Legislator Case Law & Legislation
Sentința nr. 640/2010 AI generated

Failure to substantiate corruption allegations in judicial complaint: Dismissal of appeal against discontinuance of investigation for lack of material evidence

Case Number Sentința nr. 640/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the complainant's challenge as unfounded, upholding the resolution that discontinued the preliminary investigation for corruption offenses and ordering the complainant to pay 100 RON in judicial costs to the state. The dispute arose from a criminal complaint alleging that three magistrates committed abuse in office, falsification, and corruption (specifically receiving undue benefits and influence peddling) during the handling of a civil case, which the initial prosecutor declined to pursue for the non-corruption charges and referred the corruption elements to the National Anticorruption Directorate (DNA). The DNA prosecutor issued a resolution discontinuing the investigation for the corruption charges, finding that the acts did not exist in materiality and that the complainant failed to provide concrete evidence or specific factual descriptions as required by the Code of Criminal Procedure. The court held that the prosecutorial decision was legally sound because the complainant had not met the obligation under Article 222(2) of the Code of Criminal Procedure to substantiate the allegations with evidence or facts distinguishing the acts from mere dissatisfaction with the underlying civil judgments, thereby validating the decision under Article 278(8)(a) of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 292 C. pen, art. 258 C. pen, art. 228 alin. (6) C. proc. pen, art. 10 lit. a) C. proc. pen, art. 7 din Legea nr. 78/2000, art. 257 C. pen; Failure to substantiate corruption allegations in judicial complaint: Dismissal of appeal against discontinuance of investigation for lack of material evidence: Plângerea împotriva acestei rezoluții, formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 47/11-2/2010 din data de 9 februarie 2010 a procurorului șef al Secției de combatere a corupției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Keywords

AI generated
failure to provide evidence criminal complaint civil dispute judicial investigation costs of investigation allegations of abuse

Cited Legislation

AI generated
art. 292 C. pen
291 și art. 292 C. pen., comise cu prilejul soluționării dosarului cu nr.7302/86/2008, petentul invocând că „instanța de recurs, prin neglijență și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în sensul art.
art. 258 C. pen
art. 228 alin. (6) C. proc. pen
82/P/2009 din 16 decembrie 2009, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., rap.
art. 10 lit. a) C. proc. pen
la art. 10 lit. a) C. proc. pen., procurorul șef al Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.L., A.E.
art. 7 din Legea nr. 78/2000
- magistrați judecători la Curtea de Apel Suceava pentru săvârșirea infracțiunilor de primire de foloase necuvenite și trafic de influență, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, raportat la art.
art. 257 C. pen
256 și art. 257 C. pen., întrucât faptele nu există.
art. 278 C. proc. pen
Plângerea împotriva acestei rezoluții, formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr.
art. 222 alin. (2) C. proc. pen
art. 222 alin. (2) C. proc. pen., denunțătorul este obligat să indice organului de urmărire penală, în mod concret, care sunt mijloacele de probă care confirmă acuzațiile sale; or, în speță, petiționarul G.C.V.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 03 decembrie 2008 petentul G.C.V. a formulat și depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava o plângere penală împotriva numitelor S.L., A.E. și D.D. - magistrați judecători la Curtea de Apel Suceava. Plângerea a fost declinată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată, neglijență în serviciu, primire de foloase necuvenite, trafic de influență, fapte săvârșite de alți funcționari, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații, prev. de art. 246, art. 248, art. 2481, art. 249, art. 256, art. 257, art. 258, art. 289, art. 290, art. 291 și art. 292 C. pen., comise cu prilejul soluționării dosarului cu nr.7302/86/2008, petentul invocând că „instanța de recurs, prin neglijență și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în sensul art. 246, art. 248, art. 2481, art. 249, art. 256, art. 257, art. 258, art. 289, art. 290, art. 291 și art. 292 C. pen., ignorând comunicarea hotărârii civile nr. 82 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava și dovada de primire și procesul-verbal de predare, care a fost semnat și ștampilat la data de 22 ianuarie 2009, amânând pronunțarea și primind borderoul corespondenței după încheierea dezbaterilor".

Prin ordonanța nr. 830/P/2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.L., A.E. și D.D. - magistrați judecători la Curtea de Apel Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată, neglijență în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații, prev. de art. 246, art. 248, art. 2481, art. 249, art. 289, art. 290, art. 291 și art. 292 C. pen., precum și disjungerea și declinarea competenței în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de primire de foloase necuvenite, trafic de influență, fapte săvârșite de alți funcționari, prev. de art. 256, art. 257, art. 258 C. pen.

