Unconstitutionality of criminal procedure provisions and standing for constitutional review based on sentencing appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the defendant against the Bucharest Court of Appeal’s order rejecting his unconstitutionality exception, thereby upholding the lower court’s procedural ruling. The dispute centered on the defendant’s attempt to challenge specific provisions of the Code of Criminal Procedure and Law No. 678/2001, arguing that they were unconstitutional and that the appeal should have led to a modification of the applicable legal texts. The court found the appeal unfounded, determining that the defendant’s substantive goal of modifying legislative text exceeded the Constitutional Court’s mandate, which is limited to assessing constitutionality rather than amending laws, and noted that the challenged norms were in force and had not previously been declared unconstitutional. Relying on Article 29 of Law No. 47/1992 and Article 385¹⁵(1)(b) of the Code of Criminal Procedure, the final decision is definitive, with the appellant ordered to pay 300 RON in judicial costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 148 C. proc. pen, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 13 din Legea nr. 678/2001, art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Unconstitutionality of criminal procedure provisions and standing for constitutional review based on sentencing appeal: Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce au legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus, între altele, respingerea, ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate invocată de inculpatul A.S.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că inculpatul a invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., susținând că a ridicat această excepție strict pentru cuantumul pedepsei aplicate. Se constată însă că această critică nu are legătură cu soluționarea cauzei în apel, asupra cuantumului pedepsei și susținerilor inculpatului în sensul nevinovăției sale urmând ca instanța de apel să se pronunțe prin decizia ce o va pronunța în cauză. Curtea a admis cererile în probațiune formulate de inculpați, urmând a administra probele solicitate. De asemenea, în privința măsurii arestării preventive, se constată că în cauză s-a pronunțat deja o hotărâre, chiar nedefinitivă, de condamnare a inculpatului, ceea ce, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, presupune că acesta se află în situația prevăzută de art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care permite privarea de libertate a persoanelor după condamnare, existența motivelor plauzibile cerute de dispozițiile convenției - analizate de instanțele române prin prisma prevederilor art. 148 C. proc. pen. - fiind limitată până la pronunțarea unei instanțe competente în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul A.S., care a solicitat casarea acesteia și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, întrucât sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Recursul este nefondat.
La termenul de judecată din 27 octombrie 2010, inculpatul A.S. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. în raport de dispozițiile art. 23 alin. (1) și (11), art. 20 alin. (1) și (3) și art. 21 alin. (3) din Constituție.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce au legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.
În speță, dispozițiile legale la care a făcut referire inculpatul sunt în vigoare, nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Referitor la legătura de cauzalitate cu soluționarea cauzei, aceasta trebuie privită prin prisma finalității urmărite de inculpat ca urmare a invocării excepțiilor de neconstituționalitate.
Cu privire la această finalitate este de observat că inculpatul dorește de fapt o modificare a respectivelor texte de lege, or aceasta nu este posibilă prin sesizarea Curții Constituționale, fiind de competența exclusivă a legiuitorului, Curtea pronunțându-se doar asupra constituționalității unor legi sau ordonanțe ori dispoziții din acestea.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.
Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva încheierii din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 737/1372/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - NN