Pension recalculation challenge assigned to claimant's domicile tribunal on exclusive jurisdiction rule
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by assigning the case to the Hunedoara Tribunal, which prevails as the competent court, making that tribunal's prior declination inoperative. The dispute is a challenge to a military pension recalculation decision issued by a sectoral pension house, filed by a claimant against that house and the Ministry of National Defense; the Hunedoara Tribunal had declined jurisdiction in favor of the Bucharest Tribunal, which then declined back, citing a change in territorial jurisdiction rules. The decisive legal basis is the immediate application of procedural rules under Article 725(1) of the Civil Procedure Code, whereby the new Article 154(1) of Law No. 263/2010—in force at the time of filing—grants exclusive territorial jurisdiction for claims against sectoral pension houses to the court at the claimant's domicile, overriding the former Article 156 of Law No. 19/2000 that had favored the defendant's domicile.
Legislator headnote
AI generatedart. 156 din Legea nr. 19/2000, art. 154 din Legea nr. 263/2010, art. 20 pct. 2 C. proc. civ, art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, art. 725 alin. (1) C. proc. civ, art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007; Pension recalculation challenge assigned to claimant's domicile tribunal on exclusive jurisdiction rule: Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1517/LM din 16 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul V.S., în contradictoriu cu pârâții Casa de pensii a Ministerului Apărării Naționale, Casa sectorială de pensii a Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale, având ca obiect recalculare pensie, în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând că în stabilirea competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate, care instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului pentru contestațiile împotriva deciziilor emise de casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speță.
Investit prin declinare, Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a pronunțat sentința civilă nr. 4521 din 15 mai 2012, prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul Hunedoara și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Prin legea nouă, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și SRI) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.
În raport de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Hunedoara.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Cererea dedusă judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului".
Legea nr. 19/2000 a fost, însă, abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 24 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași art., „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".
Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și SRI, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.
Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.