Judicial immunity from criminal liability for pretrial detention decisions: incompatibility and suspensive effect of appeals

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 10011 din 8 octombrie 2009, petentul T.V. a solicitat desființarea rezoluției nr. 20/P/2009 din 17 iulie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, menținută prin rezoluția nr. 8603/4117/II/2/2009 din 4 septembrie 2009, prin care s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. și art. 10 lit. a) din același cod, neînceperea urmăririi penale față de magistrații H.L. și M.M., judecători la Curtea de Apel Galați, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, arestare nelegală și nerespectarea hotărârilor judecătorești prevăzute de art. 246, art. 247, art. 266 alin. (1) și art. 271 C. pen.

În motivarea plângerii petentul a arătat că soluția pronunțată este nelegală și netemeinică impunându-se tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, magistrați judecători, care prin nesocotirea dispozițiilor unei hotărâri judecătorești, în speță încheierea de ședință din 22 decembrie 2008 dată de Tribunalul Vrancea, a dispozițiilor art. 3001 alin. (4) coroborat cu art. 160a alin. (2) C. proc. pen., și fără să țină seama că erau incompatibili conform art. 51 raportat la art. 48 lit. a) C. proc. pen. au soluționat recursul declarat de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Vrancea, pronunțând o hotărâre nelegală.

Înalta Curte examinând rezoluția atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului nr. 20/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, constată următoarele:

Petentul T.V. a formulat plângere penală împotriva magistraților H.L. și M.M., judecători în cadrul Curții de Apel Galați și au solicitat tragerea la răspundere penală sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247 și art.271 C. pen.

În fapt, T.V. a fost trimis în judecată în stare de arest, prin rechizitoriul nr. 58/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea din 18 decembrie 2008 pentru săvârșirea, împreună cu inculpații G.C.C. și J.Z. a infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin care au produs o pagubă de 1.648.941,27 lei.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 4685/91/2008, iar la data de 22 decembrie 2008 s-a stabilit termen pentru verificarea din oficiu a legalității și temeiniciei arestării preventive a celor trei inculpați, conform prevederilor art. 3001 C. proc. pen.

Prin încheierea dată în Camera de Consiliu, instanța de judecată a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților T.V., G.C.C. și J.Z. și punerea de îndată a acestora în libertate, dacă nu sunt arestați în altă cauză; prin aceeași încheiere, s-a dispus luarea față de inculpați, a măsurii preventive de obligare de a nu părăsi țara, prev. de art. 136 lit. c) C. proc. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că organele de urmărire au administrat toate probele, că nu mai există riscul influențării martorilor și că în atare situație inculpații nu mai prezintă pericol social; în ce-i privește pe inculpații T.V. și J.Z., instanța a avut în vedere și afecțiunile medicale ale acestora, dovedite prin acte medicale.

Împotriva încheierii din data de 22 decembrie 2008, a declarat recurs D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea.

Pentru judecarea recursului, s-a stabilit inițial termen la data de 24 decembrie 2008, termen preschimbat ulterior pentru data de 23 decembrie 2008 ora 12,00.

Prin decizia penală nr. 794/R din 23 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 1618/44/2008 al Curții de Apel Galați, secția penală, (magistrați H.L., M.M. și C.M.), recursul parchetului a fost admis și, în consecință, s-a casat încheierea de ședință din data de 22 decembrie 2008 a Tribunalului Vrancea și s-a menținut starea de arest a celor trei inculpați.

Prin plângerea formulată în cauză petentul a sesizat mai multe încălcări ale dispozițiilor C. proc. pen.cu ocazia soluționării recursului vizând încheierea de ședință din data de 22 decembrie 2008 a Tribunalului Vrancea, după cum urmează:

a) faptul că doi dintre magistrații care au făcut parte din completul de judecată, respectiv judecătorii H.L. și M.M., erau incompatibili să judece recursul declarat de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea și implicit să pronunțe decizia penală nr. 794/2008.

În susținerea plângerii, persoana vătămată a invocat faptul că, pe parcursul urmăririi penale, magistrații H.L. și M.M. au soluționat recursurile declarate împotriva încheierilor prin care Tribunalul Vrancea s-a pronunțat cu privire la măsura arestării preventive luată împotriva sa și a celorlalți doi inculpați, dispunând prelungirea măsurii; în acest context, persoana vătămată a apreciat că magistrații reclamați se aflau în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit. a) C. proc. pen.;

b) faptul că ulterior datei de 22 decembrie 2008, inculpații au fost deținuți în mod nelegal, organele judiciare ignorând prevederile art. 160a alin. (2) C. proc. pen.

În opinia persoanei vătămate, organele judiciare ar fi. trebuit să se conformeze încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Vrancea la data de 22 decembrie 2008, în sensul punerii în libertate a inculpaților de îndată motivat de faptul că recursul nu este suspensiv de executare;

c) faptul că prin decizia pronunțată la data de 23 decembrie 2008, magistrații H.L. și M.M. au menținut măsura arestării preventive a inculpaților, deși măsura încetase ca efect al expirării termenului stabilit;

d) faptul că, pe timpul judecării recursului, inculpaților A.J.Z. și G.C. le-a fost încălcat dreptul la apărare.

În acest sens, T.V. a arătat că instanța de recurs a desemnat apărători din oficiu pentru inculpații J.Z. și G.C., că apărarea asigurată de avocații desemnați din oficiu a fost formală, astfel că cerința unui proces echitabil nu a fost îndeplinită.

