Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1582/2003 AI generated

Denial of suspension of criminal sentence execution absent statutory special circumstances despite family hardship

Case Number Decizia nr. 1582/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the prisoner’s appeal, leaving in force the lower courts' refusal to suspend the execution of his criminal sentence and ordering him to pay the state 650,000 lei in judicial costs, which includes a 150,000 lei advance for official defense. The dispute concerned a request to interrupt the enforcement of a custodial sentence, where the appellant argued for relief based on family hardship, specifically that his wife was incarcerated and his three children were dependent on the care of the applicant’s mother, a low-income employee, while the applicant himself was illiterate and unemployed. The court determined that the conditions for interruption under Article 455 in conjunction with Article 453(c) of the Code of Criminal Procedure were not met, ruling that the pre-existing, chronic financial instability of the family did not constitute a "special circumstance" leading to grave consequences that would justify a suspension of at most three months, particularly given the applicant's lack of employability.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 lit. c) C. proc. pen, art. 453 alin. (3) C. proc. pen; Denial of suspension of criminal sentence execution absent statutory special circumstances despite family hardship: Potrivit legii, întreruperea executării pedepsei pentru motivele avute în vedere de dispozițiile art. 453 alin. (3) C. proc. pen., se referă la acele împrejurări speciale care conduc la consecințe grave pentru condamnat sau familia lui, ceea ce în speță nu a fost dovedit.

Keywords

AI generated
suspended sentence special circumstances family hardship code of criminal procedure prisoner order for enforcement

Cited Legislation

AI generated
art. 453 lit. c) C. proc. pen
455 și art. 453 lit. c) C. proc. pen., motivele invocate de condamnat nefiind de natură să justifice o întrerupere a executării pedepsei.
art. 453 alin. (3) C. proc. pen
Potrivit legii, întreruperea executării pedepsei pentru motivele avute în vedere de dispozițiile art. 453 alin. (3) C. proc. pen., se referă la acele împrejurări speciale care conduc la consecințe grave pentru condamnat sau familia lui, ceea ce în speță nu a fost dovedit.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1016 din 29 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția II-a penală, a fost respinsă ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul E.M.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut că nu există acea împrejurare specială prevăzută de art. 455 și art. 453 lit. c) C. proc. pen., motivele invocate de condamnat nefiind de natură să justifice o întrerupere a executării pedepsei.

Apelul declarat de condamnat a fost respins prin decizia nr. 855 din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția II-a penală.

Împotriva acestor soluții, inculpatul a declarat recurs, fără a-l motiva în scris, din care cauză apărătorul a menționat că lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează să fie pronunțată în cauză.

Recursul nu este fondat.

Analizând din oficiu, hotărârile pronunțate se constată că ele sunt legale și temeinice sub toate aspectele.

Astfel, efectuându-se o anchetă socială la domiciliul condamnatului, s-a stabilit că mama acestuia se ocupa de îngrijirea celor trei copii ai săi, iar soția lui execută o pedeapsă privativă de libertate.

Mai rezultă, de asemenea, că petentul condamnat este analfabet nu a avut serviciu niciodată, iar minorii în vârstă de 13 și 10 ani nu sunt școlarizați, nu beneficiază de alocații și se află în îngrijirea mamei condamnatului care este salariată la R.E.B.U. cu un venit lunar de 2.500.000 lei.

Potrivit legii, întreruperea executării pedepsei pentru motivele avute în vedere de dispozițiile art. 453 alin. (3) C. proc. pen., se referă la acele împrejurări speciale care conduc la consecințe grave pentru condamnat sau familia lui, ceea ce în speță nu a fost dovedit.

Situația precară a familiei condamnatului a subzistat și anterior începerii executării pedepsei și este de durată, astfel încât o întrerupere a executării pe o perioadă de cel mult 3 luni nu ar avea cum să îmbunătățească starea materială a acesteia, cu atât mai mult, cu cât petentul este analfabet și nu a avut serviciu.

Ca atare, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 455 combinat cu art. 453 lit. c) C. proc. pen., recursul urmează să fie respins.

Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției vor fi restituite de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, declarat de condamnatul E.M. împotriva deciziei penale nr. 855 din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II–a penală, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2003.