Validity of preventive detention post-first-instance conviction for drug trafficking based on concrete danger to public order

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 16 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 25563/3/2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. menținerea stării de arest a apelantului intimat M.I.C.

Pentru a hotărî astfel a reținut că prin Rechizitoriul nr. 1666D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, inculpatul M.I.C. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., și pentru săvârșirea a două infracțiuni de deținere de droguri de mare risc pentru consumul propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 C. pen.

S-a reținut că la data de 20 mai 2009, inculpatul M.I.C., a vândut denunțătorului cu identitate protejată cantitatea de 0,32 gr. heroină cu suma de 80 RON, iar cu ocazia percheziției autoturismului marca M.L. cu nr. XXX, care îi aparținea, au fost descoperite 36 comprimate methadonă, pe care inculpatul le deținea, fără drept, pentru consumul propriu.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la data de 16 iulie 2008, inculpatul M.I.C. a fost depistat deținând pentru consumul propriu 1,26 g heroină și o fiolă ce conținea heroină.

Luarea măsurii arestării preventive față de apelantul inculpat s-a dispus la data de 21 mai 2009, prin încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, emițându-se mandatul de arestare nr. 129/UP din 21 mai 2009.

Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordine publică, fiind trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani, iar în prezent subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive, neexistând împrejurări noi care să schimbe aceste temeiuri.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.I.C.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte constată că și în prezent subzistă temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului M.I.C., fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de fapt și de drept respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Din probatoriul administrat în cauză, ținând seama și de stadiul în care se află cauza în sensul că există o hotărâre de condamnare în primă instanță, fiind condamnat inculpatul M.I.C. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, având ca urmare determinarea unor consecințe care influențează în mod negativ sănătatea publică, fiind justificată temerea că lăsarea lui în libertate, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției, toate aceste împrejurări sunt de natură a afecta buna desfășurare, în continuare, a procesului penal.

Totodată faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză, nu afectează prezumția de nevinovăție a inculpatului, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.I.C. și constată că în mod legal și temeinic instanța de apel a dispus menținerea în continuare a măsurii arestării preventive a inculpatului.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.C. împotriva încheierii din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 25563/3/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2009.