Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4515/2010 AI generated

Judicial review of refusal to initiate criminal proceedings for alleged abuse in forcible civil eviction and property damage.

Case Number Decizia nr. 4515/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the appellate court's decision to reject the complainant's objection to the prosecutor's resolution to refuse the initiation of criminal proceedings; consequently, the resolution denying criminal liability for the bailiffs, police officers, lawyer, and witnesses regarding alleged theft and destruction of property during an eviction stands. The case involved a criminal complaint alleging that the complainant was illegally evicted and her property stolen or demolished during the forced execution of a final civil judgment for eviction from her residence, although official records and witness testimonies confirmed the eviction was conducted lawfully under a valid execution order and that her claims of demolition were contradicted by her own prior declarations regarding the property's advanced deterioration. The court based its decision on the principles of lawful enforcement of judicial acts, finding no criminal intent or illegal act under the relevant Penal Code provisions, and ordered the complainant to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 246 C. pen, art. 387 C. proc. civ, art. 10 lit. b) C. proc. pen, art. 217 alin. (1) C. pen, art. 2781 alin. (1) C. proc. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen; Judicial review of refusal to initiate criminal proceedings for alleged abuse in forcible civil eviction and property damage: The case involved a criminal complaint alleging that the complainant was illegally evicted and her property stolen or demolished during the forced execution of a final civil judgment for eviction from her residence, although official records and witness testimonies confirmed the eviction was conducted lawfully under a valid execution order and that her claims of demolition were contradicted by her own prior declarations regarding the property's advanced deterioration. The court based its decision on the principles of lawful enforcement of judicial acts, finding no criminal intent or illegal act under the relevant Penal Code provisions, and ordered the complainant to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Keywords

AI generated
eviction proceedings judicial review criminal complaint enforcement costs civil judgment demolition order

Cited Legislation

AI generated
art. 246 C. pen
217 și art. 246 C. pen., constând în aceea că, în ziua de 25 ianuarie 2008, cu prilejul punerii în executare a unei hotărâri judecătorești, i s-au sustras mai multe bunuri și i-a fost demolată locuința.
art. 387 C. proc. civ
1/2008 din 10 ianuarie 2008 împotriva debitoarei D.E., conform art. 387 C.
art. 10 lit. b) C. proc. pen
la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
art. 217 alin. (1) C. pen
la art. 217 alin. (1) C. pen., deoarece s-a constatat că nu au fost comise fapte de natură penală.
art. 2781 alin. (1) C. proc. pen
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat în termen legal, plângere împotriva Rezoluției nr.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Procedural basis cited to support the dismissal of the appeal as unfounded.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Basis for imposing judicial costs on the appellant.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis cited to support the dismissal of the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for imposing judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 176/F din 8 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta D.E. împotriva rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pronunțată în Dosarul nr. 345/II/2/2010.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, petenta D.E. a solicitat cercetarea executorilor judecătorești P.F. și P.S., a lucrătorilor de poliție I.C. și N.I.I., a avocatului M.M. și a lui D.I., D.F. și T.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 209, art. 217 și art. 246 C. pen., constând în aceea că, în ziua de 25 ianuarie 2008, cu prilejul punerii în executare a unei hotărâri judecătorești, i s-au sustras mai multe bunuri și i-a fost demolată locuința.

Din actele premergătoare efectuate de procuror, rezultă că prin Sentința civilă nr. 11564 din 7 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 11938/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 București a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta F.M.I. în contradictoriu cu pârâta D.E. - petenta din prezenta cauză și, pe cale de consecință s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul proprietatea reclamantei situat în București, str. J., iar hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare.

La data de 10 ianuarie 2008, creditoarea F.M.I. a formulat cerere de executare silită la B.E.J. P.S. și P.F., a sentinței civile arătate mai sus, învestită cu formulă executorie, cerere redactată de avocații N.I. și M.M. și în acest sens s-a format Dosarul execuțional nr. 1/2008.

Creditoarea F.M.I. a stăruit în continuarea executării silite și după emiterea Somației nr. 1/2008 din 10 ianuarie 2008 împotriva debitoarei D.E., conform art. 387 C. proc. civ., astfel că executorii judecătorești au înștiințat-o pe debitoare că la data de 25 ianuarie 2008, se va proceda a evacuarea sa din imobilul pe care-l ocupa fără drept și, în ziua stabilită s-au deplasat la adresa debitoarei și au pus în executare hotărârea judecătorească menționată.

