Jurisdictional transfer of civil proceedings between appellate courts
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the applicant's request and ordered the transfer of the judicial proceedings from the Court of Appeal of Iași to the Court of Appeal of Galați, thereby favoring the party who sought the removal of the case. The dispute concerned a procedural motion for the transfer of jurisdiction (strămutarea pricinii) regarding a civil case originally docketed in 2008, with the court noting the existence of a scheduled hearing date of June 15, 2012, and the Prosecutor's objection. The decision was rendered based on the procedural requirements for transferring jurisdiction between courts of appeal, resulting in a final, non-appealable order that preserved all previously completed procedural acts while moving the venue.
Legislator headnote
AI generatedJurisdictional transfer of civil proceedings between appellate courts: Admite cererea formulată de petenta O.D. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 18425/245/2008 al Curții de Apel Iași.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la data de 15 iunie 2012.
Procurorul solicită respingerea pentru motivele prezentate verbal.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petenta O.D. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 18425/245/2008 al Curții de Apel Iași.
Strămută judecarea cauzei de la Curtea de Apel Iași la Curtea de Apel Galați.
Păstrează actele de procedură îndeplinite.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2012.