Revision for opposing judgments: Inadmissibility due to lack of identity of object and cause between execution objection and fraud claim

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 22 noiembrie 2010, revizuenta C.C.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimata O.G., revizuirea deciziei civile nr. 886 din 4 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, invocând motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 150 din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta a susținut că decizia nr. 886 din 4 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a cărei revizuire se solicită, este contrară deciziei nr. 358 din 3 februarie 2000 pronunțată de aceeași instanță.

Având în vedere că cele două hotărâri judecătorești, despre care se afirmă că ar fi potrivnice în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., sunt pronunțate de curtea de apel, Înalta Curte constată că este competentă să soluționeze cererea de revizuire, în raport de norma de competență prevăzută de art. 323 alin. (2) teza I C. proc. civ.

La termenul de judecată din 13 ianuarie 2012, Înalta Curte a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii de revizuire, față de împrejurarea că aceasta nu se încadrează în condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., sub aspectul identității de obiect și cauză între litigiile soluționate prin hotărârile judecătorești pretins potrivnice.

Examinând cu prioritate această excepție, Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul soluționat irevocabil prin decizia nr. 358 din 3 februarie 2000 a Curții de Apel Ploiești, Secția civilă a avut ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul O.C. (decedat ulterior, pe parcursul procesului și al cărui demers judiciar a fost continuat de moștenitorii acestuia O.G., G.D. și O.C.) în contradictoriu cu intimata C.C.D., în ceea ce privește executarea silită pornită în Dosarul nr. 1479/1990 al Serviciului de executări civile de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Titlul executoriu ce a format obiectul executării silite a constat în sentința civilă nr. 5652 din 19 septembrie 1990 a Judecătoriei Ploiești, irevocabilă, prin care s-a dispus evacuarea numiților O.C. și P.I. de pe terenul (curtea și grădina) proprietatea soților B.T. și B.M., situat în Comuna Balta Doamnei, sat Lacul Turcului, jud. Prahova. Executarea acestei hotărâri judecătorești s-a pornit la cererea creditoarelor B.M. și C.C.D., moștenitoarea defunctului B.T.

Prin sentința civilă nr. 8287 din 12 iulie 1993 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia civilă nr. 186 din 02 februarie 1994 a Tribunalului Prahova și irevocabilă prin decizia nr. 358 din 03 februarie 2000 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul O.C. și continuată de moștenitorii acestuia, reținându-se ca fiind neîntemeiate susținerile privind caracterul neclar al dispozitivului titlului executoriu.

Cauza soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 886 din 4 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a cărei revizuire se solicită, are ca obiect cererea formulată de reclamanta C.C.D., înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 03 martie 2009, întemeiată pe dispozițiile art. 184 C. proc. civ., prin care aceasta a solicitat în contradictoriu cu pârâta O.G., să se constate prin hotărâre judecătorească falsul cu privire la actul de “dare cu plată“ nr. 160 din 11 mai 1971 și actul de “dare la schimb” nr. 161 din 12 mai 2971, acte în baza cărora autorul pârâtei, O.C., a obținut reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului.

Prin sentința nr. 1736 din 16 februarie 2010 Judecătoria Ploiești a admis acțiunea formulată de reclamantă și a constatat că cele două acte, respectiv actul de “dare cu plată“ nr. 160 din 11 mai 1971 înscris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni al Jud. Prahova, cât și actul de “dare la schimb” nr. 161 din 12 mai 1971, emis de CAP Unirea Balta Doamnei, sunt nule și nu produc efecte juridice, fiind rezultatul falsului intelectual.

Ca urmare a exercitării căii de atac de către pârâta O.G., prin decizia nr. 944 din 09 septembrie 2010 a Tribunalului Prahova, secția civilă, s-a modificat în tot sentința nr. 1736 din 16 februarie 2010 a Judecătoriei Ploiești și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta C.C.D., ca neîntemeiată, soluție menținută prin decizia nr. 886 din 4 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Din expunerea succintă a elementelor care au caracterizat cele două litigii soluționate prin hotărârile considerate a fi potrivnice, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cumulativ toate condițiile de admisibilitate a căii extraordinare de atac a revizuirii, întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Revizuirea pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. constituie remediul pentru încălcarea puterii de lucru judecat. Reglementarea acestui motiv de revizuire izvorăște din necesitatea de a înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluționării aceleiași cauze prin două hotărâri, în mod diferit, prin încălcarea autorității de lucru judecat, precum și a dificultății create prin imposibilitatea executării simultane a două hotărâri pronunțate în aceeași pricină.

În raport de scopul reglementării acestui motiv de revizuire, pentru a considera admisibilă cererea de revizuire este necesar să existe identitate de părți, de cauză și de obiect, respectiv, tripla identitate cerută de art. 1201 C. civ.

Or, în speță, nu este întrunită identitatea de obiect și cauză, deoarece primul litigiu a avut ca obiect o contestație la executare, prin care contestatorul solicita lămurirea titlului executoriu, contestația fiind întemeiată pe dispozițiile art. 399 și următoarele C. proc. civ., în timp ce litigiul în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită a avut ca obiect constatarea nulității unor înscrisuri pretins false, cererea fiind întemeiată pe prevederile art. 184 C. proc. civ.

Constatând că nu este îndeplinită condiția identității de obiect și cauză, cele două hotărâri judecătorești soluționând raporturi juridice diferite (chiar dacă acestea izvorăsc din neînțelegerile părților și ale moștenitorilor acestora cu privire la același imobil), Înalta Curte apreciază inutilă examinarea celorlalte condiții de admisibilitate a cererii de revizuire, urmând a respinge cererea, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 886 din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de revizuenta C.C.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2012.