Pretrial detention extension appeal inadmissible as interlocutory order; costs imposed on defendants

R O M A N I A

S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații R.V.T.B. și D.L.N. împotriva încheierii din 20 decembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția I penală.

S-au prezentat recurenții inculpați aflați în stare de arest, asistați de apărători aleși, primul de avocat U.V. iar al doilea, de avocat D.V.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Procurorul a ridicat excepția inadmisibilității recursurilor, în raport de dispozițiile art.159 din Codul de procedură penală, care se referă exclusiv la prelungirea măsurii arestării preventive cerute de procuror, în faza de urmărie penală.

Apărătorul ales al inculpatului R.V.T.B.a solicitat respingerea excepției invocate de procuror și pe fond, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și punerea de îndată a inculpatului în libertate.

Apărătorul ales al inculpatului D.L.N. a pus concluzii în același sens, și anume, să se dispună respingerea excepției invocată de procuror, iar pe fond să se admită recursul inculpatului, să se caseze hotărârea atacată și să se dispună punerea inculpatului în libertate, de îndată.

Inculpații R.V.T.B. și D.L.N., pe rând, având ultimul cuvânt au declarat că sunt de acord cu susținerile apărătorilor lor.

C U R T E A,

Asupra recursurilor de față:

In baza lucrărilor din dosar,constată următoarele:

Curtea de Apel București,Secția I penală prin încheierea din 20 decembrie 2002, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind prelungirea arestării preventive a inculpaților R.V.T.B. și D.L.N. cu 30 de zile, respectiv de la 21 decembrie 2002 până la 19 ianuarie 2003 inclusiv.

Impotriva acestei hotărâri au declarat recursuri inculpații, care au solicitat,ca prin admiterea acestora și casarea încheierii, să se dispună respingerea sesizării parchetului și punerea lor de îndată în libertate, pentru a fi judecați în această stare, deoarece ei nu au cum să influențeze buna desfășurare a procesului, neprezentând pericol pentru ordinea publică.

Examinând recursurile declarate în raport cu dispozițiile legale în vigoare, Curtea constată recursurile inadmisibile, urmând a fi respinse ca atare.

In acest sens, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.3851 alin.2 din Codul de procedură penală „Incheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate cu recurs”.

O asemenea excepție este prevăzută de art.159 alin.7 din același cod, potrivit căreia „ Incheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpați”, dar această dispoziție are în vedere numai situația în care măsura arestării a fost luată în faza de urmărire penală, iar prelungirea poate fi dispusă numai de către instanță (cum desemnează legiuitorul –marginal- instituția „Procedura prelungirii arestării de către instanță”).

In același sens sunt și prevederile cuprinse în art.141 alin.1 teza întâi din Codul de procedură penală, și anume : „Incheierea dată în primă instanță prin care se dispune luarea, revocarea,înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive poate fi atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat de unde rezultă, per a contrario, că împoptriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului, se poate declara recurs numai odată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Această soluție se impune, nu numai ca respectare a regulii impuse de legiuitor, dar și pentru asigurarea desfășurării procesului penal cu celeritate, într-un termen rezonabil, „exigență recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemtul nostru procesual, cât și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamnetale, care consacră la art.6 pct.1 dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale” (Curtea Constituțională, decizia nr,.299 din 7 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr,.890 din 9 decembrie 2002).

In consecință, Secția penală a Curții Supreme de Justiție, în baza art.38515 alin.1 pct.1 lit.a din Codul de procedură penală va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de inculpați R.V.T.B. și D.L.N și îi va obliga pe recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații R.V.T.B. și D.L.N împotriva încheierii din 20 decembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția I penală.

Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 400.000 lei fiecare , cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2003.