Prin rezoluția din 17 iulie 2009 dată în dosarul nr. 20/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, - s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători H.L. și M.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246, art. 247, art. 266 alin. (1) și art. 271 C. pen. cu motivarea că:

- judecătorii nu s-au aflat în situația de incompatibilitate, deoarece au soluționat un recurs împotriva unei încheieri de revocare a măsurii arestării preventive. Potrivit art. 48 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. „judecătorul este incompatibil a judeca, dacă în cauza respectivă (...) a soluționat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestului preventiv în cursul urmăririi penale. Sintagma „de a judeca" folosită de textul de lege se referă strict la judecarea fondului unei cauze și nu include activitatea procesuală desfășurată de magistrați cu ocazia examinării legalității încheierilor prin care se dispune cu privire la arestarea preventivă în cursul urmăririi penale, în același sens și decizia nr. 7/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

- petentul interpretează greșit dispozițiile art. 160a alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen.„încheierea dată în primă instanță și în apel prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune mențiunea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat (...)", iar potrivit art. 141 alin. (3) „recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a arestării preventive nu este suspensiv de executare".

De asemenea, potrivit art. 3001 alin. (4) C. proc. pen., încheierea pronunțată în condițiile acestui articol poate fi atacată cu recurs, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile art. 160a alin. (2); de reținut că, potrivit art. 160 alin. (2) C. proc. pen. încheierea poate fi atacată separat cu recurs, iar recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare.

Pornind de la dispozițiile cu caracter de lege specială, cele ale art. 3001 alin. (4) în referire la art. 160a alin. (2) C. proc. pen. interpretate per a contrario, rezultă că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea arestării preventive este suspensiv de executare; aceeași concluzie reiese și in interpretarea dispozițiilor art. 141 alin. (1) și (3) C. proc. pen., lege generală în materia încheierilor pronunțate în primă instanță privind măsurile preventive.

Așadar, în cazul încheierii pronunțate în primă instanță prin care se dispune revocarea arestării preventive, recursul este suspensiv de executare în sensul că, starea de arest a inculpatului durează până la pronunțarea hotărârii instanței de recurs sau până la încetarea de drept a măsurii.

Referitor la acuzația că magistrații H.L. și M.M. au menținut măsura arestării preventive a inculpaților, deși aceasta încetase ca efect al expirării termenului stabilit s-a motivat că în cursul urmăririi penale măsura arestării a fost prelungită succesiv între 1 august 2008 și până la 23 decembrie 2008 s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 188 C. proc. pen. termenele privind luarea, menținerea ori revocarea măsurilor preventive se calculează pe unități pline de timp. Astfel, ora sau ziua la care începe și la care se sfârșește termenul intră în durata acestuia și, pe cale de consecință, în calculul acestuia intră prima zi când s-a luat măsura, indiferent de ora la care a avut loc, precum și ultima zi până la orele 24,00.

În fine, apărarea inculpaților G.C. și J.Z., a fost asigurată conform art. 171 C. proc. pen., pentru inculpatul G. fiind desemnat avocatul care îl apără în calitate de apărător ales la fond în fața Tribunalului Vrancea, iar pentru inculpatul J. a fost desemnat un alt apărător.

În urma plângerii formulată de petent, soluția adoptată în dosarul nr. 20/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, - a fost supusă controlului procurorului șef secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - care prin rezoluția nr. 8603/4117/II/2/2009 din 4 septembrie 2009 a respins ca neîntemeiată plângerea și a menținut soluția de începere a urmăririi penale.

Investită, în condițiile art. 2781 C. proc. pen., cu judecarea plângerii formulate de petent, Înalta Curte constată că soluția dată de procuror este legală și temeinică bazându-se pe o corectă analiză și o justă evaluare a materialului de la dosar.

În mod corect s-a considerat că intimații nu s-au aflat în stare de incompatibilitate la soluționarea recursului declarat de D.I.I.C.O.T. împotriva încheierii de ședință din 22 decembrie 2008 a Tribunalului Vrancea. Chiar inculpatul (petent) T.V. a formulat cerere de recuzare a celor doi magistrați, cerere care a fost respinsă prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu.

Faptul că petentul are o interpretare personală privind dispozițiile art. 160a alin. (2) C. proc. pen. nu înseamnă că magistrații judecători au săvârșit infracțiunea prevăzută art. 266 alin. (1) C. pen.

Deținerea inculpaților T.V., G.C.C. și J.Z. și ulterior, pronunțării de către Tribunalul Vrancea a încheierii din 22 decembrie 2008 s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale care trebuie interpretate în sensul că în cazul încheierilor pronunțate în primă instanță prin care se dispune revocarea arestării preventive, recursul este suspensiv de executare, starea de arest durând până la pronunțarea hotărârii instanței de recurs sau până la încetarea de drept a măsurii.

Măsura arestării prelungită anterior până la 23 decembrie 2008 - urma să expire la 23 decembrie 2008 ora 24,00 și nu ora 12,00, cum socotește petentul.

Singurul temei al răspunderii penale este săvârșirea unei infracțiuni, existența infracțiunii implică în mod necesar existența unei fapte care prezintă anumite trăsături.

Din actele și lucrările dosarului nu rezultă indicii privind realizarea vreunei acțiuni sau inacțiuni susceptibile de a se circumscrie infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 266 alin. (1) sau art. 271 C. pen., astfel încât soluția adoptată de procuror este legală și temeinică urmând a fi menținută.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., urmează ca plângerea să fie respinsă ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.V. împotriva rezoluției nr. 20/P/2009 din 17 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi 9 martie 2010.