Jurisdictional error: fiscal claim under 500,000 lei remanded to Tribunal despite appeal court competence.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanței de fond prin cererea adresată Curții de Apel Iași, reclamantul C.G. a solicitat anularea deciziei nr. 111 din 31 august 2010 și în parte procesul-verbal control din 23 iulie 2010, poz. 2 anexa 2 la procesul verbal - privind suma de 3388,93 lei ce i-a fost imputată, din care 2060 lei cheltuieli diurnă și 1328,93 lei majorări pentru deplasările efectuate în perioada 2007-2009.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin decizia sus menționată D.G.F.P. Iași a respins contestația pe care a formulat-o împotriva procesului verbal din 23 iulie 2010 a D.G.F.P. - compartiment control, fără a se ține cont de datele înscrise pe ordinul de deplasare, din care rezultă cu claritate că deplasarea a fost făcută în intervale de 12 ore, realitatea acesteia fiind confirmată de șeful unității sau de delegatul său, prin aplicarea ștampilei, conform art. 46 din H.G. nr. 1860/2006, cu respectarea condițiilor de plată a diurnei prevăzută în art. 9, 10, 11, 16 și 29 din aceeași hotărâre.

Consideră de asemenea reclamantul că procesul-verbal nu conține temeiul legal i privind calculul majorărilor la sumele imputate, organul de control ignorând distanța dintre municipiul Iași și comuna Sirețel, starea proastă a drumurilor, ce determină o durată mai mare a deplasării, și nici faptul că reclamantul se deplasa la mai multe instituții, chiar dacă ștampila era aplicată de doar una dintre ele.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, întrucât din ordinele de deplasare care au stat la baza emiterii procesului-verbal de control din 23 iulie 2010, nu rezultă durata deplasării la singura instituție ce figurează în act, problemă ce urma a fi rezolvată nepresupunând un interval de timp care să justifice plata diurnei, ci doar contravaloare combustibilului, având în vedere că reclamantul a folosit autoturismul proprietate personală.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 116/2011 din 24 martie 2011, Curtea de Apel Iași - secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamantul C.G. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași cu sediul în Iași și, în consecință, a anulat în parte decizia nr. 111 din 31 august 2010 în ce privește suma de 2021 lei reprezentând cheltuieli diurnă aferentă deplasărilor efectuate în interesul serviciului în perioada 2007-2009 precum și majorările de întârziere aferente sumei de 2021 lei.

În motivarea soluției, instanța de fond a constatat că din cuprinsul unor ordine de deplasare anexate la Registru de casa din 10 aprilie 2008, 08 septembrie 2008, 13 august 2007 rezultă că acestea nu respectă prevederile sus menționate, pentru a se putea justifica plata diurnei întrucât nu rezultă că durata delegării este de cel puțin 12 ore nefiind menționată ora plecării și ora venirii și lipsind ștampila instituției la care se pretinde că a fost delegat (ordinul de deplasare de la fila 314) durata deplasării a fost mai mică de 12 ore (ordinul de deplasare de la fila 332), respectiv s-a încasat diurna pe 2 zile deși durata deplasării a fost doar de o zi, 24 de ore (ordinul de deplasare de la fila 354).

Prin urmare nefiind respectată cerința prevăzută de art. ll privind durata minimă a delegării, respectiv cea de la art. 46 privind obligativitatea existenței vizei și ștampilei conducătorului unității rezultă că reclamantul a încasat necuvenit contravaloarea diurnei pentru cele 3 ordine de plata menționate, respectiv suma de 39 de lei (13x3).

Referitor la majorările de întârziere aferente, având in vedere faptul că stabilirea de majorări de întârziere în sarcina contestatoarei reprezintă măsura accesorie în raport cu debitul, iar în sarcina sa a fost reținut corect debitul de 39 de lei, aceasta datorează de majorări de întârziere reprezentând măsura accesorie, conform principiului de drept "accesorium sequitur principale".

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași.

În motivele de recurs se arată că a încasat sumele imputate în baza art. 9 și 11 din H.G. nr. 1860/2006 pentru că deplasările le-a efectuat în interesul serviciului, fiind semnată de ordonatorul principal de credite, suma de plată a fost aprobată de acesta, mai mult, fiind aplicată și viza de control financiar preventiv pentru efectuarea plății.

S-a solicitat admiterea recursului, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Înalta Curte, analizând cu prioritate motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. invocat din oficiu, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele arătate în continuare:

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, acțiunea are ca obiect: anularea solicitat anularea deciziei nr. 111 din 31 august 2010 și în parte a procesului-verbal control din 23 iulie 2010, - poz. 2 anexa 2 la procesul verbal - privind suma de 3388,93 lei ce i-a fost imputată, din care 2060 lei cheltuieli diurnă și 1328,93 lei majorări pentru deplasările efectuate în perioada 2007-2009.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-au reținut aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe,impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei.

În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară de până la 500.000 lei - (15. 538 lei)- asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Iași, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

Temeiul legal al instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, în temeiul art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul și, în temeiul art. 313 teza finală din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Iași - secția contencios administrativ, astfel că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 116 din 24 martie 2011 a Curții de Apel Iași - secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Iași, secția contencios administrativ Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.