Eligibility for compensatory benefits for ethnic persecution refugees: failure to prove causal link between relocation and ethnic persecution

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta B.V. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, anularea hotărârii nr. 5248 din 29 noiembrie 2010 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că are calitatea de refugiat, deoarece împreună cu mama sa, fiind persecutată de trupele hortiste, s-au refugiat din localitatea Grindeni, jud. Mureș, în luna septembrie 1940, în localitatea Mihai Viteazu, județul Cluj, unde au locuit până în luna martie 1945 când s-au întors în localitatea natală.

În susținerea acțiunii reclamanta a depus hotărârea atacată, acte de stare civilă, declarații de martori, adresa nr. C/4013 din 19 octombrie 2010 a Arhivelor Naționale, Serviciul Județean Cluj.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 137 din 31 mai 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, potrivit recensământului din 1941, Studia Cenzualia Transilvanica, Recensământul din 1941 Transilvania, Editura Universitară Clujană 2002, ambele localități se aflau în perioada menționată în teritoriul administrativ al României, iar dispozițiile Legii nr. 189/2000 acordă drepturi doar persoanelor persecutate, în speță refugiate, din motive etnice.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta B.V. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că a fost nevoită să se refugieze împreună cu mama sa din motive etnice, ca urmare a cedării Ardealului.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Recurenta a încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.

Or, simplele declarații ale martorilor din care rezultă că aceștia cunosc situația recurentei doar din spusele acesteia, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre aceștia nu a probat afirmațiile cu acte oficiale.

Simpla mutare a recurentei, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții etnice.

Așa fiind, cum recurenta-reclamantă nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod corect, instanța de fond, a dispus respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.V., împotriva sentinței civile nr. 137 din 31 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 mai 2012.