în cauză au avut la bază acuzațiile de trafic de persoane și proxenetism aduse împotriva inculpatului și coacuzatei C.M., fapte presupus săvârșite în dauna mai multor părți vătămate, în perioada septembrie 2003 - noiembrie 2004.

Într-un prim ciclu procesual, cauza penală având la bază rechizitoriul din 28 aprilie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Constanța a fost soluționată prin Sentința penală nr. 452 din 06 noiembrie 2007 a Tribunalului Constanța, inculpații fiind găsiți vinovați pentru săvârșirea a câte 3 infracțiuni de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și 2 infracțiuni de proxenetism prevăzute de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. și condamnați la pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenție.

Prin Decizia penală nr. 37/P din 20 martie 2008 a Curții de Apel Constanța au fost admise apelurile declarate de inculpați și trimisă cauza spre rejudecare în fond la aceeași instanță a Tribunalului Constanța.

În rejudecare, a fost pronunțată Sentința penală nr. 328 din 03 septembrie 2009, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare în regim privativ de libertate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații C.A. și C.M., iar prin încheierea din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, a fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea luată și menținută succesiv față de inculpatul C.A., cu începere de la 12 septembrie 2006.

Dispoziția instanței de apel s-a întemeiat pe constatarea că, în circumstanțele cauzei, nu mai exista nici un temei de fapt care să justifice menținerea măsurii preventive, având în vedere timpul excesiv de îndelungat scurs de la data restricționării dreptului la liberă circulație al inculpatului, precum și faptul că măsura preventivă nu mai servea scopului privind buna desfășurare a procesului penal, fiind administrate aproape în totalitate probatoriile indicate în actul de sesizare a instanței.

În același sens, s-a arătat că dreptul la un proces echitabil garantează inculpatului dreptul de a obține examinarea acuzației într-un termen rezonabil, spre a se evita menținerea persoanei într-o stare de incertitudine cu privire la situația sa, și că aceeași durată rezonabilă se cere a fi respectată și în cazul în care împotriva acuzatului au fost luate măsuri restrictive de libertate.

Făcând referire la jurisprudența Curții Europene în materie, instanța de apel a constatat că prelungirea procedurii judiciare nu a fost determinată de comportamentul inculpatului, ci de dificultățile legate de identificarea părților vătămate și a martorilor din proces, fiind acordate în acest sens numeroase termene de judecată.

Ca urmare, reținând că prin conduita manifestată în ultima perioadă de timp, inculpatul nu a influențat negativ derularea procesului penal, instanța de apel a constatat îndeplinite dispozițiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., dispunând revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea privind pe inculpat, măsura care dura de aproape 3 ani și 6 luni.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, criticând dispoziția instanței privitoare la revocarea măsurii preventive față de inculpatul C.A.

S-a arătat în acest sens că elementele pe baza cărora a fost revocată măsura restrictivă de libertate erau lipsite de relevanță în ceea ce privește subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurii față de inculpat.

Natura și gravitatea faptelor pentru care avusese loc trimiterea în judecată a inculpatului, durata activității infracționale și circumstanțele reale de săvârșire a faptelor, justificase în caz dispunerea măsurii preventive față de inculpat, or aceste temeiuri continuau să fie actuale, nefiind înlăturate de trecerea timpului ori administrarea în mare măsură a probatoriului cauzei.

În aceste condiții, s-a arătat că măsura preventivă nu se justifica a fi revocată, neexistând motive care să constate încetarea temeiurilor inițiale.

Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Din actele și lucrările dosarului se reține că faptele care au determinat punerea sub acuzare și trimiterea în judecată a inculpatului pot fi rezumate astfel:

În luna septembrie 2003, sub pretextul promisiunii găsirii unui loc de muncă, inculpatul a recrutat partea vătămată S.I.I., facilitându-i obținerea pașaportului și transportul până în Spania, unde timp de circa cinci luni, împreună cu coinculpata C.M., a exploatat-o sexual, prin obligarea la practicarea prostituției.

În luna aprilie 2004, tot prin înșelăciune, inculpatul a recrutat partea vătămată I.S. în vederea exploatării sexuale, prin obligarea acesteia la practicarea prostituției, facilitându-i în acest scop obținerea pașaportului, după o înțelegere prealabilă cu coinculpata C.M.

În luna octombrie 2004, în aceeași modalitate, inculpatul a obligat și partea vătămată S.M. să se prostitueze în folosul său pe teritoriul Spaniei.

