Appeal dismissed: Securitate officer’s status upheld for suppressing rights via surveillance

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.N. (fost D.), constatarea calității acestuia de lucrător al Securității, în temeiul O.U.G. nr. 24/2008.

2. Hotărârea Curții de apel

Prin sentința nr. 916 din 22 februarie 2010, Curtea de Apel București a constatat existența calității de lucrător al Securității în privința pârâtului D.N. (fost D.).

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că din actele depuse la dosar reiese, în mod cert, întrunirea condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calității de lucrător al Securității, respectiv furnizarea de informații despre activități considerate a fi potrivnice regimului comunist precum relații ale unor cetățeni cu persoane străine, apologia modului de viață capitalist, încercări de a părăsi țara.

Instanța de fond a apreciat că furnizarea informațiilor cuprinse sintetic în nota de constatare nr. S/DI/I/3080 din 9 octombrie 2009 către organele de securitate a condus la expunerea persoanelor urmărite unor consecințe negative pentru ele, vizând îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale.

3. Recursul declarat de D.N. (fost D.)

Împotriva sentinței Curții de apel a declarat recurs pârâtul D.N., invocând, în drept dispozițiile art. 299 raportat la art. 3041 C. proc. pen.

Recurentul și-a structurat motivele de recurs în patru critici, după cum urmează:

3.1. Nu a fost înștiințat, anterior chemării sale în judecată, despre situația descrisă în Nota de constatare nr. S/DI/I/3080 din 9 octombrie 2009.

Acest act, ca și adresa nr. RCG 3681 din 12 ianuarie 2010, i-a fost trimis cu ocazia comunicării acțiunii judiciare.

3.2. Nota de constatare este nulă pentru că nu a fost semnată de persoanele îndreptățite a-i da caracter oficial. Ca atare, ea nu poate produce consecințe juridice.

3.3. Instanța de fond a interpretat greșit înscrisurile administrate în contextul în care recurentul, prin activitatea desfășurată, nu a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

3.4. S-a ignorat contextul socio-politic în care și-a desfășurat activitatea în perioada 1969-1986. El a fost angajat cu contract de muncă al Ministerului de Interne și nu a făcut decât să își îndeplinească sarcinile de serviciu. De altfel, mai arată recurentul, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice ca și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale nu erau aplicabile în perioada de referință și, deci, nu pot constitui temei pentru admiterea acțiunii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. pen. , Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a recurentului-pârât D.N.

Verificările au fost efectuate de intimatul-reclamant ca urmare a solicitării formulate în acest sens de către C.M., potrivit art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

În cauză nu s-a contestat că recurentul-pârât a avut calitatea de ofițer al Securității, aspectele în dispută vizând numai natura activităților desfășurate în această calitate.

Prima instanță a constatat în mod corect, pe baza documentației prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, că activitatea recurentului-pârât a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, așa încât sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. a) din ordonanță.

Răspunzând punctual motivelor de recurs prezentate la pct. I.3 din decizie, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Referitor la necomunicarea unor înscrisuri prealabil formulării acțiunii judiciare.

Recurentul consideră că procedura demarată la inițiativa Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ar fi viciată de faptul necomunicării, prealabil introducerii cererii de chemare în judecată, a notei de constatare emisă de Direcția de investigații din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu nr. S/DI/I/3080 din 9 octombrie 2009 și a adresei nr. RCG 3861 din 12 ianuarie 2010.

Cât privește nota de constatare, Înalta Curte observă că faptul necomunicării acesteia potrivit art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 nu a provocat recurentului nicio vătămare, câtă vreme, necontestat, i s-a comunicat odată cu cererea de chemare în judecată, având posibilitatea contestării, inclusiv pe calea recursului de față.

De altfel, dispoziția legală invocată nu poate fi izolată de cadrul normativ cuprins în întreaga Secțiune a 3-a „Dispoziții procedurale comune” a ordonanței de urgență, mai ales al dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (2), art. 8 și art. 9, sensul rațional al normei fiind în sensul comunicării doar a notelor de constatare și adeverințelor prin care s-a reținut că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, pentru că în celelalte situații, respectiv atunci când nota de constatare este aprobată de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, introducerea unei acțiuni judiciare pentru constatarea calității respective este obligatorie [art. 8 lit. a)], așa încât comunicarea prealabilă nu se mai justifică.

Referitor la adresa indicată, instanța de recurs a constatat că ea nu se află la dosarul cauzei, nici intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și nici instanța de fond nefăcând vreo referire la acest înscris.

1.2. Referitor la efectele juridice ale notei de constatare

Potrivit dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 24/2008:

„(1) În baza verificărilor prevăzute la art. 6 alin. (1), direcția de specialitate întocmește o notă de constatare cu privire la calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării.