Din actele premergătoare administrate în cauză, procurorul investit cu cercetarea infracțiunilor de corupție, ca urmare a declinării la care s-a făcut referire mai sus, a constatat că nu rezultă comiterea de către magistrații S.L., A.E. și D.D. a infracțiunilor de primire de foloase necuvenite și trafic de influență, acestea neexistând în materialitatea lor.

Motivația acestei sesizări derivă din faptul că petentul G.C.V. este nemulțumit de hotărârea nr. 82 din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului Suceava, precum și de decizia nr. 313 pronunțată la data de 19 martie 2009 de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 7302/86/2008, făcând trimiteri la infracțiuni de corupție, dar fără a arăta în ce constau acestea și care sunt mijloacele de probă cu care pot fi susținute.

În acest sens, prin rezoluția nr. 82/P/2009 din 16 decembrie 2009, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., procurorul șef al Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.L., A.E. și D.D. - magistrați judecători la Curtea de Apel Suceava pentru săvârșirea infracțiunilor de primire de foloase necuvenite și trafic de influență, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, raportat la art. 256 și art. 257 C. pen., întrucât faptele nu există.

Plângerea împotriva acestei rezoluții, formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 47/11-2/2010 din data de 9 februarie 2010 a procurorului șef al Secției de combatere a corupției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Procurorul ierarhic superior a reținut că, potrivit disp. art. 222 alin. (2) C. proc. pen., denunțătorul este obligat să indice organului de urmărire penală, în mod concret, care sunt mijloacele de probă care confirmă acuzațiile sale; or, în speță, petiționarul G.C.V. a făcut doar niște alegații lipsite de suport probator și care, oricum, nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Practic, evaluarea investigațiilor preliminare efectuate în cauză a stabilit însă, fără dubiu, inexistența, în materialitatea lor, a faptelor de corupție semnalate de petent, acesta neoferind niciun fel de elemente din care să rezulte indicii temeinice și concrete ale săvârșirii unui astfel de gen de infracțiuni, susținerile sale fiind întemeiate pe convingerea personală că hotărârile judecătorești au fost pronunțate în defavoarea sa, întrucât magistrații care au avut în competență dosarul în cauză și-au încălcat în mod evident atribuțiile de serviciu prin emiterea unor hotărâri judecătorești greșite.

În plângerea adresată parchetului la data de 10 februarie 2010, remisă Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul a atacat rezoluțiile menționate, solicitând desființarea acestora întrucât le consideră nelegale și netemeinice, reiterând și o serie de critici aduse hotărârilor pronunțate de intimații judecători în cauza civilă ce a stat la baza plângerii penale ce face obiectul prezentei cauze.

Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, Curtea constată că plângerea este nefondată pentru următoarele considerente:

Referitor la rezoluția nr. 82/P/2009 din 16 decembrie 2009 dispusă de Serviciul Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, ce face obiectul plângerii în prezenta cauză, ÎNALTA CURTE constată că procurorul a apreciat în mod corect că petentul nu a indicat în ce constau infracțiunile de corupție reclamate a fi săvârșite de intimați, deși avea obligația de a descrie fapta și a indica inclusiv mijloacele de probă, potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce privește nemulțumirea petentului față de soluția pronunțată de intimații judecători în cauza civilă ce a stat la baza plângerii penale ce face obiectul prezentei cauze, ÎNALTA CURTE constată că cercetarea modului în care intimații și-au exercitat atribuțiile de serviciu a făcut obiectul dosarului nr. 830/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în care s-a dispus, de asemenea, neînceperea urmăririi penale față de S.L., A.E. și D.D. - magistrați judecători la Curtea de Apel Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată, neglijență în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații, prev. de art. 246, art. 248, art. 2481, art. 249, art. 289, art. 290, art. 291 și art. 292 C. pen. Rezoluția dispusă în această cauză la data de 21 septembrie 2009 nu face însă obiectul prezentei cauze, plângerea formulată împotriva sa, înregistrată sub nr. 9005/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind respinsă ca nefondată prin sentința penală nr. 283 din 24 februarie 2010 a Secției penale.

Ca atare, cum din examinarea rezoluției criticate nu rezultă ca fiind întemeiate criticile formulate de petent pentru considerentele prezentate mai sus, constatând că rezoluția procurorului este legală și temeinică, văzând și prevederile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționar și, pe cale de consecință, va menține rezoluția atacată, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul să fie obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul G.C.V. împotriva rezoluției nr. 82/P/2009 din 16 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2010.