Territorial jurisdiction for challenging a five-year entry ban under foreigner regime, based on the seat of the central border police authority

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluțiile instanțelor care au declanșat conflictul negativ de competență

Prin Sentința civilă nr. 6476 din 7 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta N.N., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în favoarea Curții de Apel Iași.

Instanța a reținut următoarea situație de fapt: în urma controlului specific de frontieră efectuat la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a apreciat că începând cu data de 01 ianuarie 2007, șederea reclamantei pe teritoriul României a devenit ilegală, deoarece aceasta nu a prezentat un document cu viză eliberată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare române, conform dispozițiilor H.G. nr. 1883/2006. În raport de aceasta, în acord cu prevederile referitoare la măsura interzicerii intrării în România, și anume art. 105 alin. (2) și art. 106 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, pentru șederea ilegală pe teritoriul României în perioada 01 ianuarie 2007 – 28 ianuarie 2011, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Vaslui a propus instituirea măsurii interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani față de reclamanta din prezenta cauză, începând cu data de 29 ianuarie 2011.

În soluționarea excepției necompetenței teritoriale invocată din oficiu, în raport de situația de fapt descrisă anterior și având în vedere dispozițiile art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, precum și faptul că reclamanta a fost surprinsă în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, văzând și autoritatea care a propus măsura interzicerii intrării pe teritoriul României, respectiv Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Vaslui, Curtea a apreciat că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Curtea de Apel Iași.

Apreciind că în speță este reglementată o competență teritorială exclusivă, deci absolută, conform art. 159 alin. (1) pct. 3 C.pr.civ., de la care nu se poate deroga, Curtea a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.

Prin Sentința nr. 47 din 2012 din 10 februarie 2012 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, la rândul său, excepția necompetenței teritoriale și a declinat, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cererii având ca obiect anularea măsurii de interzicere a intrării reclamantei N.N. în România și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Iași a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă anularea măsurii interdicției de intrare a reclamantei pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani, măsură ce i-a fost comunicată prin adresa nr. 17 din 28 ianuarie 2011, emisă de Punctul de Trecere a Frontierei Albița.

Având în vedere prevederile art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 și faptul că, așa cum rezultă din comunicarea nr. 177 din 28 ianuarie 2011, precum și din adresa nr. 630893/1 din 28 ianuarie 2011, măsura interzicerii intrării reclamantei în România, pe o perioadă de 5 ani, a fost luată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Curtea de Apel Iași a considerat că soluționarea cererii având ca obiect anularea măsurii de interzicere a intrării reclamantei N.N. în România este de competența Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, apreciind ca fiind lipsit de relevanță faptul că luarea măsurii interdicției a fost propusă de o structură din subordinea pârâtului.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 22 C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

2. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca regulator de competență

Înalta Curte, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

După cum se constată, obiectul cauzei deduse judecății îl constituie anularea măsurii interdicției de intrare în România pentru o perioadă de 5 ani.

Potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă determinată poate fi dispusă de Oficiul Român pentru Imigrări sau de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în condițiile legii.

Conform art. 105 alin. (5) din același act normativ, „Interzicerea intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este irevocabilă”.

Aceste dispoziții stabilesc o regulă de competență teritorială exclusivă, în funcție de sediul autorității publice care a dispus această măsură a interzicerii intrării în România.

Cum măsura interzicerii intrării în România a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră care are sediul în București, potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (5) menționat, contestarea acestei măsuri se poate face la Curtea de Apel București, căreia îi revine și competența teritorială de soluționare a cauzei.

În consecință, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., revine competența de soluționare a cauzei, Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta N.N. și pe pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2012.