Admissibility of challenging sentence individualization and aggravating increments via execution objection rather than ordinary appeal
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court decisions that rejected the prisoner's challenge to the execution of his sentence, thereby leaving in force the original conviction and the 23-year imprisonment term. The dispute concerned a prisoner's attempt to use a challenge to execution (*contestația la executare*) to have the aggravating penalty increment (*spor de pedeapsă*) removed, arguing that he was unaware of the victim's death and that co-defendants had stolen goods, which he claimed improperly established a crime of robbery. The court held that challenges regarding the judicial individualization of the penalty, specifically the application of aggravating increments, do not fall within the admissible grounds for a challenge to execution under Article 461 of the Code of Criminal Procedure, as such issues pertain to the sentencing discretion that should have been addressed through appeal or cassation against the original judgment, and consequently ordered the appellant to pay 650,000 lei in judicial expenses.
Legislator headnote
AI generatedart. 34 lit. b) C. pen, art. 75 lit. a) C. pen, art. 461 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Admissibility of challenging sentence individualization and aggravating increments via execution objection rather than ordinary appeal: Apărările invocate nu pot constitui motiv de contestație la executare, deoarece nu fac parte din situațiile enumerate în art. 461 C. proc. pen., când se poate contesta executarea unei hotărâri judecătorești.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 24 din 18 februarie 2002, Tribunalul Militar Teritorial București a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul H.A.G. aflat în executarea pedepsei rezultante de 23 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat deosebit de grav, aplicată prin sentința nr. 75/1995 a aceluiași tribunal.
Prima instanță a motivat că înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat în temeiul dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen., inculpatului condamnat la 20 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor deosebit de grav și 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzute de art. 174, art. 175 lit. a) și art. 176 lit. d), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și, respectiv, art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., nu se poate face pe calea contestației la executare.
Apelul declarat de condamnat, care a reiterat cererea de a fi înlăturat sporul, deoarece nu a cunoscut că după plecarea sa din locuință, victima a decedat, iar alte persoane condamnate și ele au sustras bunuri, a fost respins prin decizia nr. 52/2002 a Curții Militare de Apel.
Nemulțumit și de această hotărâre, condamnatul a atacat-o cu recurs. A solicitat casarea deciziei și sentinței și înlăturarea sporului de pedeapsă.
Recursul este nefondat.
Motivele invocate de condamnat constau în esență, în aceea că, în mod greșit s-au reținut în sarcina sa, două infracțiuni, aceea de omor și de tâlhărie. A susținut că nu a avut cunoștință că ceilalți doi coinculpați au sustras bunuri.
Apărările invocate nu pot constitui motiv de contestație la executare, deoarece nu fac parte din situațiile enumerate în art. 461 C. proc. pen., când se poate contesta executarea unei hotărâri judecătorești.
Stabilirea sporului de pedeapsă și aplicarea acestuia constituie aspecte ce țin de individualizarea judiciară a pedepsei pe care trebuie să o execute condamnatul și ele puteau constitui motiv de apel sau recurs privind greșita individualizare a pedepsei.
Așa fiind, hotărârile pronunțate de cele două instanțe sunt legale și temeinice, iar recursul urmează a fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul recurent ca fi obligat să plătească cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul H.A.G. împotriva deciziei penale nr. 52 din 6 iunie 2002 a Curții Militare de Apel.
Obligă recurentul la 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 150.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2003.