Appeal dismissed; travel order deemed genuine, rejecting forgery complaint and upholding refusal to prosecute.

D E C I Z I A NR.177 DOSAR NR.4122/2002

S-a luat în examinare plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale formulată de petiționarul P.O.O. împotriva sentinței penale nr.23/P din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel Constanța.

S-a prezentat petiționarul care a solicitat admiterea cererii și casarea hotărârii atacate invocând compunerea nelegală a completului de judecată al Curții de Apel Constanța, punându-se concluzii pentru trimiterea dosarului penal nr.480/2000 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța pentru completarea cercetărilor penale sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului petentului, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr.23 din 13 septembrie 2002, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondată plângerea petentului P.O.O., formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr.480/P/2000 privind făptuitorul D.N.

În baza art.191 Cod procedură penală, petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Prin sentința penală nr.2518 din 16 noiembrie 1999, Judecătoria Slobozia a dispus încetarea procesului penal pornit de D.N.A. împotriva inculpaților P.O.O. și I.L.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și calomnie prevăzute de art.205 și 206 Cod penal, în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.h Cod procedură penală și art.2841 Cod procedură penală.

În motivarea soluției s-a arătat că partea vătămată a lipsit la două termene consecutive din datele de 17 februarie 1999 și 17 martie 1999, ceea ce echivalează cu retragerea plângerii prealabile.

Tribunalul Ialomița, prin decizia penală nr.3 R din 17 ianuarie 2000, a admis recursul declarat de partea vătămată D.N.A., a casat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Slobozia.

S-a reținut că recurentul a făcut dovada că în perioada 17 – 19 februarie 1999 s-a aflat în delegație la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, prin urmare absența sa la termenul din 17 februarie 1999 nu a fost nejustificată.

Petentul a considerat că ordinul de deplasare prezentat de partea vătămată D.N. este fals și, la data de 2 iunie 2000 a formulat plângere penală împotriva acestuia, solicitând efectuarea de cercetări penale sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals prevăzute de art.289 și 291 Cod penal.

Cercetările penale împotriva fostului prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, D.N. au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța care, prin arezoluția nr.480/P/2000 din 15 august 2000 a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta pentru infracțiunile prevăzute de art.289 și 291 Cod penal.

La data de 23 ianuarie 2001, petentul P.O.O. a formulat plângere împotriva rezoluției nr.480/P/2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, susținând că cercetările penale efectuate sunt netemeinice, superficiale și părtinitoare.

Curtea de Apel Constanța a verificat probele administrate de procuror și a constatat realitatea ordinului de deplasare din perioada 17 – 19 februarie 2002, motiv pentru care a respins ca nefondată plângerea petentului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen legal petentul care a solicitat admiterea acestuia și casarea hotărârii atacate, invocând componența nelegală a completului de judecată al Curții de Apel Constanța din care a făcut parte judecătorul I.V. care era incompatibil.

Pe fond, petentul a solicitat trimiterea dosarului penal nr.480/P/2000 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța pentru completarea cercetărilor penale sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art.3859 pct.3 și 171 Cod procedură penală.

Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.

Completul de judecată a fost legal constituit, neexistând vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de art.46 și 48 din Codul de procedură penală.

Judecătorul I.V. a făcut într-adevăr parte din completul de judecată care a pronunțat decizia penală nr.112 din 1 martie 2001 în dosarul nr.357/2001 al Tribunalului Constanța prin care s-a admis recursul petentului P.O.O. împotriva sentinței penale nr.2035/15 noiembrie 2000 a Judecătoriei Constanța și s-a dispus înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța spre competentă soluționare a plângerii formulate de susnumit împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală conform dispozițiilor art.275 și următoarele Cod procedură penală.

În cauză nu sunt întrunite cerințele art.47 Cod procedură penală întrucât, pe de o parte, prin sentința arătată mai sus nu

s-a rezolvat fondul cauzei, iar pe de altă parte, judecătorul nu a mai participat la judecarea aceleiași cauze într-o instanță superioară.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constată că nici acesta nu este fondat.

Soluția dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și dosarul penal nr.480/P/2000 este legală și temeinică, bazată pe un probatoriu concludent și din care rezultă că în perioada 17 – 19 februarie 1999, D.N. s-a aflat în delegație la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de petiționarul P.O.O. și să dispună obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare.

Văzând dispozițiile art.38515 pct.1 lit.b și art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de petiționarul P.O.O. împotriva sentinței penale nr.23/P din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15 ianuarie 2003.