Despre modul de executare s-a întocmit proces-verbal din care rezultă că debitoarea se afla în locuință, primise înștiințarea de evacuare, dar nu a părăsit locuința, deoarece nu deține alta și, în cadrul executării silite propriu-zise, în prezența executorilor, a organelor de poliție, a martorilor și a debitoarei, creditoarea a scos bunurile din spațiul ocupat de D.E., s-au schimbat încuietorile și s-a constatat executată hotărârea și debitoarea evacuată.

Susținerile petentei D.E. în sensul că a fost evacuată abuziv, i s-au sustras bunuri și i-a fost demolată casa sunt infirmate de înscrisurile oficiale întocmite cu prilejul executării silite și de depozițiile executorilor judecătorești P.S. și P.F., I.C. și N.I.I. - lucrători de poliție la Secția 2 Compartimentul "Proceduri", M.M. - apărător ales al creditoarei, D.F., D.I. și T.A. - persoane care au asistat la evacuarea debitoarei.

Din actele premergătoare arătate rezultă că imobilul era degradat, bunurile scoase din locuință aveau o uzură ridicată, ele nu au fost distruse sau degradate și au fost transportate la un vecin care s-a oferit s-o găzduiască pe D.E.

Prin Rezoluția nr. 217/P/2008 din 1 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorul, în temeiul art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorii judecătorești P.S. și P.F., lucrătorii de poliție I.C. și N.I.I., avocat M.M., D.F., D.I. și T.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), art. 26 rap. la art. 217 alin. (1) C. pen., deoarece s-a constatat că nu au fost comise fapte de natură penală.

Împotriva acestei rezoluții, petenta D.E., prin avocat P.I. a formulat plângere și a solicitat reluarea cercetărilor penale în cauză și confruntarea petentei cu persoanele care au efectuat evacuarea acesteia.

Prin Rezoluția nr. 345/II/2/2010 din 11 martie 2010, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentei împotriva rezoluției dispusă în Dosarul nr. 217/P/2008, reținând că evacuarea petentei a avut loc în baza unei hotărâri judecătorești, adică în mod legal.

În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat în termen legal, plângere împotriva Rezoluției nr. 217/P/2008 din 1 februarie 2010, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin Sentința penală nr. 176/F din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, cu motivarea că în cursul soluționării plângerii petentei D.E., în instanță, nu au fost aduse probe care să conducă la concluzia săvârșirii unor fapte de natură penală de către persoanele cercetate, context în care, soluția dispusă de procuror este temeinică și legală.

Împotriva soluției de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale împotriva executorilor judecătorești P.S. și P.F., lucrătorilor de poliție I.C. și N.I.I., avocatului M.M. și D.F., D.I. și T.A., petenta D.E., prin apărător a declarat recurs și a solicitat, în esență, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate a rezultat că la punerea în executare a Sentinței civile nr. 11564 din 7 septembrie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin neapelare, învestită cu formulă executorie, executorii judecătorești P.S. și P.F. au respectat normele de procedură civilă, privind executarea silită în sensul că au emis Somația nr. 1/2008 din 10 ianuarie 2008, pe care au afișat-o în aceeași zi, după care au înștiințat pe debitoarea D.E. despre faptul că la 25 ianuarie 2008, între orele 1200 - 1300, va avea loc evacuarea din imobilul situat în str. J. București, prin depunerea înscrisului în cutia poștală.

De asemenea, din procesul-verbal de executare silită din 25 ianuarie 2008, rezultă că debitoarea a declarat că a primit somația și înștiințarea de evacuare, dar se opune la executare, deoarece nu are unde locui și a refuzat semnarea înscrisului întocmit de executori, înscris pe care nu l-a contestat în instanță, potrivit art. 399 și următoarele C. proc. civ.

Mai mult decât atât, în depoziția petentei din 31 iulie 2008, dată la organele de urmărire penală, în prezența apărătorului P.I., aceasta a arătat că, ulterior executării silite, au venit echipe de muncitori cu utilaje și au demolat imobilul, contrar celor arătate în plângerea penală din 11 februarie 2008. Pe de altă parte, din expertiza tehnică judiciară, depusă de petentă la instanța de fond, rezultă că în actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1165 din 4 aprilie 2001, încheiat de petentă, s-a consemnat faptul că pe terenul de la adresa arătată mai sus, cu excepția unei magazii de 49,14 mp., restul construcțiilor se află în stare de uzură avansată și urmează a fi dezafectate.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentei împotriva Rezoluției nr. 217/P/2008 din 1 februarie 2010 și a Rezoluției nr. 345/II/2 din 11 martie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este legală și temeinică.

Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat recursul declarat de petenta D.E. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta D.E. împotriva Sentinței penale nr. 176/F din data de 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2010