În luna septembrie 2003, același inculpat a recrutat-o pentru practicarea prostituției pe F.V. și, ulterior, timp de mai multe luni, a îndemnat-o, i-a înlesnit și a obținut foloase materiale de pe urma acestei activități, iar în cursul lunii octombrie 2004, în aceleași condiții, a obținut beneficii materiale din practicarea prostituției de către O.L.

Presupusa activitate infracțională a avut caracter de durată, iar modalitatea în care se reține că ar fi avut loc faptele imprimă acuzațiilor un plus de gravitate, cu referire la condițiile concrete de exploatare a victimelor traficului de persoane.

Împotriva inculpatului a fost luată inițial măsura arestării preventive, iar prin încheierea din 12 septembrie 2006 a Tribunalului Constanța, s-a dispus înlocuirea acestei măsuri cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea.

Această măsură restrictivă de drepturi a fost menținută față de inculpat, consecutiv condamnării sale într-un prim ciclu procesual, cât și ulterior, în rejudecarea cauzei în primă instanță, după desființarea hotărârii de condamnare, prin Decizia penală nr. 37/P din 20 martie 2008 a Curții de Apel Constanța.

În rejudecarea cauzei, prin Sentința penală nr. 328 din 03 septembrie 2009, instanța Tribunalului Constanța a menținut condamnarea inculpatului pentru faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, iar hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpat și coacuzata C.M.

Ca urmare, pe rolul Curții de Apel Constanța s-a format Dosarul nr. 1624/36/2010, iar prin încheierea din 23 februarie 2010 pronunțată de această instanță a fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, reținându-se în esență durata excesivă a interdicției și faptul că aceasta nu mai servea scopului privind buna desfășurare a procesului penal.

Înalta Curte constată însă că, în circumstanțele cauzei, se impunea a fi menținută măsura preventivă dispusă împotriva inculpatului.

Sub acest aspect este de menționat că o măsură preventivă luată legal nu poate fi revocată decât dacă se constată că nu mai există vreun temei care să justifice menținerea ei.

În speță, la momentul la care a fost luată față de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, existau cel puțin indicii că acesta a săvârșit faptele de care este acuzat, iar actele de cercetare judecătorească efectuate ulterior în cauză nu au făcut decât să confirme acuzațiile inițiale.

Situația de fapt avută în vedere la data dispunerii măsurii preventive nu a fost cu nimic modificată, fiind în continuare actual interesul privind administrarea corectă a justiției.

Faptul că, în speță, măsura preventivă durează de circa 3 ani și 6 luni se datorează problemelor deosebite pe care le ridică cercetarea infracțiunilor; complexitatea cauzei, determinată de întinderea presupusei activități infracționale, numărul mare de părți vătămate și martori, precum și dificultățile legate de aducerea lor în fața instanței pentru audieri explică și durata în timp a procedurilor judiciare.

În acest context, se apreciază că măsura preventivă dispusă în cauză nu este excesivă sub aspectul întinderii în timp, având în vedere motivele care au determinat luarea măsurii, cât și posibilitatea inculpatului de a solicita instanței încuviințarea de a părăsi localitatea de domiciliu, în situații excepționale, conform art. 145 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea ce privește inexistența riscului de influențare ori de neprezentare la proces, reținute de instanța de apel pe baza comportamentului inculpatului din ultima perioadă, Înalta Curte arată că argumentul menționat nu este decisiv în analiza efectuată, având în vedere conduită procesuală a inculpatului privită în ansamblu și a elementelor referitoare la antecedența și personalitatea sa, astfel cum acestea sunt configurate de împrejurările și condițiile concrete în care se presupune a fi fost săvârșite faptele pentru care este cercetat.

Prin urmare, reținând că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive subzistă în cauză și că aceasta justifică în continuare restrângerea drepturilor inculpatului, recursul parchetului va fi admis, casată în parte încheierea din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța numai în ceea ce privește dispoziția de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 C. proc. pen. și, rejudecând conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi înlăturată această dispoziție și menținută măsura preventivă luată față de inculpat prin încheierea nr. 12 septembrie 2006 a Tribunalului Constanța.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare, urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva încheierii din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1624/36/2009, privind pe inculpatul C.A.

Casează, în parte, încheierea mai sus menționată, numai în ceea ce privește dispoziția de revocare, în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de inculpatul C.A., prin încheierea din 12 septembrie 2006 a Tribunalului Constanța, pronunțată în Dosarul nr. 868/2006 și, în rejudecare:

Respinge, ca nefondată, cererea de revocare formulată de inculpatul C.A., în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.

Menține măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de inculpatul C.A. prin încheierea din 12 septembrie 2006 de către Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 868/2006.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.

Suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.