Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3428/2010 AI generated

Rejection of non-initiation of criminal proceedings for alleged abuse of authority in inheritance dispute due to lack of reasonable suspicion

Case Number Decizia nr. 3428/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the appeal court's judgment that rejected the complaint against the prosecutor's decision not to initiate criminal proceedings, and ordered the appellant to pay 200 RON in judicial costs. The dispute concerned a petitioner's challenge to a resolution of non-commencement of criminal proceedings against a police officer for alleged offenses under Articles 246, 264, and 291 of the Penal Code, which arose from underlying inheritance conflicts involving other parties; the court determined that the material facts constituted civil matters rather than criminal conduct. Relying on Article 681 of the Penal Code, the court held that the preliminary investigation records failed to establish reasonable suspicion ("indicii temeinice") that a crime had been committed, rendering the prosecutor's decision lawful and its appeal without merit under Article 385^15^ point 1 lit. b) of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, art. 681 C. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Rejection of non-initiation of criminal proceedings for alleged abuse of authority in inheritance dispute due to lack of reasonable suspicion: The dispute concerned a petitioner's challenge to a resolution of non-commencement of criminal proceedings against a police officer for alleged offenses under Articles 246, 264, and 291 of the Penal Code, which arose from underlying inheritance conflicts involving other parties; the court determined that the material facts constituted civil matters rather than criminal conduct. Relying on Article 681 of the Penal Code, the court held that the preliminary investigation records failed to establish reasonable suspicion ("indicii temeinice") that a crime had been committed, rendering the prosecutor's decision lawful and its appeal without merit under Article 385^15^ point 1 lit. b) of the Code of Criminal Procedure.

Keywords

AI generated
criminal complaint conduct of proceedings civil dispute judicial law abuse of authority preliminary decision

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen
57 din 22 aprilie 2010 Curtea de Apel Bacău, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
art. 681 C. pen
Potrivit art. 681 C. pen.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded and upholding the lower court's judgment.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded and upholding the lower court's judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 57 din 22 aprilie 2010 Curtea de Apel Bacău, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată plângerea petentei C.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 1334/P/2009 din 27 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut că prin rezoluția atacată Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul de poliție B.C. din Poliția municipiului Onești pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, 264 și 291 C. pen. întrucât faptele nu există.

S-a mai reținut că, între petenta C.M. și Ș.L., au existat conflicte cu privire la dreptul la moștenire, care au făcut obiectul unor cercetări și că, din actele premergătoare, nu rezultă săvârșirea unor fapte penale de către polițistul reclamat, rezoluția fiind legală și temeinică.

Împotriva sentinței a declarat recurs petenta, care în esență a cerut trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale față de Ș.L. și B.C.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 681 C. pen. sunt indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei fapte penale, atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare a săvârșit fapta.

Din actele de cercetare prealabilă nu rezultă indicii temeinice, în sensul legii, că în cauză s-a comis o faptă penală.

Petenta se referă la situații privind moștenirea, care pot fi rezolvate pe cale civilă.

Prin urmare, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, astfel că în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul petentei va fi respins, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara C.M. împotriva Sentinței penale nr. 57 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2010.