Enforcement of administrative indemnity under Law 247/2005 through reasonable time guarantee from the European Convention on Human Rights

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 267/2010 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamanților M.I.M.F. și A.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pe aceasta din urmă la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobile, potrivit dispoziției nr. 917 din 19 februarie 2009 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

Totodată, a obligat pârâta să achite reclamanților suma de 1800 lei cheltuieli de judecată, câte 900 lei pentru fiecare reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanții M.I.M.F. și A.M., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 alin. (5) și (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru apartamentele nr. 1-5 din imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris inițial în C.F. nr. 5724 Cluj, nr. top. 662, care ulterior naționalizării efectuate în baza Decretului nr. 92/1950 au fost transcrise în C.F. colectivă nr. 120359 Cluj-Napoca, și în C.F. individuală nr. 120360 Cluj-Napoca, nr. top. 662/1/1-662/1/V și obligarea pârâtei să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 1.800 lei, reprezentând onorariu avocațial.

Reclamanții au arătat că prin Dispoziția primarului mun. Cluj-Napoca nr. 917 din 19 februarie 2009 s-a dispus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentele nr. 1-5 din imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris inițial în C.F. nr. 5724 Cluj, nr. top. 662, care ulterior naționalizării efectuate în baza Decretului nr. 92/1950 au fost transcrise în C.F. colectivă nr. 120359 Cluj-Napoca, nr. top. 662/1/I-662/1/V și individuală nr. 120360 Cluj-Napoca.

Au arătat reclamanții că dosarul a fost înaintat către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind predat acesteia prin procesul-verbal înregistrat în evidențele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sub nr. 13736 din 27 ianuarie 2010 însă, până în momentul introducerii acțiunii, pârâta nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire, urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 alin. (5) și (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii arătând că față de susținerile reclamanților privind incidența în cauza a termenului de 30 zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum și existența în cauză a unui refuz nejustificat din partea Comisiei Centrale de a soluționa cererea acestora, soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prev. de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită. În speță, dosarul privind acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamanților, face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, respectiv transmis prin Instituția Prefectului Cluj la data de 28 ianuarie 2010, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.

A arătat prima instanță că, prin Dispoziția emisă de autoritatea administrației publice locale reclamanților li s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în echivalent bănesc, pentru o parte din imobil, astfel se consideră că au achiesat la modalitatea de soluționare a notificării prin acordarea de despăgubiri.

Instanța a mai reținut că este necesar a da eficiență acțiunii reclamanților, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești constrângătoare pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp și eficient a atribuțiilor sale, întrucât, pe lângă necesitatea protejării dreptului de proprietate este important de reținut că și termenul ce implică durata de rezolvare a cererilor în procedura administrativă este socotit că face parte din proces, iar dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impun rezolvarea acestor cereri într-un termen rezonabil, optim și previzibil.

S-au apreciat astfel ca fiind incidente prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD).

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., apreciindu-se că sentința este nelegală și netemeinică deoarece nu s-a ținut seama de Decizia CCSD nr. 2815 din 16 septembrie 2008 cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare respectiv în ordinea înregistrărilor, și de faptul că dosarul reclamanților a fost înregistrat la Comisie la data de 28 ianuarie 2010, așa încât nu se poate pune în discuție încălcarea termenului rezonabil consfințit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu atât mai mult cu cât Curtea Europeană a statuat prin jurisprudența sa că termenul rezonabil pentru soluționarea unei cauze este termenul de 6 luni.

De asemenea s-a considerat că în privința cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta-pârâtă, soluția corectă era aceea de respingere a acestei cereri față de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., deoarece a recunoscut implicit pretențiile reclamanților încă din data de 28 ianuarie 2010, iar în subsidiar de reducere a sumei acordate reclamanților în considerarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurentă, a dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., a normelor legale incidente și a probatoriului administrat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinței aflate în control judiciar, obiectul cererii în contencios administrativ formulate de reclamanți a vizat obligarea pârâtei CCSD la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, urmare a evaluării în condițiile art. 16 alin. (5) și (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 conform Dispoziției primarului municipiului Cluj-Napoca nr. 917 din 19 februarie 2009 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale menționate.

Abordarea solicitărilor reclamanților în temeiul Legii nr. 247/2005, a Convenției Europene a Drepturilor Omului (art. 6 § 1) este corectă, iar invocarea de către recurentă a Deciziei nr. 2815/2008 potrivit căreia ordinea de soluționare a dosarelor este cea a înregistrării lor la Comisie cu schimbă cu nimic datele problemei.

Dispozițiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” din Titlul VII „Regimul stabilirii și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente) cu modificările și completările ulterioare nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Un asemenea termen nu se regăsește nici în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din lege – aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 și nici în Decizia nr. 2815/2008 prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit ordinea în care se soluționează cererile.

În lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare a cererii fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII, instanța de judecată este datoare a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a asigura o protecție reală drepturilor fundamentale ale cetățenilor garantate atât de Constituția României cât și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Omisiunea legiuitorului se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care constituie o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil.

Garanția unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu doar în procedura contencioasă, ci și în procedura administrativă preliminară.

În speță demersurile pentru restituirea în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu au început în anul 2001 prin notificarea nr. 48350/2/452, astfel că în mod corect s-a apreciat că termenul rezonabil a fost încălcat.

În acest context, dată fiind situația de fapt reținută de prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția de admitere a acțiunii și de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire este singura soluție de natură a proteja și respecta dreptul de proprietate al reclamanților.

În privința cheltuielilor de judecată instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Dispozițiile art. 275 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză cu atât mai mult cu cât însăși recurenta a precizat că are cunoștință de pretențiile intimaților de la data înregistrării dosarului lor la Comisie, respectiv 28 ianuarie 2010.

Cererea de reducere a cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, neexistând un criteriu obiectiv în baza căruia să se procedeze la o asemenea operațiuni și neputându-se susține în mod rezonabil că suma de 900 lei pentru fiecare reclamant este nepotrivit de mare.

Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 267/2010 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.