Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 112/2012 AI generated

Extraordinary appeal against nullification of cassation petition declared inadmissible for non-compliance with statutory grounds

Case Number Decizia nr. 112/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal, leaving the lower court's decision of February 4, 2010, in force. The appellants challenged that decision on the ground of material error, arguing that the appeal court should have examined the merits of their prior appeal rather than declaring it null. The court held the appeal inadmissible because it did not meet the statutory conditions for a retrial, specifically the requirement under Article 318 of the Code of Civil Procedure that the lower court must have erroneously failed to examine grounds for modification or annulment, resulting in a partial or full rejection of the appeal; since the lower court had instead annulled the appeal due to non-compliance with formal requirements, the prerequisite for filing a retrial was not satisfied.

Legislator headnote

AI generated

art. 256 C. proc. civ, art. 318 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 306 alin. (3) C. proc. civ; Extraordinary appeal against nullification of cassation petition declared inadmissible for non-compliance with statutory grounds: Conform art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Keywords

AI generated
grounds for cassation article of civil procedure extraordinary plea of nullity civil annulment statutory requirement material error

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 21 septembrie 2010, V.I. și C.G. au solicitat anularea deciziei nr. 649 din 4 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

În motivarea contestației în anulare s-a arătat că instanța de recurs ar fi trebuit să se pronunțe asupra fondului recursului, examinându-l prin prisma motivelor invocate de recurenți și nicidecum să pipăie fondul constatând nulitatea recursului. S-a produs, astfel, o greșeală materială și nu una de judecată.

Contestația în anulare este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Conform art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Contestatorii și-au întemeiat calea de atac de retractare pe greșeala materială pe care ar fi săvârșit-o instanța de recurs care, constatând că aspectele invocate de recurenți nu se încadrează în cerințele art. 304 C. proc. civ., a anulat recursul în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Drept urmare, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a contestației în anulare, și anume aceea că nepronunțarea asupra unor motive de modificare sau de casare a dus la respingerea sau admiterea în parte a recursului.

Pe cale de consecință, nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 teza a II-a C. proc. civ., astfel încât contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de V.I. și C.G. împotriva deciziei nr. 649 din 4 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012.