Appeal rejected: 25-year aggravated murder conviction upheld on indirect intent to kill

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 92 din 19 decembrie 2001, Tribunalul Sălaj a condamnat, printre alții, pe inculpatul B.T., la 13 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) din același cod.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate a restului de pedeapsă de 1.155 zile de închisoare din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 56 din 8 iunie 1995 a Tribunalului Arad, contopirea acestui rest de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză și executarea pedepsei cea mai grea, de 13 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen.

Prin hotărâre, s-a dispus disjungerea soluționării laturii civile a cauzei.

În noaptea de 29 ianuarie 2001, frații B.D.I. și B.T., aflați în stare avansată de ebrietate, înțelegându-se între ei pe drumul spre casa consăteanului lor C.I. spre care plecaseră pentru a-i cere țigări, l-au strigat pe S.I., inițial tot pentru a-i solicita niște țigări. Când acesta le-a răspuns că nu are țigări, B.D.I. i-a cerut bani, întărindu-și cererea cu susținerea că știe că are pentru că a luat pensia și a jucat cărți, moment în care l-a lovit.

În continuare, cei doi frați l-au prins pe S.I. de brațe și l-au târât în curtea casei lor, aici lovindu-l cu picioarele și pumnii peste cap și peste tot corpul.

Alarmat de scandalul iscat, unchiul inculpaților, P.N., le-a cerut să înceteze agresarea victimei, la această cerere, pentru a-și justifica într-un fel fapta, B.T. strigând, pentru a fi auzit „hoțul la găini”. Același unchi a mai sesizat că inculpații, la un moment dat, au aruncat apă peste trupul lui S.I. și l-au introdus în casă.

Ulterior, cei doi frați l-au transportat pe cel lovit acasă la el, l-au așezat pe un pat și, deși constataseră că era inconștient, l-au abandonat, încăperea în care l-au lăsat nefiind încălzită.

În dimineața următoare, inculpații au strâns niște lemne și au aprins un foc în încăperea unde abandonaseră victima, transportarea acesteia la spital având loc la inițiativa lui C.I. și a fiului celui lovit, S.A.D.

Decesul lui S.I. a avut loc la 31 ianuarie 2001.

Raportul de constatare medico-legală a înscris că moartea lui S.I. a fost violentă și s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral, cu hemoragie și contuzie cerebrală, dilacerare meningo-cerebrală, în evoluția căruia a intervenit bronho-pneumonia.

S-a mai reținut că leziunile constatate pe corpul și capul victimei s-au putut produce prin loviri repetate cu un corp dur și comprimare între două planuri dure.

Împotriva sentinței, au declarat apeluri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și, printre alții, inculpatul B.T.

În această cale de atac, parchetul a criticat sentința pentru greșita încadrare juridică a faptei în ce privește pe inculpatul B.T., sens în care a solicitat condamnarea acestuia pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. c) din același cod, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.

Inculpatul B.T., în apelul declarat, a criticat hotărârea pentru greșita stabilire a situației de fapt și, implicit a vinovăției sale, sens în care a susținut că fapta comisă este infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, precum și pentru netemeinicia pedepsei aplicate.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 243 din 19 septembrie 2002, a admis apelul declarat de parchet, a desființat sentința în ce privește încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul B.T. și pedeapsa aplicată acestuia.

În baza art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. c) din același cod, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 25 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 56 din 8 iunie 1995 a Tribunalului Arad, s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat, respectiv 1.155 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, 25 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen.

Prin aceeași hotărâre s-a respins, ca nefondat, apelul declarat, printre alții, de inculpatul B.T.

Împotriva hotărârii pronunțată în apel, în termen legal, inculpatul B.T. a declarat recurs, și în această cale de atac el criticând sentința primei instanțe și decizia pentru greșita stabilire a situației de fapt și pentru netemeinicia pedepsei aplicate.

Recursul declarat nu este fondat.

Art. 174 C. pen., prin care este incriminat omorul, nu precizează în mod limitativ modalitățile de realizare a activității de ucidere, acțiunea putând fi nu numai directă, dar și indirectă; este esențial că între acțiune și rezultat – moartea persoanei – să existe raport de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, omorul se caracterizează prin intenție directă sau indirectă, această ultimă modalitate a intenției implică, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferență față de rezultat, care îl determină pe autor să nu întrerupă acțiunea sau inacțiunea începută, acceptând deci posibilitatea producerii lui.

În cauză, materialul probator administrat a relevat că lovind victima, de mai multe ori în cap și peste corp, cu pumnii și picioarele, târând-o dintr-un loc în altul, în ambele locații neîncetând agresiunea, toate acestea provocându-i traumatism cranio-cerebral cu hemoragie și contuzie cerebrală, dilacerare meningo-cerebrală, peste acestea suprapunându-se udarea trupului celui lovit și părăsirea lui într-o încăpere neîncălzită, inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, și nu de a produce doar vătămări corporale, cărora decesul victimei le-ar fi succedat ca un rezultat praeterintenționat; ca atare, el se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor, nu de a celei de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În altă ordine de idei, inculpatul a mai săvârșit o infracțiune contra vieții, astfel încadrarea juridică a faptei fiind aceea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. c) din același cod.

Privind pedeapsa, se reține că în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen., text de lege care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea pedepsei de 25 ani închisoare s-a ținut seama de pericolul social deosebit de grav al faptei, ea ducând la suprimarea vieții, valoare ocrotită de legea penală, împrejurările în care s-a săvârșit, respectiv fără nici o motivație sau atitudine deranjantă din partea celui lovit, dar și persoana inculpatului, recidivist și nesincer pe parcursul fazelor procesului penal.

Executarea pedepsei prin privare de libertate este menită a realiza și scopul ei, așa cum prevede art. 52 C. pen.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., el va fi respins.

Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T. împotriva deciziei penale nr. 243 din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj.

Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive de la 31 ianuarie 2001, la 8 aprilie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie 2003.