Recognition of refugee status under Law No. 189/2000 and sufficiency of witness testimony to prove ethnic persecution in the absence of official acts

Asupra cauzei de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțe cauzei

1. Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 15181 din 23 aprilie 2010 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a solicitat autorității pârâte prin cererea înregistrată sub nr. 15181 din 29 martie 2010 ca perioada cuprinsă între 15 septembrie 1940-6 martie 1945 să fie recunoscută ca perioadă de refugiu și să beneficieze de prevederile legale. A susținut că, deși a administrat probe, din care rezultă faptul că în această perioadă a fost refugiat împreună cu mama sa din localitatea Serghiș în localitatea Roșia, acestea nu au fost reținute, pe considerentul că în perioada 15 septembrie 1943 – iunie 1945, a fost înscris la Școala elementară din Serghiș, unde a fost declarat repetent, întrucât nu a putut frecventa școala, fiind refugiat.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada refugiului invocat, în raport de adeverința din 26 martie 2010 emisă de Școala cu clasele 1-8 Vârciorog, din care rezultă cu certitudine faptul că reclamantul figurează înscris la Școala elementară din satul Serghiș în perioada 15 septembrie 1943 – iunie 1945, când este declarat repetent, deci tot în localitatea din care declara în cererea sa că s-ar fi refugiat în perioada 1940 – 1945. A mai arătat că actele depuse la dosar sunt contradictorii și neverosimile și că nu s-a făcut dovada unei persecuții etnice suferite de reclamant, iar declarațiile martorilor nu au vreo relevanță juridică, fiind contrazise de actele oficiale de la dosar.

2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 299 din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea – secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat Hotărârea nr. 15181 din 23 aprilie 2010 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că prin hotărârea emisă de pârâtă a fost respinsă cererea formulată de reclamant, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Prima instanță a reținut, din declarațiile autentificate ale martorilor B.I. și M.P., că reclamantul a fost refugiat împreună cu mama sa în perioada 15 septembrie 1940 – 6 martie 1945 din localitatea Serghiș, județul Bihor, în localitatea Roșia, județul Bihor, iar din adeverința din 22 februarie 2010 emisă de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Bihor, rezultă că reclamantul nu figurează în evidențele instituției.

În speță, contrar susținerilor pârâtei, prima instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în lipsa actelor oficiale, martorul B.N., audiat în instanță, a confirmat că reclamantul a fost refugiat, împreună cu mama sa din Serghiș în Roșia, în perioada 1940 – martie 1945.

De asemenea, declarațiile autentificate ale martorilor B.I. și M.P., susțin afirmațiile reclamantului, iar împrejurarea că în perioada 15 septembrie 1943 – iunie 1945 acesta a fost înscris la Școala elementară din localitatea Serghiș, fiind declarat repetent, nu poate determina, în opinia instanței, respingerea cererii sale, de vreme ce motivul nefrecventării școlii, tocmai ca urmare a refugiului este plauzibil.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut că intimatul-reclamant nu a făcut dovada unei persecuții etnice și nici a unei situații de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât cea de domiciliu, întrucât declarațiile martorilor depuse la dosar sunt în contradicție cu adeverința depusă la dosar, din care rezultă că acesta în perioada când se afla în refugiu a revenit în localitatea de domiciliu și s-a înscris în clasa I la Școala elementară din satul Serghiș, deci în localitatea în care în mod normat declara că s-a refugiat. Totodată, a susținut că nu există un act oficial din care să rezulte calitatea reclamantului de persoană refugiată, din adresa emisă de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Bihor rezultă că instituția deține doar evidența refugiaților din teritoriul României cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului. A susținut că făcut dovada refugiului din localitate de domiciliu, iar faptul că a fost înscris la școală fără a frecventa nu dovedește că a s-a aflat în acea perioadă în localitatea de domiciliu, în condițiile în care frecventarea și absolvirea școlii s-a realizat în altă perioadă decât cea în care a fost refugiat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. 2).

În speță, au fost depuse acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor B.I. și M.P., dintre care B.I. este beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, iar martorul B.N. a fost audiat nemijlocit de instanță, care atestă că reclamantul a fost refugiat împreună cu mama sa în perioada 15 septembrie 1940 – 6 martie 1945 din localitatea Serghiș în localitatea Roșia.

În acord cu hotărârea primei instanțe, care este pusă la adăpost de orice critică, Înalta Curte constată că susținerile intimatului-reclamant potrivit cărora a fost înscris la școală însă fără a frecventa datorită refugiului se confirmă, din adeverința eliberată de Școala elementară din satul Serghiș rezultă că a rămas repetent ca urmare a nefrecventării cursurilor, frecventarea și absolvirea școlii de către reclamant realizându-se în altă perioadă decât cea în care a fost refugiat. Or, contrar susținerilor recurentei-pârâte, înscrierea reclamantului la școala din localitatea de domiciliu fără a frecventa nu dovedește că s-a și aflat în acea perioadă în localitatea de domiciliu, ci dimpotrivă, nefiind în localitate nu a avut posibilitatea să frecventeze cursurile.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultând, cu prisosință, atât persecuția la care intimatul-reclamant a fost supus, cât și perioada exercitării acesteia, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului în mod întemeiat a apreciat că reclamantul se încadrează în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

2. Soluția pronunțată în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 299 din 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea – secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.