(2) Nota de constatare se înaintează Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, însoțită de întreaga documentație care a stat la baza întocmirii ei, precum și de avizul Direcției juridice din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

(3) Nota de constatare va cuprinde: numele, prenumele, numele conspirativ, acolo unde există, ale persoanei verificate, perioada activității în cadrul Securității sau a colaborării cu aceasta, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, precum și lista documentelor pe baza cărora a fost emisă”.

Este real că nota de constatare depusă la dosar de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (filele 11-15, dosar fond), deși poartă mențiunea „conform cu originalul” nu este semnată de către emitent, însă acest document a fost aprobat de către Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității care potrivit art. 8 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008: „aprobă nota de constatare și dispune Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia” iar dovada aprobării rezultă din Anexa la nota de constatare (filele 16, dosar fond).

Prin urmare, autoritatea competentă să învestească instanța de judecată și-a asumat actul întocmit de Direcția Investigații, ratificând practic concluziile acesteia, iar învestirea instanței de judecată s-a realizat, în aceste condiții, procedural.

1.3. Referitor la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Potrivit dispozițiilor legale enunțate, este lucrător al Securității „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.

În cuprinsul acestui motiv recurentul reiterează apărările formulate pe fondul cauzei, încercând să acrediteze ideea că prin activitățile desfășurate în funcția de căpitan în cadrul UM 0620 București nu a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile aflate la filele 18-25, dosar fond, justifică soluția pronunțată, existând o multitudine de acțiuni, întreprinse în calitatea arătată, prin care a adus atingere drepturilor și libertăților mai multor persoane.

Astfel, de exemplu, în nota ofițerului la nota informativă (fotocopie după original, fila 19, dosar fond) necontestată de recurent sub aspectul autenticității, pe care a întocmit-o și semnat-o olograf la data de 16 octombrie 1983 a consemnat:

„Aspectele semnalate în material sunt confirmate și pe alte linii. Sursa a fost instruită să stabilească prin cine face M. demersuri pentru a obține aprobare de zbor, precum și legăturile sale în rândul persoanelor ce fac deplasări în exterior. Nota în copie va fi exploatată de tov. cpt. C.N., care îl are în atenție pe M.C.”

Participarea recurentului la acțiunea de urmărire a numitului M.C. mecanic de bord la Detașamentul Boeing 707 din cadrul TAROM, în perioada anilor 1982-1984 rezultă și din documentul MI/UM 0620 nr. 52/14452/5 septembrie 1983 (fila 20, dosar fond) prin care șeful său ierarhic dispunea: „Tov. cpt. D., până la data de 30 ianuarie 1984 continuați urmărirea operativă în funcție de planul de acțiune din dosar, după care vom hotărî situația acestuia”, întrucât M.C. este „un element nemulțumit și pe acest fond profită de anumite evenimente pentru a se manifesta dușmănos la adresa orânduirii sociale din țara noastră și mai ales a conducerii de partid și de stat”.

Demersurile organelor de Securitate, inclusiv ale recurentului care s-a implicat nemijlocit în acest caz, nu au rămas fără rezultat, întrucât conform Raportului întocmit de cpt. C.N. (fila 21, dosar fond), lui M.C. „i s-au suspendat documentele nominale de calificare ca personal navigant pe o perioadă de 6 luni”.

De asemenea, în același document s-a reținut că „Organele noastre prin adresa nr. 00553489 din 7 iulie 1983 înaintată la UM 0200 și-au retras avizul ca cel în cauză să mai efectueze deplasări în străinătate”.

Toate aceste împrejurări de fapt conduc univoc către concluzia că soluția primei instanțe, de constatare a calității de lucrător al Securității a pârâtului D.N. este justă.

Deși pentru îndeplinirea cerințelor legii este necesară identificarea unui singur caz în care ofițerul, prin activitatea sa, să fi suprimat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, Înalta Curte observă că în cauza de față există dovezi și în ceea ce privește alte dosare instrumentate de recurent, cum ar fi dosarul nr. R 1126- titular A.P. ori dosarul nr. R 289443 – titular Ș.I., însă, în contextul recursului de față nu mai este utilă prezentarea lor.

1.4. Referitor la contextul socio-politic în care s-au derulat faptele imputate

Recurentul nu se poate apăra invocând natura muncii desfășurate în baza raporturilor de serviciu și la ordinele superiorilor întrucât, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, s-a definit scopul reglementării ca fiind : „Continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist” care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, „o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale”.

Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că „deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor … contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești” și că „scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României”.

De asemenea, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor era prevăzut la art. 28 din Constituția din anul 1965, așa încât recurentul nu poate invoca inexistența oricărui cadrul normativ pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale anterior anului 1989.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge recursul declarat de D.N. (fost D.) împotriva sentinței nr. 916 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2011.