Peremption of civil appeal for one-year procedural inactivity due to party fault

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 01 martie 2010, pronunțată în camera de consiliu, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea formulată de intimații-pârâți R.D.C., R.A.D. și N.P. în contradictoriu cu apelanta-reclamantă SC P.H. SRL, privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile 186/ A din 23 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 38595/3/2007 (1481/2008).

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs intimații-pârâți R.D.C., R.A.D. și N.P.

Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 23 noiembrie 2010, suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților legal citate.

Cauza a stat în nelucrare până la 06 decembrie 2011, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 07 februarie 2012.

La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 23 noiembrie 2010, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 23 decembrie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății.

Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâții R.D.C., R.A.D. și N.P. împotriva încheierii din 01 martie 2010 pronunțată în camera de consiliu de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie (în Dosarul nr. 38595/3/2007).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 februarie 2012.