Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1958/2012 AI generated

Ex officio perimare of civil appeal due to one-year procedural inactivity

Case Number Decizia nr. 1958/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice ordered the ex officio extinction of the appeal by lapse (perimare), leaving the lower court's dismissal of the claim in force. The dispute involved public servants suing a state research institute and the Ministry of Agriculture for unpaid salary supplements (post allowance and salary grade supplement, each 25% of base salary) for the period between January 2004 and August 2006, arguing that the legal suspensions of these rights violated the Constitution. The appellate court had previously rejected the claim based on a prior decision by the High Court in the interest of law, which established that such supplements could not be awarded judicially without specific legal quantification. The decisive legal basis for the final outcome was Articles 248(1) and 252(1) of the Civil Procedure Code, which mandate the automatic expiration of legal challenges if they remain inactive for one year due to the fault of the party, a condition met here as no procedural acts interrupted the lapse period.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ; Ex officio perimare of civil appeal due to one-year procedural inactivity: Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 367/42/2010, iar la termenul din 10 mai 2010, reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că au solicitat plata drepturilor salariale reprezentate de 25% suplimentul postului și 25% suplimentul treptei de salarizare, aplicate la salariile de bază pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 25 august 2006, susținându-se că normele de suspendare ale acestor dispoziții legale încalcă prevederile art. 41 și 53 din Constituția României.

Keywords

AI generated
dismissal of civil servant Civil Procedure Code procedural inactivity procedural rights suspension period right to remain

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele.

I. Circumstanțele cauzei.

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 5534/2009, reclamanții U.M., U.C., T.G. și Ș.G. - funcționari publici în cadrul Centrului pentru Testarea Soiurilor Râmnicu - Sărat - subunitate fără personalitate juridică a Institutului de Stat pentru Testarea și înregistrarea Soiurilor, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Institutul de Stat pentru Testarea și înregistrarea Soiurilor și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.

Pârâtul Institutul de Stat pentru Testarea și înregistrarea Soiurilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât prin neacordarea drepturilor solicitate nu a intenționat să aducă un prejudiciu reclamanților, ci doar a respectat prevederile legale în vigoare.

La rândul său, pârâtul Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 148 din 25 februarie 2010 Tribunalul Buzău a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Ploiești - secția comercială și de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 367/42/2010, iar la termenul din 10 mai 2010, reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că au solicitat plata drepturilor salariale reprezentate de 25% suplimentul postului și 25% suplimentul treptei de salarizare, aplicate la salariile de bază pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 25 august 2006, susținându-se că normele de suspendare ale acestor dispoziții legale încalcă prevederile art. 41 și 53 din Constituția României.

I.2. Hotărârea instanței de fond.

Prin sentința nr. 117 din 10 mai 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată, reținând în esență că, prin decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009 I.C.C.J. a admis recursul în interesul legii declarat de către Procurorul General al României privind interpretarea disp. art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, stabilindu-se că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu se pot acorda pe cale judecătorească în lipsa unei cuantificări legale, astfel că cererile formulate de reclamanți nu sunt întemeiate.

I.3. Recursul declarat în cauză.

împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții U.M.l, U.C., T.G., Ș.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

II. Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată că la termenul de judecată, din data de 11 februarie 2011, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților.

Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de U.M.l, U.C., T.G., Ș.G. împotriva sentința nr. 117 din 10 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2012.