Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4596/2010 AI generated

Prosecutorial refusal to initiate proceedings for intellectual forgery and use of forged documents by a bailiff: statutory limitation and absence of constitutive elements

Case Number Decizia nr. 4596/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, upholding the lower court’s rejection of the criminal complaint and ordering the appellant to pay 100 RON in judicial fees, thereby maintaining the prosecutor’s decision not to initiate criminal proceedings against the respondent bailiff. The dispute arose from the appellant’s allegation that the bailiff committed intellectual forgery and use of forged documents by falsely certifying the completion of a forced execution judgment, which the bailiff allegedly utilized in subsequent civil cases. The Court found the appeal unfounded, determining that the intellectual forgery charge was barred by the statute of limitations, while the use of forged documents charge failed because the critical execution certificate was requested by the court rather than actively used by the bailiff, thus lacking a constitutive element of the offense; additionally, potential charges of abuse of office or negligence were also time-barred. The decision relied on Articles 289 and 291 of the Penal Code for the charged offenses, Articles 10(1)(d) and (g), 228(6), 278, and 2781 of the Code of Criminal Procedure for the procedural review and dismissal standards, and Article 122(1)(d) of the Penal Code for the statute of limitations.

Legislator headnote

AI generated

art. 289 C. pen, art. 291 C. pen, art. 278 C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 3715 C. proc. civ; Prosecutorial refusal to initiate proceedings for intellectual forgery and use of forged documents by a bailiff: statutory limitation and absence of constitutive elements: The dispute arose from the appellant’s allegation that the bailiff committed intellectual forgery and use of forged documents by falsely certifying the completion of a forced execution judgment, which the bailiff allegedly utilized in subsequent civil cases. The Court found the appeal unfounded, determining that the intellectual forgery charge was barred by the statute of limitations, while the use of forged documents charge failed because the critical execution certificate was requested by the court rather than actively used by the bailiff, thus lacking a constitutive element of the offense; additionally, potential charges of abuse of office or negligence were also time-barred. The decision relied on Articles 289 and 291 of the Penal Code for the charged offenses, Articles 10(1)(d) and (g), 228(6), 278, and 2781 of the Code of Criminal Procedure for the procedural review and dismissal standards, and Article 122(1)(d) of the Penal Code for the statute of limitations.

Keywords

AI generated
forgery proceedings judicial review criminal complaint article of civil procedure statute of limitations charging of fees

Cited Legislation

AI generated
art. 289 C. pen
art. 291 C. pen
de art. 291 C. pen., constând în aceea că în dosarul execuțional nr.
art. 278 C. proc. pen
de art. 278 C. proc. pen., fiind menținută prin Rezoluția nr.
art. 2781 C. proc. pen
În conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., petiționarul a formulat plângere la instanța de fond, respinsă prin Sentința penală nr.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Înalta Curte, analizând sentința primei instanțe, atât sub aspectul criticilor formulate cât și în conformitate cu prevederile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.
art. 3715 C. proc. civ
Urmare a acestei constatări, precum și a faptului că debitoarea plătise suma de bani, calculată, potrivit raportului de expertiză, executorul judecătoresc a întocmit la data de 10 decembrie 2003, procesul-verbal prin care a constatat încetarea executării, potrivit art. 3715 C. proc. civ.
art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen
de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., existând astfel și o cauză care înlătură răspunderea penală a executorului judecătoresc [art.
art. 10 lit. g) C. proc. pen
pen., existând astfel și o cauză care înlătură răspunderea penală a executorului judecătoresc [art. 10 lit. g) C. proc. pen.].
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Main ground for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 93 din 24 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată plângerea formulată de petentul T.V. împotriva rezoluției din 13 aprilie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel în Dosarul nr. 149/P/2009 și a Rezoluției nr. 175/II/2/2010 a Procurorului General al aceleiași instituții. A menținut rezoluțiile.

A fost obligat petentul să plătească statului suma de 50 RON, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin plângerea formulată la data de 20 aprilie 2009, petentul T.V. a solicitat a se efectua cercetări față de executorul judecătoresc S.D. pentru infracțiunile de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., constând în aceea că în dosarul execuțional nr. 314/2003 al B.E.J. "S.D." a "inserat date neconforme cu realitatea, în sensul că a menționat că executarea silită a fost încheiată cu toate că prevederile din titlul executoriu nu au fost aduse în totalitate la îndeplinire, iar în cursul anului 2008 a prezentat în instanță procesul-verbal de încheiere a executării silite."

Prin rezoluția din 13 aprilie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 149/P/2009, în baza art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. d) și g) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul S.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., întrucât pentru prima infracțiune a intervenit prescripția răspunderii penale, iar pentru a doua lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

Soluția a fost supusă controlului prev. de art. 278 C. proc. pen., fiind menținută prin Rezoluția nr. 175/II/2/2010 din 1 iunie 2010 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

În conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., petiționarul a formulat plângere la instanța de fond, respinsă prin Sentința penală nr. 93 din 24 septembrie 2010, apreciindu-se că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul, reiterând criticile din plângerea penală inițială și solicitând tragerea la răspundere penală a intimatului executor judecătoresc pentru infracțiunile reclamate.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând sentința primei instanțe, atât sub aspectul criticilor formulate cât și în conformitate cu prevederile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Examinând actele și lucrările dosarului se constată că la data de 20 aprilie 2009, petentul a formulat plângere prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de intimat pentru că în cadrul dosarului execuțional nr. 314/2003, a trecut date nereale în procesul-verbal întocmit la 10 decembrie 2003, pe care i la comunicat și, pe care, ulterior, l-a folosit, în anul 2008, în dosare cu acțiuni civile, judecate la Judecătoria Botoșani și Tribunalul Botoșani.

După înregistrarea cererii petentului - în dosarul execuțional nr. 314/2003, prin care solicită punerea în executare a Sentinței civile nr. 53/2003 a Tribunalului Botoșani - executorul a emis somația cu același număr din 6 octombrie 2003. Întrucât prin Actul Adițional emis la data de 1 septembrie 2003 - la Contractul de muncă nr. 699 - există meseria de "operator punct termic", în care, prin sus-menționata sentință, instanța obligase SC T. SA Botoșani să-l reintegreze pe petent, acesta a fost înștiințat de unitate despre reintegrare.

Urmare a acestei constatări, precum și a faptului că debitoarea plătise suma de bani, calculată, potrivit raportului de expertiză, executorul judecătoresc a întocmit la data de 10 decembrie 2003, procesul-verbal prin care a constatat încetarea executării, potrivit art. 3715 C. proc. civ. De altfel, din verificările efectuate, după cum însuși petentul a avut cunoștință, SC T. SA Botoșani l-a invitat să se prezinte la locul de muncă, făcându-i cunoscut că prin Hotărârea nr. 8 din 18 aprilie 2002 se desființase postul de "operator punct termic". Din acest motiv, așa cum rezultă și din Decizia nr. 130 din 13 august 2002 a SC T. SA Botoșani, petentului i s-a oferit ocuparea unui post în profesia de lăcătuș, pentru care era calificat - petentul refuzând să accepte această meserie.

Din aceste constatări nu rezultă că executorul judecătoresc cu intenție a consemnat în procesul-verbal întocmit la data de 10 decembrie 2003, date nereale și deci inexistența infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. De altfel, așa cum s-a reținut și în motivarea rezoluțiilor, în cauză s-a împlinit termenul de prescripție prev. de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., existând astfel și o cauză care înlătură răspunderea penală a executorului judecătoresc [art. 10 lit. g) C. proc. pen.].

Cât privește săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., se constată că procesul-verbal din 10 decembrie 2003, pretins a fi întocmit cu date false, folosit în Dosarul civil nr. 2990/193/2008 al Judecătoriei Botoșani, a fost solicitat de instanță și nu folosit de executor.

De asemenea, referitor la activitatea defectuoasă în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către executor, referitoare la necomunicarea către petent a procesului-verbal din 10 decembrie 2003, privind încetarea executării silite, precum și perimarea executării invocate în plângere de petent - fapte care vizau săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (dacă există intenție) sau neglijență în serviciu prev. de art. 249 C. pen. - s-a împlinit termenul de prescripție prev. de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., astfel încât și pentru aceste infracțiuni răspunderea penală a intimatului este înlăturată [art. 10 lit. g) C. proc. pen.].

Așa fiind, se constată că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul S.D. pentru infracțiunile de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., întrucât pentru prima infracțiune a intervenit prescripția răspunderii penale, iar pentru a doua lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.V. împotriva Sentinței penale nr. 93 din